Ioan Nicolae MUȘAT: Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine

 

Mi-e dor de tine, nevăzută fată
Mi-e dor să-ți mângâi visele ce vin
Mi-e dor să mă zidești ca pe-un destin
Al unei lumi în dragoste muiată

 

Mi-e dor de tine suflet de lumină
Să mă ridici din temerile toate
Să facem împreună, cum se poate
O blândă lume, dincolo de vină.

 

Mi-e dor să te îmbrățișez în iarna lumii
Să uit de suferințe și de grabă
Să te respir Regină silabă cu silabă,
Să fim poem trandafirării humii.

 

Să te ridic Regină pe valul de putere
Să mă ridici în dragul cel de sus
În iarna vieții să fim imn nespus
Un el și-o ea, dând vieții mângâiere…

––––––––––––

 Ioan Nicolae MUȘAT

Buzău

28 iunie 2018

 

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: Poete

Poete

 

Poete ce stai pe gânduri

Ca gânditorul grec

Pe vama infinitului ,

Și împlinitului gând

Ca zarea cerului fără sfârșit.

 

În urma neînțelesului

Se va citii pe față

Și pe buzele cuvincioase

Ale poeților cu graiul dulce

În poezii, povești, pamflete, ode .

—————————————–

Alexandru-Eusebiu CIOBANU

27 iunie, 2018

Viorica CORNEA: Înțeles arhaic (poezii)

CARTE DE IDENTITATE

 

Eu vin din locul unde brazii cântă,
Urcând semeți vârfuri spre cer,
Iar doina murmură preasfântă,
Cu apa nesecată de izvor.

 

De acolo… unde brâul vieții
Stă așezat pe porți de dor,
Iar crucile din glia sfântă,
Se iscălesc: ION, VASILE,

 

NICANOR…

 

Aici țăranu-și ia căciula-n mână,
Și-n dreptul inimii o duce…
Smerit își pleacă fruntea când se-nchină.
Și cu nădejde-și face cruce!

 

Bobul de grâu se leagănă sub soare…
Iarba s-avântă până la genunchi,
Lumina dimineții se așterne în fuioare,
Iar brazii se măsoară după timp.

 

Pe umeri, neamul meu, cară povara’…
De-a fi urmașii marilor străbuni,
Ce-au apărat cu brațul tare țara.
Scăpând-o de puhoaiele acestei lumi.

 

În dreptul numelui meu scrie românește.
Numele tatălui: Român.
Româncă era mama care odihnește…
Româncă sunt și-așa voi să român!

 

ÎNȚELES  ARHAIC

 

Mama când eram copil în fașă,
Și-a dorit ca eu să fiu un domn!
Și-a ales cu mâna-i tremurândă…
Pentru mine, o hârtie și-un creion.

 

Tompu’-a depănat bune și rele…
Iar când m-am trezit ca dintr-un somn,
Am putut pricepe ce anume, credea mama…
Că va’ să însemne… Să fii domn! Continue reading „Viorica CORNEA: Înțeles arhaic (poezii)” →

Vavila POPOVICI: Comportament conflictual

„Ura este nebunia inimii.” – George Byron

   Conflictul este determinat de obicei între două părți diferite, determină stări afective ale comportamentului, de o parte și cealaltă parte, pornește de obicei de la faptul că oamenii sunt nemulțumiți de traiul pe care îl duc, de modul în care este guvernată țara și de oamenii care o guvernează. Stările conflictuale se pot amplifica în cazul în care situația economică a unei țări nu se îmbunătățește, fapt care a și făcut ca numărul conflictelor să crească necontenit, ele să existe în multe țări ale lumii.

   Am mai amintit într-un eseu  că omul, atunci când ajunge să fie nemulțumit, începe să se revolte, detestă conducătorul sau conducătorii, protestează față de incompetența lor, față de minciunile, nedreptățile, imoralitatea lor, iar cei vinovați nu au capacitatea de a înțelege deficiențele conducerii lor, țin „cu dinții” la funcțiile dobândite, la averile dobândite ilegal, cu alte cuvinte la interesele lor proprii și nu la cele ale țării, deși fariseismul instalat în mințile lor îi determină să mintă poporul, să le facă continue promisiuni mincinoase. Încep să urască poporul, pe acei oameni raționali și curajoși care îi critică, provocându-le multă suferință prin răzbunare și pedepsire. Găsesc un „țap ispășitor”, modelul fiind preluat de la comuniștii care întotdeauna aveau sau imaginau un dușman, aplicând pe atunci „lupta de clasă” și acuzând veșnic străinii care vor răul țării. La noi, în momentul de față – „Statul paralel” și Europa.
Zilele acestea s-au făcut niște declarații de o duritate extremă. Am putut auzi:

„Modul în care s-a lucrat în Parlament până la această dată a fost caracterizat de o lentoare care nu mai este acceptabilă.”

„Săptămâna viitoare PSD va alege o altă soluție.”

„Vom explica fiecare pas pe care îl facem. Îl explicăm și îl facem.”

„Vom merge până la capăt.”

„Să fiți pregătiți, sunteți tineri, cu arma la picior, când președintele va fluiera, cu toții să fiți în București.”

„Îi vom zdrobi!”, a exprimat chiar președintele Partidului Social Democrat, tremurându-i fălcile de ură.

   Politicianul român, vice președinte al Camerei Deputaților, dorind să salveze de condamnare pe președintele partidului său, a amintit că PSD dorește redefinirea abuzului în serviciu fără impunerea unui prag valoric, infracțiunea urmând să fie legată de obținerea unui folos material de către cel acuzat.

   Se vrea ca România să fie condusă de decrete și ordonanțe de urgență. După 30 de ani de la revoluție se vrea suprimarea democrației și înlocuirea ei cu un regim dictatorial.

   Țara e asaltată de cei care încalcă în mod constant Constituția, de  hoți și de mafioți, protestatarii strigând: „Nu mai vrem să fim conduși de hoți și de mafioți!”.

   Cum se mai poate media acest conflict pentru a nu se ajunge la violență, când partidul conducător instigă oamenii la violență? Este suficient să ne uităm la expresia feții lor când rostesc aceste amenințări și vedem cât de vizibilă este ura pătrunsă în suflete! Cum mai poți fi tolerant față de nesimțirea, aroganța, ura și inconștiența politicienilor, a partidului și a conducătorului lor „iubit”? Unde se ascund oamenii cinstiți ai partidului care pot cântări dreptatea și cărora le lipsește curajul de a se opune acestor bezmetice luări de poziții ale fruntașilor partidului?

   Personajul acesta de plâns, conducătorul partidului, nu vede că poporul nu-l vrea? Am scris mai demult eseul „Teama căderii de pe soclu”… Îl amintesc celor care nu l-au citit. În plus, faptul că ocupă o funcție publică de mare importanță cum este cea de Președinte al  Camerei Deputaților, având două condamnări la închisoare în acest moment, una definitivă și alta în primă instanță, îl obligă să-și dea demisia, dar teama, prostia și încăpățânarea prevalează în fața unui gest de normalitate, de onoare.

   Situația poate degenera tocmai din cauza amenințărilor și a chemărilor la violență făcute de conducătorii demenți ai partidului. Și ar fi grav. Ura, dușmănia otrăvesc sufletele, spiritul unei națiuni, instigarea la violență distrugând toleranța existentă a societății, ducând la stoparea progresului, lovind, denaturând libertatea și democrația, cucerite cu greu și în timp. Societatea regresează, oamenii suferă.  Libertatea la care am visat și pentru care am luptat, în loc să fie o libertate civilizată în care să acționeze forța dreptului, avem o libertate haotică în care acționează dreptul forței. Dorim să fim liberi, dar nu respectăm legile bunei cuviințe, ne comportăm necivilizat și astfel echilibrul social nu este posibil. Conflictul generează violență și ea se poate amplifica în cadrul societății, ducând la scene de nedorit, până la războiri. Istoria ne-a dovedit acest fapt. Din această cauză conflictele trebuie dezamorsate.

   Cum mai poți răspunde cu blândețe și bunăvoinţă la gesturile lor violente?

   Justiția și societatea civilă au tot dreptul să se opună acestor atentate la spiritul democratic cu greu instituit în țară.

   Când se vorbește despre inegalități, contradicții și nedreptăți, se sugerează a le limita prin dreptate socială, prin legi bine stabilite, prin respectarea lor. Dar pentru aceasta  trebuie să existe, se spune, „un anumit nivel general de spirit civic și responsabilitate socială”, adică să existe procesul educativ, și se propune totodată ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, acțiune și comandă, să fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional și politic”, în mod contrar, deteriorarea socială poate să înceapă și să se dezvolte „de la cap”, determinând și întreținând corupția.

   Heinrich Heine spunea clar și fără echivoc: „O națiune nu poate fi regenerată dacă regimul ei nu dovedește o înaltă forță morală”. Or, cu astfel de conducători în fruntea guvernului, a parlamentului și senatului, nu putem ajunge decât… nicăieri!

—————————————

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

28 iunie, 2018

 

Ken Allan DRONSFIELD: Zămisliri ale nopții / Brooding of night

                   ZĂMISLIRI ALE NOPŢII

 

Crusta nopţii,clisa,mâzga ei

Şi altele ce-s greu de aflat ziua.

Zămisliri în cor de gânduri

Sau zumzete peste versuri.

Lângă noptieră

Lumânări hâde pâlpâie în aşteptare.

Umbre şi-au găsit loc de popas

În beznele de gheaţă ale hrubei.

Întrebări despre adevăr deja aflat

Purtate pe aripi şuierătoare de vulturi ai mării

Prin furtuni,pe sub cenuşile cerului.

Totul în timp ce crusta,mâzga

Şi spiriduşii din marile ciuperci otrăvitoare

Aşteaptă cu calm răcoarea umedă a nopţii.

 

                      BROODING OF NIGHT

 

Of limpet and crumpet

and other peculiar things.

Brooding in a chorus or

humming upon the verse.

At rest near a bedside table

a wicked candles flicker.

shadows found lounging in

darkness of the cold cellar.

Questioned a truth upheld

as sea eagles wings whistle

on tempest in graying skies.

While limpets and crumples,

goblins and grand toadstools

await the damp chill of the night.

–––––––––-

Ken Allan DRONSFIELD

 Seminole, Oklahoma SUA

27 iunie, 2018

 

(Versiune în limba română de Dragoş Barbu)

 

 

* KEN ALLAN DRONSFIELD, veteran al Forţelor Aeriene ale armatei americane originar din New Hampshire, poetul şi fabulistul Ken Allan Dronsfield a publicat două volume de poezie până acum, iar versurile sale au apărut în nenumărate ziare, reviste literare şi antologii din Statele Unite.

Trăieşte în Seminole, Oklahoma.

Anna-Nora ROTARU: Poeme

TU, ZÂNĂ A PĂDURII…

 

Ooo, Tu, frumoasă Zână a pădurii,
Ce te preumbli printre copacii goi și triști…
Nu te teme, c-ai să-ți uzi poalele, condurii,
Sub bruma nopții amorțit-au greieri-trubadurii,
Din răscolit frunziș, de vânturile ca moriști,
Trezește-i și-arată că exiști !

 

Cu mâna-ți delicată, atinge trunchi și ramuri,
Că-n iarna grea, ce a trecut, mult au pătimit…
Alungă gerul crunt și pune crivățului hamuri,
Fă mugurii să crape, aer umple cu balsamuri,
Izgonește iarna din crângul mut și adormit
Și eu, ofrand-am să-ți trimit !

 

Tu, Zâna, cu prinse-n păr flori de-albăstrele,
Dă iarăși viață-n jur, la fir de iarbă, copăcel…
Topește neaua iernii din mantalele ei grele
Să vină primăvara, din colivia-i cu zăbrele
Și-ajută, timid să scoată capul, primul firicel,
De prin zăpezi, un ghiocel !

 

Cheamă-napoi să vină păsările călătoare
Și fă izvoarele să susure curgând nestăvilit…
Din somn adânc, trezește pe viețuitoare,
Adună razele soarelui, cele mai lucitoare,
Și-acolo unde pământu-i negru, dezvelit
Sau, cu mucegaiuri învelit,

 

Tu, Zână bună, ne umple pădurile cu flori,
Să răsară viorele, toporași din uscăciuni…
Ochii noștri goi, să-i umpli iarăși de culori,
Văzduhul, de cântul ciocârliei și privighetori,
Înflorește mugurii, fă-ți rochii și-n păr cununi,
Din maci, păpădii și mătăciuni !

 

ASCULTĂ-MĂ !

 

Hai, vino-mi aproape și ține-mă de mână,
Să-ți dau tot ce-am cules din experiența mea…
Ce-am adunat de ani să-ți pun la îndemână,
Din lume, precum am cunoscut-o și-nvățat din ea !

 

Să îți arăt ca să-nțelegi, ce este bun și drept,
Ca relele să nu te-atingă, de ele să te-acoperi…
Pe prieteni, de-i găsești, să-i strângi pe toți la piept
Și cum pe înrăiți, Haini, la timp să îi descoperi!

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Versuri

ZBORUL

 

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se așterneau pe lespezile goale tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor astrale
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinți uitați în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
pășind prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări pe adormiții din cetate
mai pogorau pe brațe de lumină
din cerul înalt un cor de îngeri
se așezau pe coama serii
cântau câte o poveste despre o lume minunată
aici am învățat să zbor
am înțeles și Necuprinsul
și am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne

 

RUGĂCIUNE

 

iartă-mă Doamne,
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe brațele crucii
pășesc către El și pașii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuți de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în șuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic și să sper
iartă-mă Doamne
că plâng și iar pier, la picioarele crucii
iartă Doamne,
fiul tău, umil și stingher

 

ULTIMUL VERS

 

 eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri, nu ne întâlneam
a trecut o zi
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Versuri” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Ești o poezie

EȘTI O POEZIE

 

Ești poezia versului pierdut în norul de păcate,
Când ne iubeam până la iad în nopțile de foc
Când ne sărutam, cântam simfonii de iubire peste moarte
Într-un pat de petale, sub stele coapte, mirosind a busuioc.

 

Ești o poezie, scrisă cu penelul de mărgăritar,
Desculță îmi dansezi prin ploi care trezesc apusuri
Mă doare mâna ta ce mă silește spre sacrele altare
Pendulul morții tace și se răscolește în abisuri.

 

Ești poezia mării, coborâtă din icoanele iubirii,
Cu talazuri ce mă unduie pe versurile tale
Urmez iambul poeziei tale pe scara nemuririi
Gustând dintr-ale soarelui prea dulci petale.

 

Ești poezia iubirii, seninul, însăți un heruvim,
Lasă-mă să te sărut, clipă a paradisului
În lumea de dincolo de lumi, singuri să fim, să ne iubim
Să-i dăm culoare și limpezimi de mir noi, visului.

–––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

27 iunie, 2018

Anca-Maria DAVID: M-ai lăsat cu dorul

M-AI LĂSAT CU DORUL

 

M-ai lăsat cu dorul
Nopţilor de vară,
Când îţi şopteam în frunze
Poveşti pictate-n pânze,
Versuri încolăcite-n suflete boeme.
Ne aruncam în stele
Şi împleteam emoţiile-n ere,
Scriam cu sufletul pe nori,
Poeme învelite-n flori,
Citeam, curgând litere tocite
Cu atâta iubire meşteşugite,
Dansam, plutind cu valurile-n ploi,
Vântul ne atingea cuvântul,
Furtuna ne zdruncina pământul,
Spărgându-se cuvintele în cioburi de gânduri,
Aruncând iubirea în timp şi spaţiu,
O iubire lipită de zâmbet.

––––––––––––

Anca-Maria DAVID

27 iunie, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Mai bat la poarta mea…

Mai bat la poarta mea…

 

Mai scriu un vers și-alerg la mare,
Să mă înghețe în descânt,
Mai iert un dor ce viață-mi pare,
Chiar de mă-ngroapă nevăzând.

 

Mai laud Cerul pentru viață
Dând foc și umbrei de pustiu,
Iar îngerii din nou mă-nvață
La poarta mea să bat, să fiu…

––––––––––––––

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău/Constanța

27 iunie, 2018