Teologi şi cărturari din Scythia Minor

 Alături de episcopii prezentaţi mai sus, în Scythia Minor şi-au desfăşurat activitatea şi alţi cărturari şi teologi, care, prin operele lor, şi-au adus o contribuţie substanţială la îmbogăţirea tezaurului creştin patristic. Vom aminti pe cei mai însemnaţi dintre ei. Ioan Cassian era de „neam scit”, cf. biografului său Ghenadie din Marsilia. Vasile Pârvan a descoperit două inscripţii în pădurea Şeremetului (Casian,  jud. Constanţa), care făceau referire la „Casieni”, locuri considerate drept patria sa. Ioan Casian s-a născut pe la 360, în Scythia Minor, a primit o educaţie aleasă, probabil în oraşele din Pontul Euxin. Ulterior, a intrat de tânăr într-o mănăstire din Scythia, însă, doritor să cunoască Locurile Sfinte, a plecat, în jurul lui 380, însoţit de un prieten Gherman în Palestina. Aici a intrat într-o mănăstire din apropierea Betleemului. După cinci ani în această mănăstire, el a petrecut mai mulţi ani în comunităţile ascetice din Egipt, unde a cunoscut mulţi părinţi  sfinţi. În jurul lui 400, el a ajuns la Constantinopol, unde a fost hirotonit diacon de arhiepiscopul Ioan Hrisostomul, în preajma căruia a rămas până la al doilea exil al acestuia (404). El a plecat apoi la Roma, unde avea să apere cauza Sf. Ioan, solicitând papei Inocenţiu I să intervină în ajutorul sfântului, trimis a doua oară în exil. Mâhnit adânc de sfârşitul tragic al Sf. Ioan Gură de Aur (m. în 407), Ioan Casian a rămas la Roma, unde a fost hirotonit preot. Către 415, el s-a îndreptat spre Galia, ajungând la Marsilia-aici el a întemeiat două mânăstiri şi a redactat primele reguli monastice din Apus. Aici el s-a sfârşit către anul 435, fiind venerat ca sfânt, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 29 februarie. Ca teolog, el a combătut nestorianismul, dar şi învăţătura lui Augustin din Tagaste despre supremaţia harului şi predestinare. Opera lui teologică cuprinde trei lucrări însemnate. Mai întâi, Despre aşezămintele mânăstireşti de obşte şi despre remediile contra celor opt păcate capitale în 12 cărţi, referitoare la reguli şi remedii. Apoi, Convorbiri cu părinţi sfinţi, în 24 de cărţi, capodopera sa, în care tratează despre lupta monahilor pentru desăvârşire spirituală. Cea de-a treia lucrare, Despre încarnarea Domnului, în 7 cărţi, are drept conţinut combaterea nestorianismului. Sf. Ioan Casian este un exponent însemnat al literaturii patristice din secolul al V-lea. Prin opera sa, el reprezintă o punte între cele două părţi ale creştinătăţii, Apus şi Răsărit, prin regulile vieţii monahale şi prin hristologia sa.

Un alt cărturar şi teolog de seamă din Scythia Minor este Dionisie Exiguul, pe care biograful şi prietenul său Cassiodor îl prezintă ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane”. Dionisie însuşi, în prefaţa unei traduceri, scria că Sciţia este patria sa, iar într-o altă prefaţă îşi arăta recunoştinţa pentru binefacerile unui episcop Petru în copilăria sa. Dionisie  Născut în jurul lui 470, el a intrat de tânăr într-o mânăstire din Scythia, şi curând ajunge în Orient şi Constantinopol. În 496, a fost chemat la Roma, vieţuind o vreme în mânăstirea Sfânta Anastasia. Aflat la Roma, el a fost hirotonit preot, a lucrat în cancelaria papală, a tradus din greceşte, a predicat şi a instruit pe alţii. Spre sfârşit, el s-a retras într-o mânăstire din Calabria, unde se retrăsese şi prietenul său Cassiodor. Dionisie s-a stins în 545. În ceea ce priveşte opera sa, aceasta este alcătuită din traduceri ale unor lucrări teologice, aghiografice şi canonice. Să menţionăm dintre lucrările teologice, Despre crearea omului, a Sf. Grigorie de Nyssa, iar dintre cele aghiografice, amintim Viaţa Sf. Pahomie. El a tradus apoi Canoanele „apostolice” ale primelor patru sinoade ecumenice şi ale unor sinoade locale. A  întocmit o „colecţie de decretale” a unui număr de opt papi. Lui Dionisie i se atribuie o culegere de texte patristice din lucrările marilor părinţi bisericeşti Atanasie de Alexandria, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Ciprian de Cartagina, Ambrozie de Milano ş. a. El avea cunoştinţe bogate de calendaristică şi calcul pascal, fiind cel care a fixat cronologia erei creştine, adică numărarea anilor de la întruparea lui Iisus Hristos, dar a comis o eroare de patru –cinci. În concluzie, Dionisie Exiguul a fost un mare teolog, dogmatist, canonist, traducător, ca şi un cărturar cu orizont larg.

Dintre „călugării sciţi”, implicaţi în controversele teologice din secolul al VI-lea, amintim pe Leonţiu de Bizanţ, Ioan Maxenţiu, Petru Diaconul ş. a. În secolele V-VI, în  Scythia Minor, s-a constituit o adevărată reţea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creştinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicţie (control) asupra creştinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă de la sfârşitul secolului al IV-lea, în Scythia Minor, era atestată viaţa monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalităţi: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonţiu Monahul (†543), Ioan Maxenţiu (sec. VI). Monahii din Scythia Minor erau elemente incomode pentru autorităţile ecleziastice şi civile, prin rigorismul lor dogmatic, ei au sfidat puterea episcopilor. Astfel, ei au susţinut formula teophasită: unul din Sfânta Treime s-a întrupat pentru noi „fără a fi antiortodoxă, nu era totuşi ireproşabil niceeană şi chalcedoniană” (I. G. Coman), formulă afirmată pe fondul disputelor din jurul naturii lui Hristos, adică „doctrina neochalcedoniană”. Acţiunea „călugărilor sciţi” a reprezentat o importantă contribuţie a creştinătăţii din această provincie romană la păstrarea valorilor Bisericii universale, o cale de afirmare a culturii latine danubiene în faţa celei greceşti orientale.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XIII)” →