Maria FILIPOIU: DRAGOBETE – SIMBOL MITOLOGIC

Cea mai mare bucurie a vieţii este să fii convins că eşti iubit.”  – Victor Hugo 

„Bărbaţii creează prin imaginaţie, însă femeile creează prin iubire.” – Rabindranath Tagore 

– Iubirea este mugurele vieții din arborele genealogic. – Maria Filipoiu

Se spune că „la început a fost doar „Cuvântul”, care, însuflețit de o forță divină, a fost purtat în fuiorul vântului năvalnic, până când a ajuns în caierul zeiței din Tărâmul Mitologic, ce torcea fire, urmând a fi țesute mituri cu destine omenești. Astfel a fost țesut și mitul iubirii, în care au fost plăsmuite zeițele iubirii și frumuseții. Zeițe au existat în toate mitologiile lumii, menite cu daruri divine, ce le făceau dedicate și responsabile, atribute pentru care erau venerate de societățile antice.

Legendara zeiță Venus – patroana iubirii și frumuseții, fiica lui Jupiter și mama lui Cupidon – era corespondenta zeiței Afrodita din Grecia, inițial fiind zeița italică a vegetației și grădinilor, a renașterii și fertilității, asociată cu venirea primăverii.

De la strămoșii daci, românii l-au moștenit pe legendarul Dragobete, simbolul renașterii și iubirii, având origini slave, care este sărbătorit pe 24 februarie – Ziua Îndrăgostiților. 

Dragobetele – sărbătoarea dragostei la români – își are rădăcinile în tradițiile dacice, simbolizând zeul iubirii, bunei dispoziții și renașterii primăverii, cunoscut în vorbirea populară ca: „Dragobetele pupă fetele” sau„Dragobete iubește românește”

În vechime, ziua de 24 februarie marca începutul primăverii, când natura se trezește la viață, ursul iese din bârlog, păsările încep să cânte și să-și construiască ori să-și refacă vechile cuiburi, iar omul își înnoiește sentimentele, participând la bucuria naturii.

În timpurile moderne, islamicii tradiționaliști au considerat sărbătoarea a fi o contaminare culturală din Occident, un rezultat al globalizării în India și se încearcă revitalizarea unei vechi datini, a serbării „Zilei Părinților” – cea mai populară în India.

În România, sărbătoarea populară a lui Dragobete, și-a pierdut din admiratori, fiind înlocuită cu sărbătoarea comercială a Sf. Valentin (14 februarie), care a câștigat timp și admirație în fața fiului Babei Dochia, rămas în credințele populare strămoșești ca cel mai venerat.

Dragobetele este prezentat ca un zeu tânăr, al iubirii și vegetației, identificat cu Eros sau Cupidon.

Este descris ca o ființă mitologică, tânăr, voinic și frumos, care umbla prin lume ca Sântoaderii sau Rusalcele, de-a intra în suflete inocente, cu sentimentul iubirii, fiind numit și „Năvalnicul”.

Continue reading „Maria FILIPOIU: DRAGOBETE – SIMBOL MITOLOGIC”

Emma POENARIU SERAFIN: Un sărut de Dragobete !

Un sărut de Dragobete !

 

M-am gândit de Dragobete, să îmi fac din Cer, capele
Să pot da o pupătură ce în suflet v-ar străpunge,
Pe băieții mei prieteni, îi rog să nu mă alunge
Iar fetițele cochete, le sărut…de prin dantele…

Un sărut vă dau, ori două, și nimic nu mă mai doare,
Un sărut roşu ca macii care-mi umblă vara-n vene,
După asta, las’ pe mine, cum vă cânt eu prin poeme
Iarna-şi ia deseaga-n spate, de sub primăvară ..moare !

Azi, vă dau o sărutare chiar sub cerul plin de stele,
Voi s-o strângeți peste viață , cu un gest timid, uşor…
Pân’ la anul care vine, s-o purtați din dor, în dor,
Iar pe gândul amintirii… să păstrați buzele mele!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

24 februarie 2019

Imagine internet

Ioana CONDURARU: Dragobete

Dragobete

 

Din bătrâni, se povestește
Despre dulcea primăvară
Care, cu iubiri secrete,
Dăruiește-n prag de seară,
Un flăcău. Pe Dragobete
Ce, prin geamuri curios
Căută pe îndelete,
Mândră, chip misterios.
De la astre coborând
Pe o rază de smarald,
Simțind dulcea primăvară
Cum, mărgean a îmbrăcat
Și revine adorată,
Aducând cu ea alaiul,
Fluturilor ce-și desfată,
Nuri gingași pe întreg, plaiul,
El, se lasă în grădină
Privind luna, maiestoasă
Ce-și revarsă strălucirea,
Peste lumea somptuoasă.
Flori de catifea așteptă
Răsăritul solitar,
Darnic din mări să-și aducă,
Razele de chihlimbar,
Iar, păianjeni țes în grabă,
Pânza lor de borangic,
Că au ieșit a la paradă,
De la mare, pân ‘ la mic.
Dragobete tot privind,
Peste gard la, Lelea Florea,
Vede agale lin venind,
Jună fată, Scânteioara
Și în suflet îi tresaltă,
Dragostea, o vâlvătaie
Care arde vanitoasă,
În a inimii, odaie.
Nu întreabă, nici nu spune
Dar prinzându-o încetișor,
O strigă așa, pe nume:
,,Scânteioară, fată dulce,
Haide, hai cu mine-n lume,
Sus la cerul de rubin,
Să îmi fii, Mândră Crăiasă
Numai ție să mă închin.

———————————-

Ioana CONDURARU

23 februarie 2019

Imagine internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: E primăvară şi e Dragobete

E primăvară şi e Dragobete

 

Este primăvară şi e Dragobete
Ghioceii răspândesc arome fine,
Presară-n gânduri multă dragoste
Şi-n priviri străluciri diamantine

E Dragobete, ce cu dor sărută fete,
Năvalnic jar pe suflet se-nfăşoară,
Din depărtari de primăveri soseşte
Eşarfă de maci pe umeri aruncată

Dragobetele vine-n cântec de mierle
Parfum de liliac, iasomie, lăcrămioare,
A verde crud miroase din munte-n vale
Natura toată se îmbracă-n sărbătoare
E primăvară!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

24 februarie 2019

Imagine Internet

Dunia PĂLĂNGEANU: Buna ziua, Doamnă!

Buna ziua, Doamnă!

 

Buna ziua, Doamnă,
te privesc cum treci,
plin de nori ți-e părul
zările sunt reci.

Chiparoși se-nclină
la sosirea ta,
îți tresare pleoapa
și mai cade-o stea.

Eu aștept în porturi,
felinaru-i stins,
marinar vremelnic
plin de necuprins.

Țărmul pare aspru,
sub umbrelă stai,
fluturi evantaiul
ca o Loreley.

Buna seara, Doamnă,
astrele se-aprind,
stau de veghe veșnic
să te văd sosind.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu – Paris

24 februarie 2019

Foto din arhiva familiei/Dunia și Ion Pălăngeanu

Elena TUDOSA: Azi iubirea

Chiar în zi de Dragobete

 

Frunzulița de scaiete,
Chiar în zi de Dragobete,
Când băieții pendelete,
Merg cu drag l-ale lor fete…
La căsuța cu cerdac,
Unde-am sădit liliac,
Scârțâie portiță-ncet,
Eu pe Gheorghiță-l aștept,
Cu dorul în inimioară,
Ca în fiecare seară,
Număr orele mereu,
Dar vad ca Gheorghiț-al meu,
De-o vreme mă cam minteste,
Și la alta să oprește,
Teamă am că nu mă mai iubește,
La min’nu se mai gândește.
Dar eu nu îmi sar din minte,
Și fiindcă-s fata cuminte,
Frumos astăzi mă îmbrac,
Și-am sa ies la hora-n sat,
Am sa-mi pun în par o floare,
Busuioc la cingătoare,
Și am să ies la jucat,
Cu Vasile cel bogat,
Care de mult îmi vrea bine,
Să se însoare cu mine.

Te-am iubit Gheorghe cu foc,
Și – ai dat cu piciorul la noroc.
Chiar de încă te iubesc,
La min’nu te mai pripasesc,
Gata, de azi m-am gândit,
Cu Vasile mă mărit,
Eu i-s draga, la mine-o sa țină,
Și-o să-i fiu bună gospodină.
De-oi purta-n suflet dor si-alean,
Vasile se trage din bun neam,
Să-mi treacă doru’de tin’ Gheorghiță,
Am să seamăn în grădiniță,
Drept aproape de portiță,
Flori mândre de lamaita,
Să te-mbete-al lor parfum,
Ori de câte-ori treci pe drum,
S-oftezi Gheorghiță din greu,
Că n-o fost să fii al meu.
Atunci când te-ai însura,
Dor de mine să-ți usuce inima,
Să n-ai liniște și pace,
Chiar de viața cursu -și face,
Dorul meu te-ardă cu foc,
Chiar de-o fi să ai noroc,
Să-ți frigă rău sufletul,
Să plătești scump iubitul.

Viața este trecătoare,
Își urmează cursul său,
Leana nu e fata mare,
Și nici Gheorghe nu-i flăcău,
Au încaruntit la tâmple,
Pasul li-i desperecheat,
Au obraji brazdati de riduri,
Trupul li-i încovoiat,
Merg pe drum iată vorbind,
Își aduc cu drag aminte,
Să duc către tintirim,
Cu lumânări la morminte,
Pe furiș ei se privesc,
Mai oftează când vorbesc,
Spunându-și c-o greșit mult,
C-au luat și n-au dorit,
Însă timpul le-a trecut,
Si nimic nu-i de făcut.

Dragi flăcăi și voi dragi fete,
Astăzi este Dragobete,
Iubirea cu voi sa fie,
Până sus în veșnicie,
Luați seama ce iubiți,
Să nu fiți dezamăgiți,
Alegeți cu sufletul,
Ca să n-aveți regretul,
Alegeți cu inima,
Chiar de-o fi a aștepta,
Dragobete să vă fie,
Dragoste și bucurie,
‘N inimă flacără vie.

Continue reading „Elena TUDOSA: Azi iubirea”

Ioana CONDURARU: Poeme de dragoste

Dragoste împlinită

 

Dinspre văi, adie vântul,
Simțind parc-a primăvară,
Înveselind anotimpul
Cu o boare mai banală.
Râzând soarelui, angelic,
Rada, cu rochița înflorată
Cântând suav, ecumenic,
Vrea iubirea adevărată
Privind lacul cum străluce.
La ureche, îi adie,
Un glas șoșotind suav:
,, Ce frumoasă ești tu, Radă
Cu trandafiri pe obraz!”
Uimită, întoarce capul.
Mare însă-i fu mirarea!
Dragobete din poveste
I-a răpit îmbrățișarea.
Cu priviri tandre, sfioase,
S-au trezit cu flori în plete
Și cu dragostea-într-o coastă,
Colo sub aorta stângă
Unde inima pulsează.
Luna cu a ei grandoare,
I-a îmbrăcat în diamant
De la creștet, la picioare
Lângă lacul fermecat.
Darnic, astrul luminos,
Un luceafărul plin de zel,
Le-a dat amabil, sfătos
A lui rază, pe un inel.
Și i-a logodit natura
Punând trena de smarald.
Din rubine-i și cununa
Ce din astre s-a lăsat.
Masă mare se întinse
Peste câmpul amorțit
Căci și fluturii sosise,
Cu un șarm ne mai văzut.
Uite așa, gingașa Rada,
Cu mirajul din priviri,
La vrăjit pe Dragobete
Și-au rămas de-a pururi miri.
Nu-i poveste, nici minciună.
Dacă vreți tot adevărul,
Să vă spună însăși luna,
Când va lumina iar cerul.

 

Nedee

 

Ce dulce, tandră arătare
Decupată din poveşti!
Femeie, chip de floare,
Ce dulce şi suavă eşti!

Nu-ți trebuie nestemate
Să-mpotobeşti a ta natură,
Domnul te-a alcătuit cu toate,
Fragi gingaşi a pus pe gură.

Doi ochi luceferi zåmbitori
Ce -mprăştie mărgăritare,
Sânul duios şi roditor,
Crescând copii cu adorare.

Nedee, poate un taifun
Răzbătând trăirea vieții,
Când greutăți în jur se-adun,
Īngenunchezi şi-n vis poeții.

Atătea versuri dăruite,
Cuvinte mii pe-altar de crin,
Au fost depus mereu poeții
Dorind iubirea īn suspin.

Rostul moştenit în vreme
De-a fi mai pură c-a natura,
L-ai īnvățat måndră Femeie,
Nedee sfântă precum luna.

Vei fi mereu mârgăritarul
Īnflorit în prag de primăvară,
Ducând pe umeri întreg greul,
Femeie soață, pururi Mamă.

Continue reading „Ioana CONDURARU: Poeme de dragoste”

Zamfira CIOBANU: Astăzi este Dragobete

Astăzi este Dragobete

 

Iar s-aude un fluierat
Se pun câinii pe lătrat
Ionică vesel trece
E voinic cât ar fi zece.

Un păun așa se pare
Umblă pe la fiecare
Și tot strigă și le-ntreabă
Un sărut n-ai vrea in șagă?

Cată fetele din sat
Să le dea un sărutat
Cică-i zi de Dragobete
Băieții sărută fete.

Fetele toate-i zâmbesc
Și se pare că-l iubesc
Numai una-i norocoasă
Cea care va fi aleasă.

Oare cine o să fie
E Maria de la vie?
Sau Ileana din poiană,
Dulce ca o cosânzeană!

Ionică chiar-ar vrea
S-aleagă pe pofta sa
Inimioara lui doar știe
Care poate să-l mângâie.

La sărut se cam pricepe
Și mereu se tot întrece
Cu băieții cei din sat
Ca să-i fie de urmat.

Cântă-n uliță răsună
Larmă și-e voie bună
Fetele ies pe la porți
Să vadă dacă au sorți.

Flacăii urma le poartă
Fiecare are-o fată
Purtată in inimioară
Într-o tainică comoară.

Înserarea-i pe aproape
Și norocul cât se poate
Fete sunt pentru-un sărut
Numai să fii priceput.

Orișice băiat juvete
Poate fi un Dragobete
Dacă inimioara-i saltă
Ca să bată într-o poartă.

Ionică zău că-ntrece
Un ștrengar ce se petrece
Tânăr e boboc de floare
Pregătit de sărbătoare.

Și la horă e tot primul
Stârnește mereu pelinul
De drăguț lumea îl știe
Că-e om de omenie.

După ziua asta mare
Își alege mândra care
S-o ducă la el acasă
Fată bună de mireasă.

Să facă nuntă aleasă
Cu a inimii crăiasă
Și-o să fie pe-ndelete
Cel mai mândru Dragobete.

—————————–

Zamfira CIOBANU

22 februarie 2019

Imagine:Internet

Ileana Cornelia NEAGA: Capul Primăverii

Adieri de prospețime se face simțită în ziua de 24 februarie cînd îi Capul Primăverii! Cîte un flutur galben se ițește de niciunde bătînd din aripi grăbit! Behăitul mielușeilor ce zburdă, sună ca un clopoțel! Se greablă prin livezi frunzele și vreascurile uscate și se aprind, iar cenușa  se amestecă cu boabe de grîne pe care nănuțele le aruncă păsărilor:

– „Cu boambe io vă hranesc

Cu cenușa vă orbesc

Șî ma mînii rău, să șciț’

 Holda ge mni-o prapagiț’ !”.

 Tot în această zi îi obiceiul să iasă feciorii și fetele pe dealuri să culeagă primele flori de primăvară:  anglicei, cocoșei, viorele, pana cucului, popelnic, frunze de năvalnic.

 

Capu’ primăverii-i az’

Trec fecele un pîrleaz

Laolaltă cu feciorii

Ies la geal pă Coastea Morii

Sî culeagă ghiocei,

Cocoșăi și anglicei

Șî roagă păsările

Să nu strice holdele

Le dau grîu și cânepă

Cu boambe le satură!

Fecile rîd șî glumesc,

Cu feciori sî hîrjonesc

Că la toamnă, cine șcie

Pețîtori n-o să le vie!

Ș-or să se marice-n grabă

Cu flacăi, voinici gi treabă.

 

Obiceiul zice că în această zi nu se frămîntă pîine, nu se aprinde focul în cuptor, nu se pîrluie, nu se lucră în mâini:

 

Că bunica mea zîcea:

– Rău capu’  îl va durea

În mîni cine va lucra;

Să vorbeșce, zău, pîn sat

Zîc că îi „ cap pîntru cap”!

Vremea îi li Dragobece

Fecioru-ndragit gi fece.

El aduce primăvara

Și în inimi alinarea.

 

 O legendă  veche zice că Dragobetele ar fi feciorul Dochiei,  nepotul lui Decebal! La nașterea lui, cele patru anotimpuri i-au fost ursitoare și i-au ursit care de care daruri alese:

 

– Sunt regina Primăvara și îți ursesc, Dragobete

Frumos să fi ca Soarele și să fii iubit de fete!

O veșnică tinerețe, tu, fecior de viță aleasă

Să ai prospețimea florii și-o inimă drăgăstoasă.

 

 Vara  îi făgăduiește,  ca o bună ursitoare:

– O să ai căldura-n vene, flacără dogoritoare!

Să încununezi iubirea, trăinicia-n jurăminte,

Sămînța să îți rodească, rod a iubirii sfințite.

 

– Fluier de argint îți dărui! zice Toamna îmbrumată

S-aduci alinarea-n suflet la o mamă-ndurerată.

Tu, pe plaiul Mioriței oamenilor să doinești

Rădăcini să-ți prindă dorul, doar pe plaiuri românești.

 

– Să-ți fie iubirea pură ca și neaua în Gerar,

Îți las ca zălog credința strînsă  într-un roșu șerpar,

Și-n sclipiri de diamante, strai țesut din pînză deasă,

Trupul să ți-l înfășoare, zise Iarna maiestoasă.

 

Și tot o legendă zice că în timp,  Dragobete, cel  ce cunoștea toate plantele și puterilor lor vindecătoare, prieten cu animalele, a  devenit nemuritor.  Natura l-a reînviat  dar cu alt nume: Năvalnic! O plantă, veșnic verde cu frunze lungi, late(o specie de ferigă) cunoscută și cu denumirea de „Odolean” sau „Limba cerbului ”,  ce crește prin poienile și cărărușile pădurii, pe margini de pîraie, o plantă cu puteri miraculoase în medicina populară.

 

Flăcău mîndru, Dragobete poartă cizme cu tureac

Colindînd plai mioritic, poartă-n cap…  cușma de dac!

Însoțit de lupul alb, pătrunde  taina naturii,

„Năvalnic”-nverzește des prin poienile pădurii.

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

23 februarie 2019