Adrian BOTEZ: Zarva zarafilor (poezii)

BOLI

scoate Crai Nou din creion :

oreion

afiș de pus în rai :

guturai

locomotivă-n cap

boli de satrap

bagă-ți în fund zebră :

febră

viermi de lepră

pojar de stele

între umeri de manèle

…cinism cu clopoței

boli câte vrei…

A FOST O COPIE DIN MINE ÎN VITRINĂ

a fost o còpie din mine în vitrină

n-a cumpărat-o nimeni – extatică urină

și reni treceau – prin hornuri și prin poli

urși albi mi-au fost trimiși – drept muieratici soli…

a fost o còpie din mine și pe Marte

dar s-a-ncurcat chestiunea – tot la pașapoarte…

e bine să mai cazi din rai-serai

petreci o dimineață-n parcul Guturai…

mi-am strâns – sub braț – aproape orice còpii

și-am devenit un star – ignor Esòpii :

am devenit paiață – m-am prefăcut frigidă

ieșit-am din terestra mea firìdă…

…spuneți ce vreți – eu sunt la post – de mult

și masacrez tumult după tumult…

CEAI DE TEI – DACĂ MAI VREI

ceai de tei – dacă mai vrei

e-n dulapul cu evrei

dacă vrei chiar maioneză

e în lampa portugheză

e-atâta ordine – mistèr

apuc cadâne de mâner

e-un ghibirdic – pe-aici – sub șa :

dacă-l găbjesc – îl voi mânca

trec în revistă regiment de stele

obțin metempsihoza fricii mele

trece și soarele – scalpat :

e numai bun de scărpinat !

NU ȘTIU SĂ-NTÂMPIN – ZÂMBIND – NENOROCIREA

nu știu să-ntâmpin – zâmbind – nenorocirea

deși tovarăș de drum – tare ades – mi-a fost…

hulesc – înjur – vijelii-fulger isc în toată firea

și tot așa făcând – pierdut-am orice rost…

cutreier – ne-mpăcat – lacul cu lebezi negre

și sparg oglinzi – cu slovele de ură

din mine-a mai rămas un pumn de zgură :

deasupra zgurii – crescătorìi de febre…

…nu știu să-ntâmpin – zâmbind – nenorocirea

într-un hățiș de vorbe – chiar Limba am junghiat-o :

toți diavolii – pe rând – citesc – râzând – psaltirea…

…eu – mut – te-nchipui Oarbă – Soartă-Disperato…

…nimeni presară flori unde-au căzut Trei Cuci :

învață să mori singur – cum singur urci pe Cruci…

IARNA E BLÂNDĂ – FRAȚILOR

asta n-am înțeles eu – și cu mine

toți Bătrânii Oameni : că vine Iarna…

ne-am smiorcăit – penibil : „…s-a răzgândi – Vădana” !

dar Leagea-i scrisă-n Stele – -n Sânge – Apă – în Jivine…

Continue reading „Adrian BOTEZ: Zarva zarafilor (poezii)” →

Melania RUSU CARAGIOIU: Campanie (poeme)

UN PLUGUȘOR

CU SPERANȚE,

NU ÎN CÂNTEC,

CI ÎN STANȚE

Aho, aho, copii și frați,

Opriți „steaua”, nu mânați,

Că anul se înoiește,

Nu gândiți copilărește!

Voi copii ai Țării mele,

Ați trecut prin vremuri grele,

Școală multă,

Minte smulsă,

Nu pâine, ci pogăcele!

Mânați măi,

Nepoți, flăcăi

Și sunați din zurgălăi,

Hăi, hăi, hăi și… iară Hăi!

Om de om nu are loc,

Suflă flăcări, suflă foc,

Neavând grijă de voi,

De s-a iscat un „război”!

Sunați măi din zurgălăi

Și sculați dacii din văi!

Hăi, hăi, hăi, lupii sunt răi!

S-au cam nărăvit la stână,

Urda rece, brânza bună,

Iar mioarele dulcele

Sunt bune de frigănele.

Nu v-a plăcut? Luați leapșa!

Și-n Spania găsiți „Capșa”!

Sunați măi, din corn, a murge

S-audă babele surde!

Sunați dragii mei flăcăi!

Că pierdeți din zurgălăi!,

Hăi, hăi, hăi, Pe alte căi!

Veți un viitor mai bun,

În al Anului Ajun,

Când veselia e mare,

Și unii merg la votare?

Luați-vă după ei!

Dar să nu votați mișei!

Sunați iar din zurgălăi,

Poate s-or speria cei răi,

Hei, hăi, hai și o ulcea,

Nu știu cine-o petrecea!!!

Sunați măi flăcăi prin munți,

Poate s-or trezi cei mulți

Să își spună păsul clar,

Să nu mai plângă-n zadar!

Hăis și cea, cu veselie,

Mai bun anul să ne fie,

Să ne omenim frățește

Nu doar din coadă de pește!

Mânați, dragii feții mei

Și sunați din clopoței

Să audă mic și mare

Și să meargă la votare!!!

Sunați măi, și sunați măi!

Hăi, hăi, hăi, și iarăși hăi

Să-i convertim pe cei răi!

La Anul și la Mulți Ani!

Cu trai euro, NU BANI!

NU ȘTIU DE CE MĂ AMESTEC…

Sună ciudat acest titlu
Și cam echivoc…
Este un mare curaj,
Fără avantaj.

Continue reading „Melania RUSU CARAGIOIU: Campanie (poeme)” →

Duo Duo: Canalele din Amsterdam

Jan Korthals (1916-1972)

Canalele din Amsterdam

Noiembrie, oraș în seară:
Prin Amsterdam numai canale.

Și dintr-odată

Vântul toamnei clatină pomul cu portocale din curtea mea
Încolo și-ncoace le leagănă.

Închid fereastra, nu mă ajută oricum.
Curge râul înapoi pe zadarnicul drum
Și-n perle bătut soarele suie

Inutil

Schije metalice stoluri străpung, cad porumbei.
Fără copii străzile par dintr-odată pustii.

După ploaia de toamnă
De melci pătura-i plină,

─ patria mea

Pe canale din Amsterdam trece lină…

Duo Duo, China 1951

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Ileana VLĂDUȘEL: Poem

Poem

Acest poem e-o rugă pentru tine

bunica mea, medalie să-ți fie!

S-a așternut tăcerea și e noapte

și mi-este dor de tine! Lutul arde

și-n pieptul lutului, un vis s-a stins

și lacrimi cad din stele. Cine a plâns?

Cad șoaptele dea valma dinspre cer.

Parcă e glasul tău, sau mă înșel?

Și nu mai știu și nu mai văd nimic,

stau și te aștept, biet suflet osândit

Iar așteptarea asta mă ucide.

Azi nici în vis nu te mai pot ajunge.

Ești prea departe, prea de neajuns,

Te-ai dus bunica mea, în rai, prin munți!

Mă reîntorc cu gândul către cer,

știu că-ai rămas pe undeva, stingher.

Nu te înduri să pleci definitiv,

ți-a mai rămas în lume puiul mic!

Eu, puiul tău nevindecat

de dor și de durere. M-ai lăsat,

te-ai dus și peste umbra lunii se revarsă

lacrima cerului, sărată, arsă.

Și vin de-a valma gânduri, sentimente, rugi

și lacrimi…Multe lacrimi…Și tu plângi?

Amestec, trist condei, în călimară

și mii și mii de gânduri mă împresoară.

Ce faci, pe unde ești, te odihnești

așa de obosită de lumești

cruci grele peste prea fragile brațe?

Mă vezi din cerul tău? Ce ții în brațe?

Că tu numai pe mine mă țineai,

Doar chipul meu aproape îl doreai!

Ce faci ? Aș vrea să știu exact!

Să te visez, bunico, cum să fac?

Mi-e dor, un dor aprins în rug,

un dor de necuprins! În suflet plâng

și strig sperând într-o minune!

Încă o zi, o clipă, eu cu tine!

M-așez în pat și închid ochii strâns

dar nu te văd și iar cobor în plâns

și iar te chem și iar nu îmi răspunzi!

Ce dor nebun, ce dor de necuprins!

Dar știi că te iubesc! Știi că te port

în gând și-n piept! Odorul meu de preț!

Și m-am gândit…Cu mâna mea umilă

să încerc să-ți fac din litere cunună.

Să-ți fac medalie din slove plânse

și să le leg cu panglică din sânge

și peste vânt să le arunc spre cer.

Să știi, că pe pământ e frig, e ger

de când te-ai dus și noaptea s-a lăsat,

lumina nu mai vrea să se aprindă în prag

iar peste pasul tău a înflorit pământul

florile dorului și le ud eu cu plânsul…

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

22 noiembrie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Poate că…

Poate că…

poate că dacă-ai vrea să rămâi
ți-aș umple depărtările cu dorul dintâi,
ți-aș picura peste răni seninul de cer
învățând să mai cred, să mai sper!
poate că dacă-ar fi să te-ntorci
ar crește crini albi înalți pe la porți
și răsăriturile astea cu solzi gri
să coboare în ochii mei n-ar mai ști!
poate-ai țese o duminică fără sfârșit
împletind ceasurile în care vei fi venit
cu îngerii mei, cu aripa ta,
cât să nu mai pot niciodată pleca!
poate cu lumina răsfirată prin noi
am înălța catarge legănătoare prin ploi
și-am putea atinge vreun curcubeu
care să ne îmbibe de Dumnezeu!
și apoi, într-o caravană de vânt,
amândoi să-ncăpem într-un gând,
într-o bătaie a inimii, într-o șoaptă,
într-o desfrunzire a timpului așteptată,
în murmurul ierbii strivită sub pas,
trăind privilegiul că ne-am rămas.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

21 noiembrie 2019

Marilena Ion CRISTEA: Cum aș putea?

Cum aș putea?

Cum aș putea să mă dezleg de tine,
Când obsesiv, mă urmărești prin vers,
Și îmi croiești o haină ce nu-mi vine,
Falsând prin viața mea și univers?

Cum aș putea, fiindcă te-afunzi în noapte,
Intrând în visul meu fără permis,
Și-n locul meu te duci tot mai departe,
Iar dimineața nu mai ieși din vis?

Cum aș putea să te desprind de mine,
Căci gândurile tale-mi aparțin,
Mi le-ai furat și-aș vrea să se termine,
Și pentru prima dată te previn!

Am incercat, ți-am spus-o cu privirea,
Să te oprești, că drumu-i ireal,
Din viața mea vreau să-ți găsești ieșirea,
Să te strecori cum ai intrat, banal!

Cum aș putea, căci vine iarăși noaptea,
Te văd iar furișându-te în vis,
O, cum aș vrea, să-mi țină mie partea,
Și să îți spună că nu e permis!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Noiembrie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Rondelul lui Brumar

RONDELUL LUI BRUMAR

Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii,
Seninul cerului dă gheţii
Râvnitul rol de titular.

Bogata roadă-i în hambar
Şi-arome dulci abundă pieţii,
Năvală dă prin sat Brumar
Şi amorţeşte vraja vieţii.

În brumăriu peisaj al dimineţii,
Ies în grădină solitar
S-absorb suflarea stinsă a verdeţii
De sub marama de cleştar –
Năvală dă prin sat Brumar.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

21 noiembrie 2019

Mia UNGUREANU: Rugăciune

Rugăciune

Ploaia de noiembrie, m-a găsit plângând.
Sufletul meu stingherit, tremură-n amurg.
Vântul toamnei scutură, valuri de suspine,
Tu ești ajutorul meu! Mă întorc la tine!

Cu părerea mea de rău, pe o treaptă-ngenunchez.
Mă cuprinde disperarea, inima ți-o- ncredințez!
Și cu fruntea prinsă-n mâini, rogu-mă la tine!
Slobozește-mă tu Doamne, de ce -i rău în mine!

Dă-mi răbdare și putere, să pot să răzbat!
Dă-mi speranțe de „mai bine”, dă-mi te rog un sfat!
Cu smerenie spre tine, îndrăznesc să-ți cer.
Ia-mă sub a ta aripă, lasă-mă să sper!

Cu-al tău har mă-nțelepțește, rogu-mă mereu!
Binecuvintează-mi calea, Dumnezeul meu!
Rareori noi înțelegem a noastră menire.
Tu ești „Adevărul” nostru! Ia-mă lângă tine!

Dăruiește-mi din iubire, sfântă alinare!
Slobozește-mi sufletul, trupul ce mă doare!
Rugăciunea mea primește-o, spre-a mea vindecare!
Preaslăvindu-te te strig, tu să-mi fi „Scăpare”!

Când asupra mea cobori, scut de întărire.
Pururea mă rog la tine, să-mi dai mântuire!
Preacurată fața ta, în vis mi se-arată.
Doamne ajută-mă, te rog! Să nu fiu uitată!
Te rog Doamne să mă ierți!
Te mai rog odată!

———————————-

Mia UNGUREANU

1 noiembrie 2019

Vasile LUNGEANU: rural

rural

bordura privea tăcută
locul unde fusese satul
un regiment de bolțari
aliniat unul în spatele celuilalt
într-un onor straniu
ca o panglică de doliu
berzele zburau la mare înălțime
către orizonturi cu pătuțuri primitoare
tufe de mohor obosite
cu capetele în bernă
ascultau cântecul greierului
a delăsare și pagubă
numai vântul împingea în patru zări
ultima casă a satului
plină cu marame udate de lacrimi
poze alb-negru și amintiri

—————————-

Vasile LUNGEANU

Noiembrie 2019

Irina-Cristina ŢENU: E toamnă…

E toamnă în gara pustie. Ce ironie!

Frunza abia răsuflă pe șina-n agonie.

E toamnă, se aude o voce ruginie,

E-a timpului ce a uitat iubirea să învie.

E toamnă, se îmbracă versul în haină aurie

Și pleacă, pe furiș, cu trenul vieții în călătorie.

E toamnă, cuvântul tacticos descrie

Parcursul tainic al omului ce va să fie.

E toamnă, înserarea e-n armonie

Cu cerul și pământul, cu viața-n sine.

E toamnă, omul culege dintre secunde

Stropul dulce de trăire și-l înghite lacom.

E toamnă, e-o întreagă nebunie

De simțiri efemere mustind a furie.

E toamnă, particule de visuri mii

Se lăsă cuprinse de pâmântul părinte.

E toamnă, tăceri înfrigurate de dor

Aleargă să prindă trenul călător.

E toamnă, existenței îi e foame,

Îi e sete, eu aș vrea să stea timpul pe loc.

E toamnă, mă caut printre culori ruginii,

Mă găsesc într-o zbatere de clipă incertă.

E toamnă, m-amăgesc cu efemerul zbucium al inimii

Gara e pustie, trenul a plecat, altul de curând n-o să vie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

21 noiembrie 2019