PE LUT SUNTEM ” ZĂPEZI DE OM”, NU OAMENI DE ZĂPADĂ
Iarna parcă nu-și mai știe rostuirile prin vreme,
Își dezlănțuie blesteme peste lumea fistichie,
Bea omizi de foc și varsă fluturi de ninsoare brună
În mănușa ce adună muguri din răchita arsă.
Nu s-a scuturat gorunul, au rămas pe grind cocorii,
Dar se-mpuținează norii, veșnicia și tutunul,
Omul, istovit de moarte, își aprinde lacom pipa,
Scrie solzuindu-și clipa în a valurilor carte.
Ninge peste mâini murdare, din falange-i curge smoală,
Umbra lui colindă goală fluierând a nepăsare,
Întristarea îl urmează ca o tainică iscoadă,
Cu noroaie și zăpadă, masca albă și-o fardează.
-Hei, pescarule, privește, vâsla nu te mai ascultă,
Lacrima-i mai grea, mai multă, „balta nu mai are pește”,
În năvoade te așteaptă Crivățul și te învață
Cum să arzi când ceru-ngheață, prăbușit în delta dreaptă.
—————————-
Mihaela BORZEA