Despre-o lumină
de parcă te-ai născut ca să mă-nvii,
aşa firesc ştii să respiri în mine!
de parcă rătăcind printre nelinişti,
te tot trăiesc – şi nu mi-e rău, nici bine,
ci doar aşa cum trebuie să fie –
o linişte-a neliniştii că-mi eşti,
o spovedanie închisă-ntr-o scrisoare
pe care poate nici n-ai s-o citeşti.
ca două libertăţi într-o-ncleştare
neobosind singurătăţi să toace,
suntem o contopire născând viaţă
peste o moarte ce ne tot desface.
suntem un cântec din bătăi de inimi,
un tren ce n-are şine şi nici gări,
în partitura fără de răspunsuri
ne suntem unul altuia-ntrebări.
lumina mea de-absint şi miere caldă
amestecată-n sânge ca un drog,
prin anotimpuri de-ndoieli şi frică,
să nu te stingi, să nu mă pierzi, te rog!
––––––––––––-
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
25 iunie, 2018