Totdeauna îmi vine greu să scriu despre oamenii buni la timpul trecut. Regret că nu am scris despre vrednicul român din Maramureșul istoric, Gheorghe Opriș, mai degrabă.

          Ne-am cunoscut în anii de studenție la Universitatea cernăuțeană, la facultatea de limbi străine, secția de franceză. În anul 1977 când am devenit studentă a acestei facultăți, Gheorghe Opriș și fratele său Mihai Opriș erau deja studenți în anul II. Erau în același curs și în aceeași grupă, deși diferența era de un an între ei, toți cei cinci ani au trăit împreună în aceeași cameră la căminul studențesc, așa cum le stă bine unor buni frați. Îmi aduc aminte că era și o fată cu ei în grupă  Olga Pop. Toți erau din regiunea Transcarpatică.

          Gheorghe Opriș a fost un student bun, un bun sportiv, participând mai ales la competițiile de lupte la corp, la alte competiții sportive. Avea și el, și fratele său Mihai succese la învățătură. De felul său Gheorghe era calm, bine educat, amabil, cumpătat, atent, serios, cu simțul datoriei… Era un om deosebit în toate. La fel era și fratele său Mihai.

          Țin minte că am fost invitată la școala N10, școala românească din suburbia Roșa, Cernăuți, unde pe atunci, noi studenții de la catedra  de limbă  franceză făceam în anul cinci practica pedagogică. Am asistat la lecțiile predate de practicanții anului cinci, printre care și la frații Opriș. Chiar de atunci am observat seriozitatea cu care viitorii pedagogi se atârnau față de profesia aleasă. Despre acele impresii am scris în gazeta studențească, dar și în unicul ziar românesc (moldovenesc pe atunci) Zorile Bucovinei. Pe urmă țin minte că am fost invitată și la discuția cu practicanții și profesorii lor, unde am menționat în calitate de corespondentă a ziarelor respective, cum studenții absolvenți au făcut practica respectivă, menționându-i în deosebi pe frații Opriș.

          Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Omul care a sfințit locul (In memoriam)” →