Sămânța de lumină
oglinzile zorilor
o stampă cu multe feţe
croşetează pe retină o lume scăldată
în adevăruri noi
zăgazul răbdării mă înalţă
sărută tăcerea orizontului
captuşit cu liniştea în care odihneşte gândul
aerul rarefiază fiecare lacrimă din ciutura singurătăţii
golul de timp al uitării se micșorează
sub privirea însetată a soarelui
temerea continuă să găzduiască lumea întâmplărilor
sămânța de lumină inspiră visul din mine
într-un ritual în marea sângerândă
zorii tremură în tuşe de senin
ascund umbrele zugrăvite cu smoală
sub geana valului înspumat cresc aripi
…pentru zborul de mâine.
———————————
Maria CĂLINESCU