Categorie: Poezie

Irina Lucia MIHALCA: Cetatea de piatră

Cetatea de piatră

 

Nu e hazard.

Totul e ordonat în timp,

duhul calm

în aspra pace

ne urzește, ne desface.

 

 

Stânci verticale, înalte,

impunătoare

și peste tot

cerul întins, mult cer.

Acolo, retrași din lume,

eremiții au urcat

piatra dură,

abruptă,

dezgolită,

treaptă de treaptă,

într-un timp

care urcă,

au suspendat

și zidit cetatea

deasupra abisului,

apa vie

ce izvorăște

din fântâna interioară.

 

 

Neîntreruptă de veacuri,

o rugăciune adâncă,

imuabilă,

plutește-n văzduh,

unind cerul cu pământul.

—————————————

Irina Lucia MIHALCA

17 iunie 2018

 

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (7)

Pas în doi (7)

 

 

tu ai venit ca o furtună

m-ai răstignit pe o cruce de foc

iubirea ta îmi răscolea trupul

ca veninul unui şarpe

jarul rămas din mângâierile tale

se-aprinde sub pleoape până și azi mă doare

mi-ai băut tot vinul de pe buze

și ai plecat

 

am plecat cu prima dimineaţă

ţi-am luat și calul și sufletul

și zarea și dragostea mută

am fugit în lume fără regrete

fără să mă uit în urmă

călăream toată ziua

și calul și câmpia

 

ai pierdut clipa aceea

când tu mă-mbrăţişai bărbat pătimaş

și eu înfloream înflorea universul

dar dor mie-mi era de tine celălalt

 

 deja e prea mult târziu

și prea multă noapte în mine 

searbăd îmi e vinul

femeile mele sunt reci

am uitat cum se mai zboară

cum să mă înalț

rătăcesc ca un fluture

prins în lumina unui vechi lampadar

 

cu propriu-mi vis ne părăsim

peste timp nevăzuţi

nu mă întreba

cine mă sărută cine mă ține în brațe acum

am închis toate amintirile cu tine

pentru ca el celălalt

să mă nască pe mine femeie

cândva

 

și te-ai născut Galateea

femeie de aer femeie de foc

 

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

 

Violeta SECOȘAN CADAR: Bat clopotele lumii…

Bat clopotele lumii…

 

Bat clopotele lumii…pe lespedea tăcerii…
Din ceruri curge ..sigur o iarnă-n primăvară…
Te-am răstignit Iisuse…
De 2ooo de ani perpetuăm..păcatul ..an după an…se adaugă mai multe triste fapte…
Veniți ! Luați lumina…din Răstignirea mea!
Dar eu pe ura voastră
Mi-am dăruit: Iubirea !
Iertându-vă potopul de răni şi Răstignirea….
Veniți luați lumina…
Lumina Învierii cu Moartea pe Moarte…călcând !
Veniți luați lumina…cu Moartea contra Morții…Hristos a Înviat!
Şi toacă veșnic toaca
Păcatele pe toacă
Cel răstignit ne cheamă…cu rana dintre coaste:
Veniți luați Lumina din suferința mea!
Cu jertfa: Vieții Tale
Tu ne-ai spălat păcatul…Azi Viața e Triumful…
Veniți luați Lumină!
Hristos a Înviat!
Dar..după..Învierea-i
Slăvită…Hristos s-a dus la Tatăl…să pregătească locul celui ce crede-n El.
Veniți la închinare:
Hristos s-a Înălțat !
—————————-

 Violeta SECOȘAN CADAR

 Timișoara
( Din vol. ,,Între cer…şi pământ”, Editura David Press, 2012) Continue reading „Violeta SECOȘAN CADAR: Bat clopotele lumii…” →

Marin BEȘCUCĂ: 15 de Eminescu 2018

15 de Eminescu 2018

 

… nu mi te-am pierdut ?
da-cum să mi te pierd ?
m-am născut aci,
iar orașul meu împânzea orice suflu
în mireasma de tei
și din tei mi te-am simțit în mine,
de început …
fremătam la fiece semn de trecere,
auzisem și mi te căutam, prin noapte,
copil fiind, cutreieram pe cer
Luceafărul să-ți știu alege,
dar cum s-alegi ?
era doar Unul printre Sfinți !
cumpăna timpului îmi părea necruțătoare,
dar am știut unde să i mă așez,
s-a trebuit abac pentru ani
și abac pentru pursânge,
abia de urc dealul fără să mă tem de sară …
când m-am fost de oaste,
să mi te aduc mi s-a părut atât de ușor,
cum ce vrei tu !?
n-am fost om de luptă,
dar lupta cu penița mea-nsăvârșit,
am ascultat fiece șuierat,
acum nu mai e niciun accelerat,
adun melancolie și romantic,
îmi trag vlaga de printre scrisori …
frate-meu și cu mine nu mai suntem frați,
nici alți muguri nu mai au sevă din mine …
Emine !
cosmicul ce mi te-a păstrat mi te tot relevă
și strigătele acelea mă-ndeamnă să-l urc,
dar încă mi te aduc sub salcie,
de amurg !
să ne presărăm pete de întuneric,
tu să-mi arăți cum să mă vărs Lumină …
Emine-Emine …
din toate timpurile suntem aceeași lume !

–––––––––––

Marin BEȘCUCĂ

15 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Eminesciana

Eminesciana

 

Cheamă – mă iubite, cheamă
Lângă suflet, la izvorul
Ochilor de cer, albastru
Să-mi alin, în tihnă, dorul.

 

Să chem păsările lumii
Să-ți aducă stele-n dar,
Să-i furăm, în şagă lunii
Noaptea, primului pătrar.

 

Să ne-ntindem lângă, , lacul”
Dintre codrii cei albaștri,
Şi doi nuferi, din cei galbeni,
Să-i desprindem, dintre aştri.

 

Iar lumina pân’ ,,la steaua ”
S-o cuprindem în secunde
Şi dorința, din luceferi,
Mângâiată-n plopi, sub umbre…

 

Flori de tei deasupra noastră,
Tu, deasupra mea, rămâi
Fi-voi floarea ta, albastră
Tu, iubirea mea, dintâi…

 

Şi bolnavi de-atâta noapte,
Să fugim, în altă lume…
Să luăm, în dor, păcatul
Şi Iubirea – n rugaciune.

––––––––––-

Emma POENARIU SERAFIN

15 iunie, 2018

 

Victor COBZAC: Ce mândru răsună!

CE MÂNDRU RĂSUNĂ!

 

Motto:

,,…Suntem Eminescu doar cât putem fiecare,
Cât soare am strâns din poporul român…”
                      (din poezia „Eminescul din cer” de Ioan Nicolae Mușat)

 

Suntem Eminescu, țărâna ne spune,
Din care răsare… bobul de grâu,
Din care, la rându-i, se coace Pâinica,
La poale de munte cu lacrima râu.

 

Suntem Eminescu… la limbă și grai,
De-un sânge și-un neam, pe vecie,
Nepoți a lui Ștefan… cel Mare și Sfânt,
E mare rușinea la cel de nu știe.

 

Suntem Eminescu la umbră de tei,
Cu toții aceiași strămoși am avut,
Din apele Tisei și hăt până la Nistru,
Și pe-un mal și pe altul… de Prut.

 

Suntem Eminescu cu trup și cu suflet,
În jur la o masă… același cuvânt,
Cu-o Pâine hrănim și bătrâni și copii,
Din humă născuți, plecăm în Pământ.

 

Suntem Eminescu, ce mândru răsună,
Ca un dangăt de clopot… pe deal,
Cu-n Dumnezeu… de credință creștini,
Din Moldova… Hotin… și Ardeal.

 

Suntem Eminescu, la dânsul acasă,
Respirăm ca și el, cu aceleași plămâni ,
Cinstindu-i memoria la masa tăcerii,
Cum știe s-o facă un neam de români.

————————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

15 iunie, 2018

 

Claudia BOTA: Cauți iubirea

Cauți iubirea

 

Mersul zilei te face călător,
Viata e o călătorie și un zbor,
Cauți iubirea în orice gând,
Și vrei să fii un învingător,
deși ești plăpând.

 

Pe aripile Tale am zburat
Călătorind cu inima pribeagă,
Cântul mi-a fost miere și ți-am iertat,
Deși în mers ți-am fost atât de dragă.

 

De-am rătăcit și n-am iubit
Și am plecat când te-am gonit,
O sete vie nestăvilită să nu vie,
Precum lumina ce dimineața învie .

 

Floare de colț ce-ai răsărit
Căldura inimii mi-ai dăruit
În veci din minte nu voi uita
Mereu în cale te-oi căuta.

 

Un cântec, un vis și m-am ridicat,
Vino, și ține-mi în pumni dorințele!
Căci te iubesc când lumea te-a uitat,
Dincolo de condiționări și vorbe goale.

 

Știind că dorul prin tine s-a hrănit,
Iar gândurile mele m-au pustiit,
Te iubesc în apa de izvor cristalină,
Și știu că în tine ating iubirea lină.

 

În fiecare clipă ce trece, ce vine,
Ce se așează-n veșnicie.
Puternică sunt dar visul m-a gonit,
Din calea lungă a unui tainic infinit.

 

În clepsidra netulburată a timpului,
Sufletul tău devine topaz neșlefuit,
Pe raze de lumină vei înainta,
Pentru a fi în loc de a exista.

 

Să urc pe scara bucuriei,
Să nu mă înclin sub furtuni,
Un petic de cer din drumul razei
Se va găsi la cei mai buni.

––––––––––

Claudia BOTA

15 iunie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Când te-ai întors…

Când te-ai întors…

 

când te-ai întors era deja prea târziu.
între timp mă născusem iederă neliniştită
îmbrăţişând copacii cu solzii mei tineri
şi uitând clipa în care ţi-am fost neiubită.
tu, cerşetor de stele erai, măturand înserări,
înca beat de amintiri îmbrăţişate –
eu însă risipisem aşteptările toate în vânt,
arse de lacrimi, zăceau pe câmpuri uitate…
încremenirea uimită ţi-aş fi mângâiat-o, să ştii –
dar ochii mei, orbi de tine erau
şi-nvăţasem tăcerea fără contur a pământului
iar timpanele tale, cântecul stelelor aşteptau.
când te-ai întors eram iederă de anotimpuri întregi!
limba în care-aş fi putut să-ţi vorbesc
n-aveai cum s-o-nţelegi…

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

15 iunie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Din picurii de gând te-om aduna

Din picurii de gând te-om aduna

 

Copiilor te-ai dăruit pe tine
Pe drumul greu cu văile adânci
Și-ai modelat de zeci de ani destine
Ca râu de munte, alergând prin stânci.

 

Ai mers cu greu și uneori prin ceață
Gând înflorit pe crengi din pomii goi,
Sculptură ești, din viată, pentru viață
Și demn destin să nu poți să-l îndoi.

 

Cu suflet trandafir din catifea,
Văl pus, pe zilele mai negre,
Sau altele, ce par din mucava
Pod așezat, pe zările tenebre.

 

Zborul spre tine nu închide drumul,
Înșiră-ne pe căi, bucăți din tine,
Cum coşul casei îşi înșiră fumul,
Cum pana scrie-n colile veline.

 

Iar dacă-n drum ne întâlnim cu ploi
Și dacă vremea care trece-i tot mai grea,
Să nu ne uiți, la şcoală suntem noi
Din picurii de gând, te-om aduna.

———————————-

Emma POENARIU SERAFIN

14 iunie, 2018