CREANGĂ Ovidiu
CU ŞI FĂRĂ SECURIŞTI
(Prefaţa Paul Goma)
368 pagini
Editura Vicovia
Bacău, 2009
Cu discernământ şi responsabilitate, autorul, născut în urmă cu 90 de ani, în satul Vărzăreşti, plasa Nisporeni, judeţul Lăpuşna, în apropiere de Chişinău, ne dezvăluie, în cartea de faţă importante amănunte din culisele securităţii. Unele informaţii, prea puţin ştiute de omul de rând, mai cu seamă după cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creangă este posesorul unor informaţii inedite, aflate şi trăite pe propria piele, în venerabila sa viaţă de aproape un secol. Nu e de mirare, aşadar, că s-a gândit să le pună pe hârtie şi să le ofere cititorilor, la 20 de ani după revoluţie, cu gustul amar că aproape nimic nu s-a schimbat în configuraţia politică a ţării, decât formal, vechile structuri fiind încă la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai îngrozitoare şi mai apăsătoare pentru omul simplu, decât în perioada anterioară.
Continue reading „Cezarina ADAMESCU: Un scriitor realist și cartea lui memorialistică”
George ROCA: Distinse domn, Ovidiu Creangă, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Ştiu că sunteţi un „scriitor” ocupat! Scrieţi cărţi şi publicaţi frecvent în multe reviste şi ziare virtuale româneşti. Vă rog să vă prezentaţi pentru a vă cunoaşte mai bine.

Valea Almăjului, ”este un loc care se află ca și cheie de boltă a Neamului Românesc.
Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…
Dacă să pornim de la înțelesul cuvântului „necesitate”, atunci esența fenomenului exprimă latura fundamentală a unui lucru destul de important în existența individului. Acest lucru se plasează între utilitate și semnificație, aspecte ce satisfac anumite exigențe ale omului, dar și ale societății acestuia. În contextul dat, fenomenul de necesitate și importanță are o tangență majoră și cu zilele de sărbători, evenimente ce au loc în cadrul unei societăți, acestea, la rândul lor, satisfăcând cerințele spirituale/sufletești/istorice ale cetățenilor. Deci, sărbătoarea este o zi în care se comemorează un anumit eveniment istoric/religios/cultural/etc., iar omul este acel care își întrerupe activitatea obișnuită de muncă pentru a se bucura de manifestările organizate în cadrul țării cu acest prilej. Astfel, în asemenea mod se sărbătorește și ziua națională, zi în care un popor își marchează o întâmplare foarte importantă din istoria propriei țări. Respectiv, este vorba de Ziua Națională a României, 1 decembrie, eveniment sărbătorit de întregul popor român, eveniment de o mare pondere ce caracterizează și reprezintă identitatea unui stat și a unei națiuni.
