Din copaci, frunze căzând
Pe alei pline de goluri,
Ale urmelor fumegând, …
Ciripit dispărut prin stoluri…
Nesecat este izvorul
Muntelui uitat de timp…
Turlele plâng prinrte lacrimi
Din cer, colb rece, umbrind…
Din avid se-aude golul,
Din ecouri asurzind…
Lăsând greaua clipă-a vremii
Să se stingă, amorţind.
Toamna şi-a intrat în gânduri,
Cu alai de frunze moarte…
Paznici, arborii pustii,
Şensuri gri, înlăcrimate.
Peste crânguri, se arată,
Cu o trenă gri, de-aramă,
Trandafiri negri în urmă-i,
Presărând umila toamnă.
S-o opreşti din drumu-i rece,
Este imposibil parcă,
Ai dori s-o-ntrebi de ierburi…
Ea se-ncruntă, tuna piatră…
Din seninuri de-altădată,
Luna, tot mai rece-acum,
S-ar ascunde printre nouri,
Pufăind prin colb și fum.
N-ai ştiut, tu, timp frumos,
Să deschizi iar primăvera
Sufletului de-altădat…
Frigul te-a cuprins cu gheara…
Timp hain, cu haina morţii,
Treci acum, neobservat,
Lăsând neputinţa-n lume,…
Ce-ai făcut? Ce i-ai stricat?
Omul, trecător din fire,
Printre vremi, neputincios,
Stă… şi-aşteaptă clipa-n urmă-i,
Ca şi mielul tău, duios.
Ai ales să pleci devreme,
Făr-a şti că-n urma ta
Nu e nici o alinare
Iarna ce-a urma…
…
Precum trece ora zilei,
Astfel clipele le număr,
Privind dorurile moarte,
Cu-al lor chip ascuns în nufăr…
