Elena TUDOSA: Te aștept

Te aștept la granița dintre vise,
Când porțile raiului se deschid,
Pe aripi de îngeri voi scrie dorințe,
Unul dintr-înșii o să-mi fie ghid.

Spre cripta păcii divine mă ducă,
Acolo unde liniștea locul a gasit
Durerii, ce-n suflet mi-e rană adâncă,
Din ziua în care mi te-am pierdut.

Te aștept dar pe al veșniciei fir,
Pe aripi de înger vrând ca să zbor,
Și să las dorul pe care-l respir,
Acolo în raiul de la granița viselor.

Tot zbuciumul vieții să pot alunga,
În liniștea vieții tale nemuritoare,
Ocrotita de griji sub aripioara ta,
Să nu mai simt singurătatea ce doare.

Te aștept și sufletul în frământări,
Se mistuie-ncet de atâta așteptat,
Doar la granița viselor, mângâieri,
Voi găsi pentru sufletul meu îndurerat.

Te aștept și mă frâng în amar oftat!

——————————-

Elena TUDOSA

30 Octombrie 2019

Lasă un răspuns