‘,,NOAPTE DE IARNĂ” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală pe pânză, în ulei,dimensiuni 110 x 90 cm,
din volumul de picturi si poezii ,,Ut pictura poesis ”
*
.
MAGIA UNEI NOPȚI DE IARNĂ
E iarnă, tăcere, liniștea e amorțită…
Se prelinge noaptea peste casă și pe geam…
Mi se-mplântă o senzație, ca lamă ascuțită,
În dansul fulgilor de nea, să mă prind înlănțuită,
Cu florile nopții-n păr și-ale iernii ce strângeam,
Să le-aștern pe-al gândului meu ram…
Mijește luna pe boltă, printre nuferii de nori,
Foșnește vântul înghețat, tremură crengile seci,
Sub povara omătului, din lungile ninsori,
Zile-ntregi, pe fruntea nopții și-a aurei de zori,
Împrăștiind difuz lumina palidă peste poteci,
Cu cristaline, razele ei reci…
Ce minunat e, mă duce gândul parcă în ispită,
Să deschid cufărul cu amintiri, la tot ce adoram…
La visul alb al tinereții, la iubirea-mi cuibărită,
La trăirile ce mă făceau odată, atât de fericită,
Înălțându-mă-n vârtej, spre culmi de vis zburam,
De emoții vibrând mă-nfioram…
Privirea-mi se inundă cu fulgii dalbi ce se topesc,
Prelingându-se pe suflet, argint viu ce-ncă se zbate…
Te caut prin ninsori, vreo speranță să-mi cârpesc,
Pe umărul tău să-mi șed tâmpla și dulce s-ațipesc,
Atât cât inima din piept voi-va incă a mai bate
SI pulsul tău în sânge a-mi străbate….
PE FILE DE POVESTE…
Se lasă noaptea peste orașul pustiit,
De nu mai vezi, nici om și nicio vietate…
Ninge, ninge monoton, necontenit,
Peste mormane de zăpadă, frământate…
Fulgi dalbi scutură cerul, în puzderii,
De nu mai știi, de ești sau nu, pe trotuar…
Încolțit fiind prin mrejele tăcerii,
De-abia mai vezi lumina vreunui felinar !
Fulgi dalbi scutură cerul, în puzderii,
De nu mai știi, de ești sau nu, pe trotuar…
Încolțit fiind prin mrejele tăcerii,
De-abia mai vezi lumina vreunui felinar !
Te duc doar pașii în neștire, amorțit,
De ger și viscol, lăsând în urmă-ți urme…
De singurătate și gandul pare înghițit,
Pe undeva, prin cețuri, să se curme…
Și mergi, cu pași rătăcitori prin noapte,
Te bântuie vreun gând sau visul neîmplinit…
De-atâta liniște, parc-auzi năluci și șoapte,
Să-ți spună ca te-ndrepți spre infinit,
Spre-o altă lume, ce pare-ndepărtată,
În urmă-ți, pașii dispărând fără de veste…
De tine neaflând, poate nimeni niciodată,
Sau, din amintire, scrisa pe-o filă de poveste…
,,DIMINEAȚĂ DE IARNĂ” de Anna-Nora ROTARU
pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 90 x 70 cm,
din volumul de picturi si poezii ,,Ut pictura poesis”
*
ROZA MI-A-NGHEȚAT PLÂNGÂND
A căzut din cer grămadă,
Peste case, în grădină,
Mantie albă de zăpadă,
Până ziua să ne vină.
Toată noaptea a urlat
Viscolul, prăpădul mare,
Colindând în lung și-n lat,
Cât cu ochii vezi în zare.
Totul parcă-i-ncremenit,
Amorțit și înghețat !
Vis de iarnă prigonit,
Peste satul meu uitat.
De prin hornuri iese fum,
De la lemne ce-ard în sobe…
Câinii mai urlă în drum,
Cucuvaia plânge-a cobe.
În clopotnița cea veche,
Bate clopotu-n răstimp
Și ne-ajunge la ureche,
Deznădejdea ca un ghimp.
Flori de gheață pe fereastră.
Aburi dulci de cozonaci,
Fac dantelă așa măiastră,
Împletind frunze de maci.
Sunt doar tristă că-n grădină,
Plânsă roza mi-a-nghețat…
Și-acum frântă de tulpină,
Capu-n piept ține plecat,
Că zăpada viforoasă,
A căzut frângând bobocii !
Sper că-mi va ieși sfioasă,
Primavar’ l-auzul vocii !
———————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
25 februarie 2018