Sfinte Andrei, tu cel dintâi chemat
să afli ce e dragostea deplină,
tu ce pe-ai mei strămoşi i-ai creştinat
dându-le-n dar a Domnului lumină,
*
Apostol plin de râvnă, ce-ai adus
pe-aceste plaiuri marea ta credinţă
şi unde, ocrotită de Iisus,
a dobândit deplină biruinţă,
*
Roagă-te-n cer, Prea Sfinte, pentru noi
să nu-şi întoarcă Domnul sfânta faţă
când vin cotropitoarele nevoi
peste a noastră zbuciumată viaţă.
*
Vino şi calcă iar pe-acest pământ,
ca să tresară inima-i rănită,
să mângâi blând cu harul tău prea sfânt
credinţa noastră încă neclintită.
*
Iar mie, robul tău umil, smerit,
zâmbeşte-mi din a dragostei căldură
spre-a mă simţi deodată izbăvit
de dèmonii ce-mi colcăie-n făptură.

30 noiembrie 2019

Ce caut eu printre atâtea iude
şi caini care mişunã puzderii
cu glasul meu ce-abia se mai aude
când urlã din trufie rinocerii?
*

La ce folos să-mi veştejesc plămânii
şi glasul obosit să-l sting în şoaptă
când chiuie şi dănţuiesc păgânii
pe nerozia noastră înţeleaptă?
*

Printre atâţi normali nu-s eu nebunul
ce în pustie predică degeaba
când ticăloşii, unul câte unul,
îşi instalează în destin taraba?
*

Aş vrea să fiu Hristosul ce cu biciul
să îi alunge pentru totdeauna
din templul sfânt ce-a devenit ospiciul
unde-n orgii se lăfăie minciuna.
*

Dar prea puţini s-ar bucura de-aceasta
şi mult prea mulţi m-ar huidui cu ură
sfârmându-mi mădularele şi ţeasta
cu bâte de delir şi impostură.
*

Am mai rămas câţiva lângă speranţă
luptând cu nesfârşitele mizerii
ca să-i salvăm drapelul, sfânta zdreanţă
la care urlă sumbru rinocerii.

30 noiembrie 2019

Renunţăm pe rând la toate
coborând fără voinţă
treptele însângerate
care duc spre umilinţă.

*

Când din vuietul de trape
sună trist, cu iz de moarte,
glasul urii mai aproape
şi-al speranţei mai departe.

*

Pedepsiţi fără de vină
să răbdăm nelegiuirea
hohotim sub ghilotină,
dar scuipaţi ne pierdem firea.

*

Tot ce ne-a rămas în viaţă
e să plângem în tăcere
sufocându-ne de greaţă
în sicrie de durere.

*

Căci la ce pe lumea asta
să sperăm măcar o clipă
când domneşte-n jur năpasta
şi în noi tristeţea ţipă.

*

Printre-atâtea griji funeste
şi atâta urâciune
viaţa noastră sumbră este
veşnică deşertăciune!

29 noiembrie 2019

Ce se întâmplă cu noi de o vreme ?
Ne-am resemnat să murim în infern ?
Nu ne mai pasă că patria geme
sub frigul urii ce pare etern ?

*

De ce ne rod numai pofte meschine ?
Sânge ne curge în vene sau mâl ?
Nu ne-nspăimântă deloc că-n destine
zilnic se năruie un cernobâl ?

*

Unde ne sunt bărbăţia, curajul ?
Laşi ne-am născut şi tot laşi să murim ?
De ce mereu ne-nspăimântă tangajul
tristei corăbii pe care plutim ?

*

Cum de speranţele umblă în zdrenţe
şi noi alături de ele năuci
printre obstacole şi violenţe
ce lasă-n urmă pădure de cruci ?

28 noiembrie 2019

Nu mai putem sluji minciuna
ce-n chip de ciumã s-a întins.
Ei sunt convinşi cã au învins
şi nu zăresc deloc furtuna
ce sufletele ne-a cuprins.

Ne vom scula din agonie
şi nu vom fi îndurãtori
cu cei care ne-au tras pe sfori
şi-au vrut ca ţara sã ne fie
lipsitã de-ai speranţei zori.

Rãbdarea a ajuns la capãt
iar ura fierbe pe tãciuni.
Oricât am fi noi oameni buni
ne-am sãturat de mersul şchioapãt
numai prin gropi şi vãgãuni.

Rãsunã din vecie ora
când de tirani eliberat
pãmântu-acesta minunat
va fi-nsfârşit al tuturora
şi iarãşi binecuvântat.

Dar pân’ atunci fii bun, Stãpâne,
şi scoate-ne din umilinţi.
Apleacã-Te spre rugãminţi,
cãci altfel nu ne mai rãmâne
decât sã ne ieşim din minţi.

27 noiembrie 2019

Ce se întâmplă cu noi de o vreme?
Ne-am resemnat să murim în infern?
Nu ne mai pasă că patria geme
sub frigul urii ce pare etern?

*

De ce ne rod numai pofte meschine?
Sânge ne curge în vene sau mâl?
Nu ne-nspăimântă deloc că-n destine
zilnic se năruie un cernobâl?

*

Unde ne sunt bărbăţia, curajul?
Laşi ne-am născut şi tot laşi să murim?
De ce mereu ne-nspăimântă tangajul
sumbrei corăbii pe care plutim?

*

Cum de speranţele umblă în zdrenţe
şi noi alături de ele stupizi
printre obstacole şi violenţe
ce ne transformă în bieţi indivizi ?

26 noiembrie 2019