Maria FILIPOIU: Eveniment editorial – „Basarabia Sufletului Meu” – Daniel Ioniță și Maria Tonu

Lansare de Carte

 

Muzeul Național al Literaturii Române-București

 

11.06.2019

 

DIN DRAGOSTE PENTRU POEZIE

 

Din dragoste pentru poezie am participat la acest eveniment cultural, întrucât:

 

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri infundată

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată.”

(Alexei Mateevici – Limba Noastră, pag.80)

    Cartea „Basarabia Sufletului Meu”, prefațată de maestrul critic și istoric literar – Alex Ștefănescu, este „O uniune a competenței, bunului gust și entuziasmului în slujba poeziei… o colecție de poezie din Republica Moldova…” tradusă în engleză cu iscusința autorului Daniel Ioniță.
Având invitați din media culturală, evenimentul s-a bucurat de un public numeros, iubitor de poezie, reacționând prin ropote de aplauze la alocuțiunile invitaților speciali și la interpretările cant-autorului Nicu Alifantis – nume cu rezonantă în ultimele decenii.
    Derularea evenimentului a început prin prezentarea de către doamna Eugenia Țarălungă – scriitor și moderator din partea MNLR și a continuat cu maestrul Alex Ștefănescu, în stilul jovial, arhicunoscut, accentuând ideea de vinovăție pentru confrații români din Basarabia, ca părăsiți în urma „Ultimatumului sovietic” – tratat impus României de către boșevici la 26 iunie 1940 și semnat de Regele Mihai.
Alocuțiunile au continuat cu recitaluri din carte…
Daniela Nane – îndrăgită actriță a scenei românești – a recitat poezii de:
         Alexei Mateevici
         Grigore Vieru
         Leonida Lari
Vitalie Răileanu – director al bibliotecii Onișor Ghibu din Chișinău:
Poezia este cea mai fericită cale de comunicare, poarta de evadare și colacul de salvare. Este starea de beatitudine a scriitorului și cititorului, deopotrivă etc.” 
Eugenia Țarălungă – scriitor și moderator – a recitat versuri ale autorilor publicați.
Daniel Ioniță – autorul și traducătorul cărții – a prezentat autorii cuprinși în culegere și a recitat poezii în română și engleză, printre care și „Glosă” – Mihai Eminescu (pag.71-79), fiind aplaudat minute în șir.
   Între cuvântările poetice au fost interpretate de Nicu Alifantis, cântece pe versuri proprii, cât și pe versurile poeților: Adrian Păunescu, Nichita Stănescu și alții.
De fiecare dată a fost aplaudat îndelung și ovaționat: Bravo! Bravo! Bravo!
    Același cuvânt repetat străbate din gândul meu pentru toți cei implicați în conturatea unei amintiri de neuitat și a bucuriei nemărginită, dăruită publicului iubitor de poezie și muzică, din partea căruia le adresez:
Felicitări și recunoștință sufletească!
    Evenimentul s-a încheiat cu vânzare de carte și autografe ale autorului Daniel Ioniță, caruia îi transmit admirație, prețuire și urări de cât mai multe succese.
Din dragoste pentru poezie am participat și am intrat în posesia a două cărți valorioase, ale scriitorului Daniel Ioniță:
 *„Testament – Antologie de Poezie Modernă” – prefață de maestrul Alex Ștefănescu (415 pagini, versiune bilingvă), cu autori de literatură română, clasici și contemporani.
* „Basarabia Sufletului Meu” – O culegere de poezii ale scriitorilor din Basarabia, prefață de criticul literar Alex Ștefănescu,  (297 pagini, versiune bilingvă)
    Din dragoste pentru poezie și confrații basarabeni am scris și publicat în anul 2018 „Recurs la Unire – Centenarul Marii Uniri” (242 pag. Editura Libris Editorial), din care mi-am înfrățit gândurile poetice cu cele din cărțile autorului basarabean Daniel Ioniță, primite cu dedicație și amintite mai sus, alăturându-le într-o hora a poeziei.
   Evenimentul s-a încheiat cu vânzare de carte și autografe ale autorului Daniel Ioniță, ce merită din partea tuturor participanților: admirație, prețuire și urări de cât mai multe succese în activitatea literară.
P.S 
  „Ce seară minunată!
Poeții din Basarabia (Republica Moldova) reprezentați în mod excepțional de niște artiști excepționali! (Nu eu. Eu am reprezentat doar pe autori, pe Maria Tonu și pe mine…). Mulțumiri speciale lui Vitalie Răileanu care a făcut un efort enorm, plin de peripeții, ca să fie alături de noi, ca reprezentant al poeților de limbă română de la est de râul Prut.
Bravo Muzeului Literaturii, în special Loretei Popa!”
 
Daniel Ioniță
Cu dragoste pentru poezie și poeți,

Maria FILIPOIU

12 iunie 2019

Alex ȘTEFĂNESCU: O autoare care merită citită – Lucia Olaru Nenati

Ştiaţi că Ion Veniamin Adrian, „secretar al comisiei botoşănene care a decis angajarea tânărului Eminescu în postul de copist la cancelaria Consiliului Judeţean Botoşani, la 7 noiembrie 1864”, a fost, de-a lungul scurtei lui vieţi, luptător pentru cauza Unirii, proprietar al primei tipografii din Botoşani, editor al ziarului local „Tearra de Sussu”, profesor, revizor şcolar, director de liceu, poliţist al oraşului, deputat, director al camerei de comerţ, autorul unui abecedar ilustrat? Ştiaţi că Emil Diaconescu, redactor al revistei „Junimea Moldovei de Nord”, care a apărut la Botoşani un an şi jumătate, începând cu 5 ianuarie 1919, a făcut ulterior o carieră frumoasă de istoric (profesor la Liceul Internat Iaşi, conferenţiar şi profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, doctor în litere şi doctor docent în geografie istorică, cu specializare la Paris) şi că a trăit până la 1 octombrie 1978, la Iaşi? Ştiaţi că un scriitor din Botoşani, Const. Iordăchescu, mare admirator al lui Eminescu, a scris cele mai emoţionante pagini în favoarea rivalului lui Eminescu, Macedonski: „Precum Eminescu n-a putut fi cunoscut de marele public decât după ce a fost pierdut, la fel, o conspiraţie surdă şi înverşunată a oprit popularizarea operelor lui Macedonski.” 

Toate aceste informaţii revelatoare şi emoţionante, ca şi mii de alte asemenea informaţii, se află într-un volum masiv, cu caracter enciclopedic, publicat nu demult de o cercetătoare din Botoşani, Lucia Olaru Nenati: „Arcade septentrionale”. Autoarea are, după cum dovedeşte, printre altele, chiar titlul volumului, un anumit patetism, ceea ce o face vulnerabilă într-o lume în care totul se relativizează şi persiflează. Dar este un patetism autentic şi, în plus, se bazează pe o competenţă impresionantă în ceea ce priveşte istoria culturii locale.

Lucia Olaru Nenati nu se visează, obsesiv, în spaţiile marilor culturi, aşa cum se visează doamna Bovary în sălile de dans cu policandre de cristal din Paris. Ea are ceva din modestia copacilor care, acolo unde s-a întâmplat să crească, acolo înfloresc şi fac fructe, acolo îşi întind rădăcinile în adâncul pământului şi caută substanţe hrănitoare, acolo îi protejează pe oameni de dogoarea soarelui.

Adevărul este că a şi avut noroc, întrucât uitatul de lume Botoşani, unde locuieşte, nu este chiar un teren steril din punct de vedere cultural. Dacă ne gândim numai la Eminescu şi Iorga ne putem face deja o idee despre anvergura cercetărilor pe care le poate întreprinde acolo un iubitor al trecutului. Dar Lucia Olaru Nenati merge cu investigaţiile şi mai departe pentru a aduce în prim-plan oameni de valoare despre care noi, cei de azi, nu mai ştim aproape nimic.

–––––––––

Alex ȘTEFĂNESCU

București, octombrie 2018

Alex STEFĂNESCU: Scripta manent – Farmecul antologiilor de altădată

A trecut vremea când o antologie era expresia dorinţei unui cititor pasionat (eventual profesionist) de a da şi altora ocazia de a citi poeziile care l-au încântat pe el. Acum o antologie se alcătuieşte din ambiţia unui critic literar de a se prezenta în faţa opiniei publice ca o instanţă supremă sau din nerăbdarea unei noi generaţii de poeţi de a se impune, după înlăturarea necruţătoare a celei dinainte.

Ceva din farmecul culegerilor, crestomaţiilor, florilegiilor de altădată s-a pierdut. Aproape că-mi vine să mă adresez, copleşit de nostalgie ca Eminescu în Epigonii, predecesorilor noştri: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”.

Daniel Ioniţă este unul dintre ultimii romantici ai îndeletnicirii de antologator. Stabilit în Australia, la Sydney şi având altă profesie decât aceea de literat, el a continuat să citească, totuşi, de-a lungul anilor, poezie românească, aşa cum făcea şi înainte de a se expatria.

„Toată povestea – explică Daniel Ioniţă – a început de fapt foarte modest. Intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele şi alţi câţiva prieteni mai tineri. Numitorul comun al acestora era faptul că, deşi stăpâneau la nivelul de conversaţie limba română, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic, dar variat, o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii.”

Ce frumos ar fi dacă şi autorii de antologii profesionişti ar da dovadă de atâta candoare şi bună-credinţă în întreprinderile lor! Dacă i-ar avea în minte, ca destinatari ipotetici ai versurilor selectate, pe propriii lor copii!

Munca de traducător, care este, într-un fel, şi o muncă de critic literar, l-a format, treptat, pe Daniel Ioniţă, astfel încât el are acum, se poate spune, o conştiinţă estetică. Dovada cea mai convingătoare o constituie o antologie (bilingvă, românoengleză) a poeziei româneşti moderne, „Testament”, pe care a dus-o la bun sfârşit cu un efort ieşit din comun, dar, în mod paradoxal, şi cu plăcere. Daniel Ioniţă nu doar a selectat, ci – după cum reiese din confesiunea din care am citat – a şi tradus poeziile, lucrând la traduceri cu o seriozitate demnă de dat ca exemplu. Totodată, a avut parte de consilieri de elită: Ana Munteanu, de la Editura Minerva, şi Eva Foster şi prof. dr. Daniel Reynaud de la Avondale College of Higher Education.

Prima remarcă pe care o putem face parcurgând sumarul antologiei este ignorarea inocentă a obligaţiilor pe care le are (sau crede că le are) un specialist. Daniel Ioniţă nu vrea să ilustreze curente literare şi nici să includă în cartea sa poezii cu valoare de documente de epocă. Scopul său este acela al fluturelui, care zboară din floare în floare: să culeagă nectar liric cât mai dulce şi mai înmiresmat. Selecţia, fiind dezinteresată, netendenţioasă, este, în acelaşi timp, drastică. Din fiecare poet, autorul reţine o singură poezie, uneori două şi, în mod cu totul excepţional, trei.

Poeziile alese sunt, în general, dintre acelea care plac încă de la prima lectură. Drept urmare, pot fi citite pe scenă, pot fi puse pe muzică şi, mai ales, pot fi folosite pentru înduplecarea unui vorbitor de engleză, care poate nici n-a auzit de România, să citească literatură română.

Eliberat de obligaţii neliterare în ceea ce priveşte selecţia, Daniel Ioniţă şi le-a asumat cu toată răspunderea pe cele privind calitatea traducerii.
Alt merit: a recurs la un mod simplu şi elegant de construire a cărţii. Textele sunt aşezate în ordine cronologică, după anul naşterii poeţilor.

Vasile Alecsandri, primul din sumar, este prezent cu un „pastel” binecunoscut, plin de o voioşie care se transmite cititorului: „Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă/ Lungi troiene călătoare adunaten cer grămadă/ Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi/ Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.ş…ţ Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare/ Străluceşte şi dizmiardă oceanul de ninsoare/ Iat-o sanie uşoară care trece printre văi…/ În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.” (Iarna)

Urmează Eminescu (bine a făcut autorul selecţiei că n-a început cu Eminescu, ar fi fost un mod convenţional şi neconvingător de a-i evidenţia valoarea). Din opera lui poetică Daniel Ioniţă a ales cu un instinct artistic sigur sonetul „Trecut-au anii” şi „Glossa”. Sonetul este esenţă de eminescianism şi, în acelaşi timp, este povestea pe scurt a unei vieţi în care se poate recunoaşte oricine. Glossa îşi păstrează cadenţa de metronom gnomic şi în versiunea engleză: „Time is passing, time comes yet,/ All is old, and all is new;/ What for good or ill is set/ You can ponder and construe;/ Do not hope and do not worry,/ What is wave, will wave away;/ Though enticing with a flurry,/ Cold remain to all they say.”

Aproape niciun poet român important nu lipseşte din sumar. După Vasile Alecsandri şi Eminescu urmează Alexandru Macedonski, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Ion Minulescu, George Bacovia, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Ion Barbu, Lucian Blaga, Radu Gyr, Magda Isanos, Mihu Dragomir, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Irina Mavrodin, Nora Iuga, Mircea Ivănescu, Petre Stoica, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Virgil Mazilescu, Adrian Păunescu, George Ţărnea, Nicolae Dabija, Leo Butnaru, Leonida Lari, Liliana Ursu, Mircea Dinescu, Daniela Crăsnaru, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu, Daniel Bănulescu şi alţi câţiva, mai puţin cunoscuţi.

Din Tudor Arghezi, Daniel Ioniţă a ales, inspirat, „Testament”, din George Bacovia – „Decembre” şi „Plumb”, din Ion Barbu – „Riga Crypto” şi „Lapona Enigel”, din Lucian Blaga – „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” şi „Risipei se dedă Florarul”.
Cu puţina engleză pe care o ştiu îmi dau seama că celebrul poem al Radu Gyr, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” nu are aceeaşi forţă în traducere, din simplul motiv că numele Gheorghe şi Ion, la vocativ, elemente de bază în construcţia poemului, sunt inevitabil lipsite de rezonanţă afectivă în conştiinţa unor străini.

Ştefan Augustin Doinaş figurează în sumar cu (probabil) singurul său poem scris într-o stare de graţie, „Mistreţul cu colţi de argint”. Nichita Stănescu este reprezentat de două poeme sentimental-abstracte, foarte nichitastănesciene, ”Luna în câmp” şi ”Poveste sentimentală” şi de un simpatic poem scris în argou, din tinereţe, ”Balada motanului”. Daniel Ioniţă a ştiut ce să aleagă: poezii nu numai încântătoare, ci şi traductibile: „Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des./ Eu stăteam la o margine-a orei,/ tu – la cealaltă,/ ca două toarte de amforă.” Etc. – „Later on we met more often./ I stood on one side of the hour,/ you on the other,/ like two handles of an amphora.” Etc.

Exact cum speram, din antologie nu lipseşte Nicolae Labiş. Poemele sale „Moartea căprioarei” şi „Dans”, scrise cu spectaculosul său talent, îi vor încânta, n-am nicio îndoială, şi pe cititorii de limbă engleză.

Din Grigore Vieru aş fi ales una sau două dintre emoţionantele poezii pe tema mamei; autorul antologiei a preferat „Basarabie cu jale”, care îl prezintă pe Grigore Vieru ca pe un poeta vates, ceea ce este justificat.

În afară de Nichita Stănescu, generaţia ‘60 mai cuprinde, în antologia lui Daniel Ioniţă, nume bine alese: Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Virgil Mazilescu, Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu.

Fiind bilingvă, antologia îi va interesa, fără îndoială, şi pe cititorii români, ca pe o gală a poeziei româneşti moderne. Va fi, fără îndoială, şi contestată (tocmai pentru că nu se bazează pe raţiuni de politică literară), dar cu greu se va putea face abstracţie de ea.

––––––––––

http://www.romlit.ro/index.pl/farmecul_antologiilor_de_altdat

Alex ȘTEFĂNESCU

București

 

Alex ȘTEFĂNESCU: O uniune a competenței, bunului-gust și entuziasmului în slujba poeziei din Basarabia

Alex.Ștefănescu  – 29 Iulie 2018

Prefața volumului Basarabia Sufletului Meu – Colecție de Poezie din Republica Moldova /The Bessarabia of my Soul – a poetry collection from the Republic of Moldova – versinue bilingvă română/engleză – editori Daniel Ioniță și Maria Toni

–––––––––––

„Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.”

(Alexei Mateevici)

Iată că doi foarte competenți oameni de litere din Basarabia și România, Maria Tonu – scriitoare și editoare basarabeancă din Toronto, Canada, și Daniel Ioniță, profesor, traducător și poet bucureștean stabilit la Sydney, Australia – au reușit ceea ce politicienii noștrii de de la est și vest de Prut nu au reușit: să își unească eforturile în folosul Basarabiei. În speță pentru promovarea poeziei Basarabene și a poeților de limbă română de acolo, în spațiul limbii engleze – lingua franca pe plan mondial. Și fac acest lucru cu profesionalism, competență, bun gust și entuziasm.

Dacă mi-ar fi cerut cineva o listă cu traducătorii capabili să traducă poezie românească din Basarabia în engleză, i-aș fi dat o sută de nume. Avem o armată întreagă de traducători buni, cu care am putea cuceri – cultural − lumea, în cazul că nu i-am descuraja plătindu-i prost pentru munca lor și neoferindu-le nici măcar o răsplată morală (sunt critici literari care când comentează o carte tradusă nu fac nicio referire la traducător!). Dar dacă mi s-ar fi cerut să indic un singur nume, al traducătorului pe care îl consider cel mai potrivit pentru o asemenea întreprindere, m-aș fi gândit, fără îndoială, la Daniel Ioniță, care are nu numai talentul, pregătirea intelectuală, experiența, ci și entuziasmul și mijloacele necesare (prin Academia Australiano-Română pentru Cultură pe care o conduce) pentru propagarea literaturii române în lume.

Impresionanta sa colecție de eșantioane de poezie românească din toate timpurile, „Testament”, apărută în mai multe ediții succesive (Editura Minerva), toate bilingve, a avut și are în continuare un răsunător succes, alimentat de admiratori, dar și de detractori, care nu lipsesc niciodată când este vorba de o realizare valoroasă, generatoare de invidii.

Noul volum pe care-l aveți în față este de acest fel – „Basarabia sufletului meu – o colecție de poezie din Republica Moldova”/ „The Bessarabia of My Soul – a collection of poetry from the Republic of Moldova”. Editată de Maria Tonu și Daniel Ioniță, tradusă de Daniel Ioniță, asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud si Rochelle Bews – care au cooperat și la exceptionala serie de volume Testament – Antologie de Poezie Română Modernă (versiune bilingva) menționată mai sus – aceasta este o operă culturală importantă, vitală aș spune, pentru poezia din spațiul basarabean. Moldova și Bucovina, din interiorul și din afara granițelor de azi ale României, teritorii românești străvechi, au dovedit de-a lungul istoriei o adevărată vocație a poeziei, pentru certificarea căreia este suficient să-l amintim pe Mihai Eminescu, poet național al ambelor spații – dar volumul de față vă va dovedi că există mulți-mulți alții.

Fragmentele din aceste provincii istorice care au intrat abuziv în componența URSS au fost supuse timp de aproximativ o jumătate de secol nu numai unui proces de „comunistizare”, ci și unuia de desnaționalizare forțată, cuprinzând și desfigurarea limbii române, prin adoptarea grafiei chirilice (grafie funcțională și armonioasă în scrierea cuvintelor limbii ruse, dar străină de spiritul limbii române) și inventarea unui glotonim grotesc și mistificator: limba moldovenească.

Și totuși, chiar în acest spațiu al ostracizării limbii române, poezia n-a încetat să existe și să evolueze. După 1989, când nouă, celor din România, nu ne-a mai fost interzis să comunicăm cu basarabenii, am avut o adevărată revelație descoperind ce poezie mare s-a scris și se scrie în continuare în Republica Moldova. Ne bucurăm când descoperim câte o poezie inedită a lui Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu. La fel, dar la scara mult mai mare, după 1989, am descoperit mii de poezii inedite (pentru noi) ale poeților români de dincolo de Prut. A fost o sărbătoare.

Daniel Ioniță, cunoscutul poet și traducator, asistat de zâna bună din Canada a literaturii române, Maria Tonu, explorează și pune în valoare acest capitol de puțină vreme recuperat al istoriei literaturii române. Ei contribuie nu numai la promovarea poeziei basarabene în arii largi ale culturii universale, ci și la completarea imaginii pe care străinii o au despre poezia românească.

Remarcabilă este larga cuprindere a bunului- gust și a competenței Mariei Tonu și a lui Daniel Ioniță în abordarea acestul material poetic: experimentatul traducător și poet român din Sydney și scriitoarea și editoarea basarabeancă din Toronto, nu fac discriminări între clasici și romantici, între moderni și postmoderni, între narcisiști și militanți, între intimiști și vizionari.

În această colecție sunt reprezentate toate direcțiile din poezia română scrisă în Basarabia. Iar traducătorul nu ezită să reconstituie în engleză și enunțurile solemn-sentențioase din „Glossa” lui Eminescu și lamentația plină de dramatism din Basarabia cu jale de Grigore Vieru, și  paradoxalele construcții de idei din poeziile lui Leo Butnaru, și patetismul luminos-eruptiv din cunoscutul poem Au înnebunit salcâmii de Arhip Cibotaru (pus pe muzică și cântat electrizant de Tudor Gheorghe).

Continue reading „Alex ȘTEFĂNESCU: O uniune a competenței, bunului-gust și entuziasmului în slujba poeziei din Basarabia”

Daniel IONIŢĂ: O istorie din unghiuri complementare

O analiză la „Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice”

a lui Petre Anghel

 

Comparat cu monumentalul volum Istoria Literaturii Române 1940-2000 a lui Alex Ştefănescu, volumul lui Petre Anghel nu apare atât de amplu. Dar pentru că abordează literatura română din cu totul alt unghi decât cel abordat de faimosul critic şi istoric literar – Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice a lui Petre Anghel este de referinţă pentru cititorul interesat de ce anume s-a petrecut în culisele şi pe coridoarele tenebroase ale luărilor de decizii cu privire la literatură, volume, scriitori, edituri, pe vremea dictaturii comuniste – şi care au fost victimele, multe neştiute de critici şi de public, ale acesteia.

Dacă Alex Ştefănescu se ocupă eminamente de partea literară şi face referinţele necesare şi pertinente la politic, în măsura în care acesta a afectat opera unui scriitor, Petre Anghel subliniază în mod special influenţa politică, şi implicarea politică (mai mult, mai puţin, sau în rare cazuri de loc) a scriitorilor, editurilor, şi politicienilor, a securităţii – elemente care se încrucişează într-un dans de multe ori diabolic, uneori ilar, rareori benefic – şi care-şi lasă amprenta în mod direct pe filele tipărite, sau uneori interzise, ale volumelor apărute, ori modificate înainte de apariţie, ori moarte din faşă.

Nu vreau ca cineva să creadă că aş compara aceste volume, fiindcă ele, deşi se intersectează în anumite puncte cheie, nu pot fi în competiţie. Iar Petre Anghel nu a intenţionat în nici un caz să abordeze prea departe câmpul vast şi arat adânc, cu atâta succes, de către Alex Ştefănescu. Menţionându-le juxtapoziţional, doresc doar să contextualizez mai bine opera lui Petre Anghel pentru un eventual cititor. Cele două volume au premize şi abordări diferite, dar mai ales unghiuri diferite – deşi nu opuse, ci de multe ori complementare. Oricum, credincios strategiei lui, Alex Ştefănescu nu se pierde prea departe de literatură, nu alunecă aiurea înspre culisele de multe ori sordide ale politicului din acea perioadă – asta pe deoparte. Iar pe de altă parte Petre Anghel se preocupă de literatură şi alege scriitori pe care-i analizează, cu precădere în măsura în care intervine politicul – şi din punctul de vedere al politicului – aceasta fiind de la început intenţia declarată a Istoriei Politice a Literaturii Române Postbelice. Deci fiecare în felul lui rămâne credincios intenţiei declarate de la început. Spre exemplu Petre Anghel discută despre unii scriitori, poate necunoscuţi criticilor şi publicului larg (şi a fost acuzat de acest lucru de către unii critici mai neatenţi, sau dogmatici, sau pur şi simplu snobi – iar numărul acestora din urmă este legiune). Dar el argumentează, pertinent zic eu, că aceşti necunoscuţi merită o analiză mai atentă – că ei ar fi fost la fel de faimoşi precum alte nume celebre, dacă nu s-ar fi pomenit (pentru un motiv sau altul) sub tirul necruţător al politicului şi instrumentelor de stat de la acea vreme, al agenţilor acestora plătiţi sau voluntari slugarnici – care le-au tăiat multor talente şansa de a fi publicaţi de editurile respectabile de atunci. Aceşti scriitori au pierdut astfel şansa de a a-şi lăsa amprenta asupra literaturii române, după cum ar fi meritat. Un exemplu care-mi vine în minte este Florin Lăiu – dar mai sunt multe altele. În acest context, Petre Anghel face un lucru extraordinar, după opinia mea Cei ce l-au criticat ar trebui ca mai întâi să citească operele unui Lăiu şi altora menţionaţi, şi abia apoi să apese pe tastele calculatorului ca să-l condamne sau să-l laude pe Petre Anghel. Revenind la cele două volume, citindu-le, este ca şi cum ai merge pe aceeaşi cărare, dar lumina aruncă altfel de umbre, subliniind pentru trecător aspecte diferite, dependente de pagina şi volumul pe care-l ai în mână în momentul respectiv. Continue reading „Daniel IONIŢĂ: O istorie din unghiuri complementare”