Daniela PÂRVU DORIN: Voi rămâne o rană deschisă… sau nu!

Voi rămâne o rană deschisă… sau nu!

 

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât…
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci…
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!
Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric…
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată…
Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat…
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu…
putinţei de a răbda să-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

19 octombrie, 2018

Lasă un răspuns