Maria CĂLINESCU: Visul înmugurit

Visul înmugurit

 

Noaptea se așterne ca o mătase fină
peste visul abia înmugurit

sub pleoapele grele de dor
se deschide parcă o altă lume
în care soarele apune la picioarele îngerilor
iubirea sfâșie cea mai dură piatră
vântul îndoielii se risipește în eter

o lume în care înveți zborul
răcoarea oscilează între ieri și mâine
Iacrimile irișilor par nestemate
balize de timp renasc și în mijlocul furtunilor
ca în vara care a plecat
lăsând diamantele să străluciască

o lume în care
tăcerile nu pot fi auzite
de către cei fără sentimente
unde pașii te poartă
prin liniști autumnale pline de chemare
fără să ne atribuie vreo vină

o lume în care clipa uită să se zbată
între ieri și mâine
o lume în care crepusculul vieții este o simfonie a biruinței.

———————————

Maria CĂLINESCU

19 noiembrie 2019

(Imagine internet)

Lasă un răspuns