Uneori
Uneori,
agățat de ale cerului subsuori
mă simt un țurțure
picurând în cuvinte…
Voi ajunge ce eram înainte,
un fără de grijuri copil?
ori,
pe șevaletul galben al toamnei
voi rămâne ce sunt si acum:
un neterminat tablou în acril
cu nuanțe de fum…
Poem
Precum un curcubeu,
cuvintele
se arcuiesc
înflorind în adâncul retinei
nuferi.
Între ele,
claustrate în cenzurate tăceri,
taine…
Cândva
Când ochii mei uitați deschiși
vor privi rădăcinile
înspre pieptul meu descărnat crescând,
din când în când
la ușa încuiată a tâmplei vă voi bate
cu aripa trudită a unui vis.
Voi colinda o vreme
așteptând
cu palma întinsă
o aburindă,
înflorită în lacrimă,
amintire.
Trecere
Eram copil…
Timpul îmi părea balerină
dansându-mi desculță
în căușul palmei stângi.
Secundele
erau sfere luminoase
pe cărarea înverzită dinaintea mea
rostogolindu-se.
Acum,
tropăie aidoma unui soldat
pe caldarâmul oaselor mele
lăsând urme adânci.
Clipele
au devenit brusc cuburi
ale căror colțuri și muchii
îmi însângerează periodic
privirea.
Până și acele ceasornicului
Se rotesc în sens invers
hipnotizându-mă.
De aceea poate
privesc tot mai rar
clepsidra,
oglinda
și adâncimile căprui ale ochilor tăi…
În toate
simt gerul imaculat al unei apropiate,
nesfârșite ierni.
Unde este regizorul?
Privesc insistent
petala imensă de miozot
agățată deasupra capului
precum o ghilotină.
-,,Unde este Regizorul?” întreb
înfingându-mi unghiile
în podul palmelor amorțite.
Din spatele cortinei, sufleorul
mă privește palid azvârlindu-și trabucul
pe una din aleile Căii Lactee.
Jandarmul negricios
rânjește știrb strângând
în buzunarele pantalonilor veștede frunze,
(suflete uitate de ele însele…)
Clătinându-mă, lovesc cu furie
tipsia aurită a unui vis
hamletian repetând întrebarea:
,,Unde este Regizorul? „
,,Nu știu, răspunde dinlăuntrul meu
somnoros, ecoul…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
20 octombrie, 2018