Nu știu dacă ați vizionat filmul meu intitulat Păpușile Morții. Un film despre starea unei familii și dizolvarea ei – poate. A unui tată care a venit din îndepărtata Moldova în Banat la minele de uraniu unde a muncit din greu câștigând toate onorurile guvernului până la Ordinul Muncii Clasa întâi și care după ce a ieșit la pensie partidul l-a abandonat, și deși au fost Ortodocși au trebuit să accepte mâna pocăiților penticostali “underground “ca sa poată răzbi mai departe. Apoi a venit revoluția cu democrația care le-a diminuat puterea pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. Apoi tata a murit lucrând 39 de ani în minele de uraniu din cauza unei spargeri de venă în locul spart al craniului din cauza unei pietre care a căzut din înălțimea puțului minier unde făcea revizia și întreținerea lui. Mama a rămas singură cu băiatul cel mic Ghiță care și el handicapat mintal în urma nașterii sale prin cezariană la spitalul din Oravița și fiica acestuia dintr-o relație cu o trecătoare singuratică/pierdută a vieții, fiica care la vârsta de 10 ani are primul copil și la 11 al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că mama s-a îmbolnăvit la pat în urma vechii cezariene care fiind cusută cu ață normal (de croitorie) în interior (mai târziu spitalul motivând ca nu a avut ața de peste care se topește normal înăuntru dupa vindecare) aceasta a infectat interiorul făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață cusăturile sau vindecat și mai târziu sau transformat în cancer care i-a cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grija de ea și fiind frumușică sigur a a devenit victimă. Eu am fost anunțat în Australia că mama mai are o lună de trăit și am făcut totul ca sa viu acasă lângă ea.
Eu am părăsit România în 1979 iar sora mea locuiește în Timișoara încă de pe băncile liceului industrial de construcții din 1968.
Filmul este starea de fapt în care se afla România în 2006.
Am încercat să mă agăț fără milă de toate lucrurile noastre rele și bune care ne formează. M-am agățat de fiecare firmitură, de gest și imagine de parcă cumva este și ultimul drum, al meu în raiul copilăriei nu doar al mamei. Vă scriu toate astea și vă recomand filmul pentru că cineva mi-ai recomandat să vizionez LAVIATHAN a lui Andrei Swjiaginzew. Pe el la costat filmul 400 de mii de ruble parcă declara la Cannes într-un interviu, pe mine m-a costat doar dragostea de a împărtăși viața așa cum este. (Va recomand să-l urmăriți în liniște și în ordinea episoadelor pentru că urmăriți versiunea lungă a filmului.)
Filmul acesta e la fel de orfan precum întreaga țară, de guvern și de Biserica Ortodoxă.
Vizionare plăcută !
Todica – Marionetele morții – Ep. 1
Todica – Papusile Morții – ep.2
Todica – Marionetele Morții – Ultimul Act
——————————-
Ben TODICĂ
Australia
11 februarie 2018