Adrian BOTEZ: E liniște de noapte-n miez de zi

E LINIŞTE DE NOAPTE-N MIEZ DE ZI

 

e linişte de noapte-n miez de zi

plâng toropite frunzele de nuc

una pe umărul alteia – făr’ a şti

că-s cercetate-n bezne de un Cuc

 

azurul ţeapăn are-ntr-însul plumb topit

ameninţă apocalipsa din Vechi Schit

azi nu va înnopta: Măria Sa

va prăbuşi în hornuri de vulcan – va devasta

 

căci azi e Ziua fără Cruce : doar o Stea

Stea Neagră – şi Soroc: Corbii confirmă : „CRA”!

…draci călărind schelete – Moartea-i divă

 

popoare-s fără rost – fără colivă…

…toţi – cufundaţi în catastrofă – show burlesc :

toţi vom plăti – ce zeii nu plătesc…

 

…dar – din păcate – nu-i sfârşit împărătesc…

***

 

CÂNT DE HULUBI AUD DIN LUMEA CÈEALALTĂ :

 

cânt de hulubi aud din lumea cèealaltă :

sunt şi acolo tei – lumini şi vetre…

lipsesc doar veninoasele cumetre

lipsesc şi cei ce-aici te lasă baltă…

 

Hristos – baci înţeleptelor mioare

stă în sarìcă – la un foc spăimatic

e dus pe gânduri şi e singuratic :

Al Treilea Cioban şoptea că moare…

 

„de ce?” – l-a întrebat – trist – Preaînaltul…

„dacă nu eu – atunci să las tot Neamul?”

…Crist a-nţeles – căci ranele-i sunt ramul

 

de cari se ţin şi stelele – şi natul…

…dar tu ce zici  – popor fără priinţă ?

meriţi o nouă jertfă dumnezee

la-atâta nerecunoştinţă?

***

 

RESTAURARE ŞI INSTAURARE

 

voi sforăiţi – până

îmbătrâniţi – şi-apoi  –  foarte confortabil şi

convenabil –  muriţi…

 

eu – însă – aş vrea să mi se dea Cuvinte de Foc (de-acolo de

sus – din Cel mai Viguros

loc!) – cu care să    

sparg lumea asta curvită  – în mii de bucăţi  – să-i ajung la blestematu-i

Miez de Crimă  (de toţi nebunii cultivat – cu

întreaga lor

stimă!) – pe care

Miez să-l sfărâm între

dinţi  – şi-apoi să-l scuip – cu mare năduf – în

ţărână – după cum merită – de-o istorie-ntreagă

asasină

 

…abia atunci – se vor stârni

Furtuni de Cristal – se va porni un zgomot

infernal (toţi vor zice: „nebunii-au scăpat din

spital!”) : nu-nu – sunt – miriade – solzii de

lut – care

toţi dintr-odată – vor cădea de pe ochii tuturor

oamenilor – tuturor

regnurilor – cu acompaniament de

vitralii sparte

de-aici şi dindeparte…

 

…în sfârşit – va veni şi Ziua Epuizării

Flegmurilor – şi a venit – discretă şi deplin

curată – Ziua Tuturor

Vergurilor…

 

…abia atunci vor crăpa toate

burţile şi bolţile de

temniţă („precum în cer – aşa şi pre

pământ”!) – şi un singur strigăt îi va

uni – pe răsfiraţii

orfani ai firii : „iată

Paradisul – cel dintotdeauna ignorat – de

orbi…acum împănat de

înfocaţi Corbi!”

 

..Hristos – cel atât de singur şi de

nimeni – pân-acum  –

ascultat – abia atunci se va-ntrona

în vecii vecilor

Împărat…

***

 

NU SE-NGĂDUIE-N VĂZDUH VÂNT ŞI GÂNDURI BUNE

 

nu se-ngăduie-n văzduhuri vânt şi gânduri bune :

numai greierul din ierburi nu-şi trădează strune

şuieră – ca pe tăpşan – presimţiri neroade

iară peştii din pârâu descântă năvoade…

 

soare – soare – stea-unsoare – izvodită-n mirişti…

stau sub umbre stejăroase – frământat de linişti :

uite-acum năboiesc norii – şi mă smulg din rane

răstignitul iar cerşi-va târgului – piroane…

 

…nu-i de bine – sfinte-albine – navigând arome!

…se târăsc – din umbră – iarăşi –  fiarele din vome

ruginit de nedormire – le cad pradă bleagă

 

cât de trist sunt – numai Cristul de-a vrea să-nţeleagă…

…ciori şi buhe – nu-mi daţi roate – încă-a stârv nu mìros

m-aş vrea frate doar c-un Vultur – chiar de-i plin de ìfos…

***

 

CERUL DE SEARĂ – VAZĂ DE CRISTAL

 

cerul de seară – vază de cristal

cu fulgerări domoale-mpacă teii

…”să-nceapă – oare – Trudnicul Final?”

dar frunzele mai au – furiş – scântei

pe care le-or  preda Casiopeii!

 

„Cristal!” – „Cristal!” – se miră – iar – Măiastra

căreia – după datini – i-am fost deschis fereastra :

„Cristal  – Cristal – Extazul Nemuririi!”

…şi din adâncuri – au oftat Cabirii…

 

…pân’ şi hulubii au uitat zavèra

de uguieli : se pregăteşte éra :

translucizi fi-vom – deci – nevinovaţi…

 

iar Fiara şi cu Zeii se-ngăduie ca fraţi…

…s-a scurs atâta sânge… – …dar nu şi în zadar :

Manole-l cheamă-n ziduri pe Crist – Ultim ZIDAR!

***

 

TRAGE-TE LA VATRĂ – CRISTE – PE MELEAGUL ROMÂNESC

 

trage-Te la Vatră – Criste – pe meleagul românesc

şi fă-ţi o căsuţă-n Munte – raiul nostru pământesc

trage-Te la Vatră – Criste – şi ascultă  – la fereastră

îngeri – păsări şi izvoare – şi-Nvăpăiata Măiastră!

 

trage-Te la Vatră – Criste – îmbrăcat în ţundra-ţi albă

Te-or cunoaşte şi vor prinde iarăşi grai – cele mioare

Sfinţi Ciobani – Voievozii noştri – ştiu – cu toţi – că nu se moare

Răstignitul când doineşte – cum Orfeu – cântece-n salbă…

 

toate stelele s-or ţine – după Fluierul Lui Crist

mărăcini şi spini s-or face Incendiu de Trandafiri

şi – pe seară – când Lumina  se aprinde-n Ametist

 

Pădurari şi Magi vădi-s-or – toţi ce-avură alte firi…

…trage-Te la Vatră – Criste – raiu-i mai duios în ramuri

şi de-aici – din VALAHÌA – căpăta-şi-or CANDELI – iarăşi –

toate ale lumii NEAMURI !

***                                                        

 

DACĂ O FI VREUN IAD – AICI E IADUL

 

dacă o fi vreun iad – aici e iadul

cu cât faci mai mult rău – eşti important

cotidienei crime preamăreşte-i vadul

dă-i plodului cuţit – să-ucidă elegant

 

în sânge să se prăbuşească creatura

măcelărie fie-ntreg pământul

nu-ţi lua de la perversitate gândul

îmbrăţişează-ţi – alăptează-ţi ura

 

dracul nu se-oboseşte căutând vreo mască

între bine şi rău prăpăstii nu se cască

ai la desert un suflet torturat :

 

te ştergi la gură c-un prosop curat…

…leşia toată – prăvălită-n casă

ţi-a spălat – Moarte – chipul : eşti frumoasă…

***

 

ÎN PĂDURE – ÎN PĂDURE – LA ALTAR

 

în pădure – în pădure – la altar

se-nchin cerbii – se-nchin cerbii – ochi de jar

vântul grav cădelniţează  –  demni copaci

ţin discursuri mângâioase  –  să te-mpaci

 

vin oglinzile de ape la spovadă

umbriţi peşti se unduiră  –  Crist să-i vadă

psalmi de păsări – prin versete – tresar ramuri :

e o seară a credinţei – fără flamuri

 

se pogoară Crist în miez de liturghie

e-o Lumină ce ai vrea etern să fie

e Cuvântul ce vibrează – suind Scara

 

pentru-ntemeierea lumii : coaptă-i Vara…

…nu e lipsă – nu e zgomot – e doar şoapta

ce te-ndeamnă – blând şi slobod – să-ţi işti fapta…

***

 

SFÂNT MINEREU DE PATIMĂ – POETUL

Patimă – Patimă – din străfunduri – din Lună

de la-Nalta – Disperata Doamnă Mătrăgună

pârjolitoare Patimă – Dionysos şi-Orfeu

o smulg din sufletul Poetului bântuit : Sfânt Minereu

 

Împărat al Lumii – Poetul desferecă-izvoare

presară-apă vie pe-orice rană ce arde şi doare

Poetul dă Viaţă  ori Moarte – şi se opreşte

doar când Hristos – în locul Lirei – şopteşte…

 

torturaţi-l – asasinaţi-l pe Nebunul Poet

el nu-i decât – Lui Crist – lapidatul Profet

daţi-i foc – din toate părţile – ca unui câmp cu momâi

 

el tot va rămâne – -ntre toţi sorii – Cel Dintâi…

…Răstigniţii – Hristos şi Poetul – s-au tras la o margine :

cine ştie ce pun la cale – s-au şi iscat – în stele – GADINE

***

 

GUNOIERII ŞI PACHIDERMUL NOPŢII

 

în zori năvălesc – din

necunoscut  – Gunoierii – cu

maşinile lor

oribile – ca nişte

salvări dezafectate – năvălesc

Gunoierii – şi

strâng din greu – mormane

enorme : ai impresia că

Noaptea e un Mamut Monstruos şi

mut – care aleargă – hăituit de

nu se ştie cine – de seara până

dimineaţa – defecând

exasperat – fără

încetare – ca o Sepie secretând în

urmă-i – întru apărare prin

disimulare  – până în

zori…

 

…apoi – dintr-odată

dispare…

 

…asta ţine până

seara – când

adulmec – din nou

Pachidermul Supradimensionat – îi adulmec

urma – după jeturile-mbeznate

lansate fantastic în

univers – ale

excrementelor sale

mistice  – Pachidermul Nopţii fiind perfect conştient că

după el – vor năvăli

aceste-mbulzite oşti  – această

secretă – disimulată Sectă

Cruciat-Templieră :

Gunoierii

 

…poate că tocmai Ei l-au hăituit – ocult şi

ineficient – doar

rău-mirositor – de seară până

dimineaţa…

***

 

ŞOPTEAM –  PRIVINDU-TE – -AMINTIRI DE TRANDAFIRI

 

şopteam –  privindu-te – -amintiri de trandafiri

Grădina Raiului făcea – din noi – doi miri…

…eram două poveşti – miresme-n ceruri

dar am căzut – acum – închis în fieruri

 

frumoasă şi iubită – Sânziană

îţi port icoana-n loc de inimă: e iarnă

tot aşteptând să îmi răspunzi din vise

am înţeles şi tâlcul uşilor închise…

 

da – te-am iubit prea mult – ca pe o zee

(…m-a lămurit o floare de-azalee…) :

iubind  păgân – ne-ngăduit de mult

 

 

mă-nsingurai în vatra propriului tumult…

…şi ard de viu – nu pot a te uitare

iar epopeea noastră stinge-se în zare…

 

…n-am lepădat din ea niciun cuvânt:

orice iubire mântuie – arzând…

***

 

ZBURĂM ALĂTURI – PRIN ODĂILE DIN RAI

 

zburăm alături – prin odăile din rai

ca doi hulubi – prin teii veşniciei

miresme şi lumină – Cânt de Nai

stârneşte-iubirea noastră – printre Sfetnici

 

da – Sfetnicii Bărboşi – Văpăi de Crist

albesc uimiri :  iar – Epopeea Ametist !

…tu-mi spui pe nume – eu şoptesc : « zeiţă »

bătrânii sfinţi zâmbesc şi clatină din plete

 

« a fost odată… » – Nuntă-Mioriţă :

nuntă cu Soare – Lună – Munţi – stele în cete…

…noi doi – şi îngeri teferi – turme de minuni…

 

iese şi Dumnezeu – din Empireu – pe culmi…

…toţi uită – zeii-aromesc sonate în Făclie

eu doar ţi-alint numele-adevărat :  e… POEZIE… !

***

 

ÎN CARE CERC DANTESC  – DIN  PARADIS – NE-OM  ÎNTÂLNI ?

 

în care cerc dantesc  – din paradis – ne-om întâlni ?

am harul îngeresc – acolo doar ne vom iubi :

viscol de aripi  – neîndurător – ne-o-acoperi

şi tot ce-aici nu ştim – în cer înalt vom şti…

 

blândă lumină – cu şart-minune m-ăi călăuzi

şi ochi în ochi – neîmblânziţi – ne vom privi :

tu eşti nădejdea şi puterea vie

mireasmă eşti a tot ce va să fie…

 

Rozària – tu eşti trimisa îndurării

Crist mi te-a arătat la limita răbdării :

astfel  – un suflet nu a deznădăjduit

 

astfel – Poet – prin tine – Sfânt s-a mântuit…

…eşti zee şi icoană – eşti chipul de văpaie

ce Crist a vrut  – la capătul de viaţă  – să-mi răsaie…

***

 

DE CE PĂMÂNTUL NU S-A ÎMPLINIT ?

 

de ce pământul nu s-a împlinit ?

te aştepta pe tine – să spui desăvârşit :

Rozària m-a smuls din ştreangul disperării

Rozària – fiica Răsăritului şi-a Mării

 

nu e cărare – e de Magi lumină

Rozària – eşti ieslea fără vină

lumină plină – lină – bizantină

eşti gândul fără de prihană

eşti noaptea înţeleaptă – arsă rană

 

nu te-aşteptam – tu singură-ai venit

astfel văzui întâiul răsărit

nu te-aşteptam – dar – mistic – te ştiam :

 

eşti mântuirea – AURITUL  RAM…

…tot universul  – în cumpeni – te striga

doar – surd de mine – eu urmam o Stea…

***

      

BĂTRÂN – SCHILOD – CU LEGEA NE-MPĂCAT

 

bătrân – schilod – cu Legea ne-mpăcat

te ţin la piept – cu sufletul curat :

vin peste noi şi fulgere – şi grindeni

dar biruinţa noastră este pretutindeni

 

Rozària – noua Ioana d’ Arc

în mântuire şi-n iubire n-are ţarc :

călătorim pe nouri  şi născocim oceane

doar două gânduri – două uragane

 

copil din zori al deznădejdii mele

Rozària – eşti zâna  dintre stele :

vii pe-ntuneric – dar rămânând lumină…

 

…în ceruri îngerii-au uitat să-ţi scrie vină…

…Rozària – eşti cerul fără haturi :

de te privesc mereu – tu nu te saturi !

***

 

M-AI AŞTEPTAT – ROZÀRIA – DE DUPĂ VIEŢI

 

m-ai aşteptat – Rozària – de după vieţi

după lumină – după întuneric – ceţi

acum m-ai luat de mâna mea cea bună

cea îndreptată – mistic – către Lună

 

vom aştepta-mpreună-un greier să-şi plinească

sonata lui străveche – pământească

şi vom porni – tot după vieţi – spre mine

să aflu cine sunt şi ce-i cu tine

 

e o-ndrăzneală doar să mă gândesc la tine

să te-ntâlnesc – de-acum – e-o blasfemìe

dar adăstez în cerul-sacristìe

 

mă rog Lui Crist – şi nălucirea vine…

…o – Poezia mea – armorii princiare

o – Poezia mea – şi moarte – şi uitare…

***

 

LUNATIC TRUBADUR – EU MURMUR  DIN LĂUTĂ

 

lunatic trubadur – eu murmur din lăută

s-alung cobòlzii înspre moartea slută

dar strunele se arcuiesc în formă de femeie :

mi te arăţi – Rozària – tu – zee…

 

eu te urmez – plutesc – nu calc pe flori

şi dobândesc – extatic – cei mai scumpi fiori

nimic nu va plăti – în veşnicie

clipa în care visul vândutu-m-a  el ţie

 

nu m-a vândut pe bani – ci pe un Cântec

pe care ceru-l ascundea în pântec :

Cântecul Armoniei fără-oprire

 

Cântec ce-n toate-nvie amintire…

…pe struna-mi pân’ şi Crist a lăcrimat

făcut-a semn spre noi – şi ne-a chemat…

***

 

AM CUCERIT IMPERII – DAR SPAIMA CE-O SIMŢEAM…

 

am cucerit imperii – dar spaima ce-o simţeam

când ţi-atingeam obrazul – vânturatic

făcea din mine-un faun singuratic…

…cu-atingerea-unei raze de lună m-alegeam…

 

puternic – prin sânge şi măceluri

dar un copil jucându-se cu flori de raze :

poţi fi nebun şi slab în multe feluri

dar eu simt preajma-ţi – trubadur de oaze

 

cum simt a’ elfilor celeste-extaze…

arată-te – tu – Lună-evanescentă

s-ascult atlanţii – cum vâslesc în valuri

 

cum prinţii razei rătăcesc în baluri…

…panterele pândesc – cu patimă atentă

tu – pentru mine – -eşti pânditor…absentă!

***

 

UN CÂINE MÂRÂIE PRIN SOMN – VISÂND CĂ-I OM

 

un câine mârâie prin somn – visând că-i om

iar unui un rege-mâţă i-au scalpat coroana

cocostârceasa-a avortat – pentru c-o stea a deraiat

privighetori trec prin oglinzi – din pom în pom

la Caana Galileii – toţi  uitat-au…cana…

popoare de grataragìi s-au fotografiat

 

‘nainte de-a se sinucide-n masă – pe-Ararat

(…pasajul ăsta biblic precis l-am copiat…)

…în lumea-bâlci îmi chem – zorit – zeiţa

s-alunge câine – rege – berzele şi mâţa

 

frumoasa mea Rozària e-n mine

cu leacuri de coşmar şi leac de mâine

frumoasa mea Rozària – eternitatea

 

a cosit timpul şi cenuşa din Cetatea…

…şi m-a aflat sub biruri de prostie

m-a smuls – ca pe-o bijuterie – avarei Morţi-Cutie…

***

 

AM STAT DE VORBĂ C-O PĂDURE-NTREAGĂ

 

am stat de vorbă c-o pădure-ntreagă

şi-am întrebat: „de ce voinţa-i bleagă

de ce  Rozàrii-s torturate-n astă lume

ne  mângâie – ca pe copii – anume

 

ba chiar ne iau acasă – de crescut

ne-nvaţă armonia – ca pe mut…?

nu e destul că ne învaţă-Iubirea

ne schimbă ochii şi ne schimbă firea…?”

 

pădurea a foşnit cu bucurie :

Rozària era cu mine  –  un’ să fie…?

„copile – -i îngerul fără de care-i totul labirint

 

de ce n-o-mbrăţişezi – de ce vrei ca să mint?”

…Rozària – când scriu – e pieptul meu

 

rebelul chiot şi oftatul greu

Rozària-i şi stih de bucurie şi grădini d-extaze :

Rozària e viaţa-mi printre îngeri – printre raze…

e Paradisul Poeziei fără fraze…

***

 

INTROSPECŢIE

 

neliniştite păsări fac a ploaie

timpul cărunt tot cade şi se-ndoaie

urăsc cumplit şi inutil umanul

ştiind – lucid – că am pierdut limanul

 

vomită repede tot ce-ai trăit

tot răul ce l-ai dovedit

e-nvăţătura unei păsări-şefe :

« urgent – de Conştiinţă Crudă să-ţi faci grefe ! »

 

e bine să urăşti ? – e bine :

măcar nu minţi şi-ncă mai uiţi de crime…

…un clopot bate – ipocrit şi calp

 

aş vrea – la brâu – de univers – un scalp…

…nu e uşor să supravieţuieşti – când ştii

dar voi ucide-izbăvitor – cândva – în glii…

 

…Crist e-adormit buştean – în galaxii…

lăsat-a vorbă : despre El – nu scrii…

***

 

TOT SUNĂ TELEFOANE : „UITAT PLĂTIT FACTURI”…   

 

tot sună telefoane : „uitat plătit facturi”…

dar voi nu aţi uitat că nu voi să mă nasc

că n-aţi plătit nimic din miile de uri

ce tot clocesc – şi dureros – şi flasc?

 

atâţia şefi şi-atâtea datorii…

niciunul n-are-obraz – „filotimii”

să-mi recunoască singurătatea-imperială

fără stăpâni şi fără chirfoseală!

 

nu sunt dator nimic – când nu m-aţi întrebat

de vreau a mă isca – ori – dimpotrivă – „ba”!

voi – însă – -mi datoraţi atâtea chinuri oarbe

 

şi schilodiri – şi găuri mari – de coarbe…

…de voi avea – cândva – un suflet şi-o voinţă

(scutite  –  în vecie – de… bir pe  folosinţă!)

la mulţi voi arăta ce-nseamnă umilinţă!

***

 

SUNT PRINŢ DE SÂNGE – VĂTAF DE DRACI ŞI SOARTĂ

 

sunt prinţ de sânge – vătaf de draci şi soartă

iar Răului din Neamuri voi pune – grabnic – poartă:

să vină Răul – să-mi zică : „săru-mâna !”

şi-apoi să-i scap eu – numa-ntre ochi – vreuna!

 

când văd că Răul vine cu feţele boite

cerându-ţi să-i zici „Bine” – şi numai pe silite

când văd că Rău în ţară aduc nu doar străinii

ci-s invitaţi străinii de…”rudele găinii”

 

eu „cetăţean” m-aş face – de cel cu „tamburina”

şi-aş readuce-n pieţe pe…”Mama Ghilotina”!

toţi trădătorii ţării – toţi venetici de iad

 

i-aş „prescurta” de-un capăt – pe bàscula de brad!

…nu e frumos : pe nume v-am strigat!

păi…dacă nu vă place – să nu-mi văd prag călcat!

***

 

CĂTRE  NEPOŢII  LUI  DECEBAL

 

mai puţin de aţi dormi – grătare n-aţi împuţi

şi aţi învăţa-alfabetul – nu doar…”hoţul şi ruşfetul”

dac-aţi învăţa să fiţi – nu doar pe-unde nimeriţi

dacă… – dacă… – mulţi de dacă… – …şi să n-aveţi – toţi dădacă

 

de la dracii harpagoni – canibali heterofoni

…ar mai fi ceva nădejde să scăpaţi de valul apei

dacă-aţi re-nvăţa – -n sudoare  – cum să ţineţi coada sapei…

…aşa – însă – daci străbuni – vă vedeţi nepoţi scopiţi

dispărând din bătătură – şi robind la cei pestriţi!

 

oar’ ce-ar face-un sfânt de seamă  (Decebal – încă – îl cheamă…!!!)

dac-ar auzi cum rageţi – de-unii singuri – mai cu seamă

de-ar găsi-oploşiţi cu acte  – -aici – numai criminali vestiţi

„al caponi de Bolintin” – din New York  până-n…Pârliţi?

 

făr’  să stea pe gânduri – frate – le-ar întoarce…faţa-n spate!

Sfântul Decebal ce-aude  – nu „dacisme”:  paparude!

i-ar arde de vii – în câmpuri – pe sămânţă şi pe rude!

 

şi le-ar face gura horn – bună numai de „popcorn”…

…de străini ne-or stinge neamul –  asta e :  banu-i în iurtă

martir ai  pierit în luptă – n-ai bătut dracul pe burtă!

…singuri de-om juca paiaţe  –  Decebal să ne „agaţe”!

 

cine e din neam măgar – nimeni rău nu-l ia – când rage!

e măgar în bătătură –  nu e leu nici când greu  trage!

nu e leu  – nici urs de munte : soarta-i scrisă-n vocea sa

nu se supără strămoşii-i –  că-s tot „operişti” sadea!

 

dar de eşti din neam de regi – de ctitori şi de viteji

ia încruntă-ţi fierul-n piept – să scurgă sânge de cneji…

…faceţi bine nod la funii  – nu vă ruşinaţi străbunii!

 

…mai bine un Neam pierit – decât cu bani cucerit!

mai bine un Neam pierit – decât Neam batjocorit!!!

***

 

TOT BOCĂNESC DULGHERII – LA O ÎNCĂPERE

 

tot bocănesc dulgherii – la o încăpere

dulgherii cerului – chemaţi – la trebi – de Moarte

s-a fost lăsat amurgul – şi trei mere

căzură din copacul – zgâlţâit de toarte

 

clădiţi şi dărâmaţi – harnici dulgheri

stârpiţi şi sugrumaţi – sumbri hingheri

noi ne supunem – ca o turmă bleagă

nimeni pe Şeful nu-l-ispiteşte-ntreabă

 

ce drepturi El scornit-a să ne nască

şi cum eşti bun – făcând din om – o mască….

şi de pe unde şi-a tot scos demagogia

 

de-şi tot vărsă în evanghelii – isteria…

…prudenţi – toţi dumnezeii umflători de spaţii

desfiinţatu-şi-au biroul de-informaţii…

***

 

COPACI CU FRUNZE ÎMPĂCIUITOARE…

 

copaci cu frunze împăciuitoare

în murmur ele-ascund crimele lumii

şi pun surdini la fapte-ngrozitoare:

…”de ispitiţi va fi plin raiul – voi – postumii…”

 

copaci şi frunze – vânturi îngăduitoare

priviţi securea ce v-au pus-o la picioare :

nu mai cocoloşiţi călăii din vâltoare :

vă vor ucide – fără remuşcare

 

fără recunoştinţă fiară – asta-i omul !

lăsaţi să-i bată-al Morţii metronomul

căci e revoltător să aperi ucigaşii

 

toţi paricizii sadici – rânjitori ocnaşii…

…lăsaţi Dreptatea – chiar aşa – schilavă şi târândă

să judece în cumpeni – măcar o dată – dând osândă !

***

 

VIN VEŞTI PRIN VÂNTURI ÎNCRUNTATE

 

vin veşti prin vânturi încruntate

iar frunzele cârtirii-s încântate

vai vouă! – orbilor cu faţa spre deşerturi

s-a scris osânda-vă – de sus – din munţii  ‘nalţi în certuri…

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: E liniște de noapte-n miez de zi” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Bună dimineața, ploaie !

BUNĂ DIMINEAȚA, PLOAIE !

 

S-a acoperit cerul de nori întunecați,
Și fulgere mari se întrevăd la orizont
Văzduhul urlă, e magie ploaia s-o asculți
Lacrimi de înger curăță pământul tot.

 

Bună dimineața ploaie și bine ai venit,
Cu a ta iubire și iertare de păcate
O dragoste divină cu dor dezlănțuit
Ne curge dinspre împărăteștile palate.

 

O, ploaie, dulce binecuvântare,
Vino te rog și mai iubește-ne odată
Sparge tu acum lumeștile hotare
Și fă să fie bine în lumea asta toată.

 

Vino ploaie și spală te rog acest tărâm,
Și vindecă-l de negurile toate
Spre necuprins noi de acum să năzuim
Ne face atunci părtași la darurile toate.

 

Vino ploaie, la noi ești ca o garanție,
Clepsidra încă curge zi sau noapte
Că avem calea dreaptă spre divina abație
Oriunde am fi de dincolo de moarte.

–––––––––––-

Cristian Gabriel VULPOIU

26 iunie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Poeme

Îngălbenește frunza

 

Îngălbenește frunza
Și vara aproape că s-a dus
Pâraiele de lacrimi
Îmi zvâcnesc cascade-n tâmple
Iar pe obraji șiroaie încet se scurg !

 

Îngălbenește frunza
Un pic, prea timpuriu !
Eu nu sunt pregătită
În toamnă să mă știu !

 

Îngălbenește frunza…
Pe ici pe colo…știu
Se vor ivi și pete…
Albe,cu străluciri de argintiu !

 

Îngălbenește frunza…
Și ai plecat în vise,
Eu nu sunt pregătită
Departe să te știu!

 

Îngălbenește frunza
Și râurile curg !
Îmi amintesc de tine
Și-noapte tăcută-ncep încet să plâng !

 

Îți spun adio -n asta seară !

 

Îmi iau adio de la tine
Acum aici, în astă seară
Ai fost speranța unei clipe
Ai fost visarea infinită !

 

Continue reading „Mariana Zorița PURICE: Poeme” →

Anca-Maria DAVID: Un fluture hoinar

UN FLUTURE HOINAR

 

Un fluture hoinar
Zboară nestingherit,
Peste câmpii colorate,
Cu arome parfumate.

 

Inundându-mi fiinţa,
Mă cuprinse dorinţa
Unui zbor către stele
Spre visele mele.

 

Zboară peste câmpii,
Răscolind printre nori
Mii de şoapte aprinse
Aruncate în vise.

———————————

Anca-Maria DAVID

26 iunie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Ascult tăcerea

Ascult tăcerea

 

E plin văzduhul de tăceri
Penumbre îți acopăr chipul,
Sub soarele adânc și rosu
Respiră plaja și nisipul.
O dezmierdare văd,de valuri,
Și-luptă surda, mi se pare
Meduzele corale poarta
Tăcerile din fund de mare.
Și sufletul tăcând o clipa
Parcă în piatră se preface,
Un zbucium uriaș ne cere
Ca plată tot atâta pace ?!

–––––––––

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

26 iunie, 2018

Valer POPEAN: La un sfârșit de mai

La un sfârșit de mai

 

Cândva la un sfârșit de mai
Sătui doar de cireșe coapte,
În nopți pătrunși de cânt de nai
Ne-am rătăcit în mări de șoapte,

 

Ne-am rătăcit în primăvară
Cu părul încâlcit prin alge,
Ți-am oferit o stea în seară
Pe stânca-n care val se sparge,

 

Plângea în taină chiar pământul
Ascunși eram în scoici sub val,
Când respectându-și jurământul
Trageau sirenele la mal…

 

Ieșeau cohortele marine
Să însoțească nunta noastră,
Să fie-n ziua care vine
O amintire în fereastră,

 

Ne-am regăsit sub valul mării
Cândva, la un sfârșit de mai,
Împrăștiind în largul zării
Un cânt duios cântat la nai.

––––––––

Valer POPEAN

Târnăveni

26 iunie, 2018

 

 

 

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Visul nostru trona răspântiile

VISUL NOSTRU TRONA RĂSPÂNTIILE

                                         (Ciclul: Răspântii)

 

… m-ai așezat în răspântii de gânduri,
nu erau semafoare, nu tu dirijor de trafic,
gândurile circulau, zăpăcite, prin toate direcțiile,
ba chiar se mai și tamponau între ele !
noaptea semănase în drum buturugi de somn,
carele viselor se mai răsturnaseră pe alocuri,
dar Visul nostru trona răspântiile,
car armat !
cum să-l oprești ?
teiubescul și-avea stradă privată,
nimic să-i tulbure proprietatea !
eu ce să spun, Mărțișor ?
Dumbrava Roșie își desfăcea petalele labirintului,
cât să o pătrundă, de inund, raza,
și câte alte raze nu dau ghiotura !
stigmatul era-n 188 de cuie
și se scurgea atâta polen,
buzele știau gustul și se puneau stăvilar:
nu vouă, albinelor !
și era nu …
adunasem la repezeală toate petele
așezate în precizie de figure,
dar genunchii îmi cereau ruga
doar în pragul 188
și mă porneam pe partitura 50,
încercând să mă cufund acolo atât de adânc …
Dimineața era smirnă !
și te-ai venit să o facem amândoi …
și chemările noastre ni se porneau,
fâstâcind clipă,
fâstâcind Dumbrava Roșie,
fâstâcind timp …
e poate pentru prima oară când timpul
s-a lăsat pus la colț !
clipa primase-n preaplin
și se lungise cu cel puțin cinci veșnicii …
și dacă și c-un an-lumină !?
zâmbeam,
totul se luneaca pe făgașul iubirii,
era atâta Lumină
și câte ascunse au început a se vădi !
umblau adevăruri în pielea goală prin răspântii,
alături de vise, de gânduri,
unora poate n-a conveni,
dar noi ne suntem UNUL !
și suntem aci …
ACI !
cu sufletul stârnind labirintul Dumbravei,
ACI !
Continue reading „Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Visul nostru trona răspântiile” →

Petru Daniel VĂCĂREANU: Giulgiul nostru sfânt

Giulgiul nostru sfânt

 

De la Tisa până peste Nistru
De la Cernăuți până la Giurgiu.
Doamne-mi înfășoară sfântul giulgiu
Pentru orice erou neștiut sihastru…

 

Al neamului curajos scut astru
Rămas fără cruce și fără nume
Să se audă de noi în astă lume
Cu tricolorul înfășurat măiastru.

Roșu, galben și albastru !

–––––––––––––-

Petru Daniel VĂCĂREANU

26 iunie, 2018

Victor COBZAC: Dorul, iubirea, sărutul

DORUL, IUBIREA, SĂRUTUL

 

valurile mării
spală conturul inimioarei
desenate pe nisipul umed
și ea apare iar și iar
în același loc
cu aceiași umeri rotunzi
subțiați în talie
ca o clepsidră
dorul

 

cineva
urmele duc
pe întinsul plajei
dintr-un capăt în altul
vine și desenează o inimă
pe care valurile mării
o scaldă zi de zi
îi șterge mai întâi
umerii catifelați
ca de fată
și se strecoară
în jos
ca firele de nisip
în clepsidră
iubirea

 

marea și cerul
apa și nisipul de pe plajă
diminețile mai poartă
răcoarea brizei
și două urme
care duc undeva
undeva unde dorul
desenează
inimi pereche
sărutul

 

dorul
iubirea sărutul
picioare desculțe
aleargă-n pereche
divini ca și cerul
nici o haină pe ei să le-încurce
să se cunoască din creștet
până la nisipul de sub tălpi
inimioara
herghelii de fiori
le brăzdează tot corpul
infinituri
atinse de vraja
primei iubiri
inocența

––––––––––-
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

26 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Lângă un ceai de tei

Lângă un ceai de tei

 

Pe drumul către tine nu sunt păduri de tei
Mai bat și Alizee, prin vremi ce nu sunt calme
Golgote de-ntuneric, de-s unse pe alei
Iar vremea iute trece, deşi tu crezi că doarme.

 

Pe calea către tine, mai treci din când în când
De-i întuneric mare, tu ia-ți şi-o lumânare.
Și fă-ți lumină-n suflet, pe-o margine de gând
Coboară-n adâncime și un crâmpei de Soare.

 

Te treci străin de tine, te pierzi ca prin destin
Tot ascultând aiurea cum câinii tac și latră,
Coboară-adânc în tine, deretică puțin
Cu grijă mai așază, o piatră peste piatră.

 

Uitat de tine însuți, cu griji ce trec uitate,
Te porți prin amintire de vrei sau de nu vrei.
Aruncă zarul vremii, pe neguri disperate
Și pune înspre suflet, cărările de tei.

 

Iar de-ți opresc și vântul ascuns pe sub alei,
Tu stai și odihnește, lângă un ceai de tei.

––––––––––––

Emma POENARIU SERAFIN

25 iunie, 2018