Flori GOMBOȘ: În fața veșniciei (poeme)

PLÂNGE ORA, PLÂNGE CEASUL

Plânge ora,
plânge ceasul,
în secunda
tremurată.
Nu ştii?
Înalţă-te pe
stâncă,
să simţi
timpul
în care
ne-am rătăcit
demult.
Azi,e doar
ecoul amintirii
încremenit
într-un bulgăre
de viaţă
ce se trece
în tăcere,
dinspre
mai demult,
spre
tocmai când…
plânge ora,
plânge ceasul,
în faţa
veşniciei.

 

TU, LACRIMĂ

Tu, lacrimă
pe frunză,
ce picuri
cu durere
şi tremuri
neştiută
în tainica
natură,
îmi răscoleşti
gândul,
învelit în frunze
ruginii.
O să te-ascund
discret
într-o vară
senină,
să fii rouă
picurată
pe sânii mei,
şi nu lacrimă
pe frunză,
ce picuri
cu durere.
Continue reading „Flori GOMBOȘ: În fața veșniciei (poeme)”

Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis

Tăcere

 

Mă uit pe mine până când
Un nor pufos catifelează
Zăpada ce mă scânteiază
Și ninge, ninge, scufundând…

Pădurea e predată-n moarte
Ori doarme un năstrușnic vis
Când cerurile s-au deschis
Cuminți… ca filele de carte.

Dar eu învăț să mor uitată
Cu sufletul de flori brodat,
Ori de vre-o iarnă îmbibat
De liniștea mea sărutată.

Încerc să-mi ,, hodinesc” făptura
Pe nori, deasupra, călărind,
O rază stinsă aprinzând,
Și tac să nu-mi găsească gura.

Ori uit de mine, până când
Un nor pufos mă descifrează,
Strângând zăpezi ce scânteiază
Și tac, zăpada… ascultând….

Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Poesis”

Anna-Nora ROTARU: Versuri

RĂTĂCIRI PRINTRE GÂNDURI…

 

Mi-e casa goală, rece și pustie,
Ferigile mi-au răsărit din dușumea…
Își țes păianjenii o pânză argintie,
Tăcută mi-aștern gândul pe hârtie,
Amintiri, trăiri ascunse-n mintea mea…
La geam, ușor vântul gemea…

Mi-s ochii goi, secătuiți de lacrimă
Și stinși pe fața-mpietrită și lividă…
Te-aduc în minte, muști de inimă,
Eu fiindu-mi și călău și victimă,
Că, încă te păstrez într-o firidă,
Ca fluture în crisalidă…

Mi-apari de-un timp în fiecare seară,
Din frământate vise un vis ciudat,
Ce-mi prinde sufletul ca într-o gheară…
Pari trist, cu lacrimi albe, ca de ceară,
Pe-obrazu-ți obosit, palid și brăzdat,
Din ochii ce-odat-am dezmierdat…

Iubire simt, de speranțe se anină
Și visele-adunate iar le tălmăcesc,
Precum se-agăță iedera-n grădină,
Sub soare-auriu, cu raza lui divină…
Dar, caut din vis să mă dezmeticesc,
Prin trecut să nu mai rătăcesc…

Acolo-s doar fântâni cu-apă sălcie,
Mi-usucă rădăcina din copacul vieții…
Ce-odată-mi dăruiai cu dărnicie,
N-a fost sortit s-ajungă-n veșnicie,
Prăpădindu-se-n vânt, în pâcla ceții,
Cu fulgi de ani sub zaua gheții…

Rămâi cu bine dulce-mi amintire…
Rămâi în lacul meu cu unde line,
Pe-o bărcuță de hârtie-n picotire
Și, dacă vei voi să-mi dai de știre,
În vis te-arată, pe ape cristaline,
Durerile să mi se-aline…

 

 

DE TIMP NU FĂ RISIPĂ…

 

Nu fugi ca trenul, de timp nu fă risipă,
Mai fă ocol și tu, că tare scurtă-i viața !
Așteaptă să mai vezi cum visul se-nfiripă,
Nu te grăbi să faci pe toatele din pripă,
Te bucură de zori, de soare dimineața
Că nu știi când se rupe ața…

Pășește mai agale, să vezi pe unde treci,
La stele să te uiți, lună, lânuri și păduri !
La munții falnici și la poale să te-apleci,
Că frumuseți așa, nu vei întâlni pe veci,
Chiar de vin ploi, zăpezi, furtuni, călduri,
Pe toate poți să le înduri…

Uită-te cum se-nălță șoimul și condorul,
Să crezi în tine, te poți ridica oricând !
Ascultă cum îți sopoteste lin izvorul,
Învață cu sfințenie s-asculți soborul,
Citește cărțile, fără a sări vreun rând
Și ce auzi le poartă-n gând…

Caută adevărul din jegul de minciuni,
Iubețe-ți semenii și orice vietate !
Nu te lăsa învins, cuprins de slăbiciuni,
Că ele focu-ți sting lăsând numa tăciuni,
Ruinele, din ce ți-a fost cândva cetate…
Și… iubește-te cu pietate…

Nu fugi ca trenul, de timp nu fă risipă,
Lasă bucuria să-ți vină la fereastră,
Că timpu-i tren și fiece vagon o clipă,
Uite ce repede-aleargă, pufăie și țipă…
Cândva se va opri la fel și viața noastră,
Cea netrăită și sihastră…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

Octombrie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri”

Miriam Nadia DĂBĂU: Când plâng şi eu…

Când plâng şi eu…

 

Când plâng şi eu şi marea plânge,
Şi cerul curge printre ploi
Cresc nuferii sub lacrimi grele
Şi albul lor,e dragostea ce-o port!

Parfumul clipelor uitate,
Cu fluturi roz ce îi aveam
În palma plină de iubire,
Îi ascundeam să-i simt fiori!

Plâng norii grei,dar plâng şi eu,
Cu fulgii albi ce se aştern
În palmă dacă-i porti îi pierd
Ca flacăra ce e-ntre noi!

Când plâng şi eu şi macii plâng,
M-aşez la umbra lor să văd,
Cum noaptea florile se-nchid ,
Ca dragostea ce n-o cunosc!

Când plâng şi eu şi tu oftezi,
Ne pierdem umbra, goi, stingheri
Sub frunze grele ce nu ştiu
Că lacrimile-s ploi târzii!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

30 octombrie 2019

Simon JACK: Poeme

Colț

 

Nevrednică umbră înzorzorând cu eritreea
pustiului unui tărâm de dincolo de cerul
unui promis pământ,
inchipuire de balsam al liniștii de toate
foame, atingeri și despoți,
stigmate ferecate, parii la stâlpul unui
nimic cuneiform inventat
de cei ce-au mers pe ape,
pescari de orologii cu orele sărind pe
andromede cu cerdac
eu, cel care vifor sunt în nemișcarea vântului
cărturar de anotimpuri împăiate
cu sori aprinși în căușul poalelor plesnind
de luturi ne-ntrebate,
nevrednicia în sine și ea un fel de înger
ingropat în bastioanele steagurilor albe
ridicate între plutire și abis,
necălcare ademenind aprozi din ceruri
strâmte
asemenea unui colț de silabă în pronunțare
ridic ciob cu ciob din rămășițele
cuvintelor suspendate de exegeza unei
nopți în care gura povestitorului era burlanul
rămas în ploi ce nu-și știau căderea…

 

 

Îngeri pe poante

 

scrisul meu se termină aici
mai departe, ixuri pe ziduri fără soț
sub piatră lumina capătă trup
cuvintele prin talpă se iau odată cu lutul
unui asfalt de rezonanță,

Continue reading „Simon JACK: Poeme”

Aurel CONȚU: Undeva, pe o pagină

Undeva, pe o pagină

 

poetul trăise doar în mintea lui
de la naștere
într-o zi se gândise să iasă de sub opresiunea gândului
spera să întâlnească o femeie în carne și oase
(până atunci nu cunoscuse decât femei virtuale!)
dar îi era frică
mama lui își devorase soțul
pe tatăl său,
ca o văduvă neagră
la fel, bunica, mătușa Clarisse, toate femeile din familie
fără excepție

își devoraseră soții
cum să-și asume singur un astfel de risc, știind toate acestea
dar viața, viața își cerea drepturile
și în timp ce el își dădea sufletul în brațele soției sale devoratoare
nu reușea decât să-și smulgă unghiile din carne, cu dinții

scrisese ea în jurnal lângă o lacrimă…

——————————–

Aurel CONȚU

Vasilica GRIGORAȘ: Floare de colț

FLOARE DE COLȚ

 

potop în cer
şi pe pământ
plouă întruna
frigu-mi paralizează
măduva caldă a oaselor
şi clipe neînchipuit de lungi
domnesc în adâncă tăcere

gândul îmi e împroşcat
cu noroiul din băltoace
irişii uscaţi varsă
şuvoaie de lacrimi
fruntea îmbrobonată de riduri
văi între dealuri
adumbrite de nori

veştile bune se lasă
demult aşteptate
privesc în inima mea
şi văd cum licăreşte
floarea de colţ
feştilă de opaiţ aprins
marele simbol
al albastrului curat

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

Octombrie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Rolul tău între minuni…

Rolul tău între minuni…

 

– Expulzat dintr-o cavernă, de o slugă cam mirată!,

… ce credea că e stăpâna … care valida minciuni.

(coloram orbit de-o frunză, umbra-ţi încă depravată),

… tălmăcind în horoscoape … rolul tău între minuni.

 

Cititorii de răvaşe … ce nu ştiu interpreta,

(derizorii idealuri, din cununa lor de spini).

… ne mimează fericiri … ce apoi le-or regreta,

Răstignind, în viu, speranţa, plină de amărăciuni.

Văd în ochiul tău căprui … un gheţar de sentimente,

”- Ce-mi provoacă nenorocul, să purceadă în pustiu!”.

(ca să-şi întâlnească dorul, bandajând la complimente)

… amăgit cu o ţigară … şi un zâmbet fistichiu.

 

… turmentezi tu minţi pierdute, cu-nclinări bahusiene,

(sau smulgi ropotul de ploie … din galopul tău troian).

… decorând cu întristarea-ţi, lacrimile de pe gene,

”- Ca să vezi dacă acestea … îţi vor curge an de an!”.

 

Un garou tot face staţii … pe aortele perene,

– Întrebând dacă speranţa, este visul din răbdări!.

(ca să ştie când aceasta, dreptul meritat … va cere),

… concluzionând că viaţa … e motiv de supărări.

 

Eu în munţii tăi de gheaţă, am aprins focul dorinţei,

… cu apusul unor gânduri … poposite-n amintiri.

(străpungând, la întâmplare, consecinţele căinţei),

… chiar cu spada ta de vise … izvorâte din priviri.

 

– Expulzat dintr-o cavernă, de o slugă cam mirată!,

… ce credea că e stăpâna … care valida minciuni.

(coloram orbit de-o frunză, umbra-ţi încă depravată),

… tălmăcind în horoscoape … rolul tău între minuni.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

30 Octombrie 2019

Mariana POPAN: Scrisorile toamnei

Scrisorile toamnei

 

Știi? Natură,

de câte ori ți-a scris

toamna cu gustul de mură

și cer reaprins?

Știi? Din câte spații

te-a însemnat,

dându-ți vibrații

pe cer întunecat?

Știi? Cu raza din soare

te-a încondeiat,

lăsăndu-te-n zare,

cu pași spre…Iernat?

Știi? C-o aripă-n ceruri

te-a-ndepărtat…Te-a plecat,

amintindu-ți eteruri

care le-ai întunecat?

Știi? Toamnă aurie,

rugină din vis,

plecat-ai în pustie…

Fii de neatins!

Știi? Sau nu știi

că timpul ți s-a scurs…

Nopțile reci sunt făclii,

amintind că… Te-ai dus…

… Știi?

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Octombrie 2019

Vasile LUNGEANU: Amprenta digitală

Amprenta digitală

 

Nu-mi venea să cred că mă placi
era bizar, mă simțeam ciudat și încordat,
un val de întrebări m-au lovit cu răcoarea unei pale de vânt,
între cânt și cuvânt
”Tu m-ai ales pe mine?
”Adică cum?”
”Te-am visat”, mi-ai șoptit în săruturi cuminți
cu arome de fragă,
tremurând, fără vlagă
sprijinit de cuvânt, în rafale de vânt
”Cine ești?
Cine sunt?”
Grațios, c-un gest misterios,
prietenos, mi-ai mângâiat palma stângă,
ai privit inelarul
căutând în semne tiparul
”Deltă cu nucleu spiralat,
ești bărbatul visat,
Eu am fost momeala, eu îți sunt pescarul,
Dulcele și amarul
Ana și zidarul,
În păduri, pândarul,
Eu sunt lutul tău, tu îmi ești olarul”
”Femeie frumoasă, zâmbet de satin
Visul tău ciudat este clandestin
solfegiu, nuanță,
compendiu, destin”

—————————-

Vasile LUNGEANU

Octombrie 2019