Eleonora SCHIPOR: Omul care a sfințit locul (In memoriam)

Totdeauna îmi vine greu să scriu despre oamenii buni la timpul trecut. Regret că nu am scris despre vrednicul român din Maramureșul istoric, Gheorghe Opriș, mai degrabă.

          Ne-am cunoscut în anii de studenție la Universitatea cernăuțeană, la facultatea de limbi străine, secția de franceză. În anul 1977 când am devenit studentă a acestei facultăți, Gheorghe Opriș și fratele său Mihai Opriș erau deja studenți în anul II. Erau în același curs și în aceeași grupă, deși diferența era de un an între ei, toți cei cinci ani au trăit împreună în aceeași cameră la căminul studențesc, așa cum le stă bine unor buni frați. Îmi aduc aminte că era și o fată cu ei în grupă  Olga Pop. Toți erau din regiunea Transcarpatică.

          Gheorghe Opriș a fost un student bun, un bun sportiv, participând mai ales la competițiile de lupte la corp, la alte competiții sportive. Avea și el, și fratele său Mihai succese la învățătură. De felul său Gheorghe era calm, bine educat, amabil, cumpătat, atent, serios, cu simțul datoriei… Era un om deosebit în toate. La fel era și fratele său Mihai.

          Țin minte că am fost invitată la școala N10, școala românească din suburbia Roșa, Cernăuți, unde pe atunci, noi studenții de la catedra  de limbă  franceză făceam în anul cinci practica pedagogică. Am asistat la lecțiile predate de practicanții anului cinci, printre care și la frații Opriș. Chiar de atunci am observat seriozitatea cu care viitorii pedagogi se atârnau față de profesia aleasă. Despre acele impresii am scris în gazeta studențească, dar și în unicul ziar românesc (moldovenesc pe atunci) Zorile Bucovinei. Pe urmă țin minte că am fost invitată și la discuția cu practicanții și profesorii lor, unde am menționat în calitate de corespondentă a ziarelor respective, cum studenții absolvenți au făcut practica respectivă, menționându-i în deosebi pe frații Opriș.

          Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Omul care a sfințit locul (In memoriam)” →

Rexlibris Media Group: Congresul Academiei Româno-Americane care va avea loc între 23-26 mai la Cluj Napoca îl are ca invitat pe talentatul pianist Botond Szöcs

La invitaţia doamnei Prof.univ.dr. Ruxandra Vidu, preşedinta Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe şi a profesoarei sale Prof.univ.dr. Stela Drăgulin (Director ARA pentru România), talentatul pianist Botond Szöcs, performează pentru a doua oară consecutiv la un congres al ARA. Anul acesta recitalul de pian va avea loc în sala „Auditorium Maximum” din strada Mihail Kogălniceanu Nr. 3, Cluj-Napoca în data de 26 mai a.c. ora 16:30. Regalul muzical oferit de Botond Szöcs va fi unul dintre evenimentele de anvergură care se vor desfăşura între 23-26 mai 2018, la cel de al XLII-lea Congres organizat de Academia Româno-Americană şi universitatea clujeană „Babeş-Bolyai”.

Pianistul Botond Szöcs, născut la Sfântu Gheorghe la 4 iunie 1995, s-a făcut remarcat în lumea muzicală graţie temperamentului energic inconfundabil, potenţat de intensitatea trăirilor artistice şi manifestat prin forţa persuasivă a interpretării. Student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, la clasa Prof.univ.dr. Stela Drăgulin (decan al facultăţii şi „unul dintre marii profesori de pian ai Europei”, după cum a caracterizat-o dirijorul rus Misha Katz), Botond a participat la concursuri naţionale şi internaţionale. După câştigarea a peste 12 premii întâi, cea mai recentă recunoaștere,  obţinută în 2017, este Premiul de Excelenţă în Muzică al Academiei Americano-Române pentru Ştiinţe şi Arte pentru cel mai bun interpret  în calitate de solist, membru al unui ansamblu de muzică de cameră sau acompaniator. (American Romanian Academy for Arts and Sciences  Music Award for Excellence –The Best Concert Performer as a Soloist, Member of a Chamber Music Ensemble and Accompanist.).

*

Continue reading „Rexlibris Media Group: Congresul Academiei Româno-Americane care va avea loc între 23-26 mai la Cluj Napoca îl are ca invitat pe talentatul pianist Botond Szöcs” →

Daniel IONIŢĂ: O istorie din unghiuri complementare

O analiză la „Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice”

a lui Petre Anghel

 

Comparat cu monumentalul volum Istoria Literaturii Române 1940-2000 a lui Alex Ştefănescu, volumul lui Petre Anghel nu apare atât de amplu. Dar pentru că abordează literatura română din cu totul alt unghi decât cel abordat de faimosul critic şi istoric literar – Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice a lui Petre Anghel este de referinţă pentru cititorul interesat de ce anume s-a petrecut în culisele şi pe coridoarele tenebroase ale luărilor de decizii cu privire la literatură, volume, scriitori, edituri, pe vremea dictaturii comuniste – şi care au fost victimele, multe neştiute de critici şi de public, ale acesteia.

Dacă Alex Ştefănescu se ocupă eminamente de partea literară şi face referinţele necesare şi pertinente la politic, în măsura în care acesta a afectat opera unui scriitor, Petre Anghel subliniază în mod special influenţa politică, şi implicarea politică (mai mult, mai puţin, sau în rare cazuri de loc) a scriitorilor, editurilor, şi politicienilor, a securităţii – elemente care se încrucişează într-un dans de multe ori diabolic, uneori ilar, rareori benefic – şi care-şi lasă amprenta în mod direct pe filele tipărite, sau uneori interzise, ale volumelor apărute, ori modificate înainte de apariţie, ori moarte din faşă.

Nu vreau ca cineva să creadă că aş compara aceste volume, fiindcă ele, deşi se intersectează în anumite puncte cheie, nu pot fi în competiţie. Iar Petre Anghel nu a intenţionat în nici un caz să abordeze prea departe câmpul vast şi arat adânc, cu atâta succes, de către Alex Ştefănescu. Menţionându-le juxtapoziţional, doresc doar să contextualizez mai bine opera lui Petre Anghel pentru un eventual cititor. Cele două volume au premize şi abordări diferite, dar mai ales unghiuri diferite – deşi nu opuse, ci de multe ori complementare. Oricum, credincios strategiei lui, Alex Ştefănescu nu se pierde prea departe de literatură, nu alunecă aiurea înspre culisele de multe ori sordide ale politicului din acea perioadă – asta pe deoparte. Iar pe de altă parte Petre Anghel se preocupă de literatură şi alege scriitori pe care-i analizează, cu precădere în măsura în care intervine politicul – şi din punctul de vedere al politicului – aceasta fiind de la început intenţia declarată a Istoriei Politice a Literaturii Române Postbelice. Deci fiecare în felul lui rămâne credincios intenţiei declarate de la început. Spre exemplu Petre Anghel discută despre unii scriitori, poate necunoscuţi criticilor şi publicului larg (şi a fost acuzat de acest lucru de către unii critici mai neatenţi, sau dogmatici, sau pur şi simplu snobi – iar numărul acestora din urmă este legiune). Dar el argumentează, pertinent zic eu, că aceşti necunoscuţi merită o analiză mai atentă – că ei ar fi fost la fel de faimoşi precum alte nume celebre, dacă nu s-ar fi pomenit (pentru un motiv sau altul) sub tirul necruţător al politicului şi instrumentelor de stat de la acea vreme, al agenţilor acestora plătiţi sau voluntari slugarnici – care le-au tăiat multor talente şansa de a fi publicaţi de editurile respectabile de atunci. Aceşti scriitori au pierdut astfel şansa de a a-şi lăsa amprenta asupra literaturii române, după cum ar fi meritat. Un exemplu care-mi vine în minte este Florin Lăiu – dar mai sunt multe altele. În acest context, Petre Anghel face un lucru extraordinar, după opinia mea Cei ce l-au criticat ar trebui ca mai întâi să citească operele unui Lăiu şi altora menţionaţi, şi abia apoi să apese pe tastele calculatorului ca să-l condamne sau să-l laude pe Petre Anghel. Revenind la cele două volume, citindu-le, este ca şi cum ai merge pe aceeaşi cărare, dar lumina aruncă altfel de umbre, subliniind pentru trecător aspecte diferite, dependente de pagina şi volumul pe care-l ai în mână în momentul respectiv. Continue reading „Daniel IONIŢĂ: O istorie din unghiuri complementare” →

Lavinia BUD: Imagini nerostite

IMAGINI NEROSTITE

 

Aud un strigăt.

Gândul deschide pe retină

un portal de imagini nerostite,

ce nu mai încap

între malurile lui

de universuri paralele.

Și litera se îndreaptă

precum acul unei busole,

spre polul care o atrage

să formeze cuvântul

răsfrânt din reflecția unei trăiri

într-un ecou al sufletului.

Litera curge prin vârful peniței

pe coli albe, răsfoite,

curate și singure.

Golul acela mă sperie.

Închid.

Ochii mi-i acopăr

cu degete sângerânde.

——————————-

Lavinia BUD

Timișoara

12 februarie 2018

Ion Iancu VALE: Picătura de sânge a lui Dumnezeu

Poetul este coloana spirituală, fără sfârşit, care leagă cerul de pământ. Indiferent că aceasta intră sau nu, în graţia de obicei subiectivă a con­temporanilor şi a criticilor ,dacă devine celebru sau dacă rămâne un mare anonim într-o lume pe zi ce trece din ce în ce mai inaptă, în stabilirea valorilor spirituale, Poetul este alesul Divinităţii. El are astfel, Acolo, Undeva, jilţul lui de cinstire şi mărire. Pentru  că Poetul este unul din marii sacrificaţi în dumnezeire, atunci când, modest şi cu credinţă, îşi etalează menirea. Trebuie să se ştie însă că nu Poetul îşi alege această stare de graţie, pentru că el nu este făcut, el este născut şi starea lui este predestinată.

Cine simte şi înţelege poezia adevărată, aproape că nu mai are nevoie să citească decât Sfintele Cărţi ale lumii şi cărţile lui, ale Poetului. Căci, în zidirea lui demiurgică, interpretează precum nimeni altul, şi inconştient, Invăţăturile…

Poetul este crucificat pe destinul personal, trăind şi murind singular, niciodată destul de apreciat la întreaga sa valoare. El este un fiu al lui Dum­nezeu care se naşte, ful­geră şi dispare ca o cometă, viaţa fiind de obi­cei, pentru el, un lung travaliu. Nu că nu i-ar plăcea să aibă şi el o viaţă normală, tihnită şi lipsită de griji, dar, pentru că este un ales, el trebuie să sufere, având tribut greu de plătit pentru rolul hărăzit şi asumat.

Continue reading „Ion Iancu VALE: Picătura de sânge a lui Dumnezeu” →

IN MEMORIAM: Profesorul Opriş Gheorghe (27.01.1958 – 25.01.2018)

,,În ultimele zile ale lunii ianuarie din debutul anului 2018 comunitatea celor peste 40 000 de români aşezaţi din timpurile preistorice în dreapta Tisei din Maramureşul adevărat şi întreg, astăzi regiunea Zacarpatia (Transcarpatia), Ucraina, au adus un ultim omagiu profesorului Gheorghe Opriş, care a activat la Şcoala medie de cultură generală de gradele I-III Nr. 2 cu predarea în limba română din orăşelul său de baştină Solotvino (Slatina), raionul Tiaciv, regiunea Zacarpatia (Transcarpatia), Ucraina. A fost printre acei care au fondat Asociaţia Social Culturală a Românilor din Transcarpatia „George Coşbuc” în anul 1989 alături de mulţi intelectuali şi oameni simpli din zonă. Evenimentul se petrece în ultimii ani de existenţă a puterii sovietice, atunci cănd se zvâcnea în ultimele convulsii marele şi temutul imperiu cu aparatul său şi serviciile sale de represare. A fost acela care a contribuit cel mai mult la reconstruirea „Podului Istoric” peste Tisa (anii 1994 – 2007). A fost unul dintre cei trei profesori care au fondat Liceul Românesc din Solotvino (Slatina) în anul 2003…

Era foarte uşor a fi român în România şi altceva înafara graniţelor, mai ales în URSS. Era timpul când puterea de stat ne vroia moldoveni şi nu permitea revenirea la alfabetul nostru latin… Timpuri grele…
Profesorul Opriş Gheorghe s-a născul la data de 27 ianuarie anul 1958 în familia lui Mihai fiul lui Toader şi a Irinei fiica lui Gheorghe (născută Huzău). După cum ne relatează Alexandru Filipaşcu în lucrarea sa istorică „Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română” la pagina 189, familia Opriş de Apşa de Mijloc şi de Jos (de Apşa) are atestată vechimea familiei de la 1407, descinzând din Opriş, fiul voievodului Solovăstru de Sarasău şi şi-a confirmat originea veche românească. Unul dintre descendenţii acestei familii a ctitorit una dintre renumitele vechi biserici seculare de la Apşa de Jos. La pagina 122 a acestei opere istorice găsim familia Huzău de Apşa de Mijloc care are atestată vechimea familiei de la 1406, descinzând din Vlad, fiul lui Opriş de Sarasău al voievodului Solovăstru. Din lucrul de studiere a documentelor din arhive şi cercetări efectuate pe parcursul unui timp îndelungat s-a stabilit că conform arborilor genealogici ai ambilor părinţi Opriş Gheorghe s-a tras din vechi familii de nobili maramureşeni din dreapta şi stânga Tisei. Acasă a primit o educaţie deosebită. A învăţat să citească până a merge în clasa I a Şcolii medii Nr. 2 din Solotvino (Slatina) numită pe atunci moldovenească. Se întâmpla la 01 septembrie anul 1965. A avut şansa ca în clasele I-IV să-i fie învăţătoare renumita Bodnar Viorica fiica lui Luca, care a ştiut cum şi a reuşit să pregătească o clasă foarte puternică. Gheorghe a fost printre cei mai buni elevi din clasă. Era eminent la învăţătură şi a avut purtare exemplară. În clasele V – VIII, a apărat cinstea şcolii la diferite competiţii sportive (handbal, fotbal, atletism), a câştigat olimpiada raională şi pe regiune la limba franceză avându-l pe Domnul Gheorghe Borca ca profesor. Apoi, în clasele IX-X pe lângă faptul că a fost eminent, că a câştigat olimpiada raională şi regională la limba franceză din nou, a fost liderul organizaţiei de tineret a şcolii – în viaţa obştească, a continuat să se ocupe cu sportul foarte serios. A practicat luptele libere, unde rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, fiind dat faptul că a avut un corp viguros şi bine dezvoltat. A absolvit şcoala cu brio în anul 1975. A avut categoria I la seniori la lupte libere şi la handbal. S-a angajat la salina din orăşel pe post de muncitor, pentru ca, după o lună, să fie trimis de către comisariatul militar raional la şcoala specială de şoferi profesionişti din oraşul Rahiv, pe care a absolvit-o după un an de zile. În anul 1976 a fost trimis din nou de către comisariatul militar raional deja în Moscova la Institutul Militar de Limbi Străine.

În anul 1976 devine student la facultatea de filologie romano-germană din cadrul Universităţii de Stat din oraşul Cernăuţi. A fost un student foarte bun şi cu mari reuşite la învăţătură. S-a ocupat serios cu lucrul ştiinţific, a prezentat lucrări fundamentale în cadrul instituţiei şi apoi a fost trimis să reprezinte universitatea la diferite forumuri ştiinţifice. I-au fost decernate multe premii, diplome şi foi de laudă. A continuat să se ocupe foarte serios cu sportul. A fost membru constant al selecţionatelor universităţii, oraşului şi regiunii la lupte libere şi la luptele „Sambo”. A îndeplinit normativul de candidat în maeştri ai sportului din URSS la lupte libere, categoria I la seniori la luptele „Sambo”, participând la numeroase competiţii sportive de profil care au avut diferite ranguri. A fost unul dintre cei patru români din facultate (restul declarându-se moldoveni). După absolvirea în anul 1981 a facultăţii, în cadrul căreia a făcut pregătire militară, a obţinut gradul de locotenent.
O perioadă a lucrat ca ghid-interpret cu grupurile de străini în oficiul de turism internaţional din Cernăuţi. Continue reading „IN MEMORIAM: Profesorul Opriş Gheorghe (27.01.1958 – 25.01.2018)” →

Scrisoarea Bisericii Ortodoxe din Germania despre dragoste, sexualitate şi căsătorie, adresată tinerilor

În timpul sesiunii de toamnă din luna decembrie a anului 2017, care a avut loc în Frankfurt am Main, Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Germania (OBKD) a adoptat o „Scrisoare către tineri despre iubire, sexualitate și căsătorie”.


În document sunt abordate „problemele apăsătoare ale vremii”, privind „existența umană”. Textul face referire la iubire și sexualitate, căsătoriile între persoane de confesiuni și religii diferite, la parteneriatele între persoanele de același gen, precum şi la avort.

Episcopii ortodocși îi atenționează pe tineri că „este foarte important să ne comportăm responsabil: responsabilitate față de propria sexualitate, sexualitatea partenerului, consecințele vieții sexuale; responsabilitate față de sine, față de societate și față de Dumnezeu”.

Continue reading „Scrisoarea Bisericii Ortodoxe din Germania despre dragoste, sexualitate şi căsătorie, adresată tinerilor” →

Ben TODICĂ: Marionetele morții

Nu știu dacă ați vizionat filmul meu intitulat Păpușile Morții. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. A unui tată care a venit din îndepărtata Moldova în Banat la minele de uraniu unde a muncit din greu câștigând toate onorurile guvernului până la Ordinul Muncii Clasa întâi și care după ce a ieșit la pensie partidul l-a abandonat, și deși au fost Ortodocși au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground “ca sa poată răzbi mai departe. Apoi a venit revoluția cu democrația care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. Apoi tata a murit lucrând 39 de ani în minele de uraniu din cauza unei spargeri de venă în locul spart al craniului din cauza unei pietre care a căzut din înălțimea puțului minier unde făcea revizia și întreținerea lui. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic Ghiță care și el handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița și fiica acestuia dintr-o relație cu o trecătoare singuratică/pierdută a vieții, fiica care la vârsta de 10 ani are primul copil și la 11 al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit la pat în urma vechii cezariene care fiind cusută cu ață normal (de croitorie) în interior (mai târziu spitalul motivând ca nu a avut ața de peste care se topește normal înăuntru dupa vindecare) aceasta a infectat interiorul făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață cusăturile sau vindecat și mai târziu sau transformat în cancer care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grija de ea și fiind frumușică sigur a a devenit victimă. Eu am fost anunțat în Australia că mama mai are o lună de trăit și am făcut totul ca sa viu acasă lângă ea.

Continue reading „Ben TODICĂ: Marionetele morții” →

Adunarea Episcopilor Ortodocși din Oceania: Patru probleme pastorale stringente ale societății australiene

Membrii Adunării Episcopale a Oceaniei s-au întâlnit joi la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Sydney sub președinția Arhiepiscopului Stylianos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, pentru a afirma unitatea în credința ortodoxă și pentru a discuta mai multe probleme pastorale cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe de pe teritoriul australian și neozeelandez.

 

Potrivit comunicatului oficial al Adunării Episcopale datat 8 februarie 2018, ierarhii au avut posibilitatea de a aduce în discuție problemele comune cu care se confruntă Bisericile Ortodoxe din Oceania și să beneficieze de experiența celorlalți episcopi.

În comunicat sunt menționate patru probleme pastorale stringente ale societății australiene:

Amenințările la adresa siguranței minorilor și copiilor;

Exercitarea libertății religioase în contextul legalizării căsătoriilor între persoanele de același gen;

Facilitarea procedurilor legale pentru transferul preoților și al familiilor lor în Australia;

Compunerea unei liste de clerici necanonici care activează pe teritoriul australian.

Continue reading „Adunarea Episcopilor Ortodocși din Oceania: Patru probleme pastorale stringente ale societății australiene” →

Costache NĂSTASE: Scara timpului (poeme)

DORINŢĂ

 

Îmi mai doresc un sfert de veac

Ca să-mi pun ordine-n hârtii,

Cu cine sunt certat să mă împac,

Să completez capitole târzii.

 

Chiar de va fi şi suferinţă

Voi încerca pe cât se poate,

Să spăl prin muncă şi căinţă

Din presupusele  păcate.

 

Nu cred să am acest răgaz,

Ba chiar aş paria că nu

Şi de-or  rămâne pete pe obraz

Sper să le şteargă ploaia, vântu’.

 

Nu am să merg pe false piste

Şi voi găsi, dacă există,

Chiar la aceste gânduri triste,

O încheiere optimistă.

 

Căci cer această amânare

Având desigur în vedere

Că în mod cert e în vigoare

Şi-un termen de prescriere.

 

TRECERI

 

Când urci pe scara timpului

Judecând obiectiv,

Distingi în viaţa omului

Etape scurse succesiv.

 

În timp se schimbă optica

Influenţată şi de vârstă

Şi parcă totul capătă

Acea nuanţă pesimistă.

 

Probleme mari şi importante

Pe când eram tânar zglobiu

Azi nu-mi mai par interesante,

Având miros de prea târziu

 

Nu e aceeaşi din trecut

Iar optimismul ce-l deţii

Se subţiază tot mai mult.

 

Şi rezonând cu legea firii

Până la urm-am înţeles

Că după faza împlinirii

Urmează şi cea de regres.

 

CONCERT

 

Mânaţi de intime incendii

Eu pianist, tu pianină,

Scoteam superbe melodii

Într-o-nţelegere deplină.

 

Într-un concert minunat

Venea totul de la sine,

Potul era adjudecat

Crezând că ni se cuvine.

 

Eram atât de generoşi

Când ofeream tot ce aveam

Căci adevărul este totuşi

Că oferind de fapt primeam.

 

Când ritmul este convenabil

Şi toată lumea-i mulţumită

Demersul este cel valabil

Şi acţiunea-i potrivită.

 

Dacă-n oceanul de banal

În care ne scăldăm tot timpul,

Prindem şi al iubirii val,

Tot e ceva, e absolutul.

–––––––––––

Costache NĂSTASE

11 februarie 2018

București