ZBORUL
m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se așterneau pe lespezile goale tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor astrale
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinți uitați în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
pășind prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări pe adormiții din cetate
mai pogorau pe brațe de lumină
din cerul înalt un cor de îngeri
se așezau pe coama serii
cântau câte o poveste despre o lume minunată
aici am învățat să zbor
am înțeles și Necuprinsul
și am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne
RUGĂCIUNE
iartă-mă Doamne,
mă cațăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe brațele crucii
pășesc către El și pașii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuți de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în șuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic și să sper
iartă-mă Doamne
că plâng și iar pier, la picioarele crucii
iartă Doamne,
fiul tău, umil și stingher
ULTIMUL VERS
eu plecam pe un drum
tu veneai pe ape
printre atâtea valuri, nu ne întâlneam
a trecut o zi
iar la întâmplare
nu găsisem calea, tu pășeai pe ea
pun pe răni cerneală, să astup un verb
mă sufocă lumea
unde astăzi merg
la cumpene de ape
le arunc pe toate
pierduți între ape
toți plecăm pe urmă
mă ajung din urmă
pașii goi, de humă
am plecat degeaba
pe pământ e sânge
lacrima iar plânge
versul trist se stinge
–––––––––––––
Viorel Birtu PÎRĂIANU
Constanța
27 iunie, 2018