STROPI DE NOAPTE
Stropi de noapte plâng pe geamul meu ca după tine,
Iar luna mă mîngâie cu ultimele-i raze
Nu mă mai curg șoapte de dor, ci râuri de suspine
Văd crezul iubirii mele în moarte cum vibrează.
În întunericul absurd al nopții, eu ascult încă glasul tău,
Simt pașii tăi parcă venind spre mine și tresar
Un înger îmi arde-n alăută a mea inimă
Rug de foc îmi este noaptea, ars de dorul cel hoinar.
Stropii sunt tot mai reci, aici în regatul nopții,
Icoane-mi sunt doar zorii și soarele perlat
C -așa au tras încă de la începuturi, sorții
Să rătăcesc la răspântii de drumuri grele fârtat.
Noaptea e tot mai rece iar pianul mă omoară,
Velința iubirii tale mă arde atom cu atom
Nu pot atinge templul tău, nu pot urca pe scară
Tu ești nemuritoare, iar eu dea pururi om.
În noaptea grea, când clepsidra mă curge spre genuni,
Când din pașii tăi și glasul tău, eu am făcut altar
Iar abisul mă obligă să-i port acum recile-i cununi
Inima-mi cea sordidă, eu ți-o ofer în dar.
––––––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
25 iunie, 2018