Totdeauna îmi vine greu să scriu despre oamenii buni la timpul trecut. Regret că nu am scris despre vrednicul român din Maramureșul istoric, Gheorghe Opriș, mai degrabă.
Ne-am cunoscut în anii de studenție la Universitatea cernăuțeană, la facultatea de limbi străine, secția de franceză. În anul 1977 când am devenit studentă a acestei facultăți, Gheorghe Opriș și fratele său Mihai Opriș erau deja studenți în anul II. Erau în același curs și în aceeași grupă, deși diferența era de un an între ei, toți cei cinci ani au trăit împreună în aceeași cameră la căminul studențesc, așa cum le stă bine unor buni frați. Îmi aduc aminte că era și o fată cu ei în grupă Olga Pop. Toți erau din regiunea Transcarpatică.
Gheorghe Opriș a fost un student bun, un bun sportiv, participând mai ales la competițiile de lupte la corp, la alte competiții sportive. Avea și el, și fratele său Mihai succese la învățătură. De felul său Gheorghe era calm, bine educat, amabil, cumpătat, atent, serios, cu simțul datoriei… Era un om deosebit în toate. La fel era și fratele său Mihai.
Țin minte că am fost invitată la școala N10, școala românească din suburbia Roșa, Cernăuți, unde pe atunci, noi studenții de la catedra de limbă franceză făceam în anul cinci practica pedagogică. Am asistat la lecțiile predate de practicanții anului cinci, printre care și la frații Opriș. Chiar de atunci am observat seriozitatea cu care viitorii pedagogi se atârnau față de profesia aleasă. Despre acele impresii am scris în gazeta studențească, dar și în unicul ziar românesc (moldovenesc pe atunci) Zorile Bucovinei. Pe urmă țin minte că am fost invitată și la discuția cu practicanții și profesorii lor, unde am menționat în calitate de corespondentă a ziarelor respective, cum studenții absolvenți au făcut practica respectivă, menționându-i în deosebi pe frații Opriș.
…Anii au trecut. Am absolvit facultatea. Ne-am încadrat în câmpul muncii. Frații Opriș s-au reîntors la baștină. Peste ani, odată cu schimbările în viața noastră am auzit despre activitatea românului și patriotului Gheorghe Opriș din Slatina Transcarpatică. Cu câțiva ani în urmă ne-am revăzut la sediul Societății Mihail Eminescu din Cernăuți la o ceremonie importantă a tuturor românilor. Gheorghe Opriș era același om, l-am recunoscut dintre toți cu figura lui de atlet. Am stat puțin de vorbă. Mândru, demn, sincer, binevoitor. Vorbea cu un dialect specific maramureșenilor, cumpătat la vorbă, având ca întotdeauna un cuvânt greu de spus.
Gheorghe Opriș a fost omul pe care l-au stimat toți, omul despre care putem vorbi doar de bine. Păcat că n-am făcut acest lucru mai degrabă și mai des. Acum vom vorbi doar la timpul trecut despre cel care a lăsat o urmă neștearsă pe Pământ.
Nu ne rămâne acum decât să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul său curat în împărăția Cerurilor și să-i ierte păcatele.
Românii de pretutindeni suntem alături de familia celui care a fost Gheorghe Opriș – un vrednic fiu al neamului nostru.
————————–
Eleonora SCHIPOR
Pătrăuții de Jos, Ucraina
12 februarie 2018