Lavinia Elena NICULICEA: Sunt Poezie…

Sunt Poezie

.

când privesc în ochii

clipelor

îmi înţeleg rostul

de bunăvoie și nesilită de mine

taina lui mâine

mi s-a lipit de vene

.

viața-i un sens giratoriu

unde speranța are prioritate

fără GPS

cu o emoție hoinară

deszăpezesc drumul către Rai

.

mi se face dor de mine însămi

inventez noi planete de simțire

în jurul universurilor paralele

în centrul cărora respiră licurici –

felinare la fereastra nopții

cu o perpetuă bătaie de aripi

.

stelele au curaj să se învârte

cu o rotaţie completă –

dor curbat spre cer

gravitaţia s-a oprit la acest feeling:

sunt poezie!

(din vol. Poet cu normă întreagă, Editura Betta, 2019, București, Lavinia Elena Niculicea)

Lavinia Elena NICULICEA:Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


Prietenia, pilonul rezistent al vieţii
„Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă
să ajungi la deznădejde.” – Honore de Balzac
Mi-aduc aminte de oamenii dragi mie, prieteni
care deşi au fost departe fizic, mi-au fost aproape
sufleteşte. Ei au fost ca nişte păsărele ce şi-au făcut cuib în sufletul meu.
Și chiar dacă au ,,zburat” spre alte zări, au lăsat urme adânci… Dar, de
fapt, ce este prietenia?


Prietenia înseamnă două inimi care bat în acelaşi ritm şi cântă
amândouă pe notele iubirii. Prieten e acela care îţi cunoaşte povestea, îţi
înţelege trecutul şi te ascultă fără să te judece. Când eşti istovit şi nu mai
poţi înainta, el îţi dă din energia sa. Un prieten adevărat îţi ştie gustul
lacrimilor şi surâsul inimii. Plânge cu tine, râde cu tine şi împarte cu tine,
nu doar clipele de azi şi pe cele de mâine. Atunci când greşeşti prietenul
adevărat cu blândeţe te ceartă şi întotdeauna te iartă.
Uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a atinge inima unui prieten.
Putem deschide uşa sufletului său cu o simplă privire scăldată de razele
suave ale dragostei. Prietenii sunt două soluri diferite, udate de aceleaşi
ploi. Un prieten/ o prietenă este un înger ce te acoperă cu aripile încrederii
şi te luminează cu candela speranţei. O astfel de prietenă, supranumită
Poeta cu Suflet de Înger, avea să apară în calea mea.
În viaţă avem parte de întâlniri emoţionante care nu sunt
întâmplătoare. Ele ne încarcă sufleteşte. Am învăţat că orice om care
apare în drumul nostru are un rol bine determinat în misiunea şi viaţa

noastră. Un astfel de om a fost poeta și jurnalista Mariana Gurza, care mi-
a întins mâna ,,prieteniei” și mi-a oferit posibilitatea de a fi redactor al

revistei „Logos și Agape”.

Deși timpul nu ne-a oferit ocazia să ne cunoaștem foarte bine, din
puținele conversații în mediul online am înțeles ce fel de om e Mariana –
un Om ce cunoaşte fericirea de a dărui, de a iubi şi care reflectă multă
lumină și optimism.
Ea vibra prin toți porii ei sensibilitate, altruism, delicatețe sufletească,
fiind un autentic promotor al frumosului.
Consider că Mariana Gurza a avut același crez ca și mine. A crezut în
oameni, în Dumnezeu, în bine, în iubire, în poezie.

Crez
Cred în alb, deși pe alocuri e și puțin de gri.
În adânca noapte zăresc un strop de zi.
Cred în Dumnezeu, pesemne și El crede-n mine,
de m-a creat dintr-un gram de cer și tină.
Cred în poezie, Demiurg de ,,feeling”
ce mă ajută stelele dimineții să ating.
Cred în iubire, vis ancestral,
bucată de timp real-ireal,
clipa ce (mă) scrie pe fibra inimii:
Există și mâine! Există poeții
pentru a pune un frumos epitet vieții!
În încheierea acestui eseu, îi dedic Marianei Gurza poezia

,,Cei care nu mai sunt…”

Cei care azi nu mai sunt
i-am cuprins în cuvânt,
să nu moară niciodată,
într-o poveste cu ,,a fost odată”.

Cei care azi nu mai sunt
ascunși de-al eternității vânt,
sărută petale de cer
printre valuri de înalt mister
și-mi lasă gust de infinit
în toamna unui vis iubit.
Pe o frunză strivită de dor
îmi las sufletul călător și sper
că lumina nu e ucisă de beznă
când viața mai face o poznă.
Cei care azi nu mai sunt
trăiesc mereu în al meu gând.

Lavinia Elena Niculicea :Soresciană

Lavinia Elena Niculicea

Soresciană

păşeşti cu toamna la braţ

prin pădurea clipelor,

cu tălpile-mi săruţi

firul de lumină

ce a plâns în hohote de verde.

îmi legi privirea

c-un batic de lacrimi înfrunzite

atingându-mă cu degete albastre.

simt că sunt pasăre ce măsoară cerul,

am atâtea visuri,

încât îmi cresc aripile

să pot atinge stelele

le vom privim în ochi,

poate ne vor împrumuta lumina

fără dobândă,

să ne dea o rază,

noi să le dăm un vis

să echilibrăm bugetul inimii.

voi ipoteca toamna

să-i pot plăti sufletului

înc-o primăvară.

Lavinia Elena NICULICEA: Lui NICHITA

Lui Nichita

Dacă inimii

i-ar fi crescut flori…

Ce primăvară!

Cuvintele ar fi umblat desculţe.

Timpul nu ar mai fi șchiopătat,

dacă i-ai fi sărut talpa,

secundele ar striga şi azi:

,,Ce bine că eşti!Ce mirare că sunt!…”

Aș răsturna clepsidra

să trec mereu către început.

Gândul să-mi fie verde

în miez de lume,

nestrivit de pasul nopții.

Fericirea-i perlă ascunsă

în scoica clipei,

stropită de o dulce amărăciune.

Mai lasă-mi dreptul la vis–

Paradis înflorind în tăceri.

Mută-i hotarele către mâine,

să glumim cu stelele

pe marginea unui râs neinventat.

Sub pleoape ni se odihnesc

Necuvintele…

Lavinia Elena Niculicea

Lavinia Elena NICULICEA: Floare albastră (Omagiu)

 

Floare albastră

 

Eminescu mi-a pus în lacrimi

Stropi de nostalgie şi iubire,

Mi-a dat fiorul unei inimi

Ce prin vers cunoaşte nemurire.

 

E un tainic demiurg de stele

Luceafăr în galaxia de poeme.

Cu rime nepereche mi-a atins visele,

Să pot dezlega ale timpului dileme.

 

Cuvântu-i sânge ce aleargă prin artere,

Un foc nestins în pieptul de român,

Poezia sa prin sita vremurilor trece.

Criticii se duc, îngerii lui cu noi rămân.

 

A deschis c-un dor fereastra lumii,

Să răsară-n inimi floarea cea albastră.

Să-i ocrotim lumina în căuşul vremii,

Ochii să-i vadă întinderea măiastră.

 

Autor: Lavinia Elena NICULICEA

15 ianuarie 2017

 

Lavinia Elena NICULICEA: Un nou început

Un nou început
am intrat în jocul
lui Cronos
ridicând miza la 2021
pariez pe azi
câștigând un nou început
în buzunarul inimii
adun bob cu bob iubirea
decojind-o de fragilele secunde,
pentru port ilegal de speranțe,
las viața să mă amendeze
cu înc-o fericire.
descopăr axioma timpului
clipa trebuie să moară
în fecunda tăcere
pentru a mă naște din nou
împăcând în mine
trecutul și viitorul
zbor acolo
unde păsările cuvintelor
amână ploaia
și mă-nvață rotația soarelui
c-un zbor perfect.
Autor: Lavinia Elena Niculicea

Lavinia Elena NICULICEA: Urare…

Vă urez un sincer ,,La mulți ani”

și tot ce nu se cumpără cu bani:

fericire, pace, iubire, sănătate,

să aveți linişte în zilele zbuciumate!

Speranţa să vă îmbrăţişeze în momentul greu,

să aveți încredere de vă năpădesc ale îndoielilor buruieni,

să puteți să smulgeți o clipă de credinţă din amintirile de ieri;

curajul de a vă păstra spiritul tare şi de a fi voi înșivă mereu.

Vă doresc un soare strălucit să vă menţină voia bună

să vă puteți întâlni cu bucuria de mai multe ori pe lună.

Atunci veți şti că voi cu adevărat iubiți,

dar mai presus de toate, veți şti că Acum trăiți.

Să vedeți durerea ca pe-un bulgăre de nea

ce se topeşte la atingerea vorbei de catifea.

Să aşezați pe talerul universului ale voastre rugaciuni

cântărindu-vă credinţa, El să vă răspundă prin flori şi minuni.

Să vedeți frumusețea în lucrurile simple,

Să vi se lipească o stea de neobositele tâmple.

Să vă regăsiți în ochii celui drag,

să fiți iubiți și să iubiți, lăsând urme de neșters pe al lui 2021 prag.

 

Autor: Lavinia Elena NICULICEA, 1.01.2021

Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine

   

        În opinia lui Mircea Eliade forța și prestigiul unei națiuni nu își are obârșia în altă parte decât în cultură: „cultura este singurul mijloc de afirmare în fața lumii de azi și în fața istoriei de mâine”. A impune destinul prin cultură pentru a-ți salva perspectiva istorică este o cale profund umanistă.

          Izvorul culturii nu țâșnește în viața omenirii și nici a individului mereu cu aceeași vigoare, dar el nu seacă niciodată. În pragul NOULUI AN, 2021 să ne propunem să sporim moștenirea culturală a neamului românesc, să fim pârghia care acționează asupra ei cu o forță activă și autentică. În creațiile noastre să ne raportăm cu respect și iubire la generațiile anterioare, la ceea ce este peren, reprezentativ și vrednic pentru viitorime. Suntem binecuvântați să avem strălucite repere culturale, astfel ne putem construi/reconstrui în cunoștință de cauză. Să ne străduim să fim proptelele potrivite pentru cultura actuală astfel încât roadele sale bogate să hrănească în continuare alte spirite înalte și creative.     Renașterea în timp a interesului pentru creație, dar și pentru promovarea și diseminarea frumosului și autenticului valorilor culturale este un ideal de umanitate, de dăruire, de iubire… pentru semenii noștri. Crearea de opere valoroase, organizarea unor evenimente culturale, literare și jurnalistice, omagierea valorilor locale, naționale și universale trebuie să ocupe un loc central în viața noastră. După harul, talentul, inteligența și inscusința lor, slujitorii condeiului sunt participanți de facto la dezvoltarea culturii, literaturii, publicisticii. Ceea ce realizăm și oferim cu generozitate acum poate fi un model demn de urmat de generațiile Continue reading „Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine”

Lavinia Elena NICULICEA: Lui Nichita (Omagiu Nichita STĂNESCU)

In memoriam Nichita Stănescu, la 37 de ani de la moartea sa.

De Nichita Stănescu mă leagă amintiri frumoase. În copilărie, tata obişnuia să mă alinte „Nichita Stănescu”, după numele marelui poet, inconştient sau nu, că eu voi păşi pe tărâmul sublim al literaturii. Probabil că îi semănam (eram un copil cu părul blond, cu ochi jucăuşi, c-un surâs timid şi inocent în privire). Tata a fost cel dintâi care m-a familiarizat cu Nichita, în timp devenind un poet drag sufletului meu. Astfel, am ajuns să-i dedic acest poem:

 

Lui Nichita

 

Dacă inimii

i-ar fi crescut flori…

Ce primăvară!

Cuvintele ar fi umblat desculţe.

Timpul nu ar mai fi șchiopătat,

dacă i-ai fi sărut talpa,

secundele ar striga şi azi:

,,Ce bine că eşti!Ce mirare că sunt!…”

Ai răsturna clepsidra

să trec mereu către început?

Gândul să-mi fie verde

în miez de lume,

nestrivit de pasul nopții.

Fericirea-i perlă ascunsă

în scoica clipei,

stropită de o dulce amărăciune.

Mai lasă-mi dreptul la vis–

Paradis înflorind în tăceri.

Mută-i hotarele către mâine,

să glumim cu stelele

pe marginea unui râs neinventat.

Lacrima să-mi spună:

Îmi eşti ochiul din care curg.

Sunt a ta zbatere de dor…

Sub pleoape ni se odihnesc

Necuvintele.

 Autor: Lavinia Elena Niculicea

Lavinia Elena NICULICEA: Unirea și Dorul

A fi român înseamnă să te întorci mereu la rădăcini, să simţi nevoia de a fi acasă. Dorul e un cuvânt ce nu poate fi redat exact în alte limbi, iar ,,te iubesc” sună cel mai bine în româneşte. Aşa cum spune şi Tudor Muşatescu: ,,Dorul e român; dorinţele – internaţionale.”

A fi român înseamnă să-ţi păstrezi bucuria chiar dacă ai suferit atâţia ani condiţii vitrege, să ştii să dăruieşti când eşti sărac, să ai sufletul mare când casa e mică, să-ţi păstrezi speranţa când ani de negură s-au aşternut în ţară şi să ştii să fii puternic. Când spui România te gândeşti la ospitalitate, la oameni frumoşi, la locuri încântătoare, adevărate paradisuri unde te simţi binecuvântat, la mâncare bună, la tradiţii, la valori de necontestat care au trecut graniţele tării – Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Mircea Eliade –, la prietenie, la căldura umană, la acea sensibilitate aparte şi dragoste.

 

Unirea și Dorul

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă munții.

Forța de neînvins în ei găsești,

Culege-le zăpada demnității.

 

Când nu mai știi cum să curgi,

Privește atent plimbărețul izvor

Și învăța prin dureri să alergi

Adâncindu-te în văile de dor…

 

Când tânjești după infinit,

Du-te și soarbe în gând marea,

Ridică-te pe-un val spre zenit

Și mângâie cerul precum pasărea.

 

Când nu mai știi cine ești,

Oprește-te și întreabă clipa

Vei afla că ești tot ce iubești

Ești zbor și, în același timp, aripa.

 

E ușor să vorbești despre viață,

Mult mai greu este să o trăiești.

Nu fă din ea fiere, ci speranță,

Prin fapte bune să te iscălești…

 

Basarabie și Dulce Bucovină!

Despărțite fără nicio vină

Și toți strămoșii care zac în humă

Vă așteaptă la sânul ei, Patria Mumă.

 

Cine ești tu? Cine sunt eu?

Muntele, izvorul, vântul, codrul,

De la primul cuvânt rostit de Dumnezeu.

Purtăm în sânge Unirea și Dorul.

 

Lavinia Elena Niculicea

(Poezia face parte din Antologia literară ,,Scriitori români uniți in cuget și simțiri la Centenarul Marii Unirii”)