De ce tu mă citești c-un ochi la spate
cu inima de ce nu mă arăți,
unde-ai legat cuvântul mamă
de unde vin nespusele-n poeți?

Cum descifrezi în suflet taina
ce ți-o trimit anagramată îndărăt,
tu știi că-n mine cerul tău mi-e haina
ce strălucirea-i trup și portul nord la gât?

De ce mă pierzi uitării pradă
când eu te bântui în somnul vechi și strâmt,
din visul tău copil pot face acoladă
pe miriade de tornade, un vers alăturând,

Încotro poartă lumea scrisul
ce-l dăruim cadou c-un strop de suflet nins,
de ce tu mă citești c-un ochi la spate-ntransul
de ce socoți poeții un semn în necuprins?!

Pasul în spate

Neîndemânatic
pasul în spate se face echerul egretei
in mit nupțial,
nebuni dezbrăcați
imbrățișează copaci de fum
ofrande argăsite pe genunchii
Ioanei D’Arc,

carismatic
clovnul deghizat în plânsul viței de vie
umple ciubere cu apa Bobotezei
băută de Hamlet în noaptea
Sfârșirii,
craniul unei himere de canonizat becuri
din beci, hlizește un râs din umbră
e avortul gurilor…ce tac

pasul în spate
așteaptă abisul din față
pentru un ultim salt, într-un singur picior!

***

dac-aș tăia aripile îngerilor ce-mi țin
bâlbâiala schizofreniei de tine
in pământ,
aș face din vârfurile lor săgeți de virgule
flămânde în zborul rândurilor albe
strânse colier pe limba șerpilor
strâpunși de rime încordate,

ca ramura uscată
ca toamna arborată pe-un vers
torent,
ca tine cea din umbra plajei
ce leagă două midii-n scoici captive
două-mbrățișari, o singură făptură,
o mie de ochi pe-o gură de furtună

ingeri fără drept la zbor…

***

și cel mort visează
atenție pe unde calci nălucă fără zile
prea bogat în nopți,
s-ar putea să te împiedici de cele nevăzute
să nu dai cu glezna-ți aspră
in vreo lespede de oase sub clar de lună,
in general se întâmplă să rămâi
fără șchiopătatul talăngilor ce te trezesc
in echinocții bipolare,
Continue reading „Simon JACK: Întrebări la colț de seară (poeme)” →