Maria HOTEA: Iubirea mea

Iubirea mea este o caldă melodie
Ce au cântat – o vechii trubaduri,
În ea găsești a nopților magie
Și-n versuri o aștern în rânduri .

Din dor și drag adun melancolie,
Ce o păstrez în gânduri ce nasc vise
Iar nopțile cu lună simt cum mă îmbie,
Să ajung pe culmi ce nu pot fi atinse.

E -o caldă melodie ce- o ascult vrăjită ,
Ea vine din adâncul sufletului meu
Acolo te păstrez ca o comoară sfântă,
Pe care o ating cu dragoste mereu .

Ca-n timpuri vechi când trubaduri ,
Iubirea o cântau pe sub ferestre
Simt doar în piept adesea suspinuri ,
Când așteptându-te privesc la astre.

Iubirea mea este o dulce poezie,
Ce simți că-ți umple sufletul cu dor
Ea îți sădește-n inimă iar nostalgie
Și-ai vrea să fii o pasăre în zbor.

Iubirea mea este o adiere blândă,
A unui vânt răzleț în luna lui cuptor
Când arșița o simți cum te inundă
Și-o potolești bând apa rece din izvor !

——————————-

Maria HOTEA

26 februarie 2019

Lilia MANOLE: Iertare și credință

Se împlinesc izbânzile, și ni se iartă,
Noi din eterni vom fi nemuritori-
Avem o slujba grea și încercată,
De-a crește binele pentru feciori.

Azi, ne distingem prin alte încercări,
Și doar prin aste rosturi ne găsim-
Veridice, revin aceleași primăveri:
În aerul de tei, îmbălsămați, iubim.

Iubim asa, de parcă vrem să creștem,
Ca pâinea proaspătă, ce-n fibrele de in
Mai mare ni se face și chiar aburește
A flori de dimineața, a roua de rubin.

În slujba, ce nu e a noastră, – n consecință,
Ci e a unuia, ca noi, dar mai presus, divin-
A Tatălui de Sus , care ne seamănă credința,
Rugându-ne, pentru Iertare, omul să-l iubim.

Rugându- ne să umilim ființa noastră,
S-o aruncăm în lava neagră a trădării,
Și ea, atât de sigură,voind să ne renască,
În focul devoțiunii, se va- nalța- n tăcere.

Și va ierta, umil, ca pentru întâia oară,
Pe ea, pe toți acei ce i- au omis știința,
Ce se numea iubire, iubire nu ușoară,
Iertare zămislind, durere și credință.

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

26 februarie 2019

Elena VOLCINSCHI: Dorurile amânate

DORURILE AMÂNATE

M-acoperi iar cu lespezi de vorbe și mă tem,
C-ai să-mi închizi iubirea sub clopot de ceară.
Din noaptea de vise bine-ar fi să cădem,
În zorii cu veșminte aurite de vară.
S-alunecăm ușor, fără să lăsăm urme,
Golul singurătății cu tine doar să-nving!
Când aștrii înspre ziuă durut au să se curme,
Acoperiți de zori, vor fi până se sting…
În urmă vor rămâne umbrele lor ucise,
Năluci buimace care vor avânta spre zori,
Iar razele de soare ce-s veșnic neînvinse,
Vor coborî mai falnic pe treptele de nori.
…………………………………………………………….
Am ascultat în tăcere, simt încă cum doare,
Mușcătura amară, a gândului rău…
Vreau buzele a-ți rosti cuvinte de alinare
Și-n priviri să m-adune apa ochiului tău.
Încerc cumva să scap de-a-nsingurării vină
Și-mi tot adun trăirea de dincolo de gând,
Ca-n alte stări de-acum să mă aprind lumină
Las vechile trăiri să piară rând pe rând…
Încă mai zac în suflet ,,dorurile amânate”
Și-ncă te mai aștept la margine de frig…
Adună-mă în mine atât doar, cât se poate
Când mă inundă dorul și nu mai pot, să strig!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

Ioana CONDURARU: Joc

Joc

Eu miros a fragă coaptă
Tu, a trandafir suav
Și din clipa parfumată,
Ne înfruptăm cu mare haz.
Eu, magnolii adorate
Ce își etalează floarea,
Tu bujorul primăverii
Dăruind în vis savoarea.
Și așa, ne tachinăm
Privind bolta fermecată,
Dorind tainic să furăm,
Doar o stea nevinovată,
Căci, misterul ne-nconjoară
Și în joc am pus iubirea,
Dând cu banu-n astă seară:
De ce îți ferești privirea?
Lasă liber sentimentul
Să aleagă ce-și dorește,
E ciudat să văd regretul,
Cum tardiv te încoltește
Că, de se va duce timpul,
Iarnă-n suflet vom purta
Și va plânge anotimpul,
Poposit în poala mea.
Eu miros a fragă coaptă
Tu, a trandafiri duios
Joaca nu-i nevinovată,
Când știm a iubi frumos.

———————————-

Ioana CONDURARU

26 februarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Versuri

POZE ȘI ROZE

Te-am așteptat, ca și-altădată, să-mi vii aseară,
Citind până târziu, a câta oară, vechi scrisori…
Din ochi, lacrimi se-amestecau cu stropi de ceară,
Din lumânarea ce s-a scurs, plângând până în zori…

Am răsfoit prin gălbejitele de-ani, poze din album,
Cercând să mai trăiesc aievea cate-o amintire…
Păstrau suav încă al trandafirilor presați parfum,
Cu clipele noastre ferecate-n veci în nemurire,

Din cele ce soarta din viața-ntreagă le culege,
Una câte una, clipele dulci și sfinte și eterne…
Vrăjmașul timp, oricât ar vrea, nu poate șterge,
Pe suflet picurându-le, le lasă să se-așterne…

Pierdută-n noapte, răsăreau cu miile cuvinte…
Frânturile de fraze, ca bibelouri sfărâmate…
In suflet mai mocneau, în cenușa-ncă fierbinte,
Trăirile trezite, din izvoarele iubirii adăpate…

Și-așa, mi se topise seara, ca alte și alte seri,
Așteptându-te la foc de suflet și de lumânare…
Trecură toamne, rând pe rând, iernile și primăveri,
Cu ochi pierduți în gol, cătându-ți umbra pe cărare.

CĂUTÂND UN CAPĂT…

Cugetând mă prind zorile, cu zeci de întrebări,
Răspunsuri nu găsesc și gura-mi pare mută…
Rătăcesc pe căi pustii-ntre-ndoieli și-exacerbări,
Un sâmbure de adevăr cătând printre schimbări,
Că nu știu ce să aștept, ce viața-mi împrumută,
De mi-i fiecare zi temută…

Las capul plin de gânduri, în palmă să îmi cadă,
Văzând crezuri zdrobite, cum cad pe dușumea…
Oricât liman să caut, ochii mei nu pot să vadă,
Că-n beznă n-am pe nimeni să-mi aprind-o dadă,
De parcă înseși soarta mă luase-n zeflemea,
Când alte vise-mi întocmea…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Dorul

Dorul

Zorii de zi pe frunte-mi lăcrimează,
Un răsărit pe zare parcă plânge,
Luna se stinge-n palme şi oftează
Iar dorul meu, de dorul tău se frânge.

Râuri de foc se varsă în lumină,
Zborul din vis spre stele se prelinge
Ofuri mi-a smuls cu tot cu rădăcină,
Iar dorul meu în dorul tău se frânge.

Gânduri de-asalt, de teamă răvăşite
Pornesc la drum pe nişte punţi nătânge,
Se fâstâcesc în graiuri ameţite
Căci dorul meu în dorul tău se frânge.

În dor de dor se plimbă disperarea,
În ochii mei, atâta dor se strânge,
Te strigă-ncet să îi auzi chemarea
Din glasul lui ce inima îmi frânge.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

24 februarie 2019

Eleonora SCHIPOR: Dor de Mărțișor

Dor de Mărțișor

Mărțișor, Mărțișor,

Fir de aur, fir de dor,

Fir de dor și de lumină

Din frumoasa Bucovină!

Mărțișor, Mărțișor,

Al Primăverii vestitor,

Mărțișor, Mărțișor,

Ah, ce scump odor!

Mărțișor, Mărțișor,

Te iubesc și te ador,

Și în prag de primăvară

Ești un mesager de-amor!

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Cupca, Ucraina

27 februarie 2019

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Vârful cu dor!

Motto:

,,Cu cât mai de-departe vin versurile poeziei cu atât mai adânc reușim să privim spre viitor”.

I.M.Gepianu

VÂRFUL CU DOR!

(Varianta a II-a – În amintirea lui Avram Iancu)

Bună Ziua Munților,

Cu cărări din stânci și flori,

Porți deschideți zorilor,

Căci așteaptă un Neam mare

Să se-nnalțe către soare!

Iancule fecior din munți,

Acei munți vechi și cărunți,

Tu ești acel vârf cu dor

Ce din fluier chemi în noi,

Duhul bravilor eroi;

Viitorul deșteptării

E-a iubiri sfântă rază

Ce prin vremi ne luminează;

Cu-a lor vârfuri până-n ceruri

Munții noștri aur poartă,

Iancule ne-adu aminte

C-am cerșit din poartă-n poartă,

Și nu vrem să cerșim iar,

Ci pe-a noastră sfântă vatră,

Pe al Patriei Altar

Să zidim o lege dreaptă,

Cu mult suflet, cu mult har!

—————–———————–

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

27 februarie 2019

Imagine de Barbu Iscovescu 1816-1854

Olga VĂDUVA (Grigorov): Balsam primăvăratic

BALSAM PRIMĂVĂRATIC

E vreme de scris versuri, e primăvară iar,
Frământ cuvinte simple, le-așez în mic altar.
Slăvit să fii Tu, Doamne, că-mi dai din harul Tău,
Mă-ajuți să trec prin viață și mă ferești de rău.

Culeg stelele nopții, în rime le-nvelesc.
Le-așez pe pagini albe, cu raze le-mpletesc,
Albinele roiesc, prin pomii plini de floare,
Se scaldă printre crengi încă timidul soare.

Balsam primăvăratic se-mprăștie pe-alei,
Se dezmorțește parcul de geruri și polei,
Din verdele covor întrat în germinare
Se-nalță cânt divin, de pace și visare!

———————————–

Olga VĂDUVA (Grigorov)

26 februarie 2019

Irina-Cristina ŢENU: O răsuflare e de ajuns

O răsuflare e de ajuns

Soarele a îngenuncheat în fața buzelor
Ce râvnesc la un sărut arzător.
Le atinge blând, surâzând.
Vântul adie, el știe.
O răsuflare e de ajuns,
Iubirea să se nască.

Ziua apune, noaptea spune
Al sufletului dor ce nu trece ușor.
Din lacrimă de stea se naște dragostea.
O răsuflare e de ajuns,
Luna să mângâie speranța vie.

Răsare iarăși gândul.
Ale inimii răzvrătiri îngheață.
Pasul timid atinge pământul,
Merge pierdut, glasu-i mut.
Norii sfidează natura moartă
Dar…
O răsuflare e de ajuns,
Ea să învie.

Inima bate, în suflet se zbate
O iubire eternă. Ea n-are glas,
Dar îi place să stea la taifas,
Să îmi spună în felul ei că…
O răsuflare e de ajuns,
Să trăiască fără vreun răspuns.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

26 februarie 2019