Ben TODICĂ: Cine suntem, unde mergem şi de ce?

Cultura comercială orchestrează alienarea maselor, singurătatea, nefericirea, un sens de nepotrivire, că nu mai aparţinem acestei lumi şi ne promite că dacă investim în această cultură atât financiar cât şi personal, o cultură care are la baza cultul personalităţii “eu” şi dacă ne dăruim ei, atunci ea ne promite că vom fi impliniţi şi fericiţi. Odată intrat în acest cult şi investeşti, descoperi că intri într-un lanţ al dorinţelor care nu se mai termină, un lanţ intenţionat construit, să te înrobească. În termini biblici este clasificată ca un cult al ideilor ascunse, al dumnezeilor de lemn. Întemeietorii biblici au înţeles că idolii creaţi de oameni cer sacrificii la început, să-ţi sacrifici aproapele, familia pentru a-ţi demonstra loialitatea, sfârşind prin sacrificarea ta personală. Acest cult al individualismului a creat şi a dus la multă dezamăgire, nefericire şi depresie, alimentată de acest ciclu continuu al consumerismului. Ce e Facebook? Sau orice platformă socială din internet? Ne oferă tuturor cele 15 minute de celebritate şi posibilitatea de a deveni eroul povestirii tale şi ce-i dureros e că nu e adevărul, ci pretindem, visăm şi ne vindem îmbrăcaţi într-o imagine artificială, ne prefacem. Această prefăcătorie este opusul prieteniei. Prietenia, dacă suntem cinstiţi o avem cu una, două sau trei persone şi majoritatea sunt singuri, fără prieteni.  Prietenia adevărată e aceea în care nu te ascunzi, iar prietenul îţi spune cinstit cine eşti şi cum te vezi dinafară, lucruri pe care vrei să le ascunzi, de care ţi-e ruşine, pentru că lor le pasă de tine şi vor să te corecteze –  o încredere totală unul în altul.

Societatea de azi este foarte bolnavă spiritual, sufleteşte şi nu vrea să se salveze, nu crede în rugăciune şi salvare. Adevărata fericire o obţii când trăieşti pentru cei de lângă tine. Părinţii ştiu cel mai bine acest simţământ instinctiv produs între mamă, tată şi copii. Legăturile sociale sacre cum e instituţia familie este dizolvată, punând profitul înaintea instituţiilor sacre, comunicarea şi conexiunea între oameni e distrusă, distrusă este şi legătura cu societatea. Ea dând prioritate profitului economic, este neglijată şi distrusă încet. Ţara este dezindustrializată, şcolile sunt închise, deci fără educaţie nu mai poţi avea industrie. Puterea de a controla marile corporaţii ne este luată din mână, abilitatea de a ne proteja şi sta pe picioarele noastre, a ne apăra interesele, sindicatele sunt desfiinţate, presa confiscată de corporaţii lăsându-ne fără apărare. Minciunile, alarmismele şi senzaţiile de la televizor îndobitocesc masele, toacă, iar cancanul, prostia şi violenţa îmbogăţesc presa şi televiziunile. Nu mai avem ştiri, ci doar bârfă 24 de ore pe zi, propagandă şi spălatul creierului a devenit o industrie imensă în democraţie, gigantică în comparaţie cu cea din comunism. Avem la conducere o elită care nu e capabilă să stopeze dizolvarea economiei sau prăbuşirea ei, desigur intenţionat organizată şi plătită dinafară. Înainte de al doilea război mondial, Germania trecea prin aceeaşi inflaţie prin care trecem acum. România a fost trădată când a fost eliberată. I s-a promis şi nu i s-a dat şi majoritatea ştiu asta. Românii aveau servicii, şcoli gratuite, spitale gratuite, concedii gratuite la munte sau mare, case asigurate şi pensii etc. Azi nu mai au! Forţele mincinoase de afară, nu numai că le-au confiscat, dar le-au şi distrus. Au demolat şi topit toată agricultura şi industria  românească. Ideea conform căreia comerţul capitalist şi marii industriaşi dictează soarta speciei umane e o nebunie. Au pus mâna pe toate formele de control şi propagandă, luându-le din mâinile populaţiei şi folosindu-le pentru protecţia lor. Devenim cu toţii prizonierii imperiului, oricare ar fi el. Putem oare lupta împotriva lui sau pentru detronare? Desigur că se poate, ne spun filozofii Noam Chomsky, Slavoj Zizek, Jordan Peterson etc.! Păstrându-ne identitatea şi moneda naţională, făcând comerţ doar cu ajutorul ei, iar dacă ei nu acceptă sau încearcă să ne-o devalorizeze, atunci să renunţăm la comerţ cu ei. Nu le daţi voie şi şansa să vă exploateze, să vă otrăvească prin mâncare modificată genetic şi tehnologie periculoasă. Gândiţi-vă cum să ne scăpăm de corporaţii, să le declarăm ilegale. Folosiţi-vă de sublima nebunie a sufletului. Încetaţi a vă mai întreba; „Oare o să câştigăm?”, ci întraţi în starea credinţei că ceea ce facem e drept. Dreptul omului de a fi liber pe soartă e sacru, e un dar de la Dumnezeu şi nimeni nu are dreptul să i-l ia. Nu renunţaţi la demnitate! Demnitatea e primul pas spre libertate, spre dezrobire.

Civilizaţia noastră există de la îngheţ încoace de aproximativ 10 mii de ani şi a existat datorită unui climat stabil care a conservat cele două pălării de gheaţă de la poli şi concomitent sistemul ecologic al biosferei pământului. Datorită abuzului nostru climatic, noi distrugem sistemul ecologic, lucru accelerat în ultima sută de ani de avansul tehnologic şi abuzul lui în industrializarea lacomă şi iresponsabilă a lumii. Problema e că nu putem renunţa la standardul nostru de viaţă şi în acest caz nu vom putea stagna sau inversa fenomenul de încălzire, iar o încălzire de două grade, spun specialiştii, va conduce la topirea gheţarilor şi producerea unui fenomen de creştere în ecou a temperaturii, similar cu cel de pe planeta Venus, unde temperatura e de 800 de grade, iar apele au fost transformate în lichide acre şi sulfuroase. Acest motiv îngrijorează oamenii de ştiinţă de azi. Odată intrat în acest proces ecou, fenomenul devine ireversibil şi ca să-l refacem e nevoie de o mie de ani de pasivitate. Exterminare totală, iar noi stăm nepăsători în faţa lăcomiei şi a iresponsabilităţii.

S-a împânzit sistemul cu specialişti în limba română care folosesc orice scuză tehnică pentru a astupa, înăbuşi strigătele românilor care protestează de parcă durerea dacă nu e corect exprimată gramatical nu e acceptată, nu e valabilă şi sunt promovaţi toţi acei care susţin puterea, în ciuda analfabetismului lor în materie. S-au creat limbi în limbi de către mici grupuri de specialişti pentru a se putea ascunde în ele fărădelegile şi injustiţia sau inadecvările lor şi falimentul. În vremea comunismului se pregătea omul de mâine al societăţii blocului sovietic în care vorbeam toţi bine ruseşte, cu excepţia celor din clasele conducătoare care îşi trimiteau copiii să studieze în occident. Academia Română nu mai e a ţării ci e vândută corporaţiilor străine care le finanţează. Lăcomia şi banii le distorsionează personalitatea, toţi joacă teatru şi oamenii au început să vadă această prefăcătorie  de: “Că le pasă…,” De acum, masca le alunecă de pe faţă. În noua democraţie neregulată, românii vor deveni comozi ca şi restul cetăţenilor lumii din globalism şi  dacă nu ne trezim, cu toţii vom fi exploataţi până la epuizare, prăbuşire, cum s-a întâmplat cu toate societăţile din trecut, când s-au lipsit de sacru şi respectul faţă de sacralitate – s-au desprins de credinţă. Tehnologia s-a trâmbiţat cu avantaje extraordinare care întotdeauna s-a dovedit şi amăgitoare, adică cu creştere, progres, dar şi alunecări spre pierdere (vezi economia de hârtie promisă de promovarea calculatoarelor sau a compact discului când a înlocuit discul vinil şi banda magnetică etc.), în realitate fiind dictată şi interesată doar de profit nicidecum de beneficiul tuturor. Globarizarea şi tehnologia aduce vestea că naţiunile vor dispărea şi împreună cu ele şi graniţele şi diferendele culturale. Să aduc aminte aici că înainte de a exista statele, a fost globalizare şi debandadă pe pământ, iar la inventarea statelor, acestea au fost şi naţiunile care au inventat şi creat democraţia nu tehnologia. Stau şi ascult cu uimire prin media cum se trâmbiţează, se anunţă cu entuziasm precum că Democraţia a invins Comunismul şi că Statul Naţional e mort, a dispărut. Uitându-se cu desăvârşire că locul adevărat al democraţiei este în stat nu în “pustiu”, în stepa globală. Avansarea tehnologică îşi asumă meritul că datorită ei vom învinge şi că nu vom mai avea problemele create de statul naţional fără să realizăm că toate drepturile democraţiei le-am câştigat în ultimii o sută şi cincizeci de ani de lupte şi zbuciumuri sociale. Dacă nu suntem atenţi, ne avertizează unii specialişti că odată cu globalizarea vom pierde şi bucăţica de democraţie pe care o mai avem de la apariţia corporaţiilor încoace. Trebuie să ne gândim că marea majoritate a noastră nu îşi câştigă existenţa din tehnologie. Trei sferturi din populaţia globului nu trăieşte din tehnologie. Sunt puţini cei care se îmbogăţesc din ea şi în lăcomia lor, cei care o fac vor declanşa prin această mare diferenţă de câştig revolte, revoluţii şi chiar un război global cu cei săraci. Noua economie globală bazată pe tehnologia modernă poate fi sfârşitul nostru. Nu uitaţi cine suntem şi de ce suntem aici!

———————————

Ben TODICĂ

Melbourne, Australia

20 octombrie,  2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Toamnă, opreşte-mi clipa

Toamnă, opreşte-mi clipa

 

Uneori port gânduri ce dor,
Inşirând şiraguri din perle
Împreună cu vise de amor,
Pe plaja, care scoici azvârle

 

Toamnă, acoperă-mi dorul
Cu ruginiul frunzelor tale,
Spală cu picături din norul
Urmele din nisipul moale

 

Mă tem că am să te caut
În urma paşilor să te găsesc,
Sub soarele toamnei plăcut,
Şi-n copacii ce desfrunzesc

 

Toamnă ce vii călare pe vânt,
Adă-mi amintirile frumoase,
Opreşte-mi clipa într-un cuvânt,
Să te scriu în poeme duioase

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Alin CUCURUZAN: Cuvintele-destin

Cuvintele-destin

 

Din neguri de vise,
sacerdotal și sordid,
impregnând compulsiv
cotidianul cenușiu,
cuvintele-destin
se însămânțează,
cresc
și dispar
în neant
ca și cum ar fi fost
niște grimase retorice,
ca și cum,
undeva,
în timpul lor,
ar fi trăit,
ca și cum,
iluzoriu și repulsiv,
și-ar fi atins
nemurirea.

—————————————

Alin CUCURUZAN

19 octombrie, 2018

Florentina SAVU: Frumusețe

FRUMUSEȚE

 

Luna sus pe cer parcă e brodată,
Norii par cusuți ca ia de fată,
Adulmec cu dor miros de iubire
Și înot zâmbind în râu de sfințire,

 

Mâinile-mi sunt pline cu mii de culori
Și din ele-aș vrea să presar pe flori,
Un surâs pe fața-mi tiptil se strecoară,
Inima din piept mi-e-atât de ușoară,

 

Firele de iarbă mi le-am prins pe bluză
Și din ele-un fir îl strecor sub buză,
Îl ronțăi în dinți cu dulce-ncântare
Iar verdele său pe obraz mi-e boare,

 

Liniștea-n ecou vine peste mine,
Sufletu-mi se-ncarcă cu frumos și bine,
Deasupra mi-e cerul, cântec de izbândă
Iară jos pământul cu iubirea-i blândă!

———————————–

Florentina SAVU

19 octombrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Voi rămâne o rană deschisă… sau nu!

Voi rămâne o rană deschisă… sau nu!

 

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât…
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci…
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!
Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric…
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată…
Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat…
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu…
putinţei de a răbda să-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

19 octombrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Nu cred!

Nu cred!

 

Nu pot să cred că eşti o femeie atât de frumoasă!
Că îngerii ți s-au încurcat prin păr, atât de usor,
Nu pot să cred că eşti o femeie felină,
Că sufletu-ți e pictat, ca cel mai năpraznic decor.

 

Nu am crezut niciodată, că sufletu-ți este cărunt şi bătrân!
Că poți să fii atât de frumoasă, nu am crezut!
Şi pentru a mă convinge, femeie, îți spun,
Am străbătut chinuit, destinul păgân,

 

Am traversat doar câteva ape,
Am aruncat câteva suliți pe cer,
Cu luna am stat atât de aproape,
Când de la lună, am venit să te cer.

 

Nu pot crede că eşti atât de frumoasă!
Că astăzi mie, mi te închini,
Că lunii, până curând, i-ai fost tu mireasă,
Iar astăzi cu mine împarți crudul destin!

 

Singurătatea ți-s pâinea şi vinul,
Copacii, îi dobori din priviri,
Pădurarii îți strigă: „pădurea o lasă!
Din ea, să facem decorul celor doi miri.”

 

Nu pot să cred că eşti atât de frumoasă!
Că aripi mi-ai dăruit ca să zbor,
Mă-nchin la tine, femeie cu coasă,
Mă du, de astăzi, cu tine, într-un năpraznic decor.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

20 octombrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Uneori

Uneori,
agățat de ale cerului subsuori
mă simt un țurțure
picurând în cuvinte…
Voi ajunge ce eram înainte,
un fără de grijuri copil?
ori,
pe șevaletul galben al toamnei
voi rămâne ce sunt si acum:
un neterminat tablou în acril
cu nuanțe de fum…

 

Poem

Precum un curcubeu,
cuvintele
se arcuiesc
înflorind în adâncul retinei
nuferi.

Între ele,
claustrate în cenzurate tăceri,
taine…

 

Cândva

 

Când ochii mei uitați deschiși
vor privi rădăcinile
înspre pieptul meu descărnat crescând,
din când în când
la ușa încuiată a tâmplei vă voi bate
cu aripa trudită a unui vis.

 

Voi colinda o vreme
așteptând
cu palma întinsă
o aburindă,
înflorită în lacrimă,
amintire.

 

Trecere

 

Eram copil…
Timpul îmi părea balerină
dansându-mi desculță
în căușul palmei stângi.
Secundele
erau sfere luminoase
pe cărarea înverzită dinaintea mea
rostogolindu-se.

 

Acum,
tropăie aidoma unui soldat
pe caldarâmul oaselor mele
lăsând urme adânci.
Clipele
au devenit brusc cuburi
ale căror colțuri și muchii
îmi însângerează periodic
privirea.
Până și acele ceasornicului
Se rotesc în sens invers
hipnotizându-mă.
De aceea poate
privesc tot mai rar
clepsidra,
oglinda
și adâncimile căprui ale ochilor tăi…

În toate
simt gerul imaculat al unei apropiate,
nesfârșite ierni.

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme” →

Dunia PĂLĂNGEANU: Umbra cuibului liniștit

UMBRA CUIBULUI LINIȘTIT

Stella Maris încă veghează-
astru depărtat
peste conturul de calcar
al Orașului Alb
în umbra tremurândă
a Cuibului singuratic
unde o candelă ne așteaptă
adăpându-ne sufletul neliniștit
cu vraja amintirii unei iubite regine
binecuvântând aerul
cu miresme nesfârșite.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Balcic, 2017

*Din albumul de poezie și artă plastică POEME LA BALCIC,  în curs de finalizare și editare.
Ilustrația Petra Tănase Șerbănescu, artist plastic.
Album bilingv dedicat Centenarului Marii Uniri și memoriei Reginei Maria a României.
Traducere l.bulgară Nadejda Radeva, Anka Staneva, Adrian Vasilev, Ruse-Bulgaria.

Mariana POPAN: Versuri

Nostalgia nopţilor de toamnă

 

Cum trecut-au primăveri
Prin depărtări deşarte
În natură-i cer pustiu,
Pe cărări, cu-argint în noapte…

 

Din copaci, frunze căzând
Pe alei pline de goluri,
Ale urmelor fumegând, …
Ciripit dispărut prin stoluri…

 

Nesecat este izvorul
Muntelui uitat de timp…
Turlele plâng prinrte lacrimi
Din cer, colb rece, umbrind…

 

Din avid se-aude golul,
Din ecouri asurzind…
Lăsând greaua clipă-a vremii
Să se stingă, amorţind.

 

Toamna şi-a intrat în gânduri,
Cu alai de frunze moarte…
Paznici, arborii pustii,
Şensuri gri, înlăcrimate.

 

Peste crânguri, se arată,
Cu o trenă gri, de-aramă,
Trandafiri negri în urmă-i,
Presărând umila toamnă.

 

S-o opreşti din drumu-i rece,
Este imposibil parcă,
Ai dori s-o-ntrebi de ierburi…
Ea se-ncruntă, tuna piatră…

 

Din seninuri de-altădată,
Luna, tot mai rece-acum,
S-ar ascunde printre nouri,
Pufăind prin colb și fum.

 

N-ai ştiut, tu, timp frumos,
Să deschizi iar primăvera
Sufletului de-altădat…
Frigul te-a cuprins cu gheara…

 

Timp hain, cu haina morţii,
Treci acum, neobservat,
Lăsând neputinţa-n lume,…
Ce-ai făcut? Ce i-ai stricat?

 

Omul, trecător din fire,
Printre vremi, neputincios,
Stă… şi-aşteaptă clipa-n urmă-i,
Ca şi mielul tău, duios.

 

Ai ales să pleci devreme,
Făr-a şti că-n urma ta
Nu e nici o alinare
Iarna ce-a urma…

…
Precum trece ora zilei,
Astfel clipele le număr,
Privind dorurile moarte,
Cu-al lor chip ascuns în nufăr…

 

În loc de imunitate

 

Foaie galbenă cu rouă,
Vaca are casă nouă:
Cică, dintr-o graţie-i
Fu în reparaţie,
După meditaţie.-
Astfel, din oraşul ei,
A luat-o de la miei:
– Doamne, de nu-i cu bănat,
Zău,nu este un păcat
Ca să furi de la sărmani,
Fără să cumperi cu bani?
Ca şi-ogaru-n bătătură,
Ce-a fost prins cu ou-n gură?
Continue reading „Mariana POPAN: Versuri” →

Silvia URLIH: Foame de noi

FOAME DE NOI

 

Respir prin tine
și mi-e bine,
inima ta îmi este aer,
pornește iar năvalnic
ora,
se încunună luna-n sori,
tic-tacul stins al ceasului
îmi deapănă visul
din caier,
respir prin tine orele,
căci încă suntem
călători.

 

Pământul
se adună-n mine,
m-aruncă marea lângă mal,
secundele aleargă iute,
ieri parc-am fost în cireșar ,
îți sorb cuvintele,
mi-e sete,
te-adun în mine val cu val,
sunt pustiită,
mi-este foame,
mănânc și beau,
dar e-n zadar .

 

Respir prin tine
și
mi-e bine,
sufletul tău îmi este soare,
se-nlăcrimează depărtarea,
că astăzi e tot azi,
nu-i mâine,
de mine ești flămând,
ți-e sete,
dar parcă-s râu fără de mare,
respiri prin mine
și
ți-e bine,
sufletul meu
îți este pâine.

 

Ne respirăm,
ne inspirăm,
ne căutăm
și
ne chemăm,
foamea de noi crește vulcan,
setea de noi curge izvoare,
timpul
l-am ține legământ,
ora
de noi vrem s-o legăm,
cuvintele nu ne ajung ca să ne spunem
că
ne doare.

—————————

Silvia URLIH

19 octombrie, 2018