De-atâta -nsingurare, durere, suferință,
Condamnați-n ghearele-ntunericului să se afunde,
Uitați de Dumnezeu, rămași în neputință,
Sunt îngeri decăzuți ce-au aripile frânte.

Cântec de heruvimi, văzduhul îl cuprinde,
Ca un lament , un cântec trist de harpa,
Întregul univers parcă e surd, n-aude,
Cum plâng neputincioși, ce-i abătuti de soartă,
Îngeri ce vor să zboare,dar au aripe frânte.

De dorul lui sufletul i se frânge,
La fel ca pasărea care e călătoare,
De dorul lui că nu îl poate-n brațe strânge,
Spre el ar vrea în orice clipă ca să zboare.

De dorul lui purtând multă durere,
Ca un blestem ce e sortit sufletului,
Doar lacrimile îi mai dau putere
Și-o mângâie ușor de dorul lui.

De dorul lui, care rău doare…..
Că l-a lăsat în grija Domnului,
Aprinde câte-o,lumânare,
Rugându-se la cer, la Maica Domnului,

Să -i dea putere și răbdare,
Să nu se stingă-ncet de dorul lui,
Până atunci, în ziua-n care,
Va-mbratisa făptura puiului
Și va sfârși ,de-a suferi de dorul lui.

Te chem iubire ca să-ți aud glasul,
În cântul cristalin de harpa lină,
În cântul pasarelelor ce or să vină,
Din locurile unde au făcut popasul.

Te chem iubire să renaști din nou,
Din muguri ce pe ramuri vor zvâcni,
Din florile gingașe ce vor înflori,
Sub cerul străbătut de-al ploilor curcubeu.

Te chem iubire din nemărginire,
Dintr-a fluturilor lin, gingaș zbor,
Pe razele de soare ce se revarsă-n zori,
Te-aștept nerăbdătoare, ca să revii iubire.

Te chem iubire, de tine-mi este dor,
Să-mi vii din universul cu steluțe mii,
Din firul crud al ierbii, din susur de izvor,
Ce crunt mă doare dorul, iubire ai să vii?

Te chem iubirea mea, cât îmi lipsești nu știi,
A mai trecut o iarnă și iar e primăvară,
Dorul de tine – i foc ce mă arde în pară,
Te chem, însă tu taci, privești din veșnicii!

——————————-

Elena TUDOSA

27 februarie 2019