Anna-Nora ROTARU: Poeme

SUB TEIUL MEU UMBROS

Pe-o aripă de vis îmi scald gândirea
Şi totu-n jur mi-i aşa de-armonios…
Că mă-ntreb, poate mi-i născocirea,
Ce joacă feste sau e-o lume de frumos ?

 

Că, trezindu-mă cu soarele la răsărit,
Văzând cum grele gem frunzele sub rouă,
Îmi tresaltă sufletu-mi nedumerit,
Necrezând că Paradisul ni-i dat nouă !

 

Văd totu-n jur în spectre de lumină,
De parcă-s scurse zeci de curcubeie,
Pe florile mustind de apă în grădină,
În iarba proaspătă, sub pasu-mi pe alee !

 

Simt aerul înmiresmat şi răcoros,
Auzul mi-l gâdilă un zumzet de albină,
Mă duc sub teiul înflorit şi-umbros,
Să-mi fac verde culcuş la rădăcină…

 

Cer fluturilor să-mi lase zboru-n dar,
Zefirului să-mi prindă-n păr petale,
Mă poarte-n zări pe coama lui hoinar,
M-aducă înapoi, sub teiul meu, la poale…

 

Inchid ochii sub mireasma dulceagă,
Păstrând fermecătoare imagini pe retină,
Să pot destăinui la lumea-ntreagă,
Că poate nu ştie, că numai ea-i de vină,

 

Pierzându-şi drumul drept printre cărări,
N-a aflat că viaţa nu-i dar veşnic…
Dar nu-i târziu, nu-i loc de remuşcări,
Hai să ne rugăm, sub teiul meu, cucernic !

 

,,BARCA LA MALUL SINGURATATII ” de Anna-Nora Rotaru

picture în ulei, pe pânză, dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis „

 

PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI

 

Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…
Se mânie vântul smucind în rafale…
Norii cei negri-adunați, ca de smoală,
Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !

 

Timpul caut, cu noi în amurg, asta vară,
Urmele pașilor ce-am lăsat pe nisip…
Gândurile răzlețe făcute spre seară,
Cu ultimile raze prelinse pe chip !

 

Vremea-i vrăjmașă cu mine, nu știu…
Alerg printre stânci și valuri în beznă…
Frigul se lasă, întuneric, pustiu…
Algele se lipesc ca șerpii de gleznă !

 

Unde-i nisipul acela fierbinte ?
Vântu-mi suflă amăgitoare secrete…
Zdrențuite sunt azi ale verii veșminte,
Ca și sufletul meu inundat de regrete…

 

Pe urma pașilor n-are rost să revii…
Au rămas undeva, pe un petic de vreme…
Nu pot nici eu, nici tu c-atunci să mai fii,
Nici Timpu-napoi, nu vrea să ne cheme…

 

ŞI NUMELE TĂU…

Te ţin în palmă când apari, ca pe o piatră preţioasă,
Atât de rară, că nu-i pe lume mai de preţ bijuterie…
Când te privesc, îmi luminezi în suflet, graţioasă,
C-aş vrea pe mine să te port mereu, nesăţioasă,
Precum copilul îşi doreşte din vitrin-o jucărie !

 

În întuneric, luceşti ca miriadele-adunate stele,
Când la fereastra sufletului zâmbind, tu, îmi apari…
Ciocnind la geamu-i şi răzbind printre zăbrele,
Sau de sunt trează sau, doar în visurile mele,
Dintr-un ungher ascunsă, ca rază tu-mi răsari !

 

În odaie-mi luneci, ţâşnind ca din strânsoare,
Ca din fântâna de lumina a zorilor de zi,
Având ca mumă cerul şi tatăl veşnic soare,
Cu topaze, ametiste şi rubine în prinsoare,
Cum rar poţi să-ţi închipui şi rar poţi auzi !

 

Te-aştept cu nerăbdare, ca prin tunel sclipire,
Firul să ţi-l prind, ce mă va duce spre lumină…
Ca faru-n noapte-mi eşti, te urmăresc fără clipire,
Pe fruntea timpului busolă, în drum spre nemurire…
În viaţa de aici, de dincolo, pe unde-oi fi, m-alină !

 

Dar, de-o să te pierd, furată de vreo ursitoare
Şi nu-ţi voi mai simţi în suflet dulcea rezonanţă,
De-n întuneric, raza nu ţi-oi vedea strălucitoare,
Să-mi picure lumină, eu, ca salcie-plângătoare,
Ţi-oi spune, că fără tine, nu pot trăi… SPERANŢĂ…

––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

14 aprilie, 2018

 

Lasă un răspuns