Camelia CRISTEA: Octombrie

Octombrie

 

Un Octombrie bizar trece pasul tot mai rar
Scutură pe rând şi frunza, subţiată parcă-i pânza
Urcă dealul cu regrete şi mai face piruete,
Prin livadă tunde meri pentru alte primăveri…

Se tot uită la cocori cum zidesc în zare nori
Şi la stopii reci de ploaie, cum pământul îl înmoaie
Rândunele zgribulite stau sub streşini pitite
Moţăie şi tot visează că pe câmp e Vara trează…

În grădină margarete şi-au pus galbenul în plete
Sunt fragile şi cochete, dar au apă şi în ghete…
Vântul spulberă cărarea, îngustată trece zarea,
Hornul caselor fumează ca să ţină lumea trează!

Grâul bun a umplut sacul că să aibe şi săracul
Pita mare şi gustoasă să crească la el pe masă,
Calendarul rupe foi pentru vremurile noi,
Un noiembrie grăbit parcă-n în gară s-a oprit…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

31 octombrie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Noi doi

Noi doi

 

Mă doare carnea gândului de noi,

Se zbate ochiul timpului a ploi

Și cad zăpezi din inima golită

de toate verile iubirii. Asuprită,

iubirea tremură între zăbrele

pe care  le-am sudat din vorbe grele.

În pieptul nopților se zbate acut

singurătatea. Zilele au trecut

și au lăsat în urmele de pași

resturi de îmbrățișări. Doar umbre,

lași, nepăsători, trecând prin lume,

Noi doi și-n urma noastră, o iubire….

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

 31 octombrie 2019

Gavril Iosif SINAI: prin parcul lui dumnezeu

la câteva zilei distanță ghicitorul nu vrea să ajungă la destinație. s-a oprit în locul unde curtenii lui balac și-au făcut invitațiile la festinul blestemelor peste unii ieșiți de-a binelea din pielea robiei. arșita istoriei în venele calde din ochii profetului. un cer apăsător peste limbile incendiate de prezența mulțimii încorsetate între făgăduințe și firele zilelor arse de soare. fără anotimpuri între rozoarele lăsate pradă pustiului o caravană șerpuiește domol. un înger taie calea. i se simte mirosul de altar. fără aripi zborul se cheamă înălțare și promite zi de zi panorama edenului. un popor cu urme prin parcul lui dumnezeu înspăimântă deșertul. șapte altare ard viței și berbeci pe coline. aruncă ghicitorul priviri îmblânzite în spatele celui care trece observat de curiosul muritor. să treacă cu bine mulțimea așteptărilor în țara promisă. o stea se ridică pe cerul pornit de o vreme la vale lăsând în urmă oameni în cete hotare și vremi.

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

Octombrie 2019

Dumitru ICHIM: Psalm Euharistic

PSALM EUHARISTIC

 

Nu în zadar sunt scrisului bordeiul,
Același lut – nămol și caolină;
Încă mai poți să îmi acuzi condeiul
Că scrie pe hârtie cu lumină?

Poate-i un plan ce orbului îi scapă,
De-aceea frică n-are-n ochi de moarte,
Crin pur m-ai tors din mucegai de ceapă,
Dar mă revolt că huma ne desparte,

Și între noi stihii, nici semn de muguri
Și-ai pus ditamai cerul să Te fure!
Cum Te-ai lăsat să Te zdrobească-n struguri?
Melc, fără cruce, – ‘mpuns chiar și-n prescure!

– Iubirea nu întreabă, ci doar cheamă:
De vrei să guști din Dumnezeu, hai, bea-mă!

———————-

Dumitru ICHIM
Kitchener, Canada

(Courtesy of Mircea Lacatus)

Mihaela BORZEA: Cât mai hibernezi, lumină?

CÂT MAI HIBERNEZI, LUMINĂ?

 

Vă e plânsu-așa departe, țara nu vă mai aude,
Nepăsarea trâmbițează până dincolo de Rai,
Arde-n suflete dreptatea ca un foc în paie ude,
Iar cenușa lasă-n urmă tați și mame fără grai.

Mi-a fost inima prea mică, n-am putut a vă cuprinde,
Nici fereastra către aer n-am știut să o deschid,
Căci păstram în cuibul palmei mere dulci pentru colinde,
Nu vedeam că neputința se înalță ca un zid.

Astăzi îmi aplec privirea peste fluviul ce îngână
Lumânări topite-n valuri și tăciuni în ochi de pești,
Cât mai hibernezi, lumină, ce nebuni te tot amână,
Câte aripi să te strige, în ce secol te trezești?

Fumegă eternitatea, de la „Colectiv” încoace,
Peste voi, „uitații” lumii, peste pruncii din Damasc,
Firul morții însăilează pântece în patru ace,
Când iubirile gravide se aruncă-n foc și nasc.

—————————-

Mihaela BORZEA

 30 octombrie 2019

Maria CĂLINESCU: Sămânța de lumină

Sămânța de lumină

 

oglinzile zorilor
o stampă cu multe feţe
croşetează pe retină o lume scăldată
în adevăruri noi

zăgazul răbdării mă înalţă
sărută tăcerea orizontului
captuşit cu liniştea în care odihneşte gândul

aerul rarefiază fiecare lacrimă din ciutura singurătăţii
golul de timp al uitării se micșorează
sub privirea însetată a soarelui
temerea continuă să găzduiască lumea întâmplărilor

sămânța de lumină inspiră visul din mine

într-un ritual în marea sângerândă
zorii tremură în tuşe de senin
ascund umbrele zugrăvite cu smoală

sub geana valului înspumat cresc aripi
…pentru zborul de mâine.

———————————

Maria CĂLINESCU

Dunia PĂLĂNGEANU: Joacă opincă și saltă

Joacă opincă și saltă

 

Joacă opincă și saltă
Foaie verde lemn pătat
plecai la horă-n alt sat
dădui de-un câine turbat
din cale să mă oprească
puica să nu mă-ntâlnească
drumul să mi-l ție-nchis
să uit jurământul zis.
O luai pe-o scurtătură
cu ilicul într-o mână
cu batista udă toată
și cu fruntea asudată
cu cămașa doar urzici
scuturată de un bici
nu e bici și nici toiag
e dorul de cin mi-e drag
nu e nuia de măr dulce
e dorul care mă duce
la hora de la răscruce
unde fluierul tot zice.
Joacă opincă și saltă
lângă mândra cea înaltă
oacheșă și frumușea
parcă-i pui de rândunea!

————————————————

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

Din proiectul literar în lucru Poeme de băut cu ulciorul,autoare Dunia Pălăngeanu, prefață Cosmin Ștefan Georgescu, traducere limba bulgară, Nadejda Radeva
Foto fb.

Elena TUDOSA: Te aștept

Te aștept la granița dintre vise,
Când porțile raiului se deschid,
Pe aripi de îngeri voi scrie dorințe,
Unul dintr-înșii o să-mi fie ghid.

Spre cripta păcii divine mă ducă,
Acolo unde liniștea locul a gasit
Durerii, ce-n suflet mi-e rană adâncă,
Din ziua în care mi te-am pierdut.

Te aștept dar pe al veșniciei fir,
Pe aripi de înger vrând ca să zbor,
Și să las dorul pe care-l respir,
Acolo în raiul de la granița viselor.

Tot zbuciumul vieții să pot alunga,
În liniștea vieții tale nemuritoare,
Ocrotita de griji sub aripioara ta,
Să nu mai simt singurătatea ce doare.

Te aștept și sufletul în frământări,
Se mistuie-ncet de atâta așteptat,
Doar la granița viselor, mângâieri,
Voi găsi pentru sufletul meu îndurerat.

Te aștept și mă frâng în amar oftat!

——————————-

Elena TUDOSA

30 Octombrie 2019

Al. Florin ŢENE – Eminescu scria: “Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.”*

Decalogul 22 pentru ziariști   

1. Parafrazândul pe Eminescu, pot să spun; un jurnalist talentat se dezvoltă într-o redacție a unui cotidian neutru care nu răspunde la sugestile interesate ale patronatului. Jurnalistul care încearcă “să împace și capra și varza”, adică și pe cititor și pe patron nu este un ziarist mare.

2. Descriminări vechi de când lumea și practici pericoloase de dominație și superioritate continua, bântuie o lume dens populată în multe zone ale pământului, incapabilă să dezvolte planuri de redistribuție echitabilă, de cooperare și de solidaritate morală, de care specia umană, pentru prima data în istoria ei, ar putea să depindă din ce în ce mai mult. La această situație au contribuit și marile trusturi de presă și jurnaliști bine plătiți.

3. Un ziarist pensionar mi-a povestit că a rămas perplex și fără cuvinte când un fost cititor al său l-a întrebat: Cine ești?

4. Ziaristul care critică cu interes un coleg din altă redacție care este mai prejos decât el din punct de vedere al talentului  nu câștigă o biruință prea mare.

5. Omenirea de-alungul evoluției sale culturale, s-a adaptat la mediul înconjurător- cu success, desi deseori fără să-și dea seama- organizând o asemenea ambianță încât să asigure supraviețuirea specie și să mărească treptat bunăstarea unui număr tot mai mare de indivizi.

6. Momentele constitutive ale culturii ca process istoric complex, sunt următoarela:1-Cunoașterea, moment cognitive- ce reflect legile faptelor sau proceselor din mediul natural sau social, de ordin material sau spiritual, de natură obiectivă sau subiectivă; 2-Valoarea, fiind momentul axiologic, adică raportarea rezultatelor cunoașterii la nevoile, trebuințele sau aspirațiile omului, aprecierea lor critică în funcție de interesele sociale umane.3- Creația. Momentul creator, ca act sau proces istoric, individual sau colectiv, prin care are loc prefacerea unor obiecte, procese, însușiri, legi etc.de ordinul realității naturale, sociale sau pshice în fapte sau valor de cultură.4- Asimilarea critică și generalizarea social a valorilor, culturale deja constituite nu este un proces exterior culturii înseși, ci face parte integrantă din cuprinsul acesteia.Conceptele cultură și valoare nu coincide. Cultura este un process în cuprinsul căruia valoarea reprezintă un moment esential dar nu singurul; ea afectează finalizarea umană a culturii, raportarea sa la aspirațiile și nevoile oamenilor, a societății.Valoarea este o rezultantă sintetică a activității de cunoaștere a omului care presupune, ca premise necesare, reflectarea sau prelucrarea unor elemente, trăsături ale obiectelor lumii exterioare care întruchipează forțe sau facultății esențialmente umane și deține un loc și un rol anumit în viața umană.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Eminescu scria: “Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.”*” →