Vrabia mălai visează
Zăpada a umplut câmpul,
Tot mai tare bate vântul,
Pe o creangă înghețată,
O vrabie îngrijorată,
După ce dădu ocolul,
Ciripi s-adune stolul:
-Suratelor, adunarea!
Să începem șezătoarea
Și să spuneți fiecare
Ce ați găsit de mâncare.
Este tare frig afară
Și hrana e tot mai rară.
Astfel, stolul se încinse
În dezbateri mai aprinse:
-Eu, la al meu puișor,
I-am adus un viermișor.
-Eu, am zburat pe căpițe
Și am adunat bobițe.
-Eu ,am fost în bătătură
Și am găsit o firimitură!…
Dar, cum străbătea văzduhul,
Una săracă cu duhul,
Crezându-se mai presus,
Ciripi și ea de sus:
-Vai, eu nu sunt gospodină!
Mă invită Vrăb la cină…
Nu mă mânjesc pe gheruțe
Căutând pe câmp grăunțe.
Eu… am alte tabieturi,
Ciugulesc doar marafeturi,
Pantofi, genți, parfumuri fine,
Doar astea sunt pentru mine.
-Cât ești de emancipată!
Parcă nu ne-ai fi surată,
Dar vezi să nu mori de foame
De la atâtea fasoane!
Zise o biată vrăbiuță
Ce tremura pe crenguță.
Bâtrâna vrabie, înțeleaptă,
Ciripi mai mult în șoaptă:
-Vezi de treaba ta surată,
Nu vezi că e nemâncată!
Asta… nu are decât
O foame mare în gât!
Ce să facă? Epatează!
Vrabia, mălai visează!
——————————
Ștefania PETROV
București
26 februarie 2018