EȘTI O POEZIE
Ești poezia versului pierdut în norul de păcate,
Când ne iubeam până la iad în nopțile de foc
Când ne sărutam, cântam simfonii de iubire peste moarte
Într-un pat de petale, sub stele coapte, mirosind a busuioc.
Ești o poezie, scrisă cu penelul de mărgăritar,
Desculță îmi dansezi prin ploi care trezesc apusuri
Mă doare mâna ta ce mă silește spre sacrele altare
Pendulul morții tace și se răscolește în abisuri.
Ești poezia mării, coborâtă din icoanele iubirii,
Cu talazuri ce mă unduie pe versurile tale
Urmez iambul poeziei tale pe scara nemuririi
Gustând dintr-ale soarelui prea dulci petale.
Ești poezia iubirii, seninul, însăți un heruvim,
Lasă-mă să te sărut, clipă a paradisului
În lumea de dincolo de lumi, singuri să fim, să ne iubim
Să-i dăm culoare și limpezimi de mir noi, visului.
–––––––––––––
Cristian Gabriel VULPOIU
27 iunie, 2018