Toamna iubirii
A venit toamna iubirii c-un alt început,
în anotimpuri scurse n-a fost, n-a încăput
şi bate în clopote ca un străin aprod
s-aducă în cămară şi ultimul ei rod.
Toamnă bună de legat, bogată, nebună
e răcoare seara sub luciul alb de lună
clocoteşte vinul înăsprit în budane
fierbe în sângele iubirii la vădane.
Tu-mi dăruieşti partea din logosul vorbirii,
să-ţi fiu prezent mereu la patima iubirii
şi încercat de zei ori mândrele prinţese,
să simt în inimă cum pânza ţi se ţese.
Se face a seară-n gânduri şi în vise,
dar porţile iubirii au rămas deschise,
un fior de toamnă lungă, domnească
începe cum copacul în inimă să crească.
Creşte-n interior cu rădăcini stelare
iubire, calul nopţii duce-n şa călare
spre răsărit roşu ori spre apus nu ştiu,
dar viaţa fără dânsa se face un pustiu.
Aştept pe cărare sub raza lunii rece,
când inspre râul morii-n galop va trece
şi altă făină se măcină la moară
grăbită de pe şa iubita când coboară.
Râul face valuri, arinii îşi dau coate
numai toamna-n hambare strânge şi socoate,
o dimineaţa vine-n ceaţă, chiar cu brumă
dragostea-ncepută o coace şi îndrumă.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
19 octombrie, 2018
