Câinele meu
Câinele meu m-a întrebat:
”de ce mă iubești?” Și eu am lătrat!
M-am scărpinat de purici, aruncându-i pe el,
ca să văd dacă suntem de o seamă sau mă înșel.
Eu câine, el câine, mi-am spus,
în curând îl vom întâlni pe Isus,
eutanasiați, otrăviți sau altfel
de o formă de om, pe nume ”Mișel”.
Câinele meu, m-a privit supărat,
I-am înțeles necazul și am oftat.
Mă vrea al lui într-un anume fel,
Puternic și în viață, jelindu-l pe el.
Dar eu, scormonind în țărână,
l-am asigurat că lângă el, viața mea e mai bună!
Așa că am ales dintre mulțimi un hingher
Care părea mai uman și i-am dat un hanger
Și i-am spus: ia aici jumătate
din sângele meu și dacă se poate,
apasă numai odată, cu tărie
peste câinele meu, să nu știe
și să nu mai vadă că eu
am întârziat moartea, să-l pot îngropa pe el.
Și să moară împăcat și fericit
Că eu am rămas și doar el a murit!
02.10.2018
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL