AUREȘTE-MI MÂNA…
Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Astăzi îți voi spune purul adevăr.
Îl vei părăsi, știi a câtă oară?
Pe-al tău Septembrie pentr-alt cavaler…
Eu acum , frumoaso, ție-ți voi ghici
Nu în cărți ca unii, ci-n ale tale frunze,
Pe unele, poate, zâmbind le-oi strivi,
Simțind fierbințeală pe-ale ierbii buze…
Știi, că aduna-voi, poate, din scorușe,
O podoabă fină scrisă pe veșminte,
În gingașă salbă mii de margeluse,
Dar, cu ce Octombrie ar vrea să te alinte.
Tu flirtează, Toamnă, cu-n crampei din vară,
Doar azi ai aceeași soartă de femeie,
Nu crede, iubito, nimănui, căci iară
Te vor împărți în mii de curcubeie…
Tu cântă, dansează, bucură-te, Toamnă,
Uită de-a ta vârstă în valsarea-ți lină!
Astăzi cu Noiembrie vei fi blândă, doamnă,
Calea ta fiindu-ți soartă feminină.
Îți croiești destinu-n cântec de vioară,
Pune-l voi pe note ca-ntr-o rugăciune.
Aurește-mi mâna, tu , Toamnă – fecioară,
Numai adevărul ție îți voi spune!
LUMINEAZĂ-MI NOAPTEA…
Hai, mă-mbrățișează, Toamna mea cuminte,
Nu jertfi, iubito, în tăceri de sfinți
(Știi că te voi crede și fără cuvinte!)
Dorințele mele atât de fierbinți…
Luminează-mi, Toamnă, noaptea care vine,
Ca în tinerețe, cu vise din stele,
Nu mai scotoci atât prin destine
Proorociri fatale versurilor mele!
Să nu-mi smulgi din suflet, fără milă, poate,
Voalul de tandrețe, haina-mi fără vină,
Nu mai contempla visele-mi uitate
Dintr-o slăbiciune scoase la lumină.
Nu-mi închide pleoapa doar prin oboseală,
Leagăn vrând să-mi fie somnul salvator,
Tu, mă-mbrățișează, minte-mă iar, Toamnă,
Cu a ta căldură, stoarsă dintr-un dor.
**************************
Luminează-mi toamna asta cu un zâmbet,
Ningă-ne platanii sub al nopții scâncet…
ZÂMBETUL ÎMI DA PUTERE
Eu, cea care culeg mărgăritare
Atunci când lumea se-nspăimântă în tăcere,
Zâmbesc din umbra razelor de soare
Și zâmbetul acesta-mi dă putere!
Când îndelung privesc seninul zării
Și dor îmi e de-o simplă mângâiere,
Mi-e sufletul plin de zefirii primăverii.
Zâmbesc căci zâmbetul îmi dă putere!
Atunci când grea tristețe mă apasă
Și locul nu- mi găsesc printre-emisfere
Știu pentru tine sunt cea mai frumoasă!..
Zâmbesc și zâmbetul îmi dă putere!
Visez în umbra razelor de soare
Chiar de pustiu-nainteaza în tăcere,
Zâmbind culeg mereu mărgăritare,
Căci numai zâmbetul îmi dă putere!
STRĂINĂ
Străină de lume, străină de casă, străină de mine,
Lumini-felinare mi-s visele-n noaptea zilei de mâine,
Se-avântă scânteie în liniștea sumbră și bobul de grâu…
Sunt doar o femeie cu chipul în umbra la ceasul târziu.
Cănd râuri de munte își duc existența-ntr-un hohot de plâns
Șirag de cuvinte îmi e rezistență sub soarele nins.
Pe-a dorului plete se plimbă orfană o boare de vânt,
Iar dintre planete își scutură geana un nor spre pământ.
Mulțime de aștri se zbuciumă-n noapte clipind ne-ncetat,
Când îngeri sihaștri în număr de șapte pe ceru-nstelat
Cununa de vise-o mențin felinare ca bobul de grâu
Să crească de-s stinse stelele toate și chiar de-i pustiu…
Atât de femeie și-atât de străină-n al nopții frământ,
Aprind curcuibeie-ntr-o lume haină…caci astfel eu sînt!..
ZIUA-NTÂMPIN C-UN SURÂS…
Un răsărit în lumea ce dispare,
Un strop de vis pe creasta unui gând,
O salcie ce speriat tresare
Când doru-n cântece-și îngână-un pui de vânt.
Când ceru-n azuriu se-mbracă-n zare,
Colo-ntr-un colț abia-abia zărită
Luna, pripit,se-ndreaptă la culcare,
Se pare că deja e de puteri sleită.
Se leagănă îngândurați copacii goi,
Numai castanii mai au strai de sărbătoare
Și luminează parcă anume pentru noi,
Cei însetați de razele de soare…
Continue reading „Ala MUNTEAN: Eu, cea care culeg mărgăritare (poezii)”
