Pe vremuri
mă priveai cum pe vremuri bătrânul lăutar
privea fără să vadă romanțele-i nescrise
curgându-i de pe strune pe genele prea triste
și îi țineau isonul cohorte de tâlhari
mă cuprindea tristețea cu struna lui deodată
și aș fi plâns și eu cum poate plângea ea
dar prea se înalțau uralele și prea
râdeau în hotot orbii din ziua fără plată
dintre chemări uitate doar dorul rătăcea
iar tu mă priveai poate știind că nu mai sunt
nici zile însorite , nici tulburări de vânt
decât chemarea stinsă –ecou în urma mea
tu mă priveai cu milă cum ai privi castanii
ce-și risipiră frunza în liniștea furată
de umbra altei toamne ce nu-și mai știa anii
din lacrima cărbune pe frunza lor uscată
și poate lăutarul mai cântă și acum
iar eu îmi petrec umbra alăturea de drum
———————————