ISTORIE, PE PRĂFUITELE RAFTURI ALE ISTORIEI…

O istorie vie, tu ești azi, sărmane veteran, moșneag…
O umbră străvezie, ce se mai târâie printre morminte…
Cu schije-n trup, agale șchiopătând, rezemându-te-n toiag,
La camarazii de sub glie, pui candelă, garoafă și un steag,
Că sunt batalioane gemând în racle, cu ciuruite oseminte,
Pe plăci, fiind scrise nume-n șir și stereotipele cuvinte…

Trăiește-n lumea-i de năluci, cu gândul la frații lui, eroi,
Murmurând nume prin lacrimi și de mângâiere șoapte…
Era cu ei pe baricade, părtașii la măcel… mârșav război,
În gropi comune azvârliți, lac de sudoare, sânge și noroi
Și-acum, îngenunchiat, cu rugă, minuni din cer așteaptă…
Măcar să-i pună Domnul lângă El, în partea-i dreaptă…

Nici dup-atâta vreme, somnul nu-i e somn, nu doarme…
Nu-i vine azi a crede, că era printre cadavre îngropat…
Creierii se zbat și-acum, in alertă, de-a sirenelor alarme,
De trompeta ce-i trezea, din mortuarul somn, la arme,
Întrebându-se și azi, de-i mort sau viu, cum de-a scăpat,
Din sângeros pământ, în tranșee, cu alții astupat ?

Îi sfredelește și-acum timpanul, sunetul acut de goarne,
Șuieratul gloanțelor, ghiulelelor din tunurile de pe tanc,
Ce-n colb și aer sângeros, împrăștiau zdrențe de carne,
Scrâșnetul șenilelor să-i calce, mitraliere foc să toarne…
Pe împrejur Moartea rânjind, îi punea pe morți în teanc,
Adunând vreo mână-ntinsă, vreun picior poate-n bocanc…

Bătrâne veteran, trăiești cu-adevărat, murit-ai-n bătălie ?
Vorbești singur, comenzi dai cu toiagul, ca atunci în luptă…
Alături de eroii morți te vezi, cu mitralierele fugind, ca vijelie,
Luptând cu pumnii strânși, dinți încleștați, îndârjiți, cu vitejie,
Visând o lume mult mai bună, nu cea de azi, lașă, coruptă,
De demnitatea și libertatea, de-a trăi ca oameni, suptă…

Că, astăzi, tot la jug trage poporul, dus de nas iar de canalii…
Iarăși să li se fure-avutul, iarăși să piardă din pământ străbun…
Ce rost bătrâne veteran, c-agățate-ți lucesc pe piept medalii,
Că se pun jerbe, coroane, că zic pompos discurs la funeralii ?
Degeaba-n humă zac azi morții, degeaba ei se descompun…
„Doamne, bun și drept”, (îi zice), „putere dă-mi să mă răzbun,

C-am să mă-ndrept de trup, din gârbov, m-oi face căpcăun
Sunt și-alți, ce simt ca mine și doar semnul mi-l așteaptă…
Dușmani voi pedepsi, mișeii, ce ne-au făcut carne de tun,
Voi trimite pe nevrednici, departe, prin deșerturi în surghiun,
Așa cum spune a Ta judecată, cea sfântă și cea dreaptă,
Fiecare primind răsplata cuvenită, după suflet, după faptă”!

––––––––––––––

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

13 iunie, 2018