Mariana POPAN: Casa ca o zi

Casa ca o zi

 

O zi frumoasă
Este ca o casă:
Cu ferestre spre soare,
Înăuntru, sărbătoare;
Cu aromâ de lumină,
Cu viaţă frumoasă, divină,
Cu alai de zâmbete,
Glasuri mici de clinchete,
Cu plăcut de miere dulce,
Cu un drag ce-o să te-apuce
Pentru tril de păsărele,
Îndrăgit de soare-n stele,
Ziua, pe un cer senin,
Noaptea, în alai divin,
Cu o robă înflorată,
Cum era ea, altădată,
Însă, cum doarDumnezeu,
Ne-a lăsat-o-n graiul său:
Cu frumos în vorbe bune,
Ziua dulce să răsune!

–––––––––––––-

Mariana POPAN

27 iunie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Versuri

Eşti

 

Eşti acră, eşti amară,
Eşti tot ce-am căutat.
Eşti tot ce universul n-are,
Dar eşti aşa cum am visat.

 

Eşti prinsă în acorduri de vioară,
Eşti ochiul minții mele încordat,
Eşti noaptea dansului de iele
Ce-n lacul lunii s-au scăldat.

 

Eşti primăvară şi eşti noapte,
Eşti iarnă grea şi poate zi.
Eşti murmurul iubirii noastre,
Eşti undeva şi te aştept să vii.

 

De ai să-mi vii în plină viață,
Sau de în moarte ai s-ajungi,
Eşti socotita mea cu aripi rupte,
Doar înspre mine poți zbura oricând.

 

Te-am aşteptat o viață-ntreagă,
Cu pipa-n barbă şi în frac.
Te-am aşteptat stimată doamnă,
Atâta am ştiut să fac.

 

Dar n-ai venit şi lumea mi-e pustie,
Dar n-ai venit si pipa s-a’ nfundat.
Te mai aştept o veşnicie,
Ai grijă dacă vii, că s-a’ nnoptat!

 

Nu mă suna

 

Nu mă suna acum!
Nu pot să îți vorbesc!
Sunt în salvare la spital,
Un medic tot insistă să mă internez.

 

Sunt pusă pe un scanner
Din cap până-n picioare.
Dar doctore, sunt mută!
Nici nu mai ştiu acuma ce mă doare…

 

Vezi ca artera carotidă,
O simt că face pe nebuna.
Se zbate, nu-mi dă pace!
O simt aşa de-o săptămână.

 

De când te-am prins de tâmplă,
De când în ochi te-am sărutat,
De-tunci tot umbli ca nebunii…
Nu pot din inimă să mi te scot
Şi nici măcar din cap!

 

Vezi doctore cum îmi tot umblă
Prin inimă, prin jugulară?!
Apucă-l dracului de guler
Şi scoate-l cât mai repede afară!

 

Nu îmi mai dă nicio secundă de răgaz!
Ajuta-mă, maestre!
Dă-mi împrumut te rog,
Cât poți de iute,
Dă-mi masca ta de gaz!

 

Prin degete îmi umblă,
Încep să mă cotrobăi,
Mă pipăi prin cotloane
De gânduri….printre cioburi…

 

Mă doare şi ficatul,
De inim’ a trecut!
Mă doare tot păcatul
De când în mine a pątruns,
De când în mine zace mut.

 

Mi s-a lipit de creier,
De emisfera stângă!
De îl mai laşi acolo,
Prin moarte are să mă-nfrânga!

 

Îți stau de-acuma potolită,
Cu masca pe figură trasă.
Mă las pe mâna ta, maestre..
Ia glonțul inimii şi-n suflet ți-l îndeasă!

 

Nu mă suna acum!
Nu vreau să îți vorbesc!
Sunt aruncată într-un bloc operator…
De tine încerc să mă golesc.

–––––––––––––––

Simina PĂUN-MOISE

27 iunie, 2018

Maria HOTEA: Când cerul senin…

Când cerul senin…

 

Nu-ți irosi timpul, omule fii mereu fericit
Păstrează în sufletul iubitor dulce amintirea,
Salută cu drag vara călduroasă ce iar a sosit
În suflet curat ea îți aduce minunată iubirea.

 

Se înveșmântă în strai de azur bolta senină
Totul pare desprins din frumoase povești,
Visele făurite în nopți înstelate sub raze de lună
Învață iubind cu bucurie să ți le împletești.

 

Te-naltă cu gândul în zarea senină și hoinărește
Cuprinde cu privirea orizontul ce infinit este,
Prețuiește iubirea sublima ce ți se dăruiește
Doar visând trăiești o nebănuită poveste .

 

Privește în adâncul sufletului cu aleasă blândețe
Senină precum cerul să îți fie privirea ,zâmbește ,
Natura cu farmecul ei, te- îndeamnă să-i dai binețe
Când simți că cerul azuriu aproape de tine îţi este!

––––––––––-

Maria HOTEA

26 iunie, 2018

 

 

Dorina OMOTA: E vară, însă până când ?

E vară, însă până când ?

 

E vară şi nu vreau să plâng
Când mă alintă toți zefirii,
Petele de speranță strâng
Când înfloresc toți trandafirii.

 

E vară şi aş vrea să râd
Când anotimpul fericirii
Cu fluturii albi ce îmi surâd
Mă poartă spre valsul iubirii.

 

E vară dar mă arde-un gând
Venit din ceața amintirii.
Când prin himere alergând
Am ales jocul de-a martirii.

 

E vară-n mine deși când
Privesc oglinda amăgirii
Din geana ploilor pe rând
Curg perlele nefericirii…

 

E vară-n suflet dar curând
Nu va mai fi, e-n legea firii,
Pleca-voi înspre cerul blând
Lăsând cu voi versul iubirii…

———————————–

Dorina OMOTA

23 iunie, 2017

Din volumul de versuri ,,Când tăcerile dor “

Imagine: Femeie în grădina de Nicolae Grigorescu

Dr. George Anca: Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului. Identitatea ortodoxiei latino-române în viziunea lui Ioan Paul al II-lea

Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

(Mihai Eminescu)

 

 

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”

În mesajul trimis de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctităţii Sale Papei Benedict al XVI-lea, se spune: „Relaţiile dintre Bisericile noastre au cunoscut , în ultima perioadă, o înflorire deosebită, graţie deschiderii ecumenice a Papei Ioan Paul al II-lea, predecesorul Sanctităţii Voastre.(…) Păstrând vii în amintirea noastră dragostea, preţuirea şi respectul manifestate faţă de ţara noastră – pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o ’Grădina Maicii Domnului’ – ne exprimăm nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său, veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii” (2).

„Planul lui Dumnezeu”

Acesta este titlul unei cărţi-decalog a fostului Papă, tradusă şi în româneşte, pe care studenţii de la Facultatea de Teologie-Litere a Universitatăţii „Valahia” din Târgovişte şi-au apropriat-o.  „Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor pe care i-a parcurs, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui. Noaptea întunecată a sufletului – „la noche oscura del alma” (Juan de la Cruz) – trebuie învinsă, pentru că Dumnezeu e cu noi”.

Supravieţuind atentatului asupra sa din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a mărturisit: „Sunt din nou îndatorat Sfintei Fecioare… Pot eu oare să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a avut loc exact în ziua şi la ora când s-a arătat prima dată Maica lui Hristos sărmanilor copilaşi, moment ce este sărbătorit de peste şaizeci de ani la Fatima, în Portugalia? În acea zi…i-am simţit extraordinara protecţie maternă, care s-a dovedit a fi mai puternică decât glonţul ucigaş.” (3).

Nancy Reagan, la moartea Papei, în aprilie 2005, i-a glorificat împreună, pe Papă şi pe Ronald Reagan: „ au fost foarte asemănători…actori…iubeau natura…sporturile, împărtăşeau titlul de Mare Comunicator…aveau un minunat simţ al humorului… când Ronnie a fost împuşcat în ’81, Papa a fost împuşcat în ’81… au fost foarte, foarte asemănători. Şi-au încrucişat multe cărări”. (4).

În 20 decembrie 1989, în faţa a 600 pelerini, Papa, de sub aureola sfinţeniei, va da îndemn  de supravieţuire „tuturor cetăţenilor dragului popor român”, după ce cu o zi înainte gloanţele regimului comunist făcuseră victime în Timişoara. (5). Căderea comunismului „ a fost ca şi cum Hristos a dorit să descopere că limita impusă răului, al cărui artizan şi victimă este omul, este, în definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeiască” (6).

La 8 mai 1999, în Palatul Patriarhal din Bucureşti, discursurile celor doi Întâistătători de Biserci, urmaşul Apostolului Petru şi urmaşul Apostolului Andrei, au început prin aceeaşi invocare a dumnezeirii: „Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui plan de iubire al Sfintei Treimi, care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesorii acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea reîntâlnire” – Ioan Paul al II-lea; „întâlnirea de astăzi este vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt”; „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm” – P.F. Patriarh Teoctist. Mass-media au  generalizat, aproape, o astfel de percepţie. „Toţi românii, dar şi străinii au simţit ca un dar al lui Dumnezeu rugăciunea comună a celor două Biserici.” – P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. „ ’Iubiţi-vă unul pe altul, după cum Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare dintre voi’ – mă însoţeşte acest îndemn al Maicii Tereza. În puterea iubirii acesteia, care este mai întâi a Sfintei Treimi şi pe urmă a noastră, în iubirea Învierii sale ne rugăm în aceste zile zbuciumate, sub acoperământul Maicii Domnului, pe care deoptrivă o cinstim” – Ioan Alexandru, (7). „Am putea oare înţelege până la capăt miracolul eliberării popoarelor din Europa răsăriteană, dimpreună cu toate urmările lor, ilustru simbolizate azi de prezenţa Sanctităţii Voastre, fără un plan divin?” – Emil Constantinescu, preşedintele României.

„Dumnezeu a vrut ca eu să devin preot”, Dumnezeu a vrut ca Papa Ioan Paul al II-lea să vină în „România noastră”, cum ar fi numit-o cel al cărui nume, Voytila, e asociat cu cel de Voicilă (8), cel care a sanctificat pe Ieremia Valahul.

„Grădina Maicii Domnului”

„Cuvântul se face grădină, după asemănarea raiului” – Sfântul Grigorie de Nyssa.

„Arborele vieţii ascuns în mijlocul Edenului a crescut în Maria. Ieşit din ea, şi-a întins umbra asupra universului şi şi-a răspândit fructele la cele mai îndepărtate ca şi la cele mai apropiate popoare.” (9).

 

Ioan Paul al II-lea, Rugă către ocrotitorii Europei:

O, Sfinţilor Chiril şi Metodiu,

care-n asprul apostolat misionar

aţi rămas profund ataşaţi

de Biserica din Constantinopol

şi de Sediul Roman al lui Petru:

faceţi ca Bisericile surori,

Biserica Catolică şi cea Ortodoxă,

depăşind prin iubire de Dumnezeu şi adevăr

elementele de dezbinare

să poată ajunge-n curând

la mult dorita unificare! (10)

Maria – „Mama astrului care nu apune niciodată”, „zorii zilei mistice”, „răsăritul soarelui gloriei” -, ne arată Orientale lumen, pe Hristos (11). „Rugămu-ne-ndurărilor, /Luceafărului mărilor” (Eminescu), a recitat, eufonic, Papa Ioan Paul al II-lea, cumva separat, în eterul sfinţeniei poetice .Între teologia divinizării a Sfântului Atanasie cel Mare şi a Sfântului Irineu – „Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască” – şi încarnarea Evangheliei în culturile native evanghelizate de Sfinţii Chiril şi Metodiu, ortodoxia românească se va fi regăsind în genericul Răsărit Creştin, în cele două mari  capitole şi subcapitolele lor –  „Cunoaşterea Răsăritului Creştin. O experienţă a credinţei” („Evanghelie, Biserici şi Cultură”, „Între memorie şi aşteptare”, „Monasticismul ca model al vieţii baptismale”, „Între Cuvânt şi Euharistie”, „O liturghie pentru tot omul şi pentru tot cosmosul”, „O privire limpede spre descoperirea de sine”, „Un părinte în Spirit”, „Comuniune şi serviciu”, „O persoană în relaţie” „O linişte adoratoare”) şi „De la cunoaştere la întâlnire” („Experienţele unităţii”, „Întâlnirea unuia cu celălalt, cunoştinţa unuia cu celălalt, lucrul împreună”, „Călătoria împreună spre Orientale Lumen”).

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), care se află, ecumenic, în continuitate cu abrogarea, la 6 decembrie 1965, de către Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Athenagoras I, a excomunicărilor reciproce din 1054, deschide  capitolul identificării şi recunoaşterii universale a Ortodoxiei române, prin chiar cuvântul pontifical, după  ce făcuse aceasta patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului (1995), ca punte, ca liant între Europa Răsăriteană şi cea Occidentală. În contextul în care Patriarhate mai vechi, cum ar fi cele de la Constantinopol, Atena sau Moscova, au evitat astfel de momente, Ioachim Navarro Valls, autoritate de la Vatican, apreciază cele două momente liturgice din Bucureşti ca reprezentând un pas important spre refacerea unităţii creştine, iar  ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a precizat, prin presă: „România este o ţară cu o ortodoxie care nu este influenţată de spiritualitatea elenă şi slavonă. România este o ţară cu o spiritualitate şi un creştinism latin, care o apropie de romano-catolicism. Ortodoxia românească era cea mai îndreptăţită şi îndatorată să întreţină cu Sfântul Părinte o relaţie concretizată printr-o vizită”. Văzută din interior  ortodoxia română are aceste  aspecte esenţiale, sintetizate de ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei:  „caracterul structural al sintaxei dintre cultul ortodox şi cultura latină, aceasta, graţie concomitenţei dintre etnogeneză şi ecleziogeneză; etosul şi civilizaţia ortodoxă română sunt inspirate, înainte de orice, de comunitatea care se adună pentru ’cina mistică’, trimisă să practice apoi propria ei ’liturghie’, în arena socială şi politică; receptarea creatoare şi inventivă a tradiţiei diacronice, graţie unei şcoli de teologie remarcabile. Cei mai mari teologi din Estul Europei, din perioada contemporană (1949-1989), se aflau la Bucureşti şi la Sibiu; determinarea de a juca un rol mai important în Mişcarea Ecumenică, propunând concepte semnificative în domeniul iconomiei, al reconcilierii în Europa, al ecumenismului local” (12). Acelaşi autor detaliază aspectele teologice inedite ale reuniunii şi dialogul ecumenic al celor doi primaţi, chiar dacă „n-au fost pecetluite de comuniunea euharistică” – dar „timpul de o mai mare comuniune se apropie”. „Vom trece acel prag cu martirii noştri, cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă: ortodocşi, catolici, anglicani, protestanţi. Dintotdeauna, sângele martirilor este sămânţa generatoare de noi credincioşi în Hristos”, a spus Papa. În viziunea Papei, „vestirea Evangheliei şi renaşterea în Sfintele Taine, prelungite în slujirea fraţior” este „prima calitate pe care omenirea o aşteaptă de la voi”, iar „această sarcină coincide cu tradiţia voastră atât de bogată în exemple care au ştiut să unească o viaţă profundă în Hristos cu o slujire generoasă a celor nevoiaşi, angajare pasionată în studiu, cu o neobosită preocupare pastorală”.(13).

 „Există mulţi sfinţi printre români, dar nimeni nu i-a căutat”, scria la 1686, mitropolitul moldovean Dosoftei (14). Papa Ioan Paul al II-lea a căutat sfinţii din Grădina Maicii Domnului, unde şi plantele se numesc, prevalent, după fiinţa ei – „Mâna Maicii Domnului”, „Părul Maicii Domnului”, „Părul Sfintei Maria”, „Poalele Maicii Domnului”: „Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai Evangheliei, ca Sava Gotul, Nicetas de Remesiana – provenind din Aquilea – şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martiri daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru”; „Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian şi la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale şi canonice ale Orientului grec Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt,’un adevărat atlet al credinţei creştine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care Domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşi martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul XX”; „Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Orientală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de ’Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu” (16). Puţine publicaţii au relatat tragedia – martirică? – a lui Cătălin Vidu, căzut de pe schela unde se urcase spre a-l vedea mai bine pe Papă  (17).

Note bibliografice

  • Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luate citatele prezente, atunci când nu sunt menţionate alte surse.
  • În Adevărul, 23-24 aprilie, 2005, p.1).
  • Apud Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Humanitas, p.184
  • În Aldine, 8 aprilie 2005, p. 1.
  • Bernard Lecomte, La verite l’emportera toujours sur le mensonge. Comme le pape a vaincue le communisme, citat în : Nicolae Mareş, Ioan Paul al II-lea. Papă pentru mileniul al III-lea, Hiparion, 2001, p.25.
  • Ioan Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano, 2005, p. 70, citat de prof. Norberto Gonzales Gaitano într-un interviu publica de ziarul Ziua, 15 aprilie 2005, p.3.
  • În România liberă, 8 mai 1999, p. 8.
  • „Rădăcină valahă?” de Nicolae Mareş, în România literară, 5-11 mai 1999, p.20-21; de asemenea, cartea lui Ion Coja România şi Papa Ioan Paul al II-lea, lansată în timpul vizitei.
  • Din Imne Mariei, apud Mitropolit Nicolae Corneanu, Credinţă şi viaţă, Dacia , 2001, p. 54.

(10)Din Rugăciuni, Ed. Piemme, 1993, tr. Teodor Capotă, Steaua, mai-iunie1999,

       p.20.

(11)Cf. Scrisoarea apostolică Orientale lumen a lui Ioan Paul al II-lea, marcând

       centenarul cele intitulate Orientalium dignitas, a papei Leon al III-lea.

(12)ÎPS Nifon Mihăiţă, Misiologie creştină, Editura ASA, Târgovişte, 2002, p. 252.

(13)Op.cit., cap. VI „Sensul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România,

  1. 2004-205.

(14)Apud dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi libertate în

       spiritualitatea ortodoxă, Pronostic SRL, 1996, p.270.

(15)Cf. Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Dacia, 1971, p. 301.

(16)„România luminată (7-9 mai 1999). Din cuvintele adresate nouă de Papa Ioan

       Paul al II-lea în cursul vizitei sale în România”, în Aldine, 8 aprilie 2005, p.4. În

       timpul vizitei, Aldine a publicat şi… „Testamentul lui Petru cel Mare”.

(17)Cf. Cotidianul, 9 mai 1999, p. 3.

Dan-Obogeanu Gheorghe: Elegia ultimului vis…

Elegia ultimului vis…

 

M-am trezit din somn…
Și ce somn n-am mai dormit!
Trecuseră anii…prea mulți ani
Și ce lume fără vise…
Dormeai în gândurile mele!

 

Pe un deal stăteai
Cu un braț pe un nor
Și cu celălat întins spre zenit…
O îmbrățișare a necunoscutei fericiri,
Îndemn în deșertul
Tainelor,
Necuvintelor,
Suspinărilor adânci….
M-ai trezit din nesomn
Și te-ai făcut răsăritul
Unei alte povești!

 

Oare dacă n-am dormi
Unde s-ar mai așeza Îngerul păzitor?!
Dacă ai adormi pe brațul meu
Mi s-ar așeza în palmă?!
Știi…nu dorm cu pumnul strâns….
Nu există nicio mânie!
M-am trezit în visul tău,
Mai confuză-mi păreai
Și mai tare
Mă căutai
Cu un colț de Lună Nouă….
Soarele era flămând
Și a mușcat flămând din mâna ta…
Colțul de Lună
I-a hrănit ziua nefăgăduită!

 

Niciodată
Luna și Soarele
Nu s-au întâlnit pe Cer…
Doar palma ta s-a făcut lume nouă…
Palma mea
Așteaptă Îngerii….
Fără mânie…încă nu mi-am strâns degetele
Pentru mânia pământului din noi,
Ci doar trei degete
Pentru închinare….
Dorm îngerii
Pe umărul pe care
S-a făcut închinarea
Ultimului vis…
M-a trezit
Nesomnul tău!

––––––––––––

Dan-Obogeanu Gheorghe

27 iunie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Învață-mă

Învață-mă

Îmi plouă pe hârtie
Cu doruri nestinse!
Simt adieri de iubire
Venite prin eter !
Îngrop neștiință…
Învățând de la tine!
Accept să-mi fi dascăl
Și eu să-ți fiu elev !
Învață-mă să îți câștig iubirea,
Învață-mă cum să pășesc
Spre inima-ți curată,
Învață-mă să rupă lăcate
Învață-mă să te iubesc !
Învată-mă să pot
să-ți spun secrete…
Pe care tu să ști să le primești
Învață-mă să-mi scriu iubirea
Pe paginile noastre pământești !

–––––––––––––

Mariana Zorița PURICE

5 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

Și-a mai adus aminte timpul

 

Și-a mai adus aminte timpul să dăinuie-n zălog,
Să nu se vândă prea ușor, prin triste giuvaere,
Mai bine doarmă-n prispa casei, în zdrențe de milog
Sau să se scurgă-n veșnicie prin ample emisfere.

 

Și-a mai adus aminte timpul să crească-n păpădii,
Sau sa se scurgă – adânc în vene amestecat prin sânge,
Ori lin să se aşeze-n note, purtat în simfonii
Ori pe căpițele cu fân, ce tata vara-l strânge.

 

Și-a mai adus aminte timpul din păsări călătoare
Ce sufletul şi-l trag din vremuri, pe turle de biserici,
Ori prin albastru se dezmiardă în valuri temătoare,
Sau peste noi să se aștearnă, când unduim isterici.

 

Și-a mai adus aminte timpul să plângă pentru noi,
Și clipele se trec vremelnic, de nici nu știi cum vin,
Firave zboară spre-nainte, sau unele-napoi,
Ori pe pereți de mânăstire din stilul bizantin.

 

Și-a mai adus aminte timpul să-ncalece pe cal
Și în galopul lui măiastru, prin visele rebele,
Iar începutul de poveste să-l treacă la final,
Cu ochii roșii de jăratec, vor plânge printre stele.

 

Și-a mai adus aminte timpul din doruri ne-ntâmplate,
Duios cuprindă-ne de mâna vieților din doi,
Iar peste sufletele june , din piepturi nepătate
Să scoată umbre de-ntuneric și umbre de strigoi.

 

Și-a mai adus aminte timpul din pacea noastră mută,
Fluturi de ceață la fântâna, ce-n zori face popas,
În primăvara nenăscută , când muguri doar ascultă
Și păsărelele din codrii , adorm cu trilu-n glas.

 

Și-a mai adus aminte timpul de viața mea întreagă,
Și gândul dus de unde curge, timid să- l poarte-n vers
Iar mâna aprigei speranțe, ce slove vechi mai leagă
Și-apoi cu-ntreaga poezie, sunt ritm din Univers.

 

Așteaptă-mă

 

Așteaptă-mă pe malul mării și doarme-mă-n secundă,
Sau lângă marginile lumii, uitată pe o stea ,
Pe lacrima-n izvor de munte ascunsă pe sub undă,
Sau în zulufii scurși din taina, penel din viața mea.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis” →

Galina MARTEA: Centenarul Unirii în versuri și proză

O nouă apariție editorială demnă de apreciere. De această dată aniversarea Marii Uniri de 100 ani se regăsește în antologia de poezie și proză „Centenarul Unirii”, Starpress 2018, Editura Olimpias, coordonator Ligya Diaconescu (poet, prozator, publicist, jurnalist). Ca un simbol al unității naționale, antologia respectivă este în exclusivitate dedicată marelui eveniment Centenarul Unirii – 1918-2018.

Cu o prefață formidabil de interesantă și de un efect aparte, din primele pagini ale lucrării facem cunoștință cu cele relatate de Al.Florin Țene (scriitor consacrat, Președinte național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române de Cultură și Artă), discursul fiind întitulat „Rolul literaturii în oglindirea Marii Uniri”. Având la bază subiectul centrat pe rolul literaturii române în perioada anilor 1918 – prezent, Al.Florin Țene menționează: „Dacă după Marea Unire care a împlinit visul de veacuri al neamului românesc pentru a fi uniți în hotarele firești ale României dodoloață, scriitorii, prin operele lor, au rezonat la acest mare eveniment, oglindind în scrisul lor realitățile și trăirile de atunci, iată că și în prezent, la o sută de ani, mânuitorii cuvântului toarnă în tiparele acestuia sentimentele, amintirile, transfigurările despre evenimentele de la 1918… Astfel, prin inițiativa scriitoarei Ligya Diaconescu, care întotdeauna a avut inițiative memorabile pentru a marca marile evenimente ale culturii românești, și de data aceasta reunește într-o importantă antologie lucrări ale scriitorilor români de pe întreg mapamondul, care oglindesc plastic și sugestiv evenimentul reîntregirii neamului nostru în hotarul spiritualității ce ne caracterizează, având ca liant limba română, dulce ca laptele mamei… Așa cum se cunoaște, după Marea Unire din 1918 au început să se dezvolte mai toate ramurile economiei naţionale. Prin acest act înfăptuit la Alba Iulia la 1 Decembrie s-a realizat unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare…”. Ulterior, Domnia Sa realizează subiecte destul de importante și interesante din istoria literaturii române, astfel abordând discursul despre diverse curente literare și anume: despre modernism, tradiționalism, constructivism, suprarealism, etc. În consecință, întreaga expunere literară este centrată prin afirmația că Marea Unire din 1918 a avut un rol extraordinar de pozitiv în dezvoltarea literaturii și integrității naționale române. Nemijlocit, Al.Florin Țene concretizează: „Am făcut această succintă incursiune în istoria literaturii noastre pentru a arăta că există o continuitate în dezvoltarea culturii, dar mai ales a caracteristicii literaturii române. Această însușire fiind prezentă și în paginile scriitorilor, atât în poezie cât și în proza din prezenta antologie, selecție făcută cu profesionalism de scriitoarea Ligya Diaconescu”. În cele din urmă, cu multă admirație, prefațatorul nu uită să menționeze și despre rolul scriitorilor și arta literară ale acestora, care au completat paginile acestei antologii. Antologia fiind divizată în poezie și proză, cu referire la secțiunea proză Domnia Sa spune: „În proza găzduită de această antologie descoperim o artă a autorilor de a ști să învie lumile amintirii sau ale visării îndreptându-le către un sens care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții oamenilor și a evenimentelor majore din 1918. E la acești autori o adevărată obsesie a totalității românești. Autorii: Al Florin Ţene, Elena Jucan, Elena Buică, Isabela Brănescu, Dumitru k. Negoiță, Teresia Bolchiș Tătaru, Ion Pricop, Nadia Urian, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pâraianu, Monica Dușan, Teona Scopos, Floarea Cândea, Gina Agapie, Ilie Petru Birău, Magdalena Albu, Carina Ienășel, Olimpia Sava, Galina Martea, Izabela Brănescu, Ligya Diaconescu etc., alunecă de la iluzie la luciditate, de la stabilitate și adevăr istoric la cele mai complicate stări de conștiință”. Cu același spirit demn de admirație, la secțiunea poezie prefațatorul scrie: „Un filon de patriotism, iubire de neam și țară, de limba care ne unește emană poeziile din această antologie. Există o istorie interpretată ca tezaur, nu poate avea pe potrivă decât o geografie, trăire sentimentală și ca istorie a Întregirii neamului. Astfel de sentimente descoperim în poeziile autorilor: Mariana Popa, Melania Rusu Caragioiu, Ion Pricop, Florin Roman, Ștefania Petrov, Vasile Bele, Constantin Predescu , Elana Alina Grecu, Camelia Florescu, Teona Scopos, Carina Baba (Ienasel), Constantin Predescu Neacșu, Elena Buldum, Ștefan Lucian Mureșanu, Costina Ștefănescu, Maria Filipoiu, Geanina Iovănescu, Virginia A. Popescu, Cristian Marinescu, Nicoleta Claudia Drăgan, Galina Martea, Ovidiu Jucan, Rodica Calotă, Gheorghe Dan Obogeanu, Geanina Iovănescu, Constantin Iordan, Rodica Ghinea, Elisabeta Silvia Gîngu, Maria Giurgiu, Lucia Bibarț, Olimpia Sava, Andrei Stan, Vasile Bele, Ligya Diaconescu”.

Denumită DOAMNA LIMBII ROMÂNE de Al. Florin Țene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Ligya Diaconescu, coordonatoarea proiectului literar „Centenarul Unirii”, este o luptătoare înverșunată pentru idealurile supreme naționale. Domnia Sa realizează acțiuni de mare valoare care, într-un final, sunt finisate cu mult succes, dar, mai ales, sunt dedicate în totalitate unității de credință și de neam, culturii și tradițiilor românești. Astfel, si de această dată Ligya Diaconescu pune în lumină o nouă lucrare ce reprezintă demnitatea și unitatea națională a românilor de pretutindeni. Cu un conținut bine structurat și, corespunzător, cu prezența minunatelor poeme și eseuri ale scriitorilor români contemporani din întreaga lume, antologia „Centenarul Unirii” este cel mai veridic argument prin intermediul căruia omul de creație își exprimă dragostea și sentimentul autentic față de plaiul natal și tot ceea ce este românesc.

 ————————————————-

Galina MARTEA

Olanda

27 iunie, 2018

Carmen CIORNEA: Stăpâna vânzare

STĂPÂNA VÂNZARE

 

și mereu am însetat
între vecerniile clipei
ce-mi sorbea câte un lan de senin
de rodul viței întru sângele Lui
acela ce încă se varsă pentru noi
la cina deja jefuită de taină

 

iată
vor veni nechibzuite treierări
ale grâului/neghinei
sudorile ne vor înflori în macii
lepădați
șuvoaie de ape ni se vor mântui
sub pleoape
iar cei fără de lege nu vor fi niciodată
mai de-ajuns

 

e vremea cinei jefuită de taină
e vremea să-mi duc paharul la gură
e vremea să-i sorb ispititoarea licoare până
la cea din urmă boabă
e vremea să primesc sărutul celui mai apropiat
dintre fii

 

Doamne, ce întăritor sărut (?!)
Doamne, ce stăpână vânzare (?!)

––––––––––

Carmen CIORNEA

26 iunie, 2018