„Nu este o rușine să te naști prost, rușine e să mori prost.”

Marin Sorescu

   A fost o săptămână a lunii noiembrie plină de evenimente. Președintele țării a avut, și mai are, de luptat pentru a da în vileag și a stăvili efectelor prostiei. Nu este o luptă ușoară, având în vedere faptul că prostul / proștii au un mare avantaj față de omul deștept: este / sunt întotdeauna mulțumit / mulțumiți de el / ei însuși / înșiși, fiind convins / convinși că are / au întotdeauna dreptate, beneficiind inconștient de afirmația subtilă a lui Napoleon Bonaparte, cum că prostia nu este un handicap în politică.

   Criticul erudit, pamfletarul de forță, ieșeanul Paul Zarifopol (1874-1934) a desfășurat o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești, fiind un fin observator al omului, al fibrei care alcătuiește țesutul social profund; unul dintre cei care a luptat contra prostiei scriind eseuri valabile și în vremurile noastre. Coroziv și doct, eseistul înștiința cititorul de modul în care era concepută morala și politica  balcanică a României interbelice, caracterizată, de cele mai multe ori prin familiarități inefabile. De o extraordinară erudiție, Paul Zarifopol a asigurat un suport filozofic analizelor sale. Textele volumului „Din registrul ideilor gingașe” (1926) amintesc de stilul scriitorului francez, moralistului Michel de Montaigne (1533-1592) cunoscut prin eseurile sale, și de cel al ironicului, talentatului dramaturg român Ion Luca Caragiale, prin prezentarea tipurilor umane din epocile în care au trăi. În textele respective se vede și calitatea lui de comentator politic – atunci când analizează criza parlamentarismului, autoritarismul birocratic și apelul la dictatură, cărora le opune liberalismul occidental, modernizarea politică și calea industrială de dezvoltare. Un urmaș și totodată un exeget al său a fost eseistul, liberalul român Alexandru Paleologu.

   Și dacă inteligența are limitele ei, prostia nu are, este liberă și zboară pe la urechile multor oameni care, mai și cred în ea. În general prostul, imbecilul este foarte rigid în conduita sa, nu are reprezentarea propriei incompetențe, crede că are întotdeauna dreptate și că tot ceea ce face este bine. Poți să-l învinuiești? Prea puțin, pentru că nu-i poți schimba optica,  comportamentul. Prostul tot prost rămâne. El o ține tot așa, danga-langa… O să spuneți, păi cum, este profesor, a făcut o facultate etc. Ei da, sunt profesori și profesori, sunt licențiați printre licențiați… Dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov spunea că universitățile pot dezvolta toate aptitudinile, inclusiv prostia. Și este valabil pentru toate universitățile din  lume.

   Premierul, țățicile și baronii roșii i-au cerut președintelui țării o dezbatere între cei doi candidați la președinție. Adică cum? Adică ce?  Președintele a refuzat și bine a făcut. Un pic de bun simț dacă ar fi dovedit adversara în discursurile ținte în care nu scăpa referiri jignitoare și ipocrite la adresa președintelui, poate situația ar fi fost alta. Dar după efectele dezastruoase ale proastei guvernări și atacurile arogante, insolente, repetitive la adresa președintelui țării, nici un om cu pic de demnitate nu ar fi acceptat acest dialog. De fapt nu s-ar fi putut dialoga, având în vedere nivelul intelectual diferit, dar și viziunea politică diferită, complet rigidă a reprezentantei partidului social democrat. Nici nu este de mirare când ești comunist din copilărie, poate chiar din naștere!!! Și acolo unde nu s-a dobândit o cultură la o vârstă matură, s-a păstrat locul pentru aroganță, prostie și încăpățânare, iar unde e prostie plus politică, nu poate să lipsească invidia, vanitatea, ura. Vă amintiți povestea pentru copii în care un personaj repeta: „Ce-am să urlu, ce-am să țip, ce-am să te mănânc”? Ce-ar mai urla, ce-ar mai țipa, ce l-ar mai mânca pe oricare adversar, „femeia civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă care nu s-a dezis de inițiativele noastre!”

   Pe la mijlocul săptămânii președintele României a preferat să se expună întrebărilor, uneori incomode ale ziariștilor, într-o conferință de presă, dând în acest mod socoteală poporului, răspunzând la toate reproșurile, de multe ori îndreptățite (fiindcă nu este conducător care să nu săvârșească și greșeli, dar depinde de mărimea și frecvența lor, și nici nu poate mulțumi în totalitate oamenii, deși actualul președinte s-a străduit să facă ceea ce-i permitea funcția, punând de multe ori stavilă efectelor dezastruoase ale guvernării. Calm, cu judecată, cu umor subtil, comportându-se natural, președintele a avut o bună prestație în fața publicului care stătea în fața televizoarelor. În timpul conferinței liderii PSD au elaborat postări în masă care atenționau asupra faptului că președintele avea căști în urechi. O știre falsă care nu poate fi considerată ca o glumă, ci ca o altă minciună pe care pesediștii o au în sânge, în speranța că prinde la populație.   

   Mai amintesc de jurnalistul, analistul politic Sever Voinescu (n. 1969) care, într-o lucrare a sa intitulată „Însemnări despre ipocrizie”, spunea că Mao, în timpul unei discuții în interiorul conducerii partidului comunist chinez, ar fi exprimat: „prefer să discut cu oameni de dreapta, că măcar ăștia spun ce gândesc, nu ca oamenii de stânga, care una spun și alta gândesc”. Dacă până și Mao a spus…

   Ca o replică, contra-candidata, șefa PSD a ținut și ea o conferință de presă, continuând cu neobrăzarea acuzelor la adresa președintelui în funcție și mințindu-i în continuare pe români prin răspunsurile date ziariștilor. Cu vădita-i ipocrizie l-a acuzat pe președinte de comportament dictatorial, fără să judece că nici dacă și-ar dori acest Continue reading „Vavila POPOVICI: Lupta cu prostia” →