Marin BEȘCUCĂ: Trăim clipă cu clipă un an nebisect

… intrasem în noapte târziu, târziu,
miezul ei adunase frânturi de Orologiu,
iscând în mine nostalgia versurilor în fracturi,
Gara pentru doi mă năucise complet !
trăisem clipă cu clipă un an nebisect,
acoperisem găurile negre din suflet,
planetele preluaseră ecoul mișcării cosmic,
aveam orbita distinctă !
la doi pași de respir, Mărțișor
își lipise-n Poem amprenta-i de sânge,
cândva,-ntr-un accelerator de materie,
cum dinspre eu,
și dinspre EA să se știe,
Gară pentru doi se cerea-n portofoliu,
cerul primise verde să ni-l deschidă …
câteodată așteptam din miezul nopții
spiritul viu al materiei necunoscute,
versurile cuprindeau unde revolute
și-n Revoluțe s-a iscat începutul:
22/23 de septembrie …
dar puneți voi anul !
mișcarea eului meu frământa de-atunci UNUL!
cochetam cu materiea să-mi lase ochiul …
stai !
mă ceartă un respir,
nodul din gât are gheare de zbir !
clinchet, inima-mi pomenea Atrium,
acolo se descătușase Particula din Poem,
mă devenisem real,
din boem …
în fapt,
EA a dat lovitura pornirii !
eul mi-era – infinit, restul firii …
și m-am purces prin mvpătrat,
eram un E încă nedeslușizat,
îmi lăsasem acasă masa de materie,
dar mi-eram printre vectori,
vectorii mă știe …
deodată,
EA-și puse capul pe umăru-mi stâng,
din aortă-i răspundeau strig după strig,
nici nu-mi plineam tabloul de universal,
pusesem Poemul !
vorbească-le el …
și mă coboram în real pe coarda-i din șoaptă,
era încă trează,
cu-o pleoapă în Gară …
una câte una,
stelele se dizolvau în pocalul dimineții,
Luna își spălase poleiul în baia de lumină,
trandafirii zorilor își prelinseseră petalele cu rouă,
Soarele înțepa ceva spini de raze în pleoapă,
somnul se spăla de sângerările viselor rănite …
undeva,
în coasa creierului !
veniseră zorii cu arcanul la vânătoare de neguri …
calcă-mă tip-til, Mărțișor,
să nu-i zgândări,
sărutul își vrea a priori !

(Din ciclul: ,,Lacrimă născută din iubire pentru poem”)

––––––––––

Marin BEȘCUCĂ

14 aprilie, 2018

Lasă un răspuns