Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae

istoric-Alexandru-Nemoianu9.În anul 313 d.Chr. Împăratul Constantin cel Mare dădea Edictul de la Milano prin care persecuția creștinilor lua sfârșit. Creștinismul nu devenea religia “oficială” a Imperiului dar era recunoscut ca religie apărată sub lege. Din acel moment cumplitele persecuții anti creștine luau sfârșit și Biserica creștină putea să se manifeste pe față. Cele trei veacuri de persecuție întăriseră credința și aleseseră pe cei credincioși dintre cei necredincioși. Dar în același timp, profitând de vremi, tot soiul de învățături străine de cele ale Bisericii apucaseră să se împrăștie. Pentru a le pune capăt Împăratul Constantin a convocat un “Conciliu Ecumenic”, un sobor a toată lumea, la care să participe toți Episcopii Bisericii, care erau, atunci, peste o mie la număr. Conciliul avea ca scop să stabilească “simbolul” Credinței și să emită primele legi canonice. Dar înainte de toate acestea Conciliu trebuia să dezbată o fioroasă erezie, învățătură contrară Bisericii, și anume cea răspândită de preotul Arie. Conciliu s-a întrunit la Niceea în 325 d.Chr.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Răspunsul Sfântului Nicolae” →

George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)

ANCA.GEXEMPLUL  MAHAVIRA

Versiuni de George Anca

 

Mircea Eliade „From Primitives to Zen”: DOCTRINE JAINE ȘI PRACTICI DE NONVIOLENȚĂ

EXEMPLUL MAHAVIRA

(„Akaranga-sutra, I, 8, 1-3-IV-8)


Vardhamarma Mahavira („Marele Erou”) a fost contemporan al lui Buddha. Se spune că el și-a părăsit casa la vârsta de treizeci de ani și a rătăcit timp de doisprezece ani în căutarea mântuirii. La vârsta de patruzeci de ani, el a obținut iluminarea și a devenit un „cuceritor” (jina, termen de la care Jain și-a luat numele). Mahavira a întemeiat un ordin de călugări nuzi și a învățat doctrina sa de mântuire timp de treizeci de ani. A murit în 468 î.H., la vârsta de șaptezeci și doi de ani, într-un sat din apropierea orașului Patna.

1.3. Timp de un an și o lună nu s-a dezbrăcat. De atunci, Cel Venerabil, lepădându-și  haina, era nud, renunțând la lume, fără adăpost (înțelept).

  1. Apoi a meditat (mergând) cu ochii fixați pe un spațiu pătrat dinaintea lui de lungimea unui barbat. Mulți oameni s-au adunat, șocați la această vedere; l-au lovit și au strigat.
    5. Cunoscând (și renunțând) la sexul feminin în locuri mixte de adunare, el medita, găsindu-și singur drumul: eu nu duc o viață lumească.
    6. Lăsând deoparte anturajul oricăror gospodari, el medita. Întrebat, nu răspundea; mergea și nu se abătea de la calea cea bună.
    7. Pentru unii nu este ușor (să facă ce a făcut el), să nu răspundă celor care salută; el a fost bătut cu bâte și lovit de oameni păcătoși.
    10. Timp de mai mult de doi ani a dus o viață religioasă fără a folosi apă rece; își dădu seama că singurătatea îi păzea trupul, avea intuiție și era calm.
    11. Cunoscând temeinic corpurile pământului, apei, focului și ale vântului, licheni, semințe și germeni,
    12. A înțeles că, inspectate de aproape, ele sunt imbibate  de viață și a evitat să le rănească; el, Marele Erou.
    13. Imobilele (ființele) sunt transformate în  mobile, iar ființele mobile în cele imobile; ființele care sunt născute în toate stările devin păcătoase individual prin acțiunile lor.
    14. Venerabilul înțelege astfel: cel care este în condițiile (existenței), acel nebun suferă durere. Știind bine (karman), Cel Venerabil evită păcatul.

Continue reading „George ANCA: Exemplul Mahavira (versiuni)” →

Eleonora Schipor: Locuri de închinare la Cupca

Изображение-012-150x150Despre existenţa în Cupca a unei biserici ne mărturiseşte un document din anul 1575, adică din timpul lui Petru  Şchiopul. Acest lăcaş de închinare se afla în cătunul Selişte. În manuscrisul fostului cantor bisericesc, Vasile Timiş, decedat în 1995, se notează că în partea răsăriteană  a satului numită Bohorodice, în grădina  unei văduve, cu mulţi ani în urmă se oficia  serviciul divin sub patru peri, dintre care unul mai este şi astăzi. Anume acolo, după opinia acestui modest cronicar, s-ar fi aflat cel mai vechi loc de închinare în Cupca.

              Mai târziu, pe muchia dealului, a fost înnălţată o altă biserică prin anii 1866-1868. La această biserică veneau mai demult şi oamenii din satul Corceşti.  Numai după 1808 Corceştilor li s-a permis să aibă biserica proprie şi preot. Vasile Timiş a încercat în cronica sa să stabilească o cronologie a preoţilor, care au slujit la Cupca, începând cu anii 70 ai secolului trecut. Astfel, în ordine cronologică, păstori duhovniceşti ai cupcenilor  au fost: Epaminonda Prelici ( 1877-1903 ), Teodor Bumbac (1913­-1914), Gheorghe Pojoga (1905-1918), Gheorghe Velehorschi (1919-1924), Constantin Grigorovici (1924-1935), Nicolae Creţu (1936), Vasile Tcaciuc (1937-1939), Simion Ivaniuc (1943-1945), Alexie Şencariuc (1945-1954) Gheorghe Zmoşu (1954-1980), Ion Amari (anii 80), Gheorghe Florea  ( sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 ),  Nicolae Proţiuc 1992-1994). Din 1994 şi până acum la Cupca păstoreşte preotul-protoiereu Vasile Cuciureanu.

            Continue reading „Eleonora Schipor: Locuri de închinare la Cupca” →

Alexandru NEMOIANU: Mitocanul

istoric-Alexandru-Nemoianu9.Mitocanul s-a aşezat de o bucată de vreme între noi. Un timp a putut fi ignorat şi marginalizat ca o insectă neplăcută, sâcâitoare şi parazitară. Dar mitocanul nu se împacă a fi ignorat, el trebuie să agaseze direct, împinge din coate, dă cu gura, se bagă în vorbă, se aruncă în fruntea bucatelor, se înmulţeşte, se bagă pe fereastră (după ce ai avut inspiraţia să îl scoţi pe uşa), te scoate din sărite. Mitocanul poate fi întâlnit în tot locul şi, profitând de împrejurarea că lumea s-a clintit din temelii, a ajuns să fie prezent în toate părţile: în politică, în artă, în cultură. Mitocanul a ajuns să decidă şi să aspire la poziţii de comandă. El pretinde onoruri şi se invită la mesele oamenilor de bine.
Mitocanul a avut începuturi foarte modeste şi cel mai adesea dubioase. De regulă provine dintre cei alungaţi cu ruşine de prin sate şi s-au aciuit, ca băieţi de prăvălie şi slugă de alergătură, prin fundul mahalalelor. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Mitocanul” →

Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat

Ioan-Nicolae-Mușat-revista-1-300x208

Sunt deosebit de onorată să primesc de la preşedintele fondator al Asociaţiei pentru Civilizaţia Ortodoxă (ASCIOR), eseistul şi poetul Ioan Nicolae Muşat, două din cărţile domniei sale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-i mulţumesc din suflet şi pe această cale.

Continue reading „Vasilica Grigoraş: Testamentul literar şi spiritual al lui Ioan Nicolae Muşat” →

Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua”

istoric-Alexandru-Nemoianu9.Există între oameni sentimente care nu pot fi explicate și cuprinse  în cuvinte. Nu putem spune “de ce” iubim casa părintească, mai înainte de a putea vorbi; ”de ce” iubim satul strămoșesc, mai înainte de a scrie, ”de ce” ne iubim copii, chiar și când nu știm scrie sau citi. Între aceste iubiri, care nu se pot exprima complet în vorbe, este și dragostea de Neam și Tară.
În aceste sentimente se află tărâmul în care ființăm, în care ne mișcăm, în care merită să trăim și merită să murim.
Iar asta este datorat faptului că mai înainte de a putea explica rațiunea dragostei de aceste lucruri, pentru aceste lucruri avem loialitate, atașament și capacitate de jertfire. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Aceasta este Ziua”” →