Vara anului 1940 a reprezentat pentru neamul românesc unul din cele mai dureroase momente. La începutul verii, România se afla în plină izolare politică, diplomatică şi militară, lipsită de orice sprijin din afară, pândită din toate părţile de mari pericole şi frământată de puternice contradicţii interne (regimul carlist). Încă de la 29 martie 1940, Rusia sovietică anunţa decizia sa de a „rezolva” problema Basarabiei, aşteptând un moment potrivit. După capitularea Franţei, în iunie 1940, eveniment care în România a avut „dimensiuni înspăimântătoare” (Al. Cretzianu), ţara, şocată, înfricoşată, urmărea acţiunile Rusiei. Mai întâi, aceasta a anunţat Germania, la 23 iunie, că s-a decis „soluţionarea” problemei Basarabiei şi a Bucovinei. Iniţiativa sovietică a provocat iritare la Berlin, datorită pretenţiilor sovietice asupra Bucovinei. Hitler „a tunat şi a fulgerat” contra lui Stalin şi a hotărât organizarea unei campanii împotriva Rusiei sovietice.

La 26 iunie 1940, la ora 22, Molotov a înmânat ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu, ultimatumul privitor la Basarabia şi Bucovina de Nord. În noaptea de 26/27 iunie, Davidescu a transmis la Bucureşti textul ultimatumului sovietic. Efectul acestui ultimatum la Bucureşti a fost devastator! România a apelat, în disperarea ei, la aliaţii din Înţelegerea balcanică, la Germania (care a îndemnat România să „cedeze” fără luptă), dar în zadar. La 27 iunie 1940, la Bucureşti, s-au întrunit două Consilii de Coroană. În seara de 27 iunie, la ora 23, Molotov l-a convocat pe Davidescu, iar în noaptea de 28 iunie, la  1,25 h, el a primit al doilea ultimatum sovietic, pe care l-a transmis la Bucureşti. La 27 iunie 1940, la 12h, s-a întrunit primul Consiliu de coroană, cu participarea a 27 de miniştri şi consilieri regali: 11 au votat împotriva ultimatumului, 10 pentru, iar ceilalţi au propus discuţii. Urdăreanu a propus şi Consiliul a decis mobilizarea armatei şi modificarea guvernului.

Al doilea Consiliu de coroană a fost convocat la 27 iunie, la 21 h, cu participarea a 28 de miniştri şi consilieri: 19 au fost pentru ultimatum, 6 împotrivă. Schimbarea atitudinii se explică prin datele prezentate de generalii Tenescu şi Ilcuş, conform cărora România nu putea să reziste din punct de vedere militar. La 28 iunie 1940, 11.30 h, s-a decis evacuarea generală a Basarabiei, având drept termen  2 iulie 1940. România a cedat, în zilele de 28 iunie-3 iulie 1940, Rusiei sovietice o suprafaţă de 50.762 km² (Basarabia- 44.500 km², Bucovina de Nord- 6.262 km²) şi o populaţie de 3,7 mil. de locuitori (53% români, 27% evrei, 10% ruşi şi 15% ucraineni). Cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, la care se adăuga Ţinutul Herţa, a însemnat începutul dezintegrării teritoriului României Mari.

După pierderea Basarabiei şi Bucovinei, la 1 iulie 1940, s-a anunţat oficial că România renunţa la garanţiile anglo-franceze, din aprilie 1939, iar la 4 iulie 1940, s-a constituit un nou guvern, condus de ing. I. Gigurtu, ministru de externe fiind M. Manoilescu. La 4 iulie, România a anunţat orientarea sa politică spre ţările Axei şi la 11 iulie s-a retras din Liga Naţiunilor. Mai grav, la 27 iunie 1940, Bulgaria şi Ungaria s-au adresat Germaniei, pentru a fi susţinute de aceasta în revendicările lor teritoriale faţă de România. La 2 iulie, regele Carol II a trimis o scrisoare lui Hitler, pentru o colaborare mai strânsă cu Germania, însă în răspunsul său, Hitler avertiza că România trebuie să cedeze teritorii Ungariei şi Bulgariei, „condiţie indispensabilă” pentru o pace în Balcani. Carol şi Manoilescu erau dispuşi la negocieri cu cele două ţări, iar guvernul român implora sprijinul moral al Germaniei pentru România în aceste negocieri. La 15 iulie 1940, Hitler recomanda României o înţelegere directă cu Ungaria şi Bulgaria, altfel avertiza că ar putea surveni chiar „distrugerea României”. Rusia sovietică, la rândul ei, sprijinea revendicările Ungariei şi ale Bulgariei şi a concentrat trupe la graniţa României.

La 31 iulie 1940, Hitler a decis ca România să cedeze Bulgariei Cadrilaterul, cele două judeţe din sudul Dobrogei, Durostor şi Caliacra şi să se revină la graniţa din 1878. În acest scop, au început tratative româno-bulgare la Craiova, în 19 august 1940. România a cerut păstrarea oraşului Silistra şi o suprafaţa de 2.000 de km² cu localităţile Balcic, Caliacra şi Cavarna, unde trăiau 37.000 de romani şi 14.000 de bulgari, dar Bulgaria a respins categoric propunerea. Tratativele de la Craiova au decurs într-o atmosfera încordată, delegaţia română fiind condusă de Al. Cretzianu. La 23 august 1940, a avut loc Consiliul de coroană în legătură cu tratativele desfăşurate cu Bulgaria şi, în final, sub presiunea Germaniei, România a semnat Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, prin care ceda Bulgariei sudul Dobrogei.

Continue reading „Ioan POPOIU: 28 Iunie 1940– Sfârșitul României Mari” →