LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

 

La ceas de sărbătoare

 

Bat clopotele țării la ceas de sărbătoare

Chemându-ne la horă în haina românească,

Să fluturăm drapelul sub pâinea din cuptoare,

Din Nistru pân’ la Tisa, Unirea s-o trezească!

 

Chiar triști de sunt Carpații și Dunărea și Marea

Și grânele în spice și codrii verzi în ram

Și-Ardealul și Moldova și cât cuprinzi cu zarea

E numai bucurie! E zi de mare hram!

 

Nici Țării Românești nu i se-aude plânsul,

Nici țarinei moldave de dincolo de Prut,

Cât vezi cu ochii minții, cât urmărești întinsul,

E România Mare și nu e de-mprumut!

 

Să veselim români din colțurile lumii

Împreunând suflarea amăgitor de tristă,

Să reușim să-nvingem capriciile vremii

Ștergându-i cu sudoare păcatul ce există!

 

Azi, țara e-n mărire și o cinstim destoinic

Cu gândul la Unire, cu lacrimi în priviri,

Să fie-a noastră casă și să rămână veșnic

A noastră sfântă mamă „în cuget și simțiri״!

 

Autor: Sibiana Mirela Antoche

(Volumul de versuri „Tangoul dragostei”, Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2020)

Repetiție

 

Când luna tainele-și ascunde și stele tremură hoinare

În umbra cerului noptatic dansează ielele ștrengare

Și palid  spulberă misterul și vrednic forfotă lumini

Rupând a bolții rece urmă de bezna aștrilor haini.

 

Cortini brunete saltă-n grabă și ard tăciunii-n răsărit

Sfidând a nopții rânduială, pictând cerescul azurit

Și drobu-l smulge ridicându-l în patu-ntinsului safir

Gonind spre-amurgul ce colindă în linul serii de cașmir.

 

O enigmatică paradă aprinde-al lunii felinar

Storcând apusu-n buza nopții cu ochii ageri de vampir,

Perdele vinete disipă sub negrul viului lăstar,

Argintul scapără energic, potop de stele în delir.

 

 Roata vieții

 

De-aș întoarce timpul înșelându-mi soarta

N-ar fi decât tristă amăgire-n van

Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata

N-aș găsi cărarea să ies la liman.

 

Și de-ar fi destinul lunga rânduială

Tot aș vrea a-ntoarce timpul înapoi

Să trăiesc vremelnic clipa temporală

Cu speranța oarbă de-a strivi nevoi.

 

Continue reading „Sibiana Mirela ANTOCHE: Versuri” →

Fericirea își varsă nesațul

 

Dimineți cu parfum de lavandă risipesc nostalgii și mister
Din a zorilor murmur balsamic se înalță miresme spre cer,
Fericirea își varsă nesațul pe tărâmul firavilor zori,
Prinde gust de amare cafele și de-al ceaiului abur de flori.

 

Jucăușe speranțe dansează desfătând un ceresc răsărit,
Peste gânduri, răzlețe arome, zăbovesc spre un nou asfințit,
Tresărind feciorelnice gusturi veselesc dezmierdând dimineți,
Parfumând îngereasca visare, alungând peste zi mici tristeți.

 

Prospețimi evadând din splendoarea adunatelor izuri domnești
Curtenesc începuturi de soare, candelabre de raze cerești,
Picături din a boabelor rouă umezesc parfumate trăiri
Tresărind dimineți de lavandă în alaiul de dulci fericiri.

 

Îi dau timpului clepsidra

 

Îi dau timpului clepsidra de va vrea nisip să pună

Peste-a cerului risipă, peste valuri de furtună,

Din umila mea putință îi mai cer să-nvârtă roata

Peste-a gândurilor mele, să-mi deschidă iarăși poarta.

 

Continue reading „Sibiana Mirela ANTOCHE: Îi dau timpului clepsidra” →

Amurg de femeie

 

Chiar dacă-i toamnă-n părul meu și ninge ’naltul în asalt

De bruma anilor amurg mă tem în gând și-n vis tresalt

Și vin iernatice corăbii, în prova vântului grăbesc

Spre portul mării-ncărunțite, în cheiul tâmplei vremuiesc.

 

Și încă simt parfum de tei în umbra anilor trecuți

Ce vin galop și rup cărări, zorind în ochii mei tăcuți,

E câmp de luptă-n părul meu și două cete războiesc

E firul verde ce-a uscat și firul galben ce-l smolesc.

 

Aud copite tropăind în sânul lumii veșted fard

De teama iernilor ce-au nins, de teama verilor ce ard,

Trudesc la sorții ce-mi surâd prin ciurul măștii fără chip

Și râd și plâng și cumpănesc… cât e văzduh și cât nisip?

 

Alung troienile din cer rotind în vatră anotimpuri

În așteptarea unor ani ce plâng la tâmpla unor timpuri,

Privesc senină depărtarea cu ochii-mi verzi ca de smarald

Și prind curaj zicând aievea… e vară totuși și e cald!

 

Antipoezie

 

Când versu-i trist și-i doar o umbră, iar muza plânge pe hârtie

Colindă sufletu-n derivă, gândind că-i doar o nebunie

Să-nșir cuvinte fără noimă, să storc condeiului cerneala

Simțind peniței întristarea și poeziei… oboseala.

 

Rebele semne de-ntrebare ucid în mine bucuria

De-a ține ritmul printre strofe, de-a prinde-n rime veșnicia,

De-a plânge doina în catrene, duios de-a vântura iubirea,

De-a da pastelului culoarea și stihului însuflețirea.

 

Pășesc cu teamă printre piedici, cerșesc un minim necesar, Continue reading „Sibiana Mirela ANTOCHE: Clipe și îngeri (versuri)” →