UMBRA
am plecat într-o noapte
a chemare,
eram iarăși nebunul din cer
mereu mă întrebam
ce caut
într-o viață ternă și rea
eram visul destinat purității
un zbucium intens și frumos
ce cânta
pe ramuri înverzite de fag
tu urci,
eu cotrobăi pe jos
sparg pahare goale de tâmple
cuvântul atârnă de gânduri
pierdut în retorice întrebări
unde sunt oare acum
astăzi nu cânt
a fugit visul falnicei lumi
tu taci,
eu scriu pe un rând
femeia plânge în noapte
sunt umbra ce curge
duios spre țintirim
AICI, UNDE ȚIPĂ VÂNTUL
trăiesc pe aici
pe undeva.
dincolo de ani și ani
iar secole s-au tot tocit
și s-au lipit
de tălpile îngândurate
ale unui suflet chinuit
pe-un țărm îndepartat
la margine de viață așezat
departe de timp
de lume, de toate
acolo unde țipă vântul
și plânge pământul
plutesc printre sălbatice ape
mă scufund în milenii
mă lovesc de întrebări
mă scutur de vise
de gânduri, spuse sau nespuse
de doruri, de toate
sunt cuvânt azvârlit in amurg, peste ape
ŢIPĂT ÎN ZORI
în fiecare zi
mă aplec peste cuvinte
scrise sau nescrise
mângâi tristeţea
ce plânge în mine
în fiecare zi, zi de zi
căutând un drum
peste timpuri încordate
uneori mă scufund
în noroiul planetar
mă pierd în suferinţe
rănit de propria neputinţă
în fiecare zi
plâng în zori
uneori mă asez
pe un ciot de viaţă
frământând cerul sau infernul
ce curge în noi
și țip în zori, a chemare
LITANIE
sufletul, e tăcerea mea
plăsmuit din reîntoarceri repetate
e lacrimă pe obrazul scorojit al timpului
încrustat în somnul meu milenar
e fiara ce ţipă
într-o pădure virgină
sub mâna Lui
plăsmuit din iubire
tulburat de cuvinte
îti dau ţie, pură,
fiinţa mea
———————————-
Viorel Birtu-Pârăianu
Constanța
Noiembrie, 2017