Categorie: Poezie

Anna-Nora ROTARU: Cuibul iubirii (poeme)

,,UNDEVA, O CASUȚĂ ÎNTRE PLOPI ” de Anna-Nora Rotaru

 pictură personală în ulei, pe pânză, dimensiuni 90 x 70 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,Ut pictura poesis”

*

 

LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…

 

De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…

 

Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !

 

Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !

 

Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !

 

Mi-i fruntea-n sus, cu semeţie
Sufletu-mi zvâcneşte-a biruinţă…
Doar că… în nopţile de agripnie,
M-apuc-un dor, ca o beţie,
Dorind cu umila mea fiinţă,

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Cuibul iubirii (poeme)” →

Francisco de Asís FERNANDEZ: Tigrul și roza

Juan Carlos Mestre

 *

Tigrul și roza

 

Ascult, când dorm,
cum tigrii roze drăgostesc
în scânteieri de-albastră lună
și-aud cum ciripesc mierloii,
ghicind parfumul lor în zbor.
Și mai aud cum tigrul îi șoptește:
rozei: “va trebui ca șapte nopți
să te visez, fără măcar a te atinge,
să nu destram candoarea
și vraja fanteziilor visate,
căci doar așa voi ști dacă visarea
dura-va până-n răsărit de zori”.

Francisco de Asís Fernández, Nicaragua (1945)

Traducere : Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din: “El tigre y la rosa”,
Editura Hispamer, Nicaragua 2017

***

El tigre y la rosa // Yo escucho mientras duermo/que los tigres le hacen el amor a las rosas/
bajo las brillantes lunas azules/y oigo el canto de los cenzontles/y siento el olor de su vuelo./
Y oigo que le dice el tigre a la rosa:/“te debo soñar durante siete noches/y no debo tocarte/para que no desaparezca la ternura/y la magia de mis fantasías,/solo así podré saber si mis sueños/me aguardarán hasta que el sol aparezca”.

Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Mărțișorul Primăverii Noastre (acrostih)

FEMEIA-MĂRŢIŞORUL PRIMĂVERII NOASTRE

 

Fecioara Maria este arhetipul Frumuseţii şi Dragostei Fecioarelor-Femeilor-Mamelor.

Eros e îmbrăţişarea Fecioarei angelice ce dă flacără sufletului înălţându-l dincolo de stele.

Mama zămisleşte în sânul ei binecuvântat darul cel mai dumnezeiesc al nemuririi omului.

Erudiţia  Femeii împodobeşte viaţa celor dragi în majestuoasa porfira regală a Familiei.

Iubirea Fecioarei zămisleşte farmecul sublim din azurul dorinţei ce ne-ngemănează fiinţa.

Aurul sufletului Mamei cuprinde înţelesurile cele mai limpezi ale existenţialităţii noastre.

 

   Muierea din Femeie se pogoară ca o rapsodie serafică ce dă vibraţie lirei sufletului ales.

   Ăst timp preface voinţa Mamei într-o liturghie a Dorului deasupra vremilor, eternizându-le.

   Răbdarea Fecioarei e un azur de cer şi răsărit de ape, adâncimi de adânc şi înălţimi stelare.

   Ţelul Femeii i-a fost hărăzit de Dumnezeu, ca omul-consoartă să împlinească destinul lor.

   Inima Mamei împleteşte dorul cu harul, năzuinţa cu credinţa în zvâcniri de catapetesme.

   Şoapta Fecioarei-murmur de ape susurând zările lăuntrice în undele cărora surâd luceferii.

   Onoarea Femeii ţâşneşte mireasmă celestă din corola florilor ce dă frumuseţe pământului.

   Ruga Mamei trebuie să fie miracolul care aliniază planetele gândirii voinţei ei ancestrale.

   Universul Femeii este bolta sub care pruncul scânceşte după autoritatea Omului ideal.

   Libertatea Fecioarei e o necuprinsă sferă celestă ce stă pe tronul Libertăţii lui Dumnezeu.

 

   Primăvara Fecioarei este paradisul în care înfloresc cerul Dragostei şi pământul Iubirii. Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Femeia – Mărțișorul Primăverii Noastre (acrostih)” →

Irina Lucia MIHALCA: Sărutul Primăverii (poeme)

Primăvara din ochii ei

 

Sfârtecat de grifoni, chinuit, îngrozit,
copil rătăcit în neant,
închis în cercul de umbre
şi spectre de gânduri reverberate,
taioase ca o lamă de cuţit,

mărşăluieşti printre ruine

şi coloane prăbuşite,
te scufunzi în abisul durerii.
Suspendat în suferinţă,

aluneci sfredelit
în prăpastia

dintre două lumi
şi vlăguit treci, prin moarte,

pe lângă atâtea fantome şi morţi.

În ploaia neagră şi rece,
o ultimă petală adie
împrăştiată de furtună.
De undeva, cumva,
un fir de lumină te susţine
– primăvara din ochii ei.
– Să nu mă laşi singur, iubito,
ajută-mă, suflete, să nu mă pierd!
– strigi zguduit.
Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Sărutul Primăverii (poeme)” →

Doina Constanța SPILCA: Mărțișor

Mărțișor

Aș anina
de roș’ alb
un strop de zâmbet
pitit după un colț de nor,
un strop de gingășie – ghiocel
ițit de sub frunza inert gălbejită,
un strop de inimă roșă iubire
chircită în sipetul din asfințit.

Și …
apoi …
sub cascada de stropi
mi-aș scălda sufletul
de negură,
hâd,
piatră – povară,
necuviincios!

–––––––––

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

28 februarie 2018

Lia RUSE: Mărțișor – Martie 2018

MARȚIŞOR – MARTIE  2018

 

Se leagănă un vis în joc, anunţ-altă primăvară

Cu irizări de pur noroc, bucuria ne-mpresoară.

Prin aer vestitorii vin, vremea a înflorit duios!

Trimite iar, cerul divin, un zâmbet cald şi luminos…

Şi,…se scutură din soare raze-n doruri călătoare

Şi,.. se-aude tropotind primăvara-n crengi de timp.

Împletit din două fire, roşu cu alb imaculat

( Puritate şi iubire) O, mărţişoru-i fermacat…

Încărcat, cu dor şi vrajă, şnuruleţu-ntruchipează

Poezie şi miraje, legând podoaba cu-o frază,

Podoaba,-i o figurină, simbolizează-o speranţă :

Noroc, în viaţă lumină, iubire în alianţă…

…………………………………………………………………

Mărţişoru-i o ştafetă, perceput în Dragobete,

Cu un fel de amuletă, primită cu drag de fete.

Luna-ntreagă-l însoţeşte ! Figurina-i amintire,

Prins de pomul ce-nfloreşte, şnuru-aduce fericire.

——————————

Lia RUSE

Laval-Montreal,  Canada

28 februarie 2018

 

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

Lumină din soare, din cer, din adânc

 

În realitatea carnivoră, gânduri

şi muze sfâşiate plutesc.

Golit de sentimente, le-nchizi, rupi, arzi.

În cercul îngheţat al vidului te-ai înstrăinat,

adâncit în exilul singurătăţii.

Fidel rămâi durerii, totul îţi pare mutilare,

şi tăcerea mea, şi lacrima ta, şi ţipătul morţilor.

Deşertul în care-ai intrat

separă umbra de om,

de trup, de viaţă, de suflet, de sine.

Rătăcită prin Valea Morţii bate

la o poartă ce nu i se mai deschide.

Pe buzele tale, stoluri negre, strânse fuior,

îţi poartă rana spre infinit.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poesis” →

Lavinia BUD: Pământ milostiv

PĂMÂNT MILOSTIV

 

Ești poarta de-nceput și de sfârșit

Prin care sufletul s-a ancorat

În clipa măsurată la zenit

După rotirea soarelui curat.

 

Prin noi tu te-ai redat luminii

Din visul sfărâmat al stelei ce-a murit,

Noi, cei aleși din ramura tulpinii

Mai buni, mai calzi și poate mai iubiți.

 

Ce legătură tainică ascunzi Continue reading „Lavinia BUD: Pământ milostiv” →

Anna-Nora ROTARU: Flori de dor (poeme)

,,BUCHEȚEL DE PANSELUȚE ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală în ulei, pe lemn, dimensiuni 30 x 30 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,Ut pictura poesis “

*

 

CĂUTÂND NEMĂRGINIREA….



Ce vreme fioroasă, trăsnet, fulgere, mă tem…
Se-mprăştie-n marea tulbure şi înspumată,
Ce colţii şi-i arată, cu valuri ca blestem,
Spre cerul duşmănos, cu bolta-i sfărâmată,

 

Părând ca doi Titani, ce între ei se luptă,
Care mai pe care, pe celălalt să răpună,
Lăsând o lume stearpă şi de putere suptă,
Cu ochii aplecaţi, în genunchi sa se supună …

 

Suntem ca nişte plozi, neajutoraţi scâncim,
În întuneric bâjbâind… stafii oarbe şi oloage…
Oricât prin teoreme, adevăruri scormonim,
În Clipa cea Supremă, ‘nălţăm priviri miloage,

 

Spre tot ce ignoram, crezând că ştim misterul,
Că din ”supa primordială”, învârtind aer cu apă,
Vom face-un mol de viaţă, dar, de cade cerul,
Umili devenim iar, când huma sub noi crapă !

 

Acei puternici, sfidători şi nobelisti savanţi,
Cu faţa la pământ cad, făcând cruci, mătănii…
Uită, că la o adică, sunt ”purici”, aroganţi,
Căţăraţi unii pe-alţii, mai sus pe firul blănii

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Flori de dor (poeme)” →