Diana Ciugureanu-ZLATAN: Cum mă plâng Smărăndiță sărind cămașa de pe mine

Cum mă plâng Smărăndiță sărind cămașa de pe mine

Se vestea nașterea…
Dragostei
prin surparea de peste noapte,
a Mănăstirii
cu turla creionând
Constelații nebănuite…

Ce vis de jertfă
m-ar fi scuturat
în miez de necunoaștere,
să „concresc” cu piatra ascetă
o viață înghițită de hazard,
o ană-pilon
alăptând
copilul Românismului?

Voi zidi o dublă Mănăstire:
ici – un fir de nisip, colo – o scară ,
ici – un geam, colo – o poartă,
ici – un Altar, colo – o Clopotniță…

Oare va mai exista
o ană sau două
întru reazem al legendei
locașurilor gemene?

Opresc timpul făgăduitor
de arginții omuciderii
bătuți cu setea locului sub soare.

Opresc două lacrimi
aprinzând lumânarea spovedaiei,
îmi țes ca iță în războiul dorului,
pana însurită de atâta nescriere,
îmbrățișez o lume uimită
de legănarea în palmele Lui Dumnezeu,
deși mai caut în zare
nevenirea ta
la izvorul sihăstriei
prin tânguirea clopotelor
turnate de Sfânta Unire.

Au muțit profeții,
au prins grai necuvântătoarele
când sfârtecându-mi ruga,
șlefuiai infernul către Rai…

Ți-am adus un înger de bun venit…
au răsărit la loc, Mănăstirile-gemene,
cu tot cu aripi prinse în mortar.

Se vestea râstignirea
Dragostei prin șantiere
blestemate cu sclavi
lingând cizma șovină
la ceas de Centenar,
oprit de lege și de datini…

Adie a Viață
dinspre dealul cu Biserica monahului
ascunzând turla sub albastră…
țiglă metalică de acoperiș.

––––––––––-

Diana Ciugureanu-ZLATAN

Chișinău

14 aprilie, 2018

Ștefania PETROV: Magnolii și aripi de fluturi

Magnolii și aripi de fluturi

Magnolii şi vis de primăvară,

Celestă simfonie a iubirii,

Corole de o frumuseţe rară

În anotimpul dezmorțirii.

Ca într-o tainică splendoare,

Se zbate infinitul să renască,

Magnolia înalță către soare

Toată iubirea pământească.

Veşmânt feeric în grădină,

Magnolii svelte şi candide,

Mireasma florii lor, divină,

Îmbată fluturii în crisalide.

Îmbobocesc iubirile eterne,

Pecetluite în pure săruturi,

Iar primăvara ne aşterne

Magnolii şi aripi de fluturi

––––––––––––

Ștefania PETROV

12 aprilie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Poeme

SUB TEIUL MEU UMBROS

Pe-o aripă de vis îmi scald gândirea
Şi totu-n jur mi-i aşa de-armonios…
Că mă-ntreb, poate mi-i născocirea,
Ce joacă feste sau e-o lume de frumos ?

Că, trezindu-mă cu soarele la răsărit,
Văzând cum grele gem frunzele sub rouă,
Îmi tresaltă sufletu-mi nedumerit,
Necrezând că Paradisul ni-i dat nouă !

Văd totu-n jur în spectre de lumină,
De parcă-s scurse zeci de curcubeie,
Pe florile mustind de apă în grădină,
În iarba proaspătă, sub pasu-mi pe alee !

Simt aerul înmiresmat şi răcoros,
Auzul mi-l gâdilă un zumzet de albină,
Mă duc sub teiul înflorit şi-umbros,
Să-mi fac verde culcuş la rădăcină…

Cer fluturilor să-mi lase zboru-n dar,
Zefirului să-mi prindă-n păr petale,
Mă poarte-n zări pe coama lui hoinar,
M-aducă înapoi, sub teiul meu, la poale…

Inchid ochii sub mireasma dulceagă,
Păstrând fermecătoare imagini pe retină,
Să pot destăinui la lumea-ntreagă,
Că poate nu ştie, că numai ea-i de vină,

Pierzându-şi drumul drept printre cărări,
N-a aflat că viaţa nu-i dar veşnic…
Dar nu-i târziu, nu-i loc de remuşcări,
Hai să ne rugăm, sub teiul meu, cucernic !

,,BARCA LA MALUL SINGURATATII ” de Anna-Nora Rotaru

picture în ulei, pe pânză, dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis „

PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI

Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…
Se mânie vântul smucind în rafale…
Norii cei negri-adunați, ca de smoală,
Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →

Marin BEȘCUCĂ: Trăim clipă cu clipă un an nebisect

… intrasem în noapte târziu, târziu,
miezul ei adunase frânturi de Orologiu,
iscând în mine nostalgia versurilor în fracturi,
Gara pentru doi mă năucise complet !
trăisem clipă cu clipă un an nebisect,
acoperisem găurile negre din suflet,
planetele preluaseră ecoul mișcării cosmic,
aveam orbita distinctă !
la doi pași de respir, Mărțișor
își lipise-n Poem amprenta-i de sânge,
cândva,-ntr-un accelerator de materie,
cum dinspre eu,
și dinspre EA să se știe,
Gară pentru doi se cerea-n portofoliu,
cerul primise verde să ni-l deschidă …
câteodată așteptam din miezul nopții
spiritul viu al materiei necunoscute,
versurile cuprindeau unde revolute
și-n Revoluțe s-a iscat începutul:
22/23 de septembrie …
dar puneți voi anul !
mișcarea eului meu frământa de-atunci UNUL!
cochetam cu materiea să-mi lase ochiul …
stai !
mă ceartă un respir,
nodul din gât are gheare de zbir !
clinchet, inima-mi pomenea Atrium,
acolo se descătușase Particula din Poem,
mă devenisem real,
din boem …
în fapt,
EA a dat lovitura pornirii !
eul mi-era – infinit, restul firii …
și m-am purces prin mvpătrat,
eram un E încă nedeslușizat,
îmi lăsasem acasă masa de materie,
dar mi-eram printre vectori,
vectorii mă știe …
deodată,
EA-și puse capul pe umăru-mi stâng,
din aortă-i răspundeau strig după strig,
nici nu-mi plineam tabloul de universal,
pusesem Poemul !
vorbească-le el …
și mă coboram în real pe coarda-i din șoaptă,
era încă trează,
cu-o pleoapă în Gară …
una câte una,
stelele se dizolvau în pocalul dimineții,
Luna își spălase poleiul în baia de lumină,
trandafirii zorilor își prelinseseră petalele cu rouă,
Soarele înțepa ceva spini de raze în pleoapă,
somnul se spăla de sângerările viselor rănite …
undeva,
în coasa creierului !
veniseră zorii cu arcanul la vânătoare de neguri …
calcă-mă tip-til, Mărțișor,
să nu-i zgândări,
sărutul își vrea a priori !

(Din ciclul: ,,Lacrimă născută din iubire pentru poem”)

––––––––––

Marin BEȘCUCĂ

14 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Răstignirea cea de fiecare zi

În mine-n fiecare zi e paște,
Mă răstignesc pe cruci de amintiri,
Sorb vinul din seninele-ți priviri
Și visele cu tine îmi sunt moaște.

Piroanele dorinței port în palme,
În coastă-nfiptă lancea unui gest…
În piept ascunse doruri fac incest,
Iar ne-mplinirile rostesc sudalme.

Golgotă și-nviere port în mine,
Aprinse ruguri și prea reci cenuși,
Înconjurat de ziduri fără uși,
Doar zboru-mi este cale înspre tine.

Iar dacă mă voi frânge în cădere,
Sărutul tău, ca-n basm, va fi-nviere!

Speologie

Te-am găsit rătăcită
în pădurea propriilor gânduri…
Căutai nordul, după mușchiul
crescut pe tulpina viselor…
Ți-am dăruit un buchet de zâmbete
apoi,
înflorindu-ți pleoapele cu un sărut
te-am ascuns în peștera adâncă
a inimii,
rostogolind în urma noastră
piatra iubirii.

De atunci,
în picături de dor,
creștem unul spre altul,
stalactită spre stalagmită…

––––––––––

Nicu GAVRILOVICI

14 aprilie, 2018

Claudia BOTA: Popor ales de Domnul

Popor ales de Domnul

Dumnezeu și-a ales un popor sfânt pe pământ
Doar cu acest popor a vorbit și a încheiat legământ,
Pământul făgăduinței cu sârguință Tu le-ai dăruit
Și din multe năpaste și primejdii l-ai întărit și ferit.

Părinte Avraam ai lăsat cetatea Ur și ai venit în țara Canaanului
La stejarul Mamvri te-ai așezat când Dumnezeu te-a îndrumat,
Legământul sfânt l-ai împlinit prin ascultare neclintită ai urmat,
Prin credința ta statornică a crescut seminția tare a copacului.

Căci Israel fiind barbatul care l-a văzut pe Iahve
Credința și bărbăția Ți-a închinat-o prin fapte brave,
Popor ales dintre popoare a cărui speranță nu moare,
Ascultând glasul Tău când a greșit el Ți-a cerut iertare.

Israel țară a profeților care ești pământ al făgăduinței divine,
Privești din nou cu semeție, când clipa veșniciei nu e în ruine,
Leagăn al revelaților sfinte pentru a împlini voința Ziditorului,
Privești din slava inimii la Templul Sfânt ce luminează taina dorului!

––––––––

Claudia BOTA

14 aprilie 2018

Irina Lucia MIHALCA: Poesis

cartea

am să te fac să nu mă uiţi.

sunt cartea ta deschisă.

ne-a-ntregit cercul luminii.

în așteptare

un pumn cu aer smuls pentru tine.

aprind felinarul să-ţi văd faţa.

să nu calci frunzele căzute.

urci pentru-a avea de unde coborî?

îmi doresc să schimb ceva.

am văzut astăzi ce-nseamnă un tsunami.

spaţiile prea lărgi lasă şi multă durere.

sunt lucruri, uneori, ce stau mereu

în aşteptarea vindecării.

un sens

un punct de cumpănă

a fost această elegie scrisă până la jumatate.

un tumult de valuri impresionante.

se sting uşor.

în noi sunt multe semne.

nu mai mult decât mi s-a dat să am.

dacă voi găsi un sens

îţi voi spune.

luminile-au străpuns întunericul.

îmi doarme sufletul.

nu-l mai trezim.

și floarea, și fructul

sub straturile de vernis
lumina străbate cerurile umed-albăstrii
şi-apoi pătrunde-n preajmă.

dulci murmure din adâncuri.
drumul e lung. nu te opri.
fericirea e fructul copt.
promisiunea intrării în templu.

diferă doar uşa.

ceva-ţi va lipsi.

o umbră va pluti în adâncuri.
şi floarea, şi fructul, împreună.
regretul întunericului cuibărit

într-un colţ.

de tine depinde ce-alegi.
nu te opri din căutare.

trăieşte bucuria.

nu e atât de uşor să renunţi

la colivia construită în timp

muşcă-mă

acolo, pe râul tău

te privesc

ca pe coperta unei cărţi

vino să stăm alături faţă în faţă

să-ţi văd durerea trupului.

să trăim doar prezentul:

timpul cel viu.

nimeni nu ştie ziua de mâine.

sunt acolo, pe râul tău.

te-aştept să fim în globul de lumină.

muşcă-mă

să rămâi prin durere cu mine

un câmp de flori

acum plouă torenţial.

te simt în ploaie.

eşti cu mine, aici.

eu sunt pământul,

din pământ am fost luaţi.

în tine se dă o luptă imensă,

cu fluctuaţii mari de cald şi rece.

în foişorul inimii ne completăm

şi inversăm polii.

un fir roşu al destinului ne leagă.

ce-nsemn pentru tine?

caută izvorul şi vei găsi calea.

un fir de apă suntem,

un fir de apă vie care se varsă-n izvor.

totul e posibil cât încă nu ai ales.

vreau să urci cu mine.

trupul tău mi-e cunoscut, îl recunosc.

lacrimă de lacrimă

te voi culege cu mare atenţie.

la capătul râului ne-aşteaptă lumina.

cu inima mi-ai desenat un câmp de flori.

am întors fila timpului, ca pe-o roată.

ameţitor te urcă, te coboară,

un spectru larg de lumini, de emoţii.

prin petalele macilor

te-ai jucat cu gravitaţia mea.

primeşte această cheie a nemuririi.

simţi dansul?

acum sunt şi trup.

aici şi-acum exist ntr-un trup de bărbat.

iau foc din focurile tale.

te cunosc demult.

fii binecuvântată.

liniştea dinaintea furtunii.

stau pe o stâncă. mă gândesc la tine.

trebuie să găsesc răspunsul.

de ce vezi ziduri

în oglinda împrumută pentru o viaţă?

–––––––

Irina Lucia MIHALCA

București

14 aprilie, 2018

Victor COBZAC: În primăvara asta

ÎN PRIMĂVARA ASTA

În primăvara asta
Rândunelele și-au făcut cuib
Sub streașina ochilor mei,
Lângă retină, din prispă
Înflorește ca nebunul liliacul,
Un vișin și-un cireș,
Îngemănați.

În primăvara asta
Cerul a mai pictat albastrul
Cu imensitate nedescrisă,
Parcă zădărând poeții
Și așa bolnavi de Poezie,
Pe buze înfloresc
Poeme,

În primăvara asta
M-am născut… a câta oară,
Să sorb din frumusețea
Ce-i atât și-atât de rară,
Amestec de arome: inocența
Liliacului în floare,
Cireș și vișin.

Continue reading „Victor COBZAC: În primăvara asta” →

Claudia BOTA: Ochii noștri plâng

Ochii noștri plâng

Sârma morții și azi se ridică,
În Pogromul sumbru de la Iași
Moartea răsună și devine frică,
În beznă se pierd oamenii odioși.

Mărturie stă lacrima sângerie,
Dintr-o zi fără surâs și cenușie,
Ce s-a sfărmat în groapa rece ?
Dorința vieții care nicicând nu trece.

Ochii din umbră plâng iar lacrimile au marcat,
Frumoasele vise ale copilăriei ce s-au spulberat
Paginile istoriei din memorie nu se vor șterge,
Holocaustul e durerea vie ce inima îți străpunge.

––––––––

Claudia BOTA

14 aprilie 2018

Victor COBZAC: În ajun de Paștele Blajinilor

ÎN AJUN DE PAȘTELE BLAJINILOR

In memoriam parinților mei:
Olga Lozovanu și Andrei Cobzac

Cimitir,
cruci șlefuite,
când de-o ploaie, când de-un vânt,
dorm părinții în țărână,
doi, o apă
și-un pământ.

Dorm
ca doi copii,
alături, cot la cot, umăr la umăr,
pe un pat, în huma rece,
dorm cu zile
fără număr.

Nici
un Soare,
să răzbată, cu o rază, până la ei,
să le toarne-n vis lumină,
dorm ca niște
Dumnezei.

Numai
lacrima răzbate,
curge din streașină-n mormânt,
pe căi, numai de ea știute,
prin a humei
labirint.

Doamne,
dacă ești în cer,
mai fă-ți treabă… pre Pământ,
treci de pragul unei inimi
și-i mai spune
un cuvânt.

Dacă poți,
dă-i alinare,
prin câte trece… dă-i putere
și cu bunătatea-ți sacră
unge-i rănile
cu miere.

Și mai am
o rugăminte,
numai una… cea… mai mică,
dacă lunec, cad… firește,
cu-a Ta mână
mă ridică.

––––––––-

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

12 aprilie, 2018