Vrabia mălai visează
Zăpada a umplut câmpul,
Tot mai tare bate vântul,
Pe o creangă înghețată,
O vrabie îngrijorată,
După ce dădu ocolul,
Ciripi s-adune stolul:
-Suratelor, adunarea!
Să începem șezătoarea
Și să spuneți fiecare
Ce ați găsit de mâncare.
Este tare frig afară
Și hrana e tot mai rară.
Astfel, stolul se încinse
În dezbateri mai aprinse:
-Eu, la al meu puișor,
I-am adus un viermișor.
-Eu, am zburat pe căpițe
Și am adunat bobițe.
-Eu ,am fost în bătătură
Și am găsit o firimitură!…
Doar a fi
Era un om a cărui liră
desprinsă din mare şi din cer îşi continua cântul,
(simţea seva dar n-o putea opri din curs)
chiar dacă, doar vântul îi înţelege mesajul
purtat de sunetele corzilor,
ştia că-n liniştea serii, ca o luntre ce lunecă,
inimă-i cânta ultimele acorduri,
inspirată din esenţa izvorului
ce-i trecea domol prin adâncuri,
trăind cursul râului de la revărsare la izvor.
…………………………………………….
a porni, a veni,
‘,,NOAPTE DE IARNĂ” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei,dimensiuni 110 x 90 cm,
din volumul de picturi si poezii ,,Ut pictura poesis ”
*
.
MAGIA UNEI NOPȚI DE IARNĂ
E iarnă, tăcere, liniștea e amorțită…
Se prelinge noaptea peste casă și pe geam…
Mi se-mplântă o senzație, ca lamă ascuțită,
În dansul fulgilor de nea, să mă prind înlănțuită,
Cu florile nopții-n păr și-ale iernii ce strângeam,
Să le-aștern pe-al gândului meu ram…
Mijește luna pe boltă, printre nuferii de nori,
Foșnește vântul înghețat, tremură crengile seci,
Sub povara omătului, din lungile ninsori,
Zile-ntregi, pe fruntea nopții și-a aurei de zori,
Împrăștiind difuz lumina palidă peste poteci,
Cu cristaline, razele ei reci…
Ce minunat e, mă duce gândul parcă în ispită,
Să deschid cufărul cu amintiri, la tot ce adoram…
La visul alb al tinereții, la iubirea-mi cuibărită,
La trăirile ce mă făceau odată, atât de fericită,
Înălțându-mă-n vârtej, spre culmi de vis zburam,
De emoții vibrând mă-nfioram…
Privirea-mi se inundă cu fulgii dalbi ce se topesc,
Prelingându-se pe suflet, argint viu ce-ncă se zbate…
Te caut prin ninsori, vreo speranță să-mi cârpesc,
Pe umărul tău să-mi șed tâmpla și dulce s-ațipesc,
Atât cât inima din piept voi-va incă a mai bate
SI pulsul tău în sânge a-mi străbate….
PE FILE DE POVESTE…
Se lasă noaptea peste orașul pustiit,
De nu mai vezi, nici om și nicio vietate…
Ninge, ninge monoton, necontenit,
Peste mormane de zăpadă, frământate…
Fulgi dalbi scutură cerul, în puzderii,
De nu mai știi, de ești sau nu, pe trotuar…
Încolțit fiind prin mrejele tăcerii,
De-abia mai vezi lumina vreunui felinar !
Fulgi dalbi scutură cerul, în puzderii,
De nu mai știi, de ești sau nu, pe trotuar…
Încolțit fiind prin mrejele tăcerii,
De-abia mai vezi lumina vreunui felinar !
Te duc doar pașii în neștire, amorțit,
De ger și viscol, lăsând în urmă-ți urme…
De singurătate și gandul pare înghițit,
Pe undeva, prin cețuri, să se curme…
Și mergi, cu pași rătăcitori prin noapte,
Te bântuie vreun gând sau visul neîmplinit…
De-atâta liniște, parc-auzi năluci și șoapte,
Să-ți spună ca te-ndrepți spre infinit,
Spre-o altă lume, ce pare-ndepărtată,
În urmă-ți, pașii dispărând fără de veste…
De tine neaflând, poate nimeni niciodată,
Sau, din amintire, scrisa pe-o filă de poveste…
,,DIMINEAȚĂ DE IARNĂ” de Anna-Nora ROTARU
pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 90 x 70 cm,
din volumul de picturi si poezii ,,Ut pictura poesis”
*
ROZA MI-A-NGHEȚAT PLÂNGÂND
A căzut din cer grămadă,
Peste case, în grădină,
Mantie albă de zăpadă,
Până ziua să ne vină.
Toată noaptea a urlat
Viscolul, prăpădul mare,
Colindând în lung și-n lat,
Cât cu ochii vezi în zare.
Totul parcă-i-ncremenit,
Amorțit și înghețat !
Vis de iarnă prigonit,
Peste satul meu uitat.
De prin hornuri iese fum,
De la lemne ce-ard în sobe…
Câinii mai urlă în drum,
Cucuvaia plânge-a cobe.
În clopotnița cea veche,
Bate clopotu-n răstimp
Și ne-ajunge la ureche,
Deznădejdea ca un ghimp.
Flori de gheață pe fereastră.
Aburi dulci de cozonaci,
Fac dantelă așa măiastră,
Împletind frunze de maci.
Sunt doar tristă că-n grădină,
Plânsă roza mi-a-nghețat…
Și-acum frântă de tulpină,
Capu-n piept ține plecat,
Că zăpada viforoasă,
A căzut frângând bobocii !
Sper că-mi va ieși sfioasă,
Primavar’ l-auzul vocii !
———————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
25 februarie 2018
DANS RITUAL
Alerg cu tine în ploaie,
e ora iubirii…
O frunză și-un mugure
dansează pe ram,
dezvăluind culoarea
din floarea ce vine.
Rai din Primăveri
Dumă-n primăveri cu iubirea toată,
Pune-mi flori de măr iarăși la urechi,
Talpa mea desculță, iarba-i sărutată
Prin păduri de vise, blânde mângâieri.
Drumuri șerpuite, vor să ne despartă
Pendulăm amnezic între ieri și azi,
Am făcut un pod de tăceri durute
Lacrimi picurate, râuri pe obraz.
Și ne-am prins de mâini la capăt de pod,
Ochii celor mulți nici nu ne mai văd,
Aripi ne-au crescut, suntem iarăși îngeri
Și trecem în zbor valea cea de plângeri.
Am ajuns în rai, e lumină nudă,
Dragostea eternă, parcă mă inundă
Nu mai vreau să plec eu din primăveri,
Podul să-l mai trec înspre nicăieri…
––––––––
Camelia CRISTEA
București
23 februarie 2018
,,TOATE PÂNZELE SUS” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 130 x 100 cm,
din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”
*
PE APA SUFLETULUI MEU
Simt adesea că n-am forță să ajung,
La ”oaza” ce-o întrezăresc în depărtare…
Merg, dar drumu-mi pare tot mai lung,
Răsar scaieți în cale, în talpă mă străpung,
Munți, furtunoase mări, îmi zic să cer iertare,
C-am vrut să ridic fruntea tot mai sus,
Că, dovadă nu am dat de cumpătare…
Că, dorințele punându-le cât mai presus,
Aladin nu-mi mai era credincios supus,
L-am obosit, tot cerându-i dar de desfătare !
Și-acum, singură mă simt, lumea nu știe,
Că-n noapte s-au ascuns zilele-mi senine…
Că, de deșerturi vreau să fug și de pustie,
Pe apele sufletului făcând bărcuțe de hârtie,
Să mă poarte vălul și spuma să m-aline !
În ele să-mi pot pune toate visurile mele
Și gândurile plutind pe valurile line
Rupând, ce mă ținea în lanț, după zăbrele…
Să-mi umplu brațul, cu scăldate-n apă, stele
Și să m-avânt cu ele-n tacerille depline ! Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Nostalgii (versuri)”
NU VOI ÎNCHIDE POARTA
Așază-mi-te-n palmă, rândunică,
Nu-ți voi închide nici o poartă,
Vreau doar să-ți mângâi neodihna
Și lacrima din aripile-ți laolaltă.
Mă amăgesc că învelindu-te cu ochii
Voi vindeca durerea din aripa ta frântă.
Cu vântul neprielnic și cu norii
În ochi privindu-i, tu te-ai luat la trântă.
Fulg
melancolia albului
mă mai încearcă uneori
atunci ning
scuturându-mi copacii de păsări
mă caut printre fulgi
în mine însămi e iarnă
visul meu
îşi îngheaţă propria-i creangă
umbre bizare
viscolesc fără grabă
mă ning pe mâini
mă ning pe gene
Continue reading „Adriana POPA: Fulg / Snowflake -Traducere, Mădălina Maria Dăncuş”
IARNA
m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci
ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă
era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi
veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate
azi nu mai știu, trăiesc sau e firesc
să scriu pe ziduri lumii în cetate
plecam, mă întorceam tăcut în noapte Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pe țărmul lumii ( versuri)”
Foto: Afrin, Siria, după un bombardament 2018
*
Doi arbori se iubeau
Doi arbori aprig se iubeau
Dar pădurarul ranchiunos
Trunchiul le reteză
Și-i luă la el acasă
În vatră însă iar se întâlniră
Și în focoasă-mbrățișare
S-au mistuit împreunați.
Milostenie Continue reading „Hussein HABASCH: Doi arbori se iubeau (poeme)”