Ioan POP: …țară, țară, lele beată!…

Hramul neamului, haramul și nuntirea cerului cu omenirea, fără straie de mireasă… uite-așa: goală goluță, după cum o lepădară apele în bătătură!… tot haremul în căruță și la vale cu alaiul de mireni și tot soborul!… turlele rele de gură hăulesc de-ți scoală părul și se strigă de nuntire peste tot pe unde arde vreun grumaz de băutură… drumul rătăcește calea și le cresc pietrelor colții de uimire și de ură… se ascunde și cărarea sub potecile bătute de păstorii beți ai bolții și nu-i loc să-ți pui răgazul la gândit ce se petrece… sare seara peste miezul nopților de altădată, și așa de greu ne trece nerăbdarea tinereții peste grija părintească!… nici nu știu câte neveste și-a luat cerul în grijă, dar vreo zece numărarăm c-au rămas neprihănite și mai scumpe la vedere… cere-i cerului ce n-are de făcut, și se va face!… nu mi-e firea, dar îmi zboară gândurile dezmățate prin viziuni nedeslușite, și, tăcut, cum nu mi-e felul, mă trezesc vorbind cu toate fețele necunoscute și poftind ce nu se cade… oare am văzut eu bine sau îmi pare doar că hramul nu-i măsoară cu cântarul harului vremelnicia, și arată înspre mine?… mie îmi întinzi paharul mirelui, târfă păgână?… țară, țară, lele beată, tot amarul depărtării l-am trecut, dar niciodată n-am văzut atâta bine în beția nepăsării, nici atâta frumusețe în așa o stârpitură!… cine-ți bea ție fiertura sânilor își pierde harul buzelor desăvârșite, și aleargă după umbre, ca un plod după splendoarea aripilor efemere de polen… gura bârfelor vopsite cu azur ți-a fost augurul, nu hrisoavele celeste… șura asta bântuită cu altar și voci în jurul focului bătrân de aripi și de oase miruite e mormânt, nu catedrală… țară, țară, har în jarul răscolit de vântul păcii rușinoase cu pământul, mie îmi întinzi paharul?… am nuntit, apă amară, am nuntit… iată-mă rege, iată-mă stăpân și lege în hotarul fără margini al infernului de ape și ruine bântuite!… am nuntit destul, iubito, am nuntit!…

——————–

Ioan POP

17 noiembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Fântâni nu se mai nasc

Fântâni nu se mai nasc

 

Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii,
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum se topește și urcă
mirositoare prin vămi mântuită,
înflorește pe ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.

————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

18 noiembrie 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Sculați români

Sculați români

 

Sculați români cât mai avem un mâine
E timp o veșnicie și de plâns
Că țara drept în suflet mi-a pătruns
Noi dezbinați mai rău decât un câine.

Sculați români că ne-a umplut durerea
Și văd că-i stinsă lampa la spital
Iar paznicul pierdut făr’ de pumnal
Ne spintecă, așa i-o fi plăcerea.

Sculați români că-i de ultima dată
Când gura ne mai scapă vre-un surâs
Nu-i timpul mort, dar nici nu e de râs
Eu nu-l găsesc pe cel ce n-are pată….

Sculați români, e vatra condamnată
Nici nu mai știu de e cu-adevarat
Și nici dacă Viteazul ne-a iertat
Că o găsim pe dânsa…vinovată…

Sculați români, străinul te străbate
Din câte-l văd nu are Dumnezeu
Iar ochiul său împunge numai rău
Nu mai dormi prin viața de păcate.

De te trezești ‘om mai avea un mâine
Și POATE-o veșnicie și de plâns
Meleagul meu prin suflet mi-a pătruns
Și-mi caut peste tot un doț de pâine !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

17 noiembrie  2019

Marilena Ion CRISTEA: Poeme

Poteca

 

Păduri roșcate într-un vis
De zbor căzut din paradis,
Un alb mai pur decât un joc,
Între durere și noroc,

Copaci cu fruntea-ncremenită,
În nemișcarea lor albită,
Par c-au pierdut cu nerăbdare,
Dreptul la vis și la culoare,

Tulpini golașe și uitate,
În drumul spre eternitate,
Se zgribulesc în nopți cu stele,
Luând lumină de la ele,

Și crengi înfrigurate, parcă,
Într-un copac înalt se-mbarcă,
Sub ceru-albastru-ncremenit,
Cu un fundal fara sfârșit,

Frunzele vagi, ușor confuze,
Și meritând titlul de frunze,
Se-agață-n ram cu disperare,
Dar se aruncă-apoi în mare,

Și o potecă nenăscută,
Ușor, ca o necunoscută,
Se profilează-n gândul meu,
Ducând spre-același loc mereu,

Prea albă, așteptând s-apar,
Devreme, dar cu pasul rar,
Să las un semn că ea există,
La rădăcină, și rezistă,

Delimitată de penumbre,
Ascunde gândurile sumbre,
Iar sub zăpada cea lucioasă,
E drumul meu către acasă!

 

 

Peisaj marin

 

O barcă retrasă pe maluri,
Acum, fără teamă de valuri,
Însă, cam singură, tristă,
Se miră că mai există!

În juru-i, nisipuri stinghere,
Cu formele lor efemere,
Bătute de valuri și vânt,
Cu dor de eternul pământ.

Și pietre grupate pe mal,
Vor să oprească un val,
Iar valul e-așa de cuminte,
Se-ntoarce, dar merge-nainte!

La margini de lume și apă,
Doi pescăruși se adapă,
Din lacrimi de pești prea zglobii,
Naivi ca niște copii.

O scoică pierdută pe mal,
Așteaptă tăcută un val,
Cu chipul ei siderat,
Dar valul se lasă-așteptat!

De-acolo, din partea de sud,
Un freamat de viață aud,
Lumini, luminițe de basm,
Trăiri ce se pierd în sarcasm!

Și-n apa cea rece, sărată,
Se văd un băiat și o fată,
Ce-ncearcă c-un petec de soare,
Să facă o baie în mare!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Noiembrie 2019

Continue reading „Marilena Ion CRISTEA: Poeme”

Alice PUIU: Îndepărtări

Foto Alice Puiu

***

Îndepărtări

 

Se deschide-o tăcere

prin zăpezi arborescente,

luna se rostogolește fărâmițată

pe trepte de stea,

oameni și cuvinte leagănă gravitația

într-un algebric somn de orologiu,

din lutul proteic contururi de păsări

trasează o altă verticală,

un țărm își nemărginește curgerea

în divergența clipei,

între polii desfrunziți ai pietrei

și-n concave bolți de hăuri

îndepărtarea din mine inundă umbre

cu palma lui Trismegistus.

—————————–

Alice PUIU

Noiembrie 2019

 

Flori GOMBOȘ: Mai trece-o zi

MAI TRECE-O ZI

 

Mai trece-o zi,
în gesturi simple.
Mă împlinesc,
mă risipesc,
mă înalţ…
şi m-adâncesc
în taina
zilei ce trece,
ca o dulce legănare.
Se frânge pâinea
cu vis de câmpie,
tâmpla-i ninsă
de vremi
şi anotimpuri.
Se strâng orele
în clipe,
fulgerând
săracele cuvinte.
Cine stie?
Cântecul se stinge.
Corola
cea de flăcări,
peste-a lumii zare
ea apune
şi dispare.
Mai trece-o zi!
Fluierul adoarme
pe o piatră
preschimbată-n floare.
Acum,
fiecare zi
se măsoară
în ore
adunate-n clipe
destrămate…

—————————–

Flori GOMBOȘ

18 noiembrie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Veșnicia-i o clipită (stihuri)

VEȘNICIA-I  O  CLIPITĂ

 

Înțelepții spun că TIMPUL, este veșnic, infinit,

Că TRECUTUL și PREZENTUL, VIITORUL  ce-o să vină,

Toate-s prinse-ntr-o CLIPITĂ, adunate-n negrăbit,

Neclintită, netrecută, ce-o vecie o să-mi țină.

 

Spusa ăsta te-amețește și pe gânduri mi te pune

De pricepi că VEȘNICIA este doară o clipită,

Ne-ncepută, netrecută, ce îmi vrea ca să adune

Totul în nimicul care, cât o fi, e de ispită.

 

Noi, cu gândul ‘nost nevolnic, măsurăm nemăsuratul

Adunând secunde-n zile, săptămâni în luni și-n an,

Și să știm cum curge TIMPUL, cela cere-i nemișcatul,

Socotim , precum socoate pe la noi, orice băcan

 

Deci vedeți cum e cu timpul cela care-l prețuim,

Toți îi ținem socoteală, cât a fost și o să fie,

Îl hulim din cale-afară, îl iubim și-l împărțim,

Că din el ni-i scursul vieții, tot felie cu felie.

 

 

AMINTIRI  CARE  NE  DOR

 

M-a-ndemnat de-o vreme gândul să mă duc în satul meu,

Că s-apropie cea vreme când mă cheamă Dumnezeu,

Eu m-am dus să-mi căt pruncia colo unde am lăsat-o,

Tinerețea cea de miere, ce nicicând nu am uitat-o.

*

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Veșnicia-i o clipită (stihuri)”

Alexandru CRISTIAN: Varietate (poezii)

VARIETATE

 

Aruncă dragostea ta spre mine

Aruncă părul tău în ale mele vene

Aruncă sărutul tău spre soare apune

Aruncă ochii tăi spre genune.

 

Scapă-mă de aici și acolo

Scapă-mă de lumea de dincolo

Scapă-mă de acordurile unui solo

Uitat demult într-un loc…acolo

 

Sărută-mă cu mare dor

Sărută-mă cu foc mistuitor

Sărută-mă până simt că mor

Sărută-mă pe un nor…

 

Pleacă de aici din viața aceasta

Pleacă din lumea și cu asta basta

Pleacă spre stele, spre nori, aceasta

E ultima mea rugă…năpasta

Rupe-o și gata…

 

 

RĂTĂCIRE

 

Ți-a nins argintul pe frunte

Te-a plâns luna pe al ei dor

Eu m uit spre cer, din spate

Văd o umbră ce seamănă cu a mea.

 

Al vieții de apoi, al vieții de mâine

Nu mai vrei să vii la mine.

Eu te arunc în groapa existenței

Deși mă rogi ca asceții, esenței

Noastre să-i mai dăm o șansă

Nu pot, nu vreau, sunt în transă…

 

 

VERS ARUNCAT PE O PAGINĂ

 

Pagina albă o scriu

Cu sânge și dor

Mă uit la trecut

Și zâmbesc cu un ciudat

Dor de uitare și nepăsare

Totul a fost undeva

Poate cândva vom uita.

 

Continue reading „Alexandru CRISTIAN: Varietate (poezii)”

Sundarya LAHARI: Frumoasa Unduire – În românește de George ANCA

Shankaracharya

SUNDARYA LAHARI

Frumoasa Unduire

1

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii

2

Dintr-un fir de praf de la picioarele tale făcătorul

Creeaza lumi într-una proteguitorul le poartă cu o

Mie de capete distrugătorul le preface în scrum

Spre a împlini ritul ungerii trupului său cu cenuşă

3

Înduratoareo eşti soarele alungând întunericul nescrisului

Torentul trezviei negândindului piatra cintamani

Atoate dătătoare săracului celor înecaţi în marea naşterilor

Le eşti colţii mistreţului Varaha încarnand pe Vishnu

4

Toţi ceilalţi zei împrăştie daruri cu toate mâinile

Numai tu nu ci ne aperi de înficoşare ne dărui

Roade mai mult decât dorinţa noastră în toate lumile

Tu alinare numai la picioarele tale aflăm adapost

5

Mama celor ce-ţi îngenunche închinându-ţi-se odată Vishnu

S-a făcut femeie şi l-a aţâţat pe sihastrul suprem duşmanul lui Pura

Şi  Amor prosternându-ţi-se distruse pocăinţa marilor înţelepţi

Orbindu-i cu forma-i colirul din ochii soaţei sale Rati

6

Fiica muntelui Himalaia primind o tandră privire a ta

Amor cucereşte această lume numai cu arcul său

Şi cinci săgeţi de flori strună fiind albinele surugiu

Primăvara caleaşcă adierea dinspre miazăzi

7

Apără-ne dinainte cea fara seamăn fala distrugătorului lui Tripura

Faţa strălucindu-i precum plina lună de toamnă

Trupul greu de urcioarele ţâţelor cât tâmplele de elefant

Mâinile purtând arcul săgetile funia si boldul

8

Puţini aleşi ţi se închină unda conştiinţei cidanandalaharim

Asezată pe genunchii supremului augur în culcuşul formei augurale

Din sălaşul cintamani plin de arbori kadamba pe o insulă

Nestemată tu înconjurată de ceri în mijlocul oceanului de ambrozie

9

În lotusul cu o mie de petale sahasrara petreci secret cu domnul tău

De-aţi suit calea toată kundalini pământ în muladhara

Apă în manipura foc în svadhisthana aer în anahata

Eter deasupra în visudhi şi minte în ajna între sprâncene

10

Slăvită te scobori din înălţimi ameţitoare spre sălaşu-ţi

Înrourând toate vinele cu nectarul picurat de picioarele tale

Şi prefăcându-te însăţi într-o şerpuitoare încolăcire

Adormi în golul fin muladhara precum rădăcina lotusului

11

Atotputernico sălaşu-ţi se face în patruzeci şi patru unghiuri

Cu patru roţi de bunăprevestire cinci alte roţi de putere

Nouă rădăcini temeinicindu-te din fire şi trei linii

Încercuitoare acoperind opt şi şaisprezece petale

12

Ţie fiica a munţilor înzăpeziţi frumuseţea

Zadarnic poeţi mari ca Brahma încearcă a o zugravi

A te vedea-si doresc zâne cereşti precum Urvashi ori Rambha

IÎnchipuindu-şi îmbrăţişarea binecuvântătorului

13

Atotputernico arse dau navală cu sutele codanele

Cu pletele despletite pânza dezvelindu-le sânii

Sariurile de mătase lunecandu-le să prindă

Urâtul hodorogit neiubit de-l miluisei cu o ochire

14

Atotputernico perechea picioarelor tale de lotus e

Mai presus de cele cincizeci şi şase  raze din miezul terrei

Cinzeci şi două din apă şaizeci şi două din foc cincizeci şi patru

Din aer şaptezeci şi două din eter şi şaizeci şi patru din gând

15

Amuţesc în gura aleşilor vorbe mai dulci ca dulceaţa

Mierii laptelui strugurilor numai ce o dată îngenunchiară

Dinainte-ţi alba lună de toamnă purtand lună nouă giuvaer în coroană

În mână cu o carte şi rozar de cristal de dar şi nefrică

16

Puţinii şi bunii închinându-se îmbujorată splendoare

Precum soarele înfloreşte lotuşii roind în mintea poeţilor

Încântând o lume cu adâncile lor incantaţii sringara lahari

Râurind unde feciorelnice ale patimii zeiţei întelepciunii

17

Mamă cine la tine meditează la însoţitoarea-ţi Vasini şi celelalte

Izvoditoarele cuvintelor bune frumoase ca pietrele de lună

Devine compunător de mari opere de artă în fragede expresivităţi

Precum fata lotus a zeiţei înţelepciunii asemănându-se mărilor

18

Zâne cereşti precum Urvashi având frumoşi ochi tremurători

Ca ai porumbiţelor padurii pălesc sub vraja celui meditând

La tine scăldând cerul şi pământul în focul slăvit al razelor

Trupului tău asemănătoare bujorilor răsăritului de soare

19

Regina distugătorului cine-ţi meditează kamakala

Văzându-ţi faţa punct jos sâni pereche mai jos pântecele

Pe loc poate lua minţile femeilor ca pe nimica

Acela iute poate cuceri trei lumi tu cu sâni soare şi lună

20

Cine te meditează statuie în piatră de lună

Izvorând ambrozie din razele mii ale formelor tale

Surpa semeţia şerpilor ca şakunta regina Garuda

SŞi vindecă pe cel febril dintr-o privire atotlecuitoare

21

Aleşii unduirii preaînalte întru binecuvantare

Zăresc în mintea-le nemaiîzânită faţa formei tale

Fulger viere de soare fulger foc miezuri sufletului

Pară supremă-n luciul mahalotusului petale mii

22

Zămislitoareo numai tu mântuind cu adevărat

Plecându-ţi la picioare coroana Vishnu Brahma Indra

Apleacă-ţi bunătatea privirii asupra robului

Tău spunându-ţi zămislitoareo vezi-mă

23

Arcata-ţi formă sub greul ţâţelor bujor de purpură

Din trei ochi privind pe creştet creastă purtând luna plină

Cum pare-mi-se jumătatea dreaptă ţi-o ai apropiat

Neîndestulată de stânga binecuvântatorului

24

O clipă miscându-ţi sprânceana a tandră poruncă

Lumea o face făcătorul o ţine ţiitorul

Distrugătorul o distruge spre sine întorcându-se

Dumnezeu işi topeşte forma în binecuvântarea-ţi

25

Binecuvântarea puja închinării la picioarele tale

E şi puja treimii zeilor dintru trei haruri născuţi

Cum se ţin aproape într-una sub tălpile tale

Coroanele aplecându-şi mâinile împreunandu-şi

26

Înalt preacurato atoatefăcătorul moare

Atotţiitorul moare îngerul morţii moare

Atotbogatul moare atotveghetorul ciorchin de zei

Închide ochii în potop pe când soţul tău te curtează

27

Cu ochii ţie pierduţi vorba-mi în dodii fie rostire

Numelui tau mădularele închinare umbletul înconjur

Hrana ofrandă jertfită zacerea plecăciune ţie

Tot ce-mi e pe plac prefăcându-se în închinare ţie

28

O mamă dumnezeu după dumnezeu piere chiar bând ambrozie

Prăpăditoare de moarte batrâneţe şi frică de duşmani

Ci fără sfârşire-i zămislitorul binecuvântării

De inghiţi otrava cea mai rea şi cum ocrotit de cerceii-ţi

29

Când te ridici a-ţi întâmpina creatorul binecuvântării

Sosit acasă pe neaşteptate şi dumnezeu după dumnezeu

Ţi se închină ei fereşte coroana lui Virinci

N-o frânge pe a lui Vishnu ocoleşte coroana lui Indra

30

Întruchipate cum flamele disoluţiei sunt dar celui ce zice

Ţie mă închin înconjurată pretutindeni de raze

De putere precum anima izvorand din forma strălucindă

Şi cărui bunăstarea celui cu trei ochi îi pare abia iarbă

31

Dumnezeul fiinţelor când crease lumea în totalitate

Cu şaizeci şi patru de tantra mulţumise puterile ascunse

Ci la vorba ta a adaos pământului a ta Tantra

La toţi dăruindu-le cele patru dharma artha kama moksha

32

Mamă tu lui Shiva shakti literele kamal ksitir atha

Ka a e la ha sa ka ha la sa ka la adăugate

Celor trei hrims vezi paramaraharyah

Se prefac în numele şi chipul tău namavayavatam

33

Nestrămutato cei aleşi dorind a se bucura într-una

De binecuvantarea-ţi te slăvesc înşirand în rozariu

Pietre precum cintamani picurând libaţii de unt pur

Încântând mantra cea mare panchadasi începand klim hrim srim

34

Prea luminato eşti trup zămislitorului de binecuvantare

Cu soarele şi luna sânii-ţi fiindu-ţi sine cel pur cu noua feţe

Asemeni lui şi ţie potrivit încântându-ţi-se

Nemuritoare binecuvantată samarasaparaananda

35

Minte eşti eter aer eşti şi foc şi apă şi pămant

Însăţi eşti lumea nimic nu există în afară de tine

Har fericit dintru dezmărginire pre sine a te întrupa

I te hărăzeşti mireasă tânără lui Shiva cid-ananda

36

Slăvesc pe atotfericitorul dintre sprâncenele tale ajna-ceakra

Iradiind ca mii de sori şi lune avându-te parte-i atotputernicie

Asupra căreia meditând în credinţă trăieşti pe lumea

Harică nemaivoind lumina neatinsa de soare lună şi foc

37

Mă închin atotbinevoitorului din a ta visudhi-ceakra

Pur cristal luminându-se eter şi tu părtaşa lui Dumnezeu jumătate

De lumina-vă astrală bucura-se lumea întunecată la minte

Precum pasărea ceakori scăldându-se în razele lunii

38

Mă închin celor două lebede fără seamăn ham şi sah plutind în mintea

Celor de seamă-ndulciţi la mierea ştiinţei din lotusul în floare

Şi din gângureala cărora iau fiinţă optsprezece arte

Şi care cern binele din rău precum laptele din apă

39

Mamă mă închin mereudistrugătorului din a ta svadisthana-ceakra

Arătându-se în forma focului preaputernicei a cărei privire

Înrourata de bunătate vindecă în răcoare când uitătura

Mânioasă a distrugatorului arde lumi întru apocalipsă

40

Mă închin celui albastru nor sălăşluit în a ta manipura-ceakra

Înfulgerat întru strălucirea puterii distrugătoare de întuneric

Înluminat cu arcul lui Indra bătut cu geme şi ploi miloase

Peste cele trei lumi arse de distrugător în marea disoluţie

41

Meditez la a ta muladhara ceakra având nouă feţe

Dansând cosmicul dans în nouă rasam împreuna cu însăşi putinţa dansului

Astfel aceasta lume se mai naşte o dată din tată şi mamă

Prin bună-voirea acestei perechi nicicând despărţindu-se

42

Fiica munţilor înzăpeziţi cine-ţi zugrăveşte coroana de aur

Bătută în sori precum geme va zări luna plină în luciul

Multsplendidelor pietre de preţ întru aurul

Coroanei tale de aur coroana ta precum arcul lui Indra

43

Bine vestitoareo risipeşte întunericul din minţile noastre

Cu pletele părului tău moale şi des de lotuşi albaştri în floare

Îmi pare cum că florile arborilor dintr-a lui Indira grădină

Se pogoară aici spre a se învrednici de adevărata-le mireasmă

44

Fie-ne bunăstare cărarea părului tău purtând sindura

Asemănându-se soarelui în răsărire prim ostatic

În pletele tale dese întunecoase şi pline de luptă

Îmi pare izvor undei frumuseţii feţei tale saundaryalahari

45

Faţa ta umbreşte radianţa lotusului tu blând surâs

Dinţi frumoşi tandreţe cu ochii sau ca albinele

Distrugătorul lui Amor soarbe mierea fericirii

Cârlionţi gingaşi pe frunte ţi se risipesc tot ca albinele

46

Îmi pare fermecata-ţi frunte strălucitoare şi pură

Ca o a doua lună nouă în coroană prinzându-ţi-se

Faţă lângă faţă lună nouă lângă lună nouă

Întru o lună plină înnourată de ambrozie

47

Mama Uma încruntată a curma spaima universului

Sprânceana ta aplecată spre albinele ochilor îmi pare

A fi arcul lui Amor înstrunat în mâna lui stângă

Şi astfel ascuns la mijloc de braţul din faţă şi degete

48

Ochiul tău drept întruchipând soarele zămisleşte ziua

Ochiul tau stâng întruchipând luna zămisleşte noaptea

Ochiul tău de-al treilea radiant precum lotusul întredeschis

Zamisleşte amurgul la intalnirea nopţii cu ziua

49

Privirea ţi-e vasta Vishala norocitoare Kalyani

De neînvins Ayodhya de către lotus unda Dhara

De bunătate atât de dulce Madhura proteguitoare Boghavati

Avanti victorioasă Vijaya capitale cuvinte

50

Ochiul tău de pe frunte parcă s-ar înroşi gelos

Pe ceilalţi ochi precum albinele gata a gusta nouă emoţii

Şi de nedespărţit de cele două urechi nerăbdătoare

A se bucura de mierea florilor compuse de poeţi

51

Mamă tandră ţi-e privirea de dragoste spre auspiciosul Shiva

Plină de împotrivire faţă de ceilalţi furioasă pe Ganga minunându-se

De al treilea ochi al domnului speriată de şerpii-podoabă vitează

Ivind sângele lotusului bună cu ai ei miloasă cu mine

52

Putere ce împrospătezi într-una neamul înzăpezitului munte

Cei doi ochi ai tăi zburând spre urechi cu penele genelor

Au de gând să scoată din minţi pe distrugătorul lui Pura

Întocmai săgeţilor lui Amor trase până la ureche

53

Îndragito de Domnul colirul iţi colora cei trei ochi

Roşu alb albastru precum triada harurilor rajas sattva tamas

Generatoare ale zeitătilor creaţiei protecţiei şi distrugerii

Întru tine dizolvându-se la vremea marii disoluţii

54

Zeiţă cu inima data domnului creaturilor din ochii tăi

Plini de milă prietenoasă şi impodobiţi cu trei culori

Roşu alb negru ai făptuit întâlnirea sfintelor trei fluvii

Sonabhadra Ganga şi Yamuna spre a ne purifica

55

Fiica regelui munţilor spun învăţaţii că atunci

Cand tu închizi şi deschizi ochii creezi şi distrugi lumea

Atunci spre a protegui acest întreg univers născut prin

Deschiderea ochilor tăi ţine-i mereu deschişi neînchişi îmi pare

Continue reading „Sundarya LAHARI: Frumoasa Unduire – În românește de George ANCA”

Corneliu NEAGU: Tărâm de vânturi măturat

TARÂM DE VÂNTURI MĂTURAT

 

O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,

fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!

A fost un zbor de păsări călătoare

spre un tărâm străin, de vânturi măturat.

O noapte cât un veac de nebunie,

așa a fost atunci, să ne iubim din plin,

nici nu știam că totul va să fie

doar vraja oazelor, umplute cu venin.

 

Un scurt popas, o clipă trecătoare,

în haosul uitării, care ne-a furat,

eu vraci de dulci speranțe-nșelătoare,

tu muză ludică a marelui păcat.

Și ce-a rămas apoi în urma noastră? –

doar lungile regrete dintr-un jurământ,

pe malul râului cu apă-albastră,

unde credeam că le-am găsit mormânt.

 

Au dispărut de-acolo într-o seară,

pândind-ne acum din umbre de trădări,

când oazele turbează-n plină vară

și-n visul meu târziu te-aduce uneori.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

18 noiembrie 2019