Silvia BODEA SĂLĂJAN: Scara interioară

,,În volumul “Serbările luminii” publicat în colecţia Poesis la Editura Caiete Silvane, Silvia Bodea Sălăjan scrie o poezie meditativ-reflexivă, matură artistic şi asimilând influenţe culturale nobile. Blaga este unul dintre magiştri.

          Rimate şi ritmate uneori, lăsate alteori să urmeze firul gândirii poetice şi al semnificării prin imagini-cheie şi simboluri, versurile sunt pe cât de sensibile, pe atât de profunde. E o scară interioară urcată cu efort inaparent, treaptă cu treaptă.

         Cititorul, la finele lecturii acestei cărţi, nu va regreta.”

Daniel Cristea-Enache

 

Scara interioară

 

într-un trecut

toate cuvintele se sprijineau de ziduri

ţinându-se unele de altele

ca zalele unui lanţ

al condamnaţilor sorţii

şi fiecare făcea nod

undeva deasupra inimii

 

mă durea starea lor

de veghe

dar îmi rămăseseră visele

 

o bucurie iluzorie

ca însăşi viaţa

în starea de dincolo

de lutul nears

fugea din neliniştea mea

–––––––––––-

Silvia BODEA SĂLĂJAN

Carmen CIORNEA: Miza

MIZA

 

când ți-e frig nu uiți sensul lui „a încălzi”
când ți-e teamă tânjești și mai adânc la
binefacerile puterii lui „a liniști”
când pierzi ajungi să cugeți la câștigul
celor fără de noroc
când ești la pământ gândești că mormântul
păstrează oricui rolul său univoc

 

singurul meu câștig e viața mea
singura miză a vieții mele e sufletul meu
ceea ce mi se întâmplă e în timpul
îngăduit (s)curgerii viețuirii mele
sângele meu îmi încălzește inima
și-apoi
inima mea îmi liniștește sângele
tot ce pot câștiga
tot ce pot pierde
e sensul vieții de dincolo de mormânt

 

când mi-e frig caut lumina căldurii
când mi-e teamă tânjesc la liniștirile
pocăinței adânci
când pierd cuget la sensurile
câștigului vieții
când cad mi-amintesc însemnele
urcușurilor celor sfinți

–––––––––––

Carmen CIORNEA

25 iunie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Timpul ne va spune

Timpul ne va spune

Nu vreau să-mi dăruiești apusul !
Nici roua dimineților în zori !
Nu vreau, nici luna de pe cer!
Vreau doar iubirea-ți să m-aline
În clipele cu dor !

 

Mai vreau să mergem
Liniștiți de mână,
Pășind pe iarba de un verde crud !
Prin parcul vieții noastre scurte
Iubindune, ca doi nebuni !

 

Fuioarele de fum să ne dispară,
Din visele de ieri !
Și azi, să ne iubim întâia oară,
Într-un vârtej de sentimente…
Doar tu și eu !

 

Tu știi cât viața mi-e săracă
Când timpul fără tine trece- zbor…
Mi-e dor de versurile de odinioară
Când ne găseam cuvintele ușor !

 

Acum…nici nu-ndrăznesc să-ți scriu!
Nici să gândesc la tine nu mai pot!
Este târziu să mai aștept
Că într-o zi…tu ai să vii !

 

Las timpul să ne spună ,ce va fi !
Las…vreme să-și urmeze cursul !
Eu aș fi vrut, tu ai fi vrut…
Dar poate …nu a vrut destinul!

––––––––––-

Mariana Zorița PURICE

25 iunie, 2018

Maria HOTEA: Un dor neînțeles

Un dor neînțeles

Trec clipele grăbite în zbor, pe nesimțite,
În căutarea ta,totuși rămân mereu pierdute
Și-mi pare foarte lungă și tristă așteptarea,
Pe drumul lung al vieții,rătăcind acum cărarea.

 

Sunt vise minunate și dorințe ce se risipesc,
La fel cum florile suave, în timp se ofilesc
Doar zilele ce trec în zbor, îmi par pusti și reci ,
Când singur ești și numai cu tristețe le petreci.

 

Un dor neînțeles în piept ades îl simt arzând,
Dar te păstrez fără să vreau neîncetat în gând
În nopți târzii,întunecate,cu nenumărate insomnii
Înlăcrimată stau și visătoare te aștept să vii.

 

Cu ochii triști și în singurătate, stele argintii privesc
Și lunii călătoare, tainic despre tine îi vorbesc
Să-ți spună ea,cu blânde raze argintii iubitul meu,
Căci te doresc, la fel ca altădată și îmi este greu.

––––––––––-

Maria HOTEA

25 iunie, 2018

 

 

 

Dunia PĂLĂNGEANU: O altă poveste

O ALTĂ POVESTE

 

“Fiecare zi
e o altă poveste
născută pe tipsia
încărunțită a vremii.
Hei, gândule,
cum te ridici biruitor,
cu sabia de lumină
spintecând depărtările,
hoinărind pe câmpia
învinsă de culori
și emoții nesfârșite,
înotand prin valurile
când line,când aspre,
ale anilor mei…”

——————————-
Dunia PĂLĂNGEANU

Galați

 

Fragment din vol. ,,Miniaturi dunărene”, Editura Amurg Sentimental, București

Ilustrație: Mirel Matei

 

Anca-Maria DAVID: Sfinții închisorilor

SFINŢII ÎNCHISORILOR

Sfinţii închisorilor ne privesc din cer,
Curge mirul sfânt pe pământ,
Dragostea de neam şi credinţă
I-a adunat în Sânul lui Avraam.
Au plătit pentru a lor credinţă,
În viscolul durerilor s-au zvârcolit,
Ţipete se auzeau peste tot,
Noaptea îngheţau de durere,
Nu era nicio mângâiere.
Iadul s-a dezlănţuit pe pământ,
Să le smulgă credinţa din gând,
Cu forcepsul trăgeau de cuvânt,
Să-i aşeze pe toţi în mormânt.
Frigul se aşternuse pe chip,
Era rece şi le tremurau gândurile-n oase,
Sufletele erau străpunse-n piroane,
Furtuni porneau din icoane,
Carnea se scurgea ca un scrum de pe oase,
Foametea urla între zăbrele.
Arde tăcerea-n cuvânt
Şi cuvântul se aude-n gând,
Gândul se înalţă spre cer
Şi cerurile în flăcări se aprind
De sângele vărsat pe pământ.

–––––––––

Anca-Maria DAVID

25 iunie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Despre-o lumină

Despre-o lumină

 

de parcă te-ai născut ca să mă-nvii,
aşa firesc ştii să respiri în mine!
de parcă rătăcind printre nelinişti,
te tot trăiesc – şi nu mi-e rău, nici bine,
ci doar aşa cum trebuie să fie –
o linişte-a neliniştii că-mi eşti,
o spovedanie închisă-ntr-o scrisoare
pe care poate nici n-ai s-o citeşti.
ca două libertăţi într-o-ncleştare
neobosind singurătăţi să toace,
suntem o contopire născând viaţă
peste o moarte ce ne tot desface.
suntem un cântec din bătăi de inimi,
un tren ce n-are şine şi nici gări,
în partitura fără de răspunsuri
ne suntem unul altuia-ntrebări.
lumina mea de-absint şi miere caldă
amestecată-n sânge ca un drog,
prin anotimpuri de-ndoieli şi frică,
să nu te stingi, să nu mă pierzi, te rog!

––––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

25 iunie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Celei din ,,taină’’

Celei din ,,taină’’

 

Nu vei plânge niciodată, dorul pare depărtat

De un gând uitat în vremuri, peste care a plouat

Și s-a scurs cu apa-n valuri pan’ la capul Mării Moarte;

Triști rămân corăbierii…valul dorului să-i poarte…

 

Doar Credința te întoarce dintr-o tainică durere,

Inima neprihănită îți rămâne ca avere….

Gustul tainic de iubire, Soare între ghețuri reci,

Încălzește-un strop de iarbă pe tăcutele poteci…

 

Netrăind amarul clipei…negustând o fiere crudă,

Nu vei plânge peste ape…lacrima-ți răsare nudă…

Suflet cu pelin în brațe, flori de gheață pe Cuvânt…

Peste foaia cea velină, azi ai scris un Legământ!

 

Epitaf cu Cruce Nouă, chinul din Pământ răsare

Ca o floare în zăpadă, ,,fructul’’ ei amarnic doare…

Și se scrie o poveste în secunde fără sori,

Doar o Stea, la capul Lumii, încă străluceşte-n zori.

 

Că și ziua îți omoară noaptea albă de catran

Care-n brațe te cuprinde, cu amorul tău orfan,

Și se face punte lină între Viață și Abis…

A fost dorul tău de Viață, Raiul chiar s-a făcut Vis?!

 

A fost Îngerul la vreme, cu un crin în palma moale,

Un sărut ți-a dat pe frunte, unul mic să nu te scoale…

Som netulburat de zâne, inima cu dor să-ți bată,

Praf de stele căzătoare strălucesc pe a ta față?!

 

Am simțit oftatul vremii, suflet cu durere-n Porți,

Armonii și muze blânde, portative peste Sorți,

Doar pășește cu dorinţa, pasul tău făcut bemol…

Și iubește-mă în Taină…sufletul nu-ți fie gol!

––––––––––––––––-

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 iunie, 2018

Harry ROSS: Aforisme

De când genialul Will a murit, veacurile au încărunțit, iar un alt Shakesspeare nu s-a ivit.

*

Dacă omul ar rămâne precum se naște pur și nevinovat, lumea at fi un paradis,  deschis pentru orice vis.

*

Potopul a fost primul care a vrut să înece omul.

*

Evreilor li se reproșează deșteptăciunea.

Un păcat mai mare n-ar putea  avea.

*

În picăturile de rouă strălucește o dinineață nouă.

*

Mâna face și tot ea desface.

*

Ochiul  vede dar nu totdeauna crede.

*

Gura vorbește,  gura rănește…

*

Comunicăm omeneșste ca să știm la ce anume altul ce gândește.

*

Spiritul nu vorbște, dar gândește și cântărește.

*

Ceea ce-i vizibil e și plauzibil.

*

Memoria nu are tată, nu  are mamă, dacă ar ține minte că e un copil cu multă  minte.

*

Când marile puteri se urăsc,  la nevoile omenirii nu prea se gândesc.

*

Convulsiile în politică stârnesc o  stare critică.

*

Scandalurile în căsnicie distrug și brumele  de armonie.

*

Ceea ce apa ia odată , nu se întoarce niciodată.

*

Dacă e să vină norocul, să aducă măcar ce așteaptă omul.

*

Nu miracolul ne lipsește, ci efectele lui  celeste.

*

Din toate lipsurile avem câte ceva. Orice adaos anume va ruina.

*

Poruncile dumnezeiești turnate în cuvinte rămân până astăzi sfinte.

*

Deși li s-a făcut dreptate, părțile în conflict ies de la jurați  nemulțumiți și supărați.

*

Rațiunea moțăie căci somnul o ronțăie.

––––––––-

Harry ROSS

Israel

25 iunie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Stropi de noapte

STROPI DE NOAPTE

 

Stropi de noapte plâng pe geamul meu ca după tine,
Iar luna mă mîngâie cu ultimele-i raze
Nu mă mai curg șoapte de dor, ci râuri de suspine
Văd crezul iubirii mele în moarte cum vibrează.

 

În întunericul absurd al nopții, eu ascult încă glasul tău,
Simt pașii tăi parcă venind spre mine și tresar
Un înger îmi arde-n alăută a mea inimă
Rug de foc îmi este noaptea, ars de dorul cel hoinar.

 

Stropii sunt tot mai reci, aici în regatul nopții,
Icoane-mi sunt doar zorii și soarele perlat
C -așa au tras încă de la începuturi, sorții
Să rătăcesc la răspântii de drumuri grele fârtat.

 

Noaptea e tot mai rece iar pianul mă omoară,
Velința iubirii tale mă arde atom cu atom
Nu pot atinge templul tău, nu pot urca pe scară
Tu ești nemuritoare, iar eu dea pururi om.

 

În noaptea grea, când clepsidra mă curge spre genuni,
Când din pașii tăi și glasul tău, eu am făcut altar
Iar abisul mă obligă să-i port acum recile-i cununi
Inima-mi cea sordidă, eu ți-o ofer în dar.

––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

25 iunie, 2018