Diana ZLATAN: Sărbătorirea Unirii Principatelor de către Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova

Comunicat de presă – Preşedinta USEM,

Diana Zlatan

Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova (USEM), cu sediul la Chişinău, a sărbătorit la Bucureşti, Unirea Principatelor Române

 

La 24 ianuarie 2018, Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română (USELR, dar USEM –  în acte), în calitate de organizaţie unionistă din cadrul Alianţei pentru Centenarul Marii Uniri, a contribuit cu forţe mici, la crearea unei atmosfere de frăţească şi simbolică sărbătoare la Bucureşti, cu reprezentanţi ai diverselor zone româneşti, inclusiv ai Basarabiei.

Marele eveniment naţional – Unirea Principatelor Române, a fost sărbătorit concomitent cu lansarea noii cărţi de poezie ,,Lepădarea din hamuri” de Maria Simion, membră a USELR. Protagonista întâlnirii de suflet a electrizat de această dată, nu doar prin măiestria de moderatoare, ci şi prin recitalul de versuri, marcate de puternice sentimente patriotice ale unei unioniste vibrând de iubire, mândrie de neam, grijă pentru prezentul şi viitorul României.

Tradiţional, la evenimentul de la Clubul „Chez Gabi”, locul care găzduieşte faimoasele serate literar-muzicale, organizate de Maria Simion, publicul a fost delectat cu inspirate discursuri ale unui şir de personalităţii din viaţa culturală a ambelor Maluri de Prut.

Poeta Clara Mărgineanu, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a copleşit atât prin aspectul lirico-filosofic al viziunii expuse, cât şi prin căldura unui suflet împlinit de susţinerea talentului bunei sale prietene, Maria Simion.

Continue reading „Diana ZLATAN: Sărbătorirea Unirii Principatelor de către Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova” →

Costel BABOŞ: Genunchiere (schiță umoristică)

Nu-mi place să merg la biserică pentru că trebuie să mă voluntariez la statul în genunchi. Genunchii nu sunt făcuţi să stai pe ei. Mai bine stai pe fund, stai în picioare, stai pup pe buda turcească, stai la orizontală, dar nu în genunchi. E chinul de pe lume. Îmi amintesc că tata mă pedepsea fără milă când nu eram prea cuminte. Şi plângeam de cădea tencuiala, aşa dureri îmi pricinuia statul în genunchi. La biserică nu te obligă nimeni! Stai în genunchi că aşa vrei tu, căci altfel se uită alţii urât!!! Unii fac buff şi cad din picioare direct în genunchi sau în patru labe dacă-şi pierd echilibrul. Alţii cad din picioare direct în extaz şi îşi mai dau şi cu capul de pământ. Şi nu o dată, ci de mai multe ori. Fac un fel de reverenţe. După care îşi mai fac şi un milion de cruci, din sperietură.

La serviciu, dacă e musai să stai în genunchi, porţi genunchiere, e obligatoriu, să nu-ţi paradeşti rotula şi cartilagiile că nu-ţi mai dă nimeni altele. Nici ligamente nu-ţi dă, nici tendoane, nici nimic. Ţi se dă hapuri, eventual, dacă-ţi tremură prea tare mădularul cu pricina, pilule de la care te ia cu dureri de stomac sau de cap, că aşa sunt pilulele, fac bine la una şi ravagii la ce-a mai rămas.

Continue reading „Costel BABOŞ: Genunchiere (schiță umoristică)” →

George PETROVAI: Interviu cu Statul paralel

Eu: Chiar există aşa ceva?!

El: Nostimă mirare întrebătoare. Adică îmi pui la îndoială existenţa, cu toate că am acceptat să-ţi răspund la toate întrebările, oricât ar fi ele de năstruşnice. Ai merita să-ţi întorc spatele şi să-l dau dracului de interviu. Dar n-o voi face, nu din respect faţă de tine (mă rog, ce respect pot să am faţă de pestriţa tagmă a jurnaliştilor?), ci pentru că sunt curios până unde vei merge cu nerozia neîncrederii.

Eu: Scuze pentru gafă! De fapt, cartezianismul nu-şi trage seva din omniprezenta îndoială umană? Aşa că te rog să te prezinţi…

El: Văleu, ce de banalităţi şi clişee! Dar de unde originalitate, când Martin Heidegger susţine că l-a citit pe Aristotel în original şi că a rămas surprins de mulţimea truismelor pe care acesta, unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichităţii, le înşiră la tot pasul. Prin urmare, dacă în afirmaţia voit paradoxală a lui Petre Ţuţea renunţăm la partea cu idioţii, atunci rămâne că numai Dumnezeu este original în sensul deplin al cuvântului…  Revenind la oile noastre, fac cunoscut celor interesaţi că eu am fost zămislit chiar de instinctul de turmă al omului preistoric şi am avansat de la faza matriarhalo-patriarhală la tiranie, plutocraţie şi democraţie, cele trei forme fundamentale ale cârmuirii şi organizării sociale.

Eu: Vasăzică, Statul paralel este mereu şi pretutindeni prezent, atât în perioadele de acalmie sau de pretinsă stabilitate politico-economică, cât şi în cele de frământări sociale.

El: Da, căci eu sunt aidoma feţei nevăzute de pe Pământ a Lunii, respectiv aidoma feţei întoarse a zeului Ianus: în perioadele de stabilitate le zâmbesc cârmuitorilor în oglinda nesigură a prezentului, iar în cele de instabilitate le fac cu ochiul cârmuiţilor în oglinda ceţoasă a viitorului.

Eu: Întrucât alde Dragnea şi Tăriceanu acuză Statul paralel de uriaşele neîmpliniri (pentru cei mulţi) în primul lor an de guvernare, se cheamă că ori nu cunosc această ecuaţie secretă a puterii statale, ori că o ignoră.

 

El: Dacă n-o cunosc e grav, iar dacă o ignoră este de-a binelea dramatic pentru ţară. Lucru, de altminteri, cu prisosinţă demonstrat de toată această penibilă tevatură privind noile legi strâmbe ale justiţiei, prin care toţi ăştia urmăresc să împuşte doi iepuri dintr-un foc: pe mine să mă acapareze, iar lor să-şi salveze pieile tăbăcite cu necinste şi minciună. Dar eu, Statul paralel sau eterna alternativă la politica în derulare, îndeosebi la cea falimentară pentru o naţie, nu pot fi constrâns de vrerea grăbită a unor nelegiuţi cu ştaif, ci numai convins de justeţea faptelor şi intenţiilor, precum cele ale maselor trişate, întru colaborare.

Aşa că urmează inevitabila mătrăşire a acelora care nu se jenează să peroreze că toate animalele din ferma orwelliană sunt egale între ele, deşi ei acţionează potrivit convingerii intime că unele sunt mai egale ca altele…

––––––––––-

George  PETROVAI

Sighetu Marmaţiei,                                                       

12 februarie 2018

           

Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele

Războiul dintre Statele Paralele moldo-valah şi euro-atlantic, fiecare legitim de o parte sau cealalalta a Carpaţilor, aminteşte de Războiul religios de treizece de ani dintre catolici şi protestanţi în Sfântul Imperiu Roman, cel de Secesiune dintre catolicii şi protestanţii în SUA, dintre hinduşii şi mahomedanii în India, catolicii şi protestaţii din Irlanda, creştinii şi musulmanii în Sudan, catolicii, ortodocşii, islamicii din fosta Jugoslavie, ortodocşi şi catolici în Ucraina etc…

Totul e paşnic în UE/NATO, dar sunt deja cinci milioane de românii, victime colaterale, pe locul doi în lume, după Siria în război, care s-au refugiat, băjenit în occident, şi refuzul premierului partidei ortodoxo-comuniste moldo-valahe PMR, PCR, FSN, PSD, Vasilica-Viorica Dăncila, de a vorbi în Parlamentul European, la Bruxelles, de a pune pe ordinea de zi vizita papei Francisc în anul Centenarului şi beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în faimă de martiri sub regimul ortodoxo-comunist. Asta dă apă la moară atât acelor occidentali, care-i văd pe ortodocşi incompatibili cu occidentul, cât şi autohtoniştilor moldo-valahi, care abia aşteaptă să scape de Europa pe care nu o înţeleg şi de aceea nu o accepta.

Continue reading „Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele” →

Costache NĂSTASE: Adieri lirice (poeme)

SEMN DE VIAŢĂ

 

Aşa cum pui semnul de carte

Între paginile ei

Ca să citeşti mai depate

Când lectura îţi reiei,

 

Aşa am pus un semn de viaţă

La ziua-n care ai plecat

Nutrind o tainică speranţă

Că poate nu s-a terminat

 

Şi vom continua povestea

În care suntem bravi eroi

Iar scena cu despărţirea

Nu a fost scrisă pentru noi.

 

Iar dacă nu vei reveni,

Acel semn pus în zadar

Sigur că va deveni

O sumbră piatră de hotar

 

Continue reading „Costache NĂSTASE: Adieri lirice (poeme)” →

Lavinia BUD: Ochiul clipei

OCHIUL CLIPEI

 

Ce rămâne în ochiul clipei

după ce se cern

visele din copilărie?…

Un amalgam de dorințe,

spălate de apele renunțărilor,

înainte de a le crește rădăcini

pe câmpia din suflet.

Viața ne prinde

în mrejele ei

și ne aruncă pe câte un mal,

ultimul avanpost

al marilor bătălii

câștigate sau nu,

pentru regăsirea sinelui.

Ochiul clipei nu iartă,

se depărtează tot mai mult

în cadrane solare,

ce nu mai recunosc

umbra noastră

ca să bată bing-bang-ul

pentru ora de fericire,

amăgită, uneori,

cu fărâme de vise.

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

13 februarie 2018

Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă

La începutul anului 2018 am avut deosebita bucurie să lecturez un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu, apărut la finalul anului 2017 la Editura InfoRapArt, Galați, 2017.
Volumul cuprinde douăzeci și șase de piese de teatru. Unele piese de teatru pornesc de la jocurile copilăriei ca de exemplu „Unde să mă ascund?“, de la jocul ascunsa, pe urmă ajunge să surprindă complexele unor personaje, traumele lor, copii fiind și încercarea lor de a le depășii. Grasu, complexat datorită aspectului său fizic, dar și pentru faptul că rămâne mereu ultimul la joc, se ascude în spatele unei sobe pentru a nu fi găsit. În spatele sobei adoarme și este căutat de personaje precum „Dragostea“, „Timpul“ și chiar „Death“, moartea, de care se ascunde, le evită, până ce „Death“ îi șoptește că a murit și el se trezește din vis datorită colegilor ce-l găsesc în spatele sobei. Visul acesta îl va ajuta să se schimbe. Alte piese de teatru au ca punct de plecare unele povești ale copilăriei ca de exemplu „Fata babei se mărită“, respectând tradițiile și obiceiurile populare de nuntă, dar totodată încercând să vindece personajul anunțat încă din titlu de lăcomie. Sunt și piese de teatru ce prezintă momente din viața unor sfinți ca de exemplu „Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți“, secvențe din Sfânta Scriptură „Cândva, în noaptea sfântă“, „Magii“, „De Paște“, „Înfricoșata judecată“, încărcate de învățături. Frumusețea limbii române este elogiată în piese de teatru precum „Să iubim limba strămoșească“, piesă în care un personaj se lovește la tot pasul de englezisme sau în „Balul verbelor“ sau chiar „Fazan“, piesă de teatru ce pornește de la un joc al copilăriei și ajunge să arate frumusețea, melodicitatea cuvintelor limbii române.
Se poate observa că piesele de teatru, cu toate că sunt destinate copiilor și tinerilor, sunt încărcate de simboluri.
Continue reading „Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă” →

Irina Lucia MIHALCA: Veșmântul fericirii

 

Veșmântul fericirii

 

Rezemată de cer îmi ții scara, urc treaptă cu treaptă,

te invit să străbatem

cele nouă ceruri ale iubirii veșnice,

fiindcă adevărata dragoste

ne îmbracă, nu ne dezbracă,

și uite că soarele se străduie să-ți spună că da,

vrei să-mi simți zvâcnirea nebună

de înălțare, de plutire.

Stropit cu isopul iubirii neprihănite,

înainte de revărsarea zorilor, într-un alt ritm,

un cântec nou se revarsă din trupuri

și în același timp – duh și aripi,

o pasăre ni se cuibărește.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Veșmântul fericirii” →

Tatiana DABIJA: Tristețea nu are anotimp…

TRISTEŢEA NU ARE ANOTIMP…

 

Tristețea nu are anotimp –

Sub umbra nopților par toate trecătoare,

Veacurile rămân desfigurate în timp

Și-n calea lor se-mpletesc felinare.

Tristețea nu are anotimp

Când haina ei se-avântă în mișcare,

Se sparg secundele rănite de pământ

De parcă timpul o pune la-ncercare.

Tristețea nu are anotimp –

Din unghiul său statornic te veghează, Continue reading „Tatiana DABIJA: Tristețea nu are anotimp…” →